Străin în orașul meu? 26.09.2012, ora 19.00, Dianei 4
Echipa CRIM* vă invită la o nouă întâlnire, pe data de 26 septembrie, ora 19:00, în locul deja știut: Comunitatea CRIM - strada Dianei nr. 4.
Sub titlul „Străin în orașul meu?” CRIM Café 3 ne propune o reflecție asupra locuirii noastre în orașul numit București. Suntem fericiți ca locuitori ai orașului? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce nu și ce stă în puterea noastră să facem pentru a schimba acele aspecte care ne fac să ne simțim străini în orașul nostru?
Seara va începe cu proiecția filmului Bogota Change, un film de referință despre doi primari care au schimbat radical înfătișarea orașului Bogota, în răstimpul a trei mandate. După vizionarea acestui film, proiectat în cadrul festivalului de film documentar One World Romania 2011, au fost voci care au spus că „în București așa ceva nu se poate realiza”. Așa să fie? Există oare o fatalitate specific bucureșteană? Este mai rău în București decât în Bogota, capitală cu o populație de 3 ori mai mare decât a Bucureștiului, având trista reputație de a fi unul dintre cele mai periculoase și inospitaliere orașe din lume, cu un trafic infernal, cu o criminalitate total scăpată de sub control?
Vom vorbi, în acest context, despre relația noastră cu primarii noștri, despre drepturile și îndatoririle noastre de cetățeni, despre modul în care primarii noștri vin (sau nu) în întâmpinarea noastră, despre eficiență, transparență și integritate. Pe scurt, despre ce înseamnă bună guvernare.
Invitaţi:
Nicușor Dan - candidat la Primăria București 2012
Irina Zamfirescu - coordonator proiecte Buna Guvernare – Agenția de Monitorizare a Presei ActiveWatch
Gruia Bădescu - urbanist
CRIM Café este un open event, vă așteptăm cât mai mulți și aprigi în dezbateri!
CRIM Café este un concept de laborator social alternativ, menit să stimuleze dialogul liber între participanți și să încurajeze gândirea critică și luările de poziție pe teme majore ale societății românești.
CRIM - Puterea stă în imaginație este un proiect finanțat de CEE Trust, aplicant principal Miliția Spirituală, parteneri: Centrul de Resurse pentru Participare Publică CeRe, Grupul pentru Patrimoniu și Acțiune Civică, Asociația One World Romania și Asociația Română pentru Dezbateri, Oratorie și Retorică ARDOR
Comentarii