Cu zvastica prin Capitală. Semnele prăbușirii

Pe fondul incapacității statului român de a înființa un muzeu al istoriei recente în care să se regăsească și amprenta lăsată în societatea românească de către cele două curente politice extreme (de dreapta și de stânga), prezentăm câteva clișee mai puțin cunoscute de la un congres al omologilor național-socialiștilor din România – Partidul Național-Creștin (noiembrie 1936)[1]. 

Privindu-le, putem afirma că a doua jumătate a anilor '30 a reprezentat apogeul ultranaționalismului românesc antebelic.  

8 noiembrie 1936: Bucureștiul devine pentru o zi un adevărat Nürenberg al României. La prima vedere imaginile par a fi realizate în perioada statului național-legionar (septembrie 1940 – februarie 1941), însă, la o privire mai atentă constatăm că fotografiile au fost surprinse cu 4 ani înainte, atunci când fragila noastră democrație se afla pe ultima sută de metri. 

În Capitală are loc un Congres al Partidului Național-Creștin (de orientare pro-nazistă/pro-fascistă, rivalii de moarte ai legionarilor/gardiștilor camuflați legal în Partidul Totul pentru Țară) la care participă mai multe zeci de mii de partizani din țară și Capitală aduși de organizatori cu ajutorul a zeci de trenuri și autobuze în dimineața zilei de 8 noiembrie 1936: Gara de Sud (Filaret), Gara de Est (Obor), Gara de Nord, Gara Mogoșoaia (viitoare Băneasa) și Gara Dealul Spirei. Din gări, mulțimea se revarsă pe străzile Capitalei către punctul terminus de adunare al congresului: Velodrom. 

O bună parte din răspunderea pentru asigurarea unei desfășurări a congresului a căzut în sarcina președintelui Organizației județene Ilfov și a Organizației PNC a Capitalei de la acea vreme, avocatul C. C. Brăescu (absent de la marele forum din motive de sănătate). 

Acesta este cel care va ocupa funcția de primar interimar al Bucureștiului după aducerea la putere a partidului său de către monarh (vezi efemerul guvern Goga-Cuza din perioada ianuarie-februarie 1938) și destituirea edilului-șef al Capitalei ales democratic în aprilie 1937 (Alexandru Donescu, PNL). Mandatul lui Brăescu a fost unul de scurtă durată (11 ianuarie – 13 februarie 1938) la fel ca cel al superiorului său ierarhic: președintele Consiliului de Miniștri și președinte al PNC, Octavian Goga. Atât de scurt încât nici google sau wikipedia nu au reușit să consemneze ceva notabil petrecut în timpul mandatului său. 

Marele Forum național-creștin din noiembrie 1936 s-a desfășurat sub lozinca Hristos, Regele, Națiunea, care patrona programul politic al PNC și întruchipa "imaginea României totalitare de mâine".  

În jurul orelor 12:00, o coloană formată din câteva batalioane de lăncieri, avându-l în frunte pe secretarul general al PNC, George Cuza (fiul lui A. C. Cuza), defilează pe Bulevardul I. C. Brătianu (azi Bulevardul Nicolae Bălcescu) sub privirile președintelui partidului (Octavian Goga) și ale președintelui suprem al PNC (A. C. Cuza).

Cămășile albastre scandează împotriva democrației și a evreilor; se pronunță pentru formarea unui guvern Goga-Cuza și flutură steagurile tricolore cu zvastică ale partidului, în timp ce un grup de buciumași putneni interpretează la instrumentele lor balade tradiționale românești.

Pe pancartele manifestanților se puteau citi următoarele mesaje și lozinci: "Jos comunismul!", "Jos falșii democrați!", "Afară jidanii!", "Jos străinismul!", "Vrem să fim stăpâni la noi!", "Jos presa înstrăinată!", "România a Românilor!".

În imagini se zăresc coloane de lăncieri conduse de George Cuza care defilează prin fața celor doi lideri ai partidului, efectuând binecunoscutul salut nazist/legionar roman (Octavian Goga și A. C. Cuza se aflau într-o tribună improvizată amplasată pe marginea Bd. I. C. Brătianu, între Sala "Dalles" și Blocul "Wilson" aflat vizavi de Biserica Italiană, undeva în fața clădirii care adăpostea Școala superioară de război). 

În fața a peste 50.000 de militanți, lăncieri în cămăși albastre și simpatizanți ai formațiunii adunați la finalul zilei pe Velodrom, A. C. Cuza a declarat: Dar ce însemnează comunismul jidănesc, ați putut dvs. să vedeți în Rusia și vedeți acum în Spania și de aceia iubitul președinte al nostru d. Oct. Goga a fost bine inspirat când a venit să transmită de aci, de la această tribună, salutul său, cu care mă unesc și eu, generalului Franco (...) Domnilor, de la această achitare scurtă a politicei noastre externe care ni se impune, vine interesul să vă amintesc de lupta pe care trebuie s-o ducem înlăuntrul țării împotriva celei mai mari primejdii care ne amenință și care este primejdia jidănească. Domnilor, partidul Național-Creștin când va fi vreodată să aibă puterea în mâinile sale va rezolva problema jidănească în sensul reabilitării: "România a Românilor". În această zi solemnă îmi iau față de dv. angajamentul ca să lupt până la capăt pentru rezolvirea problemei jidovești, împreună cu d. președinte Octavian Goga care împărtășește aceleași sentimente.

Presa democratică (în special Dimineața și Adevărul) a ironizat cifra de 250.000 de participanți avansată de organizatori și presa partizană, acuzând totodată autoritățile de pasivitate și complicitate cu o formațiune politică ce sfida interdicțiile prevăzute de starea de asediu (de ex. purtarea uniformelor era interzisă) și se declara pentru schimbarea radicală a alianțelor cu partenerii noștri externi tradiționali (PNC și Partidul "Totul pentru Țară" militau pentru o apropiere de Germania și Italia, în dauna Franței și Marii Britanii).  

Istoria avea să le dea dreptate gazetelor sărindărene. La nici doi ani de zile de la această manifestare, naziștii români vor fi chemați la guvernare de un rege care și-a manifestat în repetate rânduri disprețul pentru Constituția de la 1923, pluripartidism și drepturile și libertățile individuale ale cetățeanului.