Home | | Internshipiada CRIM - Stagii felurite în ONG-uri călite

Internshipiada CRIM - Stagii felurite în ONG-uri călite

| 19.02.2013

Internshipiada CRIM este primul nostru program de stagii-deştepte-de-3-luni, prin care le facem cunoştinţă diverselor ONG-uri active din Bucureşti cu voi, tineri hotărâţi şi harnici, care căutaţi un internship**. Cum timpul este tot mai scurt şi grădina ONG-urilor tot mai mare, ne-am hotărât să le cooptăm în Internshipiada CRIM pe cele care au deja o experienţă valoroasă, pe care doresc să o împărtăşească şi altora. 

 

Stagiarii pe care aceste ONG-uri vrednice şi-i doresc nu sunt nici roboţi, nici aparate. Sunt oameni pasionaţi şi darnici, cu planuri, idei şi opinii, care au toată viaţa înainte şi care nu refuză din start ideea unui stagiu neremunerat de 3 luni. După cum veţi vedea mai jos, propunerile de stagii vin din diverse domenii de activitate neguvernamentală, de la apărarea drepturilor omului la transparenţă şi bună guvernare, trecând prin urbanism şi politici publice, educaţie civică, participare publică, protecţia mediului şi dezvoltare durabilă, documentarea şi conservarea patrimoniului naţional, programe în sprijinul copiilor şi tinerilor străzii, suveranitate alimentară, dezvoltare comunitară. 

 

Cercetează cu mare atenţie descrierile de mai jos: conţin comori! Printre profilurile disponibile, vei găsi precis stagiul care ţi se potriveşte. Până pe 10 martie 2013, ora 00:00, trimite-ne un mail la internshipiada@militiaspirituala.ro cu CV-ul tău şi câteva rânduri în care să ne spui de ce îţi doreşti să faci stagiu în ONG-ul pe care ţi l-ai ales din lista de mai jos.

 

Mecanismul este simplu! Echipa CRIM centralizează toate aplicaţiile, le sortează pe căprării şi le trimite ONG-ului pe care ţi l-ai ales. La rândul ei, echipa ONG-ului analizează candidatura ta şi te cheamă la interviu. 

 

Urmăreşte-ne zilnic pe www.facebook.com/CRIM.ROMANIA şi vezi cum se desfăşoară Internshipiada CRIM!

 

*CRIM - Puterea stă în imaginaţie este un proiect finanţat de CEE Trust şi dezvoltat de Miliţia Spirituală în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe), Grupul pentru Patrimoniu şi Acţiune Civică, Asociaţia One World Romania şi Asociaţia Română pentru Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR).

 

 **Atenţie! Internshipiada CRIM nu este pentru naivii curioşi, pentru leneşi sau neserioşi. Ne dorim să recrutăm tineri care doresc cu ardoare un internship, care au un plan profesional ori care vor să încerce apele carierei într-un ONG. 

 

Pentru detalii despre stagiile disponibile daţi click pe imaginile de mai jos.

 

 

Imprimă articol
Micşorează inalțimea scrisuluiMăreşte inălțimea scrisului

Comentarii

No comments
Comentează (toate câmpurile sunt obligatorii)

 

 

 
CAPTCHA image for SPAM prevention

 
PayPal
Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Această orbitoare absență a luminii

Această orbitoare absență a luminii

De veghe în lanul de secară

De veghe în lanul de secară

Sustine Militia Spirituala prin bannere
Linkuri utile
 
 
IRIR Alttext
© Miliţia Spirituală 2011
Termeni și condiţii Sitemap Designed by GreenAd