Ţiganiada ediţia 1977 – 1978

Miliţia Spirituală vă prezintă două  documente inedite din Arhivele Naţionale ale Românie:

 "Categorie de populaţie" Țiganiada - dosar 1977 pdf 

 În 1977, Comisia Naţională de Demografie, Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne şi Procuratura Generală a RSR, au întocmit un studiu comun privind „situaţia social-economică a populaţiei de ţigani” din RSR. Acest document denotă modul rasist în care autorităţile vremii tratau această „categorie de populaţie” – romii nu reprezentau o minoritate recunoscută de statul român, precum minorităţile maghiară şi germană. 

Conducerea de partid şi de stat se arăta îngrijorată de numărul mare al romilor care nu erau încadraţi în câmpul muncii, situație contrară actelor normative care interziceau „parazitismul social” (vezi în acest sens Decretul nr. 153/1970 pentru stabilirea şi sancţionarea unor contravenţii privind regulile de convieţuire socială, ordinea şi liniştea publică; articolele nr. 17–22 din Codul Muncii adoptat în 1972; Legea 24/1976 privind recrutarea şi repartizarea forţei de muncă şi Legea 25/1976 privind încadrarea într-o muncă utilă a persoanelor apte de muncă). 

Ceauşescu se revoltă  

Totodată, documentul relevă condiţiile paupere de viaţă în rândul comunităţilor nomade sau seminomade de romi, condiţii care nu s-au schimbat fundamental nici până astăzi, precum şi unele aspecte din viaţa cotidiană a romilor: recurgerea la „judecata ţigănească” în cazul litigiilor dintre familii, concubinajul de la vârste precoce (14–16 ani), căsătoria prin cumpărarea fetelor etc. 

Deşi erau prezentaţi ca o populaţie cu un potenţial infracţional ridicat, acelaşi document preciza faptul că în cursul anului 1976 şi în primele 9 luni ale anului 1977, „ţiganii” comiseseră peste 6.750 de infracţiuni, reprezentând circa 13% din totalul faptelor penale înregistrate pe ţară. 

Însuşi secretarul general al PCR, Nicolae Ceauşescu, la teleconferinţa din 4 noiembrie 1977, a ordonat „înlăturarea fenomenului nomad în rândul populaţiei de ţigani, interzicerea deplasării pe teritoriul ţării fără autorizaţie şi aşezării acestora în Bucureşti şi celelalte centre aglomerate, precum şi identificarea şi trimiterea la locurile de domiciliu a tuturor ţiganilor care s-au stabilit în alte localităţi decât cele în care aveau dreptul”. 

În baza acestor „indicaţii preţioase” ale secretarului general, organele de stat care au întocmit studiul au prezentat un plan de măsuri format din cinci capitole. Planul prevedea luarea de măsuri în vederea lichidării fenomenului nomad şi seminomad în rândul „populaţiei de ţigani” prin interzicerea deplasărilor în ţară a „grupurilor de ţigani” (la acea dată era în vigoare şi un act normativ care reglementa modul în care se poate schimba domiciliul din alte localităţi în oraşe declarate, potrivit legii, oraşe mari – Decretul nr. 68/1976); încadrarea tuturor ţiganilor apţi de muncă într-o „activitate utilă”; asigurarea şcolarizării tuturor copiilor de ţigani; îmbunătăţirea stării igienico-sanitare şi intensificarea activităţilor cultural-educative pentru integrarea ţiganilor în colectivităţi. 

Cartografiere: Țiganiada - dosar 1978 pdf

În 1978, Secţia pentru problemele militare şi justiţie a CC al PCR, împreună cu Comitetul pentru problemele consiliilor populare, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne, Procuratura Generală şi Comisia Naţională de Demografie, în cooperare cu organele locale de partid şi de stat, au întocmit o „Informare privind unele probleme pe care le ridică populaţia de ţigani din ţara noastră” în care au „analizat unele aspecte legate de situaţia socială, economică şi culturală a populaţiei de ţigani”. 

Din acest document aflăm: care era numărul romilor declaraţi la recensământul din 1977; zonele geografice în care densitatea romilor era mai accentuată; gradul de şcolarizare a romilor. 

La recensământul efectuat în 1977, doar 229.986 persoane s-au declarat ca aparţinând „populaţiei ţigăneţti”. Totuşi, în urma verificărilor efectuate de către Ministerul de Interne şi Comisia Naţională de Demografie, a reieşit un număr 541.000 persoane aparţinând acestei categorii, din care 474.000 stabile, 66.500 seminomade şi 500 nomade. Zonele de răspândire a romilor au fost şi ele cartografiate după cum urmează: Gătaia – Timiş, Stâlpu – Buzău, Brăhăţeşti – Galaţi, Sânnicolaul Mare – Timiş, Tâmna – Mehedinţi, sau cartiere aparţinând unor aglomeraţii urbane (Tei, Herăstrău, Vitan, Grant – Bucureşti; Piaţa Luncii şi Sineasca – Craiova; Coiciu – Brăila; Mimiu – Ploieşti; Piaţa Chilie – Constanţa, ş.a.m.d.). 

"Legaţi" la locul de muncă 

Statul socialist nu s-a oprit însă doar la consemnarea unei situaţii de fapt… „Astfel, un număr mare de ţigani a fost încadrat în unităţi industriale, în unităţi agricole de stat sau cooperatiste, cooperative meşteşugăreşti, şantiere de construcţii şi în unităţi de prestări de servicii. Totodată, anumite activităţi cu caracter de speculă desfăşurate de unele familii de ţigani, cum este comerţul cu haine vechi, practicat de aşa numiţii telali, sînt pe cale de dispariţie, iar altele, cum sînt cele de lustragerie ambulantă, de încărcare şi descărcare de mobilă şi de obiecte grele ş.a.m.d au fost cuprinse în reţeaua unităţilor de deservire a populaţiei” (pentru alte detalii, vezi anexele). 

Informarea pe care s-a bazat această dare de seamă despre romi în socialism, se încheie cu 11 propuneri privind integrarea socială a „populaţiei de ţigani” şi programul acţiunilor prevăzute.