Home | | O amintire

O amintire

Autor:Mihai Burcea

| 10.12.2014

Într-o ţară ca România, în care participarea publică a cetăţenilor la treburile cetății este destul de redusă, a fi activist civic presupune o oarecare auto-marginalizare. De multe ori, oamenii te percep ca pe un „Gică contra”, un inadaptat social sau ca pe un critic steril incapabil să ofere soluţii concrete. 

La 12 ani de la înfiinţarea Miliţiei Spirituale ca grup informal, voi încerca să rememorez într-un scurt eseu un moment din trecutul nostru, unul care mi-a servit de-a lungul anilor drept pildă întru activism.

Sper ca rândurile de mai jos să nu fie interpretate ca autovictimizare sau eroizare, ci doar ca un episod relevant din trecutul meu de cetăţean activ.

În timpul studenţiei petrecute sub guvernarea Adrian Năstase marea majoritate a presei scrise şi audio-tv era controlată de partidul-stat, principalele asociaţii studenţeşti aveau „blatul” făcut cu organizaţia de tineret a PSD, condusă la acea vreme de cuplul politic Ponta-Bănicioiu, iar decanului facultăţii noastre (actualul senator PNL, Vlad Nistor) i se strepezeau dinţii când auzea de „elementele turbulente” de la Miliția Spirituală. 

În acest context şi în absenţa reţelelor de socializare, mijloacele noastre de exprimare împotriva establishment-ului de la acea vreme se reduceau la răspândirea de manifeste, afişe, etichete, organizarea unor mitinguri, publicarea de articole în ziarele care rezistau tentaţiei de a primi masive infuzii de publicitate de stat (de ex. „Academia Caţavencu” şi „Evenimentul zilei”)[1]

Mulţi dintre colegii din facultate ne priveau asemeni entomologilor care studiază prin lupă insectele. Ca pe nişte ciudățenii. Unii ne evitau, alţii ne avertizau asupra pericolelor care ne păşteau după absolvirea cursurilor. Bunăoară, ne spuneau că prin atitudinea noastră de frondă nu o să avem prea multe şanse de angajare în aparatul de stat sau că vom avea de pătimit la susţinerea examenului de diplomă. De asemenea, anumiţi studenţi ne criticau, considerând că ne preocupau doar teme politice generale care nu aveau nicio legătură cu problemele cotidiene de care ei se loveau (burse mici, decontarea cu întârziere a abonamentelor RATB, costurile prea mari pentru întreţinere şi utilităţi în căminele din Grozăveşti etc.)[2]. Erau şi unii care ne ironizau constant, etichetându-ne drept „revoluţionari de profesie” sau imberbi frustraţi. Ne afectau aceste „ştampile”, bineînţeles, dar ele nu făceau decât să ne întărească determinarea şi convingerea că societatea românească are nevoie de „watchdogs”.       

Menţionez pe scurt aici şi modul în care noi eram percepuţi de către liderii asociaţiei studenţeşti oficiale aflată în graţiile conducerii facultăţii (la fel ca în zilele noastre, principalele teme de pe ordinea de zi a organizaţiilor mainstream studenţeşti erau cu totul altele decât cele care ne preocupau pe noi; iată câteva: balul bobocilor, excursii pentru apropiaţii asociaţiei, petreceri, lobby pentru firmele care recrutează studenţi pentru job-uri în Occident ş.a.m.d. Aceştia ne priveau ca pe nişte destabilizatori ai ordinii din facultate sau ca pe o asociaţie concurentă al cărei unic scop ar fi fost acela de a uzurpa privilegiile asociaţiei tradiţionale.  

Cu prilejul aniversării Zilei Europei din 9 mai 2003 ne-am propus să distribuim în Piaţa Universităţii un manifest care conţinea numele a 55 de „antipersonalităţi” ale vieţii publice de la acea vreme. Lista era deschisă de premierul Adrian Năstase – „Ace of spades”, urmat, în ordine alfabetică, de Adrian Păunescu, Antonie Iorgovan, Marian Oprişan, Teodor Meleşcanu, Mircea Ionescu–Quintus, Victor Ciorbea ş.a.m.d. În opinia noastră, cei care figurau în acest tabel se făceau vinovaţi de înapoierea economică a României, de absenţa ei din familia UE şi de perpetuarea în demnităţile publice a multora dintre activiştii/securiştii fostelor structuri ante-decembriste. Scopul acţiunii era de a populariza numele menționate în manifest şi de a-i face pe cetăţeni să se informeze asupra activităţilor pe care aceştia le desfăşurau în „interesul” cetăţeanului/serviciului public. În acest scop, pe  8 mai 2003, m-am deplasat cu Mihail Bumbeș la Primăria Municipiului Bucureşti în vederea obţinerii autorizaţiei de organizare a manifestării.  

Ajunşi pe culoarele instituţiei, am fost direcţionaţi către secretarul general al PMB, Dumitru Stănescu (omu’ pesedeului), unde, după mai multe stăruinţe pe lângă asistenta sa, am fost în cele din urmă introduşi în biroul său. După ce a luat act de cine suntem şi ceea ce vrem să facem, „Mitică” a rămas perplex. Cum să autorizeze el şi comisia de resort un protest antiguvernamental studenţesc în buricul Bucureştiului? Aşa ceva nu se mai întâmplase de ani de zile. Pentru a ne determina să ne răzgândim a început să ducă „muncă de lămurire” în vederea readucerii noastre pe calea „cea bună”. Ne-a proiectat o imagine idilică asupra vieţii social-politice, ne-a înşirat realizările premierului şi a încercat să ne convingă să renunţăm la acţiunea noastră. Parcă-l văd şi azi în faţa ochilor pe finalul întrevederii: „Măi, băieţi. Staţi liniştiţi. Băgaţi-vă minţile în cap”.  

În cele din urmă, văzând că nu o scoate la capăt cu noi, Stănescu ne-a poftit afară din biroul său, urându-ne, sarcastic, „Succes!”.  Am ieşit din birou dezamăgiţi, însă la fel de determinaţi. Ne-am zis „Hai direct la Băse!”. La cabinetul primarului, secretara ne-a declarat că acesta nu se afla în imobil, spunându-ne să-l aşteptăm pentru că trebuie să sosească dintr-o clipă în alta. După câteva minute, Băsescu şi-a făcut apariţia. Secretara a intrat în biroul său şi i-a prezentat materialele create de noi pe care urma să le distribuim în Piaţa Universităţii. Bineînţeles, nesimţindu-se vizat de acţiunea noastră (numele lui Băsescu nu figura pe listă), primarul ne-a pus o apostilă favorabilă pe cerere şi ne-a invitat pentru câteva clipe în biroul său. Băsescu s-a amuzat de iniţiativa noastră şi ne-a îndemnat la prudenţă în stilu-i caracteristic („Hăhă” J) „Să avem grijă că nu-i de glumă cu ăştia!”. Entuziasmaţi de rezoluţia obţinută pe petiţia de autorizare a acţiunii, nu ne-am mai prezentat la comisia responsabilă cu emiterea autorizaţiilor privind întrunirile publice, întrucât nu mai aveam timp (era trecut deja de orele 17:00).

A doua zi, naiva noastră acţiune s-a desfăşurat fără incidente (jandarmii ne-au lăsat în pace după ce le-am arătat cu fală apostila primarului), iar noi am fost extrem de mândri de reuşita distribuirii celor peste 1.000 de manifeste antiguvernamentale.

Am rememorat aici acest episod, întrucât îmi revine de multe ori în minte atunci când mă aflu în faţa unor greutăţi. De când activez în Miliţie, am fost amendat în nenumărate rânduri, băgat în dubă, călcat în picioare, mă rog, am trecut prin multe cumpene, dar de fiecare dată mi-am zis: „Am trecut eu de Stănescu, ce ar putea să mi se întâmple mai rău?”. Ştiu, pare o joacă la prima vedere, dar pentru nişte tineri, fără experienţă, care îşi propun să organizeze un protest antiguvernamental fără niciun fel de sprijin, mica noastră rezistenţă în faţa intimidărilor şi ameninţărilor proferate de către un înalt oficial din administraţia publică... ați înțeles!

De atunci, n-am mai avut astâmpăr, participând sau organizând numeroase acţiuni civice/proteste, dar şi la derularea unor proiecte educaţionale şi de implicare civică (Raportul „Activism civic şi atitudini faţă de protest în rândul tinerilor”, proiectul ”CRIM – puterea stă în imaginație”, tabăra de activism CRIM, proiectul ”CRIM la liceu – puterea implicării”, programul de internship-uri Internshipiada etc.) și acțiuni directe în faţa Ministerului Educaţiei şi Cercetării, împotriva adoptării unei programe şcolare care reducea la o singura oră pe săptămână studiul istoriei la clasele a IX-a şi a X-a (29 mai 2003); comemorarea Mineriadei din iunie 1990 (iunie 2003 şi iunie 2004); susţinerea votului uninominal la Palatul Parlamentului (3 noiembrie 2003); protestul din Parcul Carol împotriva demolării Mausoleului şi cel împotriva construcţiei Catedralei Mântuirii Neamului (aprilie 2004); protestul organizat în faţa FRF faţă de realegerea în fruntea Federaţiei a „Naşului” Mircea Sandu (21 noiembrie 2005); protestul antiprezidenţial din faţa CNSAS, atunci când Băsescu a fost huiduit pentru prima oară din cauza sprijinului pe care i l-a acordat lui Corneliu Turianu în vederea alegerii acestuia în fruntea Colegiului CNSAS (4 aprilie 2006)[3]; protestul împotriva Curţii Constituţionale din Piaţa Universității faţă de decizia acestei instituţii de a declara neconstituţionale unele prevederi ale actului normativ care reglementa activitatea CNSAS (2 aprilie 2008), numeroase proteste pentru apărarea patrimoniului construit și a spațiilor verzi, două sit-in-uri la Facultatea de Istorie – UB (2011 și 2013), protestele anti-RMGC care au conturat fenomenul Toamna Românească (2013) și multe altele (mai multe informații despre acţiunile noastre se găsesc pe site-ul organizaţiei și pe pagina noastră de Facebook https://www.facebook.com/militiaspirituala.ro?ref=br_tf). 

Am să mă opresc aici cu enumerarea momentelor semnificative din scurta istorie care mi-a determinat activitatea și profilul de activist. Din 2010 ne-am instituţionalizat prin dobândirea personalităţii juridice, însă credem că acest lucru nu ne-a afectat cu nimic „combativitatea revoluţionară”J 

 


[1] În acea perioadă am inițiat mai multe investigații referitoare la trecutul recent al României. Ulterior, cercetările care vizau istoria imediată a României au devenit un segment fundamental al dezvoltării  organizației noastre.

[2] Această critică ne-am însuşit-o pe deplin şi, în ziua de 10 mai 2005, am organizat un protest chiar în faţa clădirii care adăposteşte Rectoratul Universităţii din Bucureşti. Revendicările vizau o serie de aspecte ce priveau problemele sociale cu care se confruntau studenţii din cămine. Conducerea universităţii a fost surprinsă de amploarea manifestaţiei, exprimându-şi imediat disponibilitatea de a negocia toate solicitările. A fost pentru ultima oară când studenţii au demonstrat în faţa Rectoratului.    

3 Citez din „Evenimentul zilei” din 5 aprilie 2005: „Pentru prima dată în mandatul său de preşedinte, Traian Băsescu a fost huiduit de cei aproape 30 de tineri prezenţi în faţa instituţiei, membri ai organizaţiei «Miliţia Spirituală». «Băsescu pentru noi este Iliescu doi», «Îl vrem pe Ticu», au fost lozincile scandate de tineri. Şeful statului a fost extrem de uimit de primirea de care a avut parte. Preţ de câteva secunde, preşedintele a tăcut, după care le-a spus celor care-l huiduiau «să vreţi legea şi democraţia». Şeful statului a fost huiduit şi la ieşire”.

Imprimă articol
Micşorează inalțimea scrisuluiMăreşte inălțimea scrisului

Comentarii

aristotel wagner , 10.02.2015, 21:19

Tinerii pot avea aspiratii diversificate dar marea problema consta in faptul ca sant manipulati usor.Daca ar fi uniti procesul de manipulare nu ar functiona,decat intr-o masura lenta depistabila la timo.
 
Comentează (toate câmpurile sunt obligatorii)

 

 

 
CAPTCHA image for SPAM prevention

 
PayPal
Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Această orbitoare absență a luminii

Această orbitoare absență a luminii

De veghe în lanul de secară

De veghe în lanul de secară

Sustine Militia Spirituala prin bannere
Linkuri utile
 
 
IRIR Alttext
© Miliţia Spirituală 2011
Termeni și condiţii Sitemap Designed by GreenAd