Home | | CRIM la liceu - atelierul de public speaking

CRIM la liceu - atelierul de public speaking

Autor:Redcația

| 23.01.2016

La începutul atelierului, formatorul nostrum preferat – Roxana Marin - ne-a anunțat că, până la final, vom realiza discursuri pentru o emisiune TV fictivă numită ”Ce trebuie să știi până mori”. Fiecare dintre participanți s-a gândit la valori și lucruri mai puțin abstracte care sunt cheia unei existențe împlinite. Familia, adevărul, să faci bine necondiționat, solidaritatea, prietenia, relaxarea, sexul, cariera, toate au fost numite. Pe grupe, s-au discutat lucrurile importante și s-au căutat argumente și exemple care să le susțină și care să-i convingă pe auditori. Fiecare grupă a ales apoi o teză de susținut. De exemplu, ”Respectul față de ceilalți e mai important decât educația formală”. S-a lucrat intens la structura discursului, fiecare dintre ele încheindu-se cu ”a call to action”, o chemare la acțiune, la schimbare. Ni s-a cerut să semnăm o petiție, să respectăm toate grupurile de oameni, indiferent de gen, vârstă, etnie sau clasă socială, să încercăm să dăruim fără să acceptăm nimic în schimb și să alegem întotdeauna adevărul.

Voi cu ce idee vreți să ne convingeți?

Imprimă articol
Micşorează inalțimea scrisuluiMăreşte inălțimea scrisului

Comentarii

No comments
Comentează (toate câmpurile sunt obligatorii)

 

 

 
CAPTCHA image for SPAM prevention

 
PayPal
Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Această orbitoare absență a luminii

Această orbitoare absență a luminii

De veghe în lanul de secară

De veghe în lanul de secară

Sustine Militia Spirituala prin bannere
Linkuri utile
 
 
IRIR Alttext
© Miliţia Spirituală 2011
Termeni și condiţii Sitemap Designed by GreenAd