Home | | Despre boicot și enormități

Despre boicot și enormități

Autor:Sorin Cucerai

| 20.05.2014

Cei care se opun inițiativei de a boicota alegerile din 25 mai ne propun diferite argumente în favoarea tezei lor. Trei dintre ele sunt atât de enorme încât simt nevoia să mă opresc puțin asupra lor.

Potrivit primului, „cine boicotează alegerile ajută de fapt PSD”. Din chiar formularea lui îi putem deduce cu ușurință sursa, dar asta e irelevant. Ce mi se pare relevant în legătură cu argumentul ăsta e că e nevalid - că e, adică, un paralogism.

În primul rând, e un argument din categoria apelului la consecințe. Cei care doresc să afle mai multe despre tipul ăsta de paralogism o pot face aici.

În al doilea rând, din faptul că cei care boicotează alegerile ar ajuta PSD nu rezultă că cei care nu boicotează respectivele alegeri n-ar ajuta la rândul lor același partid. Negarea antecedentului este o eroare logică. Mai multe despre ea aici.

Și cu asta m-aș putea opri, însă vreau să adaug următoarele:

- nicio persoană care boicotează alegerile din 25 mai nu este vinovată de faptul că PSD este partidul cu cel mai mare electorat captiv; este vina celorlalte partide că nu sunt capabile să convingă mai mulți alegători;

- apelul de a bloca (eventual prin vot) accesul la guvernare al unui partid - așa cum ni se propune de către cei care nu vor ca PSD să acceadă la guvernare și din motivul ăsta sunt ostili boicotului din 25 mai - este și nedemocratic și necivic; în democrații, oamenii nu votează pentru a bloca pe cineva, ci pentru a-și apăra drepturile prin intermediul reprezentanților lor; alegătorii votează întotdeauna în interes propriu, nu de dragul unui partid sau al unui politician - și nici împotriva unui partid sau a unui politician; pe scurt, într-o democrație suveran e alegătorul, nu alesul - iar cei care ne cer să votăm în favoarea sau împotriva unui partid și nu în favoarea drepturilor noastre ne propun de fapt să devenim supușii supușilor noștri (adică uneltele politicienilor noștri) - ceea ce,repet, e și nedemocratic și necivic; pot înțelege activismul politic, dar nu atunci când pervertește democrația;

- nicio persoană care boicotează alegerile din 25 mai nu este vinovată de faptul că România este cea mai săracă și cea mai puțin competitivă țară din UE; în loc să discutăm, de exemplu, despre faptul că peste 40% dintre cetățenii români cu drept de vot trăiesc în risc de sărăcie și de excluziune socială, despre faptul că statul român nu respectă drepturi fundamentale ale cetățenilor săi, despre faptul că democrația românească este din ce în ce mai precară, discutăm despre eventualul acces la guvernare al unui partid politic; cu alte cuvinte, înlocuim teme sociale și civice fundamentale cu o temă politicianistă relevantă doar pentru membrii de partid și pentru activiștii politici.

Cel de-al doilea argument care e vehiculat masiv împotriva boicotului susține că „cine boicotează alegerile din 25 mai face jocul Rusiei”. Aici saltul logic mi se pare atât de halucinant încât refuz să spun mai mult decât că avem de-a face tot cu un paralogism din categoria apelului la consecințe.

În fine, cel de-al treilea argument asupra căruia vreau să mă opresc afirmă că boicotul din 25 mai va fi interpretat de „Europa” ca un afront la adresa ei, ca o dovadă că alegătorii români nu sunt cu adevărat interesați de Uniunea Europeană. Din nou – același apel la consecințe. Nu reușesc să înțeleg prin ce miracol cele mai vehiculate argumente împotriva boicotului sunt exact cele de tip sofistic. Se mizează pe prostia cetățeanului, sau ce?

Lasă că și falsul e grosolan: cei care vor boicota alegerile din 25 mai sunt printre cei mai pro-europeni cetățeni români. Boicotul lor este în mod explicit și asumat o formă de protest împotriva dez-europenizării României, a îndepărtării tot mai accentuate a clasei politice românești de valorile europene, de standardele unei democrații veritabile și de idealul unei democrații deliberative și participative.

Pentru activiștii politici care debitează asemenea paralogisme precum cele de mai sus am un singur lucru de adăugat: într-o democrație, suverani sunt cetățenii, nu partidele sau politicienii voștri. Prin urmare, dacă cetățenii aleg să nu iasă la vot – fie ca formă de protest, fie din nepăsare, fie pur și simplu din neputință (cazul celor prea săraci și excluși) – vina aparține întotdeauna politicienilor și niciodată alegătorilor. Repetați după mine: vina pentru absenteism aparține întotdeauna politicienilor și niciodată alegătorilor. Clar?

Imprimă articol
Micşorează inalțimea scrisuluiMăreşte inălțimea scrisului

Comentarii

Alex T , 24.05.2014, 15:59

absenteismul = iresponsabilitate, oricum o intorci. pasivitatea e dintre toate variantele, eroarea cea mai grava
 

bianca , 22.05.2014, 11:11

"...cei care ne cer să votăm în favoarea sau împotriva unui partid și nu în favoarea drepturilor noastre ne propun de fapt să devenim supușii supușilor noștri (adică uneltele politicienilor noștri) - ceea ce,repet, e și nedemocratic și necivic; pot înțelege activismul politic, dar nu atunci când pervertește democrația" As spune ca indemnul vostru la boicot se incadreaza PERFECT in aceeasi logica. Si da-mi voie sa iti mnai spun ceva: ca sa fii alegator, inseamna sa mergi la vot, nu la plimbare! Si clasa politica se face prin implicare si asumare, nu prin indemn la promenada! Poti sa imi explici cum va schimba Romania iesitul vostru in strada?
 

Viktor , 21.05.2014, 22:04

Problema mea, personala, cu boicotarea, ar fi cam asta: indiferent de ce ar vota, eu nu vreau ca mortii si prostalaii de la sate sa aiba mai multe voturi decat cei care chiar gandesc, in tara asta, care chiar pot alege mai bine decat ei. A, si ar mai fi chestia asta: ca daca te informezi suficient de bine, poti vota cat de cat corect.
 

OldTeacher , 21.05.2014, 19:26

"într-o democrație suveran e alegătorul"
E adevărat însă numai a vota este acțiunea care-l face pe cetățean a fi ”alegător” nicidecum plimbatul pe stradă...
 

victorb , 21.05.2014, 15:44

Dupa ce inveti logica de la Andrei, poti sa te uiti pe raportul asta si sa ne spui daca propozitia "Toti politicienii sunt la fel" este adevarata sau falsa.

http://cursdeguvernare.ro/studiu-europarlamentarii-romani-si-pozitiile-lor-in-organismele-din-pe-marian-jean-marinescu-pdl-a-fost-cel-mai-influent-eurodeputat-roman.html

PS: Anumite revendicari, din lista unor oameni care profita de comunitatea Uniti Salvam, mi se par de bun simt. Dar nu au legatura cu alegerile pentru parlamentul european.
 

Emil , 21.05.2014, 14:46

Autorul nu raspunde la intrebarea daca boicotul ajuta sau nu PSDul.
Nu intru in problema partidului in sine daca e bun sau rau, e vorba de faptul ca ajuti un partid care deja are majoritatea prin zombii hraniti cu antene, sticle de ulei si galeti de plastic;)
Si sa pui in aceeasi oala blamarea boicotului cu ofensarea Europei si ajutarea Rusiei e o tehnica de manipulare destul banala. Asociezi o idee valida, pertinenta, cu doua idei foarte proaste si usor de combatut, automat si prima idee devine nula.
Fii cuminte si du-te sa votezi!
 

Radu Tanasescu , 21.05.2014, 14:16

Si poate ca n-aveti voi nici o vina ca PSD-ul este cel mai mare partid cu electorat captiv. Dar asta nu schimba cu nimic situatia ca este.

Normal ca nu faceti nici un rau prin lipsa de actiune, dar nu faceti nici bine.

Eu personal as vrea sa schimb ceva. Si este clar ca prin boicot nu se schimba nimic. Cand lupt lupt, nu raman pasiv.
 

vic , 21.05.2014, 14:15

Eu așteptam de la UnițiSalvăm să inițieze schimbarea clasei politice, fie încurajând independenții, fie înființând unul sau mai multe partide politice.
Altfel doar stăm și ne uităm la drobul de sare.
 

Radu Tanasescu , 21.05.2014, 14:12

Prefer sa contribui activ la soarta mea, nu sa stau acasa si sa-i las pe altii sa decida.

Si prefer sa le arat oamenilor capabili si potriviti pentru postul de europarlamentar ca in Romania exista un electorat care urmareste calitatea.

Iar asta fac alegand candidatul cel mai bun, fie el si prost.

Pentru ca pana cand oamenii astia capabili nu vad ca exista o cerere si pentru ei, nu vor candida, iar altfel nu stiu cum sa le arat.

M-am saturat ca toti pensionarii si taranii cu patru clase sa decida viitorul politic al Romaniei. Actuala clasa politica este consecinta boicotului constant din ultimii 15 ani.

Votati, nu votati, e dreptul vostru. Alegeti sau nu alegeti ce vreti. Dar strategia e stupida. In locul vostru lansam un candidat. E usor sa zici "toti sunt prosti", si chiar sunt, de ce atunci nu propuneti voi un candidat?
 

Andrei , 21.05.2014, 08:09

De acord cu toate argumentele mai putin cu o idee.
"În primul rând, e un argument din categoria apelului la consecințe."

apelul la consecinte este o eroare logica care are loc la stabilirea valorii de adevar a unei propozitii, nu la analiza unei actiuni sau propuneri.

Daca tot ai dat linkul, hai sa vedem ce zice: "When an argument is about a proposition, it is reasonable to assess the truth-value of any logical consequences of it. Logical consequences should not be confused with causal consequences, and truth or falsity should not be confused with goodness or badness."

In exemplele tale se analiza o propunere de actiune, deci utilizarea potentialelor consecinte e valida.

Aplicarea fortata a erorii logice nu are sense in context:

p: "Lipsa de la vot duce la <consecinte negative>"
erore: consecintele sunt negative deci propozitia e falsa

p = F => !p = T => e adevarata ca Lipsa de la NU duce la consecinte negative.

Apelul la consecinte este egal cu inlocuirea valorii de adevar cu aprecierea calitativa a unor potentiale consecinte (rau = fals, bun = adevarat).
 
Comentează (toate câmpurile sunt obligatorii)

 

 

 
CAPTCHA image for SPAM prevention

 
PayPal
Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Această orbitoare absență a luminii

Această orbitoare absență a luminii

De veghe în lanul de secară

De veghe în lanul de secară

Sustine Militia Spirituala prin bannere
Linkuri utile
 
 
IRIR Alttext
© Miliţia Spirituală 2011
Termeni și condiţii Sitemap Designed by GreenAd