Home | | Normalitatea nu se măsoară statistic

Normalitatea nu se măsoară statistic

Autor:Mihail Bumbeș

| 21.05.2014

 

"Nu înseamnă că eşti nebun dacă faci parte dintr-o minoritate, chiar şi o minoritate de un singur om. Există adevăr şi există neadevăr şi, dacă te ţii strâns de adevăr, chiar şi împotriva lumii întregi, nu înseamnă că eşti nebun." (George Orwell)

Uite alba, uite neagra, uite-o p'asta marcatoare! Asta are, asta n-are, care e câstigătoare? FSN - 1990. Uite alba, uite neagra, uite-o p'asta marcatoare! Asta are, asta n-are, care e câstigătoare? PDSR – 1992. Uite alba, uite neagra, uite-o p'asta marcatoare! Asta are, asta n-are, care e câstigătoare? CDR (PNCȚCD+PNL) + USD (PD+PSDR) - 1996. Uite alba, uite neagra, uite-o p'asta marcatoare! Asta are, asta n-are, care e câstigătoare? PDSR (PDSR+PSDR=PSD 2001) – 2000. Uite alba, uite neagra, uite-o p'asta marcatoare! Asta are, asta n-are, care e câstigătoare? DA (PNL+PD) + UDMR + Voiculescu (PUR) - 2004. Uite alba, uite neagra, uite-o p'asta marcatoare! Asta are, asta n-are, care e câstigătoare? FSN (PSD+PDL) – 2008, PDL+UNPR+UDMR - 2010. Uite alba, uite neagra, uite-o p'asta marcatoare! Asta are, asta n-are, care e câstigătoare? USL (PSD+PNL+UNPR+PC) – 2012.

Cam așa au arătat alegerile în 25 de ani de la căderea regimului Ceaușescu, ca un joc de alba neagra pe care ni l-au "vândut" la fiecare 4 ani. Mereu naivi, sperând că vom nimeri, în sfârșit, cartea câștigătoare. De fiecare dată, unul din partidele sau una din alianțele de partide aflate în opoziție au jucat rolul complicelui, păstrând monopolul politic și instigând mai mereu la pariere (zice-se vot). Dar rezultatul a fost mereu același: noi cu votul, ei cu potul. Ce ironie a sorții, și democrația și jocul de "alba-neagra" își au originea în Grecia antică.

Cu toate acestea, de vreo două săptămâni, cohorte întregi de talibani neoliberali, politruci de partid și cetățeni naivi ne îndeamnă pe toate televiziunile, forumurile, blogurile și platformele sociale existente să ne prezentam la alegerile europarlamentare din 25 mai ca să votăm orice, numai "ciuma roșie" să nu câștige. Dar, după cum arată tabloul de alba-neagra de mai sus, partidele politice din România trăiesc într-un swinging politic de vreo 25 de ani, iar la fiecare patru ani mai scot cearceaful virginității pe geam. Toate, dar absolut toate, nu sunt altceva decât niște elucubrații neoliberale ce răspund prompt la comenzile Troicii (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internațional). Povestea cu PSD-ul comunist e pentru cei care n-au deschis în viața lor o carte de istorie sau de științe politice. PSD-ul e orice, numai comunist și socialist nu, Ponta nefiind decât o simplă limbă de ceas ce se rotește atunci când Troica întoarce rotița.

Adepții boicotului, în special comunitatea Uniți Salvăm (din care fac parte), pentru că și-au permis să declanșeze Greva cetățenească pentru a semnala metehnele sistemului electoral profund antidemocratic, sunt supuși unui tir furibund. Printe cei mai vehemeți împotriva hotărârii Comunității Uniți Salvăm îi regăsim pe Dan Tăpălagă, Vlad Mixich, Lucian Mândruță și Moise Guran, omul care mai nou se pricepe la toate (istorie, sport, geopolitică, lobby pentru gazele de șist, corupție, cartofi prăjiți, la muguri de brad, la psihanaliză și bujii). Ei acuză voalat sau direct că Uniți Salvăm este instrumentul PSD-ului și că toată această campanie de boicot nu este altceva decât o strategie de a ține electoratul urban acasă. Dacă n-ar fi ridicoli, i-aș putea lua în serios. Băiatul ăsta explică pe înțelesul tuturor cum va influența boicotul US alegerile europarlamentare. N-am să zăbovesc asupra acestui aspect, ci am să trec mai departe și am să subliniez punctual de ce BOICOTEZ alegerile (#grevacetateneasca):

-     pentru că votând în 25 mai nu facem altceva decât să legitimăm modul fraudulos (penal) prin care partidele politice și candidații independenți au strâns semnăturile (despre care nu se pomenește pe nicăieri în campanie, existând chiar plângeri penale în acest sens);

-       pentru că Democrația s-a născut în Piețele Ateniene;

-       pentru că vreau o democație deliberativă și participativă, abia atunci votul meu va avea putere;

-    pentru că fundația democrației nu este votul, ci dialogul, aproape inexistent în societatea românească. Votul, ca instrument politic în ecuția actuală, nu este decât o simplă ficțiune menită a legitima încă o dată clasa politică cleptocrată. Nu vreau să fiu complicele lor;

-    pentru că votul universal nu e urmarea unei intervenții divine, ci rezultatul unor decenii de revolte/nemuțumiri sociale care au condus în final la acest drept;

-        pentru că anularea votului nu produce niciun efect în cotextul actual al legii; 

-      pentru că regimul Ceaușescu a fost răsturnat datorită unei mișcări populare de stradă (tot codul penal a fost încălcat în decembrie 1989) și nu în urma votului din Marea Adunare Națională (MAN);

-        pentru că morții lui Dragnea sunt morții voștri, ai celor care fug de responsabilitatea socială aruncând un buletin de vot în urne și crezând că și-au îndeplinit calitatea de cetățean; 

-     pentru că democrația nu înseamnă electocrație. Și într-un sistem totalitar, dictatorial sau autoritar poți vota (înainte de ’89 cetățenii aveau drept de vot);

-        pentru că discursul la ură împotriva bătrânilor, săracilor, precarilor etc. care “ne decid soarta” a depășit orice măsură. Lipsa de umanitate a decidenților politici s-a răsfrânt și asupra susținătorilor de partid;

-   pentru că nu mai vreau să fiu o piesă din mașina menită să îmbogățească o minoritate;

-        pentru că fără noi ei nu vor mai exista;

-         pentru că niciun partid nu are dreptatea socială pe agenda sa;

-       pentru că toate partidele au susținut sau susțin proiectul minier de la Roșia Montană si explorarea și exploatarea gazelor de șist;

-    pentru că niciun partid nu s-a revoltat și nu a făcut absolut nimic pentru țăranii de la Pungești cărora li s-au încălcat grav drepturile și libertățile fundamentale și care sunt ținuți și astăzi sub stare de asediu;

-        pentru că discursurile partidelor sunt pline de mesaje patriotarde;

-     pentru că toata campania pentru alegerile europarlamentare a fost una, în realitate, pentru alegerile prezidențiale. Victor Ponta și Traian Băsescu n-au făcut altceva decât să-și potențeze reciproc campaniile electorale prin atacuri mizerabile. TB făcând campanie pentru PMP, încălcând astfel, pentru  a câta oară, Constituția;

-     pentru că vechea gardă a societății civile a negociat prea mult și extrem de prost, în trecut, cu guvernanții, iar acum asta se vede;

-       pentru că boicotul a reușit să aducă în dezbatere publică problema legilor care guvernează participarea politică, deși ani de zile multe organizații s-au zbătut să realizeze acest lucru;

-           pentru că e nevoie de acțiune politică directă;

-      pentru că Europa trebuie să afle că existăm. Nu sunt doar ei aici (peneliști, pesediști, pedeliști, pemepiști, etc.), mai suntem și noi;

-    pentru că m-am săturat de complexele de inferioritate ale unor cetățeni ce privesc spre UE ca spre Înalta Poartă, tratează România ca un stat din Lumea a treia și ne invită la vot "pentru a nu transmite un mesaj negativ la Bruxelles". Europa geme de trei ani de zile de manifestații care contestă, printre altele, tocmai deficitul de democrație al UE;

-       pentru că în stradă se construiesc bazele rețelelor sociale din care se pot naște noi mișcări politice;

-        pentru că Uniți Salvăm a reușit să dea peste cap tot establishment-ul politic și asta mă bucură foarte tare; Cu toate că, așa cum arată toate analizele electorale, boicotul US nu va influența aproape deloc împărțirea mandatelor;

-        pentru că revendicările Uniți Salvăm sunt de bun-simț și doar printr-o presiune a străzii pot fi atinse;

-        pentru că sunt vierme eco-anarhist provenit dintr-o mahala ineptă care refuză să se încoloneze; 

-   pentru că trăim într-o lume interconectată și facem parte din generația care va schimba lumea;

-        pentru că n-am nimic de pierdut, pentru că vreau și pentru că pot! Votez în stradă!

Colegul Mihai Burcea, revoltat de asaltul trolilor și politrucilor de partid împotriva boicotului, îmi reamintea de gestul muncitorilor de la Brașov din 1987, care în timpul alegerilor locale au refuzat să voteze și s-au dus și au devastat sediul Comitetului Județean de Partid. 

Dacă în turul doi al alegerilor prezidențiale din toamna acestui an vor ajunge Victor Ponta și Elena Udrea, cele mai sinistre figuri politice autohtone, sprijinite de grupuri mafiote și grupări din structurile de informații, îmi voi reconsidera poziția vizavi de prezența la urne, dar nu pentru a vota, ci pentru a o răsturna și a-i da foc!

Gestul de nesupunere civică cu o încărcătură violentă simbolică, e un angajament public al meu și pe care îl asum indiferent de consecințele penale. Refuz să mai accept că s-a murit degeaba în 1989!

*Titlul e inspirat din George Orwell. 

 “OAMENI AI EUROPEI, DESTEPTAŢI-VĂ,

PUTEM AVEA O VIAŢĂ MAI BUNĂ

HAI SĂ VORBIM

HAI SĂ NE ÎNTÂLNIM

HAI SĂ SCHIMBĂM TOTUL”  

(Mișcarea Indignados - mai 2011)

 

Imprimă articol
Micşorează inalțimea scrisuluiMăreşte inălțimea scrisului

Comentarii

Andrei Diaconu , 22.05.2014, 08:46

pentru ca la ora actuala nu se stie oficial - in ciuda unui referendum cu buletinul la usa - cati de fapt suntem cei cu 'drept de vot'!' pentru că toate partidele au susținut sau susțin proiectul minier de la Roșia Montană si explorarea și exploatarea gazelor de șist;

- pentru că niciun partid nu s-a revoltat și nu a făcut absolut nimic pentru țăranii de la Pungești cărora li s-au încălcat grav drepturile și libertățile fundamentale și care sunt ținuți și astăzi sub stare de asediu;''Constitutia Romaniei 'Libertatea individuală ARTICOLUL 23
(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. 'Libera circulaţie ARTICOLUL 25
(1) Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept. Inviolabilitatea domiciliului ARTICOLUL 27
(1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia. /Libertatea conştiinţei ARTICOLUL 29
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. /Dreptul la informaţie ARTICOLUL 31
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.

(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică. /Accesul la cultură ARTICOLUL 33
(1) Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii.

(2) Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită.

(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea culturii naţionale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în lume. #unitisalvam
 

berenger , 22.05.2014, 07:13

„pentru că fundația democrației nu este votul, dialogul”
să vă văd pe voi, ăștia de stânga, când neoliberalii vor reuși să impună votul cenzitar, dar cu mult „dialog”...
 

donjoe , 21.05.2014, 21:36

"Toate, dar absolut toate, nu sunt altceva decât niște elucubrații neoliberale ce răspund prompt la comenzile Troicii"

S-avem pardon. Poate voiaţi să ziceţi "toate cele cu bani mulţi şi afişe multe prin oraş şi prezenţă multă pe la teveu". Nu toate-toate. Pentru că există Stânga Europeană (a' radicală, nu trădătorii "social-democraţi") care se opune vehement politicilor Troicii.

Uite-aici:
http://www.european-left.org/
Şi e votabilă şi în România:
http://www.pasro.ro
 

PARTIZAN , 21.05.2014, 16:27

Misule, din pacate pentru generatia asta tanara din care faci parte si tu inca mai are de asteptat inca vreo 25 de ani de evolutie socio-politica, din pacate copii politucilor au preluat deja comanda manselor si sunt cu vreo catva pasi mai inaintea vremurilor,din pacate nici disparitaia biologica a dinozaurilor politici nu mai este eficienta, contaminarea a avut loc, tinerele vlastare sunt intoxicate deja si sunt mult mai rele si fara mama fara tata..... asa ca ultimul sa stinga lumina cand va parasi Romania...
 
Comentează (toate câmpurile sunt obligatorii)

 

 

 
CAPTCHA image for SPAM prevention

 
PayPal
Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Această orbitoare absență a luminii

Această orbitoare absență a luminii

De veghe în lanul de secară

De veghe în lanul de secară

Sustine Militia Spirituala prin bannere
Linkuri utile
 
 
IRIR Alttext
© Miliţia Spirituală 2011
Termeni și condiţii Sitemap Designed by GreenAd