Home | | Dorin Dobrincu moare pe limba lui Ioan Rus

Dorin Dobrincu moare pe limba lui Ioan Rus

Autor:Redacția

| 16.06.2012

Sunt instituţii care incomodează. Sunt oameni care inoportunează și clientele politice care așteaptă să le ia locul. Este cazul lui Dorin Dobrincu, directorul Arhivelor Naţionale, recent demis de la conducerea acestei instituţii de către ministrul de Interne PSD Ioan Rus (fost activist de marcă al UASCR în anii 80). Demiterea lui Dorin Dobrnicu nu a fost determinată de ineficienţă managerială, ci de motive legate, pe de o parte, de deschiderea Arhivelor comunismului și, pe de altă parte, de nevoia USL de a-și pune în funcții proprii clienți politici. 

Dorin Dobrincu, de profesie istoric şi cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie A. D. Xenopol din Iaşi, a fost numit la conducerea Arhivelor Naţionale în iulie 2007, în timpul mandatului de ministru al lui Cristian David. Principalele realizări din timpul mandatului său sunt:

·       Introducerea unui acces egal şi universal la toate documentele din custodia Arhivelor Naţionale.

·       Desecretizarea arhivelor comunismului şi redarea către circuitul ştiinfic a celor mai multe dintre fondurile create de fostele structuri de partid ale regimului comunist: secţiile CC – între care şi fondurile Cadre şi Comitetul Central al UTC –, Colegiul Central de Partid, Comisia Centrală de Verficare a Membrilor de Partid etc. 

·       Demararea unui proiect european de 6 milioane de euro pentru informatizarea arhivelor naționale.

·       Creșterea numărului anual de cercetători în Arhivele Nationale, de la 7500 în 2007, la 13.500 în prezent.

·       Demararea unui proiect de colaborare cu Arhivele din Ungaria referitor la realizarea unei colecții bilingve (română și maghiară) de 20 de volume cu privire la istoria Transilvaniei până în 1918.

 

Până la numirea sa în funcţia de director, Arhivele Naţionale erau o instituţie prăfuită, opacă, neprietenoasă cu publicul și blocată în proiect. Accesul la documentele create de fostele structuri ale statului comunist era permis doar câtorva apropiaţi şi privilegiaţi ai foştilor directori. În timpul mandatului său, Arhivele Naţionale s-au transformat dintr-o instituţie anchilozată, controlată şi supravegheată de cerberi ideologici, într-o instituţie modernă, prezentă în dezbaterile de profil, naţionale sau internaţionale. 

Demiterea lui Dorin Dobrincu reprezintă cu siguranţă o decizie proastă a actualului guvern. Iar una dintre consecințele ei ar putea fi chiar restrângerea dreptului la informare al cetățenilor/cercetătorilor sau re-secretizarea dosarelor create de fostele structuri ale Partidului Comunist. În faţa unei astfel de posibilităţi, Miliţia Spirtuală – organizaţie civică preocupată de transparenţa instituţiilor publice, apărarea drepturilor şi libertăţilor omului, dar şi de gestionarea memoriei comunismului – va organiza şi proteste de stradă la sediul Arhivelor Naţionale şi cel al Ministerului Administrației și Internelor. 

Pănă atunci, solicităm repunerea lui Dorin Dobrincu în funcţia de director al Arhivelor Naționale. Un om care, indiferent de guvernele succedate, a dovedit profesionalism – lucru destul de rar pe meleagurile noastre. Ca să fie și mai clar: Dorin Dobrincu nu a fost nici măcar cinci secunde un politruc! USL a început prost această nouă eră politică, una marcată încă din start de epurări politice și revanșe iraționale.      

 

Imprimă articol
Micşorează inalțimea scrisuluiMăreşte inălțimea scrisului

Comentarii

Ilona , 03.07.2012, 18:32

Nu scapam nici aici de Dochia. Unde cauti, apar si comentariile ei/lui parazite. Nimic serios, nimic demn de crezare. Oamenii din cotloanele MAI nu pot nici gandi, nici actiona liber. Pupati-i condurul lui Rus, noul satrap de la Interne si tucalarului sau de la Arhive, Dragan. Sa va spalati pe cap cu ei.
 

Marcus , 03.07.2012, 16:39

ONoi, cercetatorii, vedem ca e chiar acces liber. Nu ti se refuza nicio cerere. Si avem o comparatie cu ceea ce era pe timpul lui Scurtu&Lungu.O institutie este apreciata in primul rand dupa nivelul serviciilor oferite celor care au nevoie de ele, care le solicita. Si aici cred ca Arhivele au punctat decisiv in anii acestia. Si cred ca fara Dobrincu nu se ajungea aici. Ca or exista si probleme, se poate presupune. E de crezut ca si fostul director are o parte din responsabilitate. Dar sa tinem cumpana dreapta.
 

dochia , 02.07.2012, 16:43

Laudele care i se aduc acestui personaj sinistru care a ''condus'' arhivele, nu sunt decat osanalele slugilor pe care le-a avansat in functii de conducere , persoane slab pregatite profesional ,lingai care au urmarit salare de merit, premii si avansari.Ce a realizat Dobrincu pentru arhive in toti acesti ani?! singurul lucru bun,dar care nu este meritul lui exclusiv:deschiderea Arhivelor Partidului Comunist...In rest...institutia a pierdut un numar mare de salariati si deja se lucra sub normativ, suspiciunea domneste in fiecare colectiv pentru ca Dobrincu a instituit o atmosfera de lucru plina de intriga si codosie, preferand delatiunea si calomnia ,muncii cinstite si profesionalismului.Era de altfel cunoscut datorita scandalurilor iscate la Institutul Xenopol impotriva d-lui profesor Zub..pe care nu i-a fost rusine sa-l denigreze din dorinta de a-i ocupa postul. De aceea actualul director a institutului se chinuie cu petitia online ,cred ca intuieste ce il asteapta primindu-l pe Dobrincu inapoi in colectiv...noi intrigi ,comploturi care -l vor propulsa pe marele si valorosul istoric Dobrincu in fruntea institutului, sus de tot, cum ii place lui. Un asa mare istoric care arunca cu noroi in propria istorie a neamului ( ma intreb cateodata daca e chiar roman??) si daca e...la ce scoala a invatat ca o personalitate ca Alexandru Ioan Cuza nu trebuie respectata?! cum indrazneste sa se considere roman cand afirma in ianuarie 2012 ca pentru el ziua de 24 ianuarie 1859 nu e o zi de sarbatoare, cata nerusinare si ura pentru neamul acesta trebuie sa nutresti ca sa afirmi pe un post de radio national asa o infamie?! Ce a adus pentru istoria romanilor acest ..nimeni,fata de Dl Cuza? Si m-am saturat sa tot aud corul antic de bocitoare ,plangand plecarea lui Dobrincu din arhive. Nu am vazut nici un salariat din arhive plangand dupa el, nici macar pe lingaii lui facand vreun protest in Bucuresti, fiti siguri ca va merge mult mai bine institutia condusa de dl Dragan, un profesionist. De ce se tot afirma ca a fost dat afara? Nu,nu i s-a mai prelungit detasarea ,statea pe functie de 5 ani din detasare in detasare. Dl ministru Rus a explicat foarte bine motivul plecarii dl Dobrincu...lipsa de respect a individului superinfumurat si refuzul de a da ministrului date despre poetul ungur fascist. Nu vi se pare o coincidenta stranie ca tocmai in acest caz tulbure Dobrincu a refuzat sa dea date concrete? In plus s-o fi crezut nemuritor pe functie de i-a raspuns ministrului obraznic :''Au mai incercat si altii sa ma schimbe din functie''...ce sa spun ,bine ti se potriveste vorba din popor : ''prostul daca nu-i fudul, parca nu e prost destul''. In zona unde s-a nascut Dobrincu au vazut lumina vietii multi oameni de valoare ai Romaniei,istorici adevarati ,care nu ar fi tradat niciodata pentru banii strainilor , oameni pe care asa zisi istorici din zilele noastre ii blameaza cu dispret si ignoranta dar pe care nu-i vor putea egala nicicand .
 

George S , 19.06.2012, 19:04

1. Nu e un acces liber si egal; e un acces discretionar; legea este aceasi din 1996 si fostul director a incalcat legea. In orice stat normal, ar fi fost sanctionat pentru asta.
2. NU a desecretizat nimic, pentru canu erau secrete; a prioritizat prelucrarea, ca sa poata fi date la sala de studiu.
3. nu a demarat nici un proiect; proiectul respectiv a fost pierdut pe linie administrativa
4. proiectul de 20 de volume este un monument de tamenie, initiat de cei din Ungaria; toata lumea merge pe digital, Romania si Ungaria scot 20 de volume.
5. In timpl lui, prsonalul Arhivelor a ajuns la cel mai scazut nivel din ultimii 50 de ani; Arhivele au avut ceamai mare rata de concedieri din tot ministerul de interne in 2011.
6. Sefii numiti de Dorin Dobrncu s-au dovedit niste loaze, si dupa5 ani a ajuns sa lucreze cu aceeasi oameni cu care lucra fostul director general.
7. Pentru interese personale, a mutat fonduri arhivistice intrate in circuitul stiintific de 150 de ani, de la BUcuresti la Iasi.
 
Comentează (toate câmpurile sunt obligatorii)

 

 

 
CAPTCHA image for SPAM prevention

 
PayPal
Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Această orbitoare absență a luminii

Această orbitoare absență a luminii

De veghe în lanul de secară

De veghe în lanul de secară

Sustine Militia Spirituala prin bannere
Linkuri utile
 
 
IRIR Alttext
© Miliţia Spirituală 2011
Termeni și condiţii Sitemap Designed by GreenAd