Am cumpărăt naționala de fotbal a României!

Geamurile fumurii se lasă ireal de încet în jos. Albul zăpezii îmi lovește retina. Îmi amintesc că am uitat de batistă în cazul în care îmi curg ochii de la frig ori lumină prea puternică. Preventiv, îmi pun deja ochelarii. Din dreapta, Domnul T. îl întreabă pe taximetrist. ”Nu vă supărați, cum ajungem la sediul Federației Române de Fotbal?”. Zâmbesc și înjur în același timp. Domnul T. nu și-a intrat încă în rolul de director (de marketing) cu buget de milioane de euro sub pix. Sper că-și va pierde amabilitatea până la întâlnirea cu Mircea Sandu. Intervin peste nedumerirea taximetristului: ”La Casa Fotbalului!”. ”Aaa… păi mai mergeți vreo 50 de metri și pe stânga e scurtătura (zâmbește șmecher)… prin curtea școlii… vedeți că e o poartă ruginită… apoi la stânga și dreapta”. E ora 14.15. Estimăm că ajungem prea repede. ”Și drumul normal pe unde e?”. Taximetristul e din ce în ce mai mirat. ”Oare ce-or fi pățit oamenii ăștia?”, s-o fi întrebând. ”Au mașină bengoasă, paltoane și ceasuri scumpe, da… vorbesc frumos și vor să meargă pe drumul normal, nu să taie peste linia continuă… hmmm”. Își revine însă din uluială, iar traseul lui seamănă cu a unui șarpe. ”… păi înainte, până la primul semafor… apoi la stânga… iară la stânga… încă o dată la stânga și apoi la dreapta”. ”Mulțumim!”. Geamurile fumurii se ridică. Nu mai văd ultima reacție a taximetristului.

”Ne-am obișnuit să cumpărăm.Pentru echipa națională am venit. Să o luăm!”

S. pornește. Face prea repede la stânga, înainte de primul stop. În cele din urmă, tot prin curtea școlii, prin ”poarta ruginită”, trecem. Mai pierdem însă din timp prin zăpezile de pe lângă National Arena.  Mircea Sandu și Bogdan Nițescu, directorul de marketing de la FRF, ne așteaptă la 14.30. Noi ne-am propus să ajungem la 14.35. Dar tot ”la fix” am tras în fața ușei FRF. Domnul T. coboară primul și-i deschide portiera Doamnei M. (directorul de CSR  ). Îmi dau seama că am uitat să-i spun lui S. că el trebuie să-mi deschidă portiera mie. Domnul T. își dă seama, se apleacă înapoi în mașină și-i șoptește lui S. ”Deschide-i ușa Domnului Năstase”. S. coboară și-mi deschide portiera. Înainte de a coborî, am grijă să pornesc înregistrarea. Lângă mașină, renunțăm la parpalace. Ne deschide ofițerul. Domnul T. nu-l lasă să întrebe ceva. ”La domnul președinte am venit. Ne așteaptă. Anunțați-l și pe domnul Nițescu”. Ofițerul se repede pe cele câteva scări care-l despart de pupitrul lui. ”Da… mi-au spus că veniți…” se aude în urma lui. Urcăm și noi, agale, în urma lui. ”Domnul Nițescu vă așteaptă la etajul 2”. Luăm liftul. Își intră în rolul protocolar și Doamna M.: ”E frumoasă clădirea. E luminoasă.” Clinc! Domnul Nițescu ne așteaptă în fața biroului lui Mircea Sandu. E în blugi și o helancă gri. Ne simțim în superioritate. Vorbește ceva cu secretara și apoi ne poftește înăuntru. Mircea Sandu ne așteaptă în mijlocul camerei. Pe un perete, pe o plasmă uriașă, se derulează imagini, pe Realitatea TV, cu dezăpezirile din Moldova. Sonorul e destul de tare, uneori acoperind vocile, dar nici Mircea Sandu și nici altcineva nu dă vreun semn că ar fi deranjat. Zâmbesc și-i mulțumesc în gând prietenului care a prevăzut și aspectul ăsta – un radio ori un televizor care să meargă în fundal, pentru a bruia eventuale înregistrări – tehnologia pe care mizăm nu e sensibilă la interferențe.

Comenzile, ”un ceai fierbinte” (pentru mine), ”cafea” (pentru Doamna M. și Domnul T.), și peste partea protocolară se trece pe repede înainte. Mircea Sandu intră direct în problemă. ”Mă bucur să ne cunoaștem și dintr-o perspectivă, de viitor, de imagine…” Îl întrerup. ”Noi ne-am tot asociat cu sportul… de-asta oferta primită ni se pare foarte interesantă. Noi ne-am mai asociat cu alte echipe… cu campioana de la baschet… cu CFR-ul… cu echipa de rugby… Deci ne-am obișnuit să cumpărăm imagini de echipe.  E rândul lui Mircea Sandu să mă întrerupă. ”Nivelul la care venim noi acuma cu discuția este, totuși, poate cel mai înalt din sportul românesc… fiind vorba de Federația de Fotbal și de echipa națională, ea este cea mai vizibilă… Să fiți convinși că sunt un om care vine cu toate lucrurile foarte…”  Intru eu peste: ”Noi pentru echipa națională am venit. La modul cel mai sincer: SĂ O LUĂM!”.

Pentru continuare aici