În Bucureşti n-a existat nici Securitate şi nici Miliţie

Motto: „Nu ne pasă şi asta se vede!” – George Constanza (serialul „Seinfeld”) despre deviza celor de la Kruger Industrial Smoothing.

Cu câteva zile în urmă, o echipă de televiziune din Slovacia l-a contactat pe Mihail Bumbeş, via Gianina Cărbunariu, în vederea realizării unui material documentar referitor la cazul elevului botoşănean hăituit de Securitate, Mugur Călinescu. Având în vedere că în anul 2007 am realizat împreună cu Mihail Bumbeş o investigaţie pe marginea cazului, am acceptat cu plăcere solicitarea tinerilor realizatori slovaci. 

Pe 25 iulie, ne-am întâlnit cu aceştia în centrul Capitalei. Pe lângă subiectul central al filmului (viaţa lui Mugurel), slovacii ne-au rugat să le vorbim puţin şi despre istoricul Securităţii şi să le arătăm câteva locaţii în care aceasta a funcţionat.  

Întâlnindu-ne în Piaţa Universităţii i-am condus către complexul de clădiri în care şi-au avut reşedinţa principalele organe represive ale regimului comunist: Inspectoratul General al Miliţiei, Departamentul Securităţii Statului, Inspectoratul de Miliţie al Municipiului Bucureşti şi Securitatea Municipiului Bucureşti. Este vorba de construcţiile aflate în perimetrul străzilor Lipscani – Domniţa Anastasia – Eforie – Alexandru Beldiman – Calea Victoriei.

În acest loc, în care putem include şi celelalte clădiri ale MAI din zona străzii Mihai Vodă, putem spune ca s-a aflat epicentrul terorii regimului comunist, dar şi al regimurilor totalitare care l-au precedat. 

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Calea Victoriei nr. 19

Primul edificiu pe care l-am prezentat jurnaliştilor slovaci a fost Palatul Prefecturii Poliţiei Capitalei construit în anii ’30 sub mandatul venalului prefect al PPC, colonelul Gabriel Marinescu.

Până să le vorbesc de sediul Miliţiei Capitalei, care a funcţionat aici în perioada 1949 – 1989, le-am prezentat un scurt istoric al PPC şi metodele dure de anchetă pe care miliţienii le-au preluat de la vechii poliţişti şi pe care, ulterior le-au „îmbunătăţit” şi „upgradat” conform tiparelor sovietice. În anii ’30 – ’40 în beciurile şi camerele de anchetă ale Serviciului Poliţiei Sociale, Brigăzii Speciale şi Serviciului Poliţiei de Siguranţă (structuri pendinte de PPC) au fost torturaţi/asasinaţi mulţi dintre oponenţii regimurilor care s-au succedat la putere: comunişti, legionari, social-democraţi, muncitori grevişti, elevi antifascişti ş.a.m.d.[1] 

Este adevărat că marea masă a arestaţilor provenea din rândurile infractorilor de drept comun (criminali, hoţi, tâlhari etc.) de care se ocupau agenţii Serviciului de Poliţie Judiciară al PPC. Această stare de fapt s-a menţinut şi după 1949, atunci când structura amintită s-a metamorfozat în Direcţia Judiciară, pendinte de Comandamentul Miliţiei Oraşului Bucureşti. La începutul anilor ’50, aici şi-a desfăşurat activitatea cel mai cunoscut ofiţer criminalist din timpul regimului communist – Dumitru Ceacanica (n. 1918 – d. 1987), precum şi cumnatul ministrului Afacerilor Interne din anii ’50, căpitanul Alexandru Ioanid. 

Tot legat de acest loc aş aminti şi torturile la care i-au supus anchetatorii penali şi ofiţerii judiciarişti pe suspecţii reţinuţi în cazul celui mai mare jaf petrecut în Capitala RPR – vezi „Banda Ioanid” (iulie 1959).

În zilele noastre, aici îşi are sediul central Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Pe clădire nu există niciun semn distinctiv care să amintească de trecutul tumultos şi traumatic al instituţiei.

Obiectivul militar din strada Domniţa Anastasia  

După ce am lăsat în urmă Poliţia Capitalei am virat la dreapta, pe strada Lipscani, în dreptul fostului Magazin „Victoria” (fost „Lafayette”), continuându-ne călătoria până la întretăierea cu strada Domniţa Anastasia, unde se află fostul imobil al Departamentului Securităţii Statului. În zilele noastre, nu cunoaştem ce fel de structuri din zona siguranţei şi ordinii publice adăposteşte clădirea (vizavi de ea, pe aceeaşi stradă, dar la numărul 1, se află Ghişeul de relaţii cu publicul al Poliţiei Române). Pe frontispiciul clădirii nu există nicio plăcuţă oficială de identificare. Invitaţii noştri au încercat să filmeze curtea interioară a edificiului, dar am fost imediat împiedicaţi de un subofiţer de jandarmi care ne-a spus că filmatul este interzis, deoarece zona este catalogată drept „Obiectiv militar” (cel mai probabil aici îşi desfăşoară activitatea şi diverse structuri informative ale Jandarmeriei sau „Doi Ş’un Sfert”).

Am rămas puţin descumpăniţi de intransigenţa militarului rămas insensibil la stăruinţele noastre de a ne lăsa măcar să realizăm un instantaneu (este adevărat că după câteva zile am mers pe furiş şi am fotografiat curtea interioară). 

Aşadar, la 25 de ani de la Revoluţie, nu numai că nu ai voie să fotografiezi locul de unde emana ura şi teroarea, dar nici măcar nu există o placă comemorativă care să amintească de existenţa fostului DSS.

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, strada Eforie nr. 5

Ne-am continuat apoi drumul pe strada Domniţa Anastasia până la intersectarea acesteia cu strada Eforie, unde, la numărul 5, se găseşte actualul sediu al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Clădirea este lipită de blocul în care se află „Obiectivul militar”. Ca în cazul Palatului Poliţiei, construcţia nu a fost ridicată în timpul regimului comunist, ci în anii ’30, de către „mogulul” interbelic de presă, Pamfil Şeicaru[2].

Şi această clădire a adăpostit birourile unor direcţii şi servicii operative ale DSS. În ziua de 22 decembrie 1989, aici s-au strâns câteva sute de revoluţionari care au vrut să ia cu asalt clădirea, însă au fost repede dispersaţi după ce „locatarii” i-au asigurat că întreaga Securitate a trecut de partea Revoluţiei. Şi atunci, ca şi acum, foarte puţină lume cunoştea adevărata destinaţie a clădirii.

Evident, nici în acest caz nu există vreo placă de marmură care să amintească de existenţa fostului DSS.

Direcţia pentru imigrări a municipiului Bucureşti, strada Eforie nr. 3-5

După fotografierea Palatului „Curentul” ne-am îndreptat către strada Eforie, pe a cărei latură dreaptă (cum mergi/urci spre Calea Victoriei) se află azi Direcţia pentru imigrări a municipiului Bucureşti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – MAI. Imobilul se găseşte în spatele Palatului „Curentul”, aflându-se în paralel cu clădirea „Obiectivului militar”. Până în ianuarie 1949, aici a funcţionat punctul de comandă al Regimentului de Jandarmi Pedeştri (unitate militară care în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi în primii ani de „democraţie populară” a asigurat paza arestaţilor din Închisorea „Malmaison” care se afla în subordinea Serviciului Special de Informaţii), aşa cum ne aminteşte o plăcuţă de marmură postată la intrarea în sediul DIMB. În ianuarie 1949, Jadarmeria Română a fost desfiinţată printr-un decret al Prezidiului MAN, fiind înlocuită cu Trupele de Securitate. Cel mai probabil, sediul regimentului de jandarmi a fost transformat în cazarma unui regiment operativ al Trupelor de Securitate (posibil Regimentul de Securitate Bucureşti). Pe cale de consecinţă, rezultă că, după 1949, imobilul s-a aflat în custodia Comandamentului Trupelor de Securitate al cărui stat major se găsea în vechea clădire a Inspectoratului General al Jandarmeriei din şoseaua Ştefan cel Mare.

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti („punct de acces”), strada Alexandru Beldiman nr. 2-4

În fine, am lăsat în urmă Direcţia pentru imigrări a municipiului Bucureşti şi ne-am continuat urcarea pe strada Eforie pentru a ne opri în faţa ultimului obiectiv situat în perimetrul amintit în introducere. Trecând pe celălalt trotuar, am depăşit celebra „Cinemateca” şi am ajuns în faţa unui imobil „îmbrăcat” în cărămidă roşie amplasat la întretăierea străzilor Eforie şi Alexandru Beldiman. În zilele noastre aici se găseşte un „punct de acces” al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Clădirea este prezentă frecvent în imaginile jurnalelor de televiziune, întrucât aici îşi desfăşoară activitatea structura însărcinată cu cercetările penale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

În anii ’70 – ’80, clădirea a adăpostit sediul Securităţii Municipiului Bucureşti – UM 0800 Bucureşti, fiind totodată şi un loc de tristă amintire pentru disidenţii/opozanţii regimului comunist. Aici au fost aduşi pentru a fi anchetaţi jurnalistul Dan Badea (autorul a numeroase dezvăluiri în presa post-decembristă referitoare la afacerile ICE Dunărea şi diverse firme de import-export) şi yoghinul Gregorian Bivolaru. Totodată, ofiţerii acestei unităţi militare s-au ocupat cu supravegherea şi urmărirea informativă a lui Corneliu Coposu, Paul Goma, Gheorghe Ursu, Gabriel Andreescu, ş.a.m.d.  

În concluzie, prietenii noştri slovaci s-au arătat oarecum dezamăgiţi nu numai de absenţa unui memorial sau muzeu al totalitarismului/comunismului, dar şi de faptul că documentarul la care lucrează va suferi simţitor la capitolul ilustraţie.

Ne-am despărţit cu speranţa ca până la următoarea revedere lucrurile se vor schimba. Nu vorbim aici de înfiinţarea unei instituţii care să administreze trecutul recent al României, acest lucru este exclus în următorii 10 ani, ci măcar de instalarea unor indicatoare/plăci/marcaje/ care să informeze publicul referitor la istoricul clădirilor amintite (în această categorie ar mai putea intra: Blocul din spatele Bisericii Kreţulescu, unde în anii ’70-’80 a funcţionat Centrul de Informatică şi Documentare al DSS; complexul de clădiri al SRI din strada Toamnei în care activat USLA; sediul Uniunii Arhitecţilor din strada Dem. Dobrescu, acolo unde s-a aflat arhiva fostei Direcţii a V-a pază şi gardă a DSS, clădirea actualului Centru de Politici în domeniul Cercetărilor Penale al IGPR din strada George Georgescu, unde, înainte de 1990 au funcţionat Direcţiile de cercetări penale al DSS şi IGM etc.).

Şi ca să nu fim acuzaţi că stăm pe margine şi criticăm fără a face nimic concret, proiectăm iniţierea unui tur ghidat gratuit, după modelul celor realizate de ARCEN şi Rezistenţa Urbană, prin care să stabilim un traseu pietonal cu principalele obiective amintite aici.

Nu avem în vedere numai regimul comunist, ci şi dictaturile care i-au precedat, întrucât foarte multe imobile în care Securitatea şi Miliţia au funcţionat au fost preluate de la aparatul represiv al guvernărilor anterioare: Serviciul Special de Informaţii, Siguranţa Statului, Direcţia Generală a Poliţiei sau Inspectoratul General al Jandarmeriei.