Trăiască Guvernul Dr. Victor Ponta

Nu putem rezolva problemele cu aceeași gândire pe care am folosit-o atunci când le-am creat[1]

O fotografie banală într-o zi obişnuită din România anilor ’47-’48. Preşedintele Consiliului de Miniştri, dr. Petru Groza, una dintre cele mai populare figuri politice ale Stângii interbelice şi postbelice, vorbeşte la unul din numeroasele mitinguri organizate de comuniştiși la care a luat parte în primii trei ani de la numirea în funcţie. 

În spatele său chicotesc doi dintre adevăraţii deţinători ai puterii în guvernul Groza, Teohari Georgescu (ministru al Afacerilor Interne) şi Constantin Doncea (ajutor de primar al Capitalei şi ulterior ministru adjunct al Construcţiilor). Probabil Doncea îi spunea lui Teohari câte statui a mai dărâmat, câţi burghezi au mai fost evacuaţi din case şi câte şuturi în fund i-a mai tras superiorului său – primarul marionetă al Bucureştiului, generalul Victor Dombrowski.

În jurul lor vedem alţi comunişti, „tovarăşi de drum”, precum şi foşti „granguri” din regimurile anterioare care au aderat la noul regim din oportunism, în speranţa că-şi vor păstra demnităţile şi privilegiile. 

Oh! Ioi, iştenem, dar ce se zăreşte în spatele premierului? O inscripţie necorespunzătoare! Este clar. Avem de-a face cu o provocare. Organele se autosesizează rapid şi demarează o cercetare sumară la faţa locului. În faţa anchetatorilor sunt chemaţi responsabilul cu pavoazarea din cadrul AGITPROP-ului local de partid, muncitorii care au ridicat tribuna şi primarul de sector. 

O singură întrebare revine obsesiv pe buzele anchetatorilor: Cine este acest dr. Victor Ponta? Nimeni nu ştie nimic. În următoarele zile, întregul aparat central al Siguranţei Statului se focalizează pe acest caz. Sunt răscolite arhive, sunt audiaţi istorici, futurologi, cărturărese, vrăjitoare, astrologi, părerologi şi filosofi. Ancheta se extinde şi în grupul operativ constituit în vederea identificării făptuitorului sunt cooptaţi experţi dactiloscopi, grafologi, antropologi, parapshihologi şi biocriminalişti. Rapoartele anchetatorilor şi cele tehnico-ştiinţifice întocmite de experţi, nu ajung la niciun rezultat.

Când cazul era pe cale de a fi clasat cu A. N. (autor necunoscut), pe masiva poartă de fier a sediului Siguranţei din Piaţa Pake Protopopescu îşi face apariţia un tânăr elev de la Liceul „Spiru Haret” din Bucureşti şi totodată activist în conducerea Uniunii Asociaţiilor Elevilor din România (organizaţie de tineret controlată de comunişti). Numele său este Ion Iliescu, fiul unui fost veteran ilegalist al PCR, Alexandru Iliescu, decedat de „inimă rea” în vara anului 1945 (elevul Iliescu participase la mitingul la care vorbise Groza şi ulterior a aflat că s-a deschis o anchetă în vederea identificării autorului/autorilor inscripţiei).

Acesta le spune agenţilor secreţi că misteriosul personaj de pe lozinca din spatele lui Groza este nimeni altul decât viitorul prim-ministru al României şi preşedinte al Partidului Social-Democrat din 2013. La auzul acestor elucubraţii, anchetatorii vor să-l dea afară din cameră şi să-l trimită înapoi la şcoală, însă unul dintre parapsihologii prezenţi în birou, dintr-un motiv ştiut doar de el, îl reţine, pentru a-i mai adresa câteva întrebări din zona paranormalului. Cu o candoare specifică vârstei adolescenţei, Iliescu îi prezintă locutorului său o serie de amănunte legate de trecutul şi viitorul proaspătului partid comunist ieşit de puţină vreme din clandestinitate, dar şi detalii picante despre principalii lideri ai acestuia. 

După scurtul excurs al adolescentului referitor la activitatea PCR, parapsihologul îl întreabă cine este cu adevărat acest dr. Victor Ponta şi ce alte informaţii mai deţine despre el. Pentru a beneficia de o relatare precisă, expertul în probleme paranormale îi propune adolescentului să-l chestioneze sub hipnoză. Iliescu este de acord şi, aflat în stare hipnotică profundă, declară că dr. Victor Ponta este un politician social-democrat care a intrat pe marea scenă a politicii româneşti în anul 2001, atunci când a fost promovat de către premierul Adrian Năstase (preşedinte al PSD), în funcţia de şef al Corpului de Control al Primului-Ministru (o structură de stat folosită de obicei pentru hărţuirea adversarilor politici). După pierderea alegerilor generale din 2004, partidul lui Ponta va petrece câţiva ani în opoziţie. Ponta va reveni la putere într-un guvern condus de un premier de dreapta (decembrie 2008) ca ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul. 

În această funcţie nu va sta decât 10 luni de zile, întrucât alianţa dintre Dreapta şi Stânga care a asigurat guvernarea în perioada decembrie 2008 – octombrie 2009 se va destrăma. Reintrat în opoziţie, Ponta va deveni un critic acerb al politicilor de dreapta neoliberale implementate de guvernul conservator condus de Emil Boc. Alături de liderul celui de-al doilea principal partid de dreapta – Crin Antonescu –, Ponta va combate cu vehemenţă concedierile din companiile de stat şi instituţiile publice, modificarea Codului Muncii în favoarea patronatelor, proiectul minier de la Roşia Montana, exploatarea gazelor de şist de către compania americană Chevron, intenţia de închidere a OLTCHIM ş.a.m.d.

Mai mult decât atât, Iliescu declară că Ponta nu şi-a obţinut titlul de doctor în Drept pe bune, la fel ca în cazul premierului Groza, ci prin furt intelectual (plagiat). 

Scos din transă, parapsihologul îl întreabă pe Iliescu de ce a venit la Siguranţă să facă aceste declaraţii, care-l pun într-o lumină foarte proastă pe viitorul său coleg de partid. Iliescu îi răspunde că principalul motiv care l-a determinat să-l „toarne” pe Ponta este cauzat de faptul că acesta a „întinat nobilele idealuri ale socialismului”, odată ce a revenit la putere în mai 2012. Astfel, Ponta a „uitat” să reajusteze Codul Muncii în beneficiul sindicatelor şi al muncitorilor, a declanşat procesul de închidere a OLTCHIM, a dat undă verde exploatării gazelor de şist şi a zăcământului aurifer de la Roşia Montana şi a „căzut la pace” cu până mai ieri inamicul public nr. 1 al PSD, preşedintele Traian Băsescu. Mai mult decât atât, Iliescu menţionează că în contradicţie cu declaraţiile făcute în perioada în care s-a aflat în opoziţie, Ponta a instalat în mai toate funcţiile-cheie din aparatul de stat, politruci, sfertodocţi, oameni nepregătiţi şi clienţi politici, cu toţii având asemănări izbitoare cu profilul moral şi profesional al celui care i-a instalat în funcţii.

Revenind la lozinca din spatele premierului Groza, anchetatorii îl întreabă dacă ştie şi cine a scris numele lui Ponta pe pancardă. Iliescu le răspunde că nu are cunoştinţă cine ar fi putut face acest lucru. 

În finalul depoziţiei, Iliescu le mărturiseşte poliţiştilor că în ciuda măsurilor neoliberale implementate de guvernul condus de Ponta, el va fi în continuare un susţinător al acestuia, considerând că prin persuasiune şi pertractări, va reuşi să renunţe la o asemenea optică politică păguboasă.

Sideraţi de mărturiile elevului, anchetatorii se hotărăsc să-l mai reţină câteva săptămâni pentru a se lămuri dacă tânărul este în deplinătatea facultăţilor mintale sau este un caz atipic ce trebuie aprofundat. 

În cele din urmă, datorită intervenţiilor făcute de mama sa, Maria Iliescu (o veche ilegalistă care l-a ajutat pe Dej în perioada în care acesta s-a aflat internat în Lagărul de la Târgu-Jiu), Ion Iliescu va fi eliberat, anchetatorii ajungând la concluzia că tânărul Iliescu este doar un copil cu o imaginaţie bogată. De asemenea, Siguranţa a eşuat şi în stabilirea/identificarea celui care a înlocuit numele lui dr. Petru Groza cu cel al lui dr. Victor Ponta.

Este foarte probabil ca dosarul cauzei să se afle azi în custodia arhivei SRI, nefiind accesibil publicului larg (via CNSAS), deoarece este clasificat la capitolul „siguranţă naţională”.