Motivaţie

După mai mult de două decenii de la căderea regimului comunist, tinerii se găsesc din nou în faţa aceloraşi întrebări cu care reuşise a-i împovăra postcomunismul în fazele sale incipiente. La fel ca la începutul anilor 1990, atunci când dorinţa lor legitimă de schimbare şi de betonare a unei culturi politice genuine i-a pus faţă în faţă cu bastoanele minerilor veniţi să salvgardeze continuitatea întru putere a elitelor politice cripto-comuniste, tinerilor de astăzi nu le mai rămâne practic în faţă decât opţiunea de parafrază a lui Albert Hirschman: abandon, contestare sau loialitate? 

Şi cum Miliţia Spirituală este o organizaţie care încă din anul 2002 s-a străduit prin mijloace proprii să denunţe viciul de autoritate sau de procedură instituţională, indiferent de ce parte a eşichierului politic s-ar fi produs acesta, indiferent de formele de manifestare, este cât se poate de evident că opţiunea noastră – de conştiinţă civică, dacă vreţi – merge înspre versantul contestatar al paradigmei anterior enunţate! 

Ca atare, interesul nostru legitim a fost acela de a vedea care mai este gradul de civism care incumbă în mod natural generaţiilor tinere, motorul societăţii în orice comunitate normală! Mesajul nostru – reprezentat în mod simbolic de această cercetare sociologică adevărată (!) – este unul simplu: vrem să vedem ce anume mai ştiu tinerii de astăzi despre concepte vitale precum atitudine, opinie critică, civism, cetăţenie, participare cetăţenească. Cultura lor civică şi politică reprezintă în fond marca noastră ca societate pentru că, după cum am sugerat, ei sunt prezentul şi viitorul naţiunii. 

Miliţia Spirituală nu face în schimb exerciţii de paradă abstractă. Acţiunea de ocupare pentru 100 de ore a Facultăţii de Istorie în noiembrie anul trecut ne-a lămurit în foarte multe privinţe. Am avut cum s-ar spune, propria noastră anchetă la faţa locului. Practic am vrut să documentăm prin metode şi tehnici sociologice acele impresii care ne-au împins încă de anul trecut spre propriile constatări. 

În fine, Miliţia Spirituală a conceput această anchetă ca pe un win-win game! În caz că rezultatele cercetării ne-ar fi zugrăvit un tablou sumbru în privinţa tinerilor noştri statistici, nu ne-ar fi rămas decât să căutăm acele mijloace şi resorturi de resuscitare a unei pături sociale adormite. Nimic grav! În caz că rezultatele cercetării ne-ar fi dat mai multe speranţe decât am fi putut anticipa în privinţa potenţialului civic şi de atitudine al acestor tineri, nu ne-ar fi rămas decât să căutăm acele căi prin care să promovăm şi încurajăm acest potenţial. Nimic ostentativ! În oricare dintre situaţii, toată lumea ar fi avut şi are de câştigat. Dar trebuie să înţelegem că diagnosticul profesionist era absolut necesar pentru că nu putem aspira la însănătoşirea corpului social în afara stabilirii clare a patologiei.

Ceea ce se întâmplă de o lună de zile în Piaţa Universităţii (şi în multe alte oraşe ale ţării) nu înseamnă doar recuperarea unor locuri ale memoriei civice româneşti de după 1989, ci răspunsul profund (în egală măsură şi disperat) al tinerilor şi cetăţenilor din varii straturi sociale la incompetenţa şi corupţia care caracterizează mai mult ca niciodată clasa politică (general; Puterea politică a zilei – particular). Nenorocirea – dacă vrem – a instituţiilor politice, dar şi a celor represive puse în slujba primelor, este avantajul tehnologic de necontestat de care beneficiază astăzi populaţia fundamental jignită. 

Oamenii ajung astăzi să interacţioneze şi să se informeze mult mai lesne ca acum 20 de ani, prin aceste reţelele virtuale de socializare: Facebook, Twitter… ori orice alte gadget-uri de ultimă generaţie. Problema care se mai pune este cum putem folosi tot acest patrimoniu tehnologic pentru a servi scopuri şi acţiuni civice concrete. Posibilităţi există, rămâne doar să fie valorificate!        

Miliţia Spirituală a întreprins tot acest efort sociologic pentru a ieşi din paradigma locurilor comune care prea mult timp (din păcate) au împânzit discursul public după 1989. Toată lumea pare a şti cum este cetatea, dar nimeni nu mai ştie cum ar trebui ea de fapt să fie. Boala asta socială de care suferim de 20 de ani nu se mai poate trata cu „urechisme”. Haideţi să punem degetul pe rană, să folosim ştiinţa şi experimentul în folosul praxisului şi să lăsăm deoparte amatorismul civic care pare a ne acapara. 

Există soluţii pentru orice. Este nevoie doar de bună-credinţă şi de puţină rigoare conceptuală şi de acţiune. Să ne folosim aşadar mintea pentru a ne salva sufletele de pericolul ataraxiei sociale!