Home | Editoriale si opinii | Comunicate | | Ziua drepturilor omului în lume - Ziua drepturilor omului călcate în picioare în România

Ziua drepturilor omului în lume - Ziua drepturilor omului călcate în picioare în România

Autor:Redacția

| 11.12.2013

Miliția Spirituală condamnă, încă o dată, abuzurile inacceptabile comise de organele statului. Incidentele de ieri sunt încă o confirmare a faptului că SPP, SRI, STS și alte structuri similare sunt instituții profund viciate care apără interesele mafiei politice și economice  a României în detrimentul propriilor ei cetățeni.  

Ieri, 10.12.2013, accesul în plenul Camerei Deputaților a fost interzis tuturor cetățenilor care, conform legii, aveau dreptul să participe la ședința publică unde urma să se voteze proiectul legii minelor, legea amnistierii și modificările codului penal. Mai mult, unora dintre cetățeni li s-a interzis și accesul la lucrările Forumului Național ONG care avea loc la Palatul Parlamentului (Sala Nicolae Bălcescu, intrarea C1, deci la cu totul altă intrare decât cea a Camerei Deputaților). Persoanele care au beneficiat de acest ”regim de favoare” suntMihail Bumbeș, Doina Vella, Felicia Raetzky și Ioana Ceobanu. 

Facem precizarea că discuția internă a membrilor Miliției Spirituale privind participarea acestor 4 persoane la evenimentele din data de 10 decembrie a avut loc în cursul serii de luni pe un grup privat de pe Facebook, iar "lista neagră" de la Parlament (a cărei existență poate fi atestată de martori) a fost întocmită în timpul nopții, astfel încât la 8H30 să poate fi înmânată organizatorilor evenimentului. Este exclusă orice formă de coincidență: din numărul membrilor acestui grup numai cele 4 persoane care și-au anunțat intenția de a participa la evenimentele din 10 decembrie făceau obiectul listei de interdicție. Avem, astfel o nouă dovadă a faptului că serviciile menționate mai sus interceptează constant discuțiile cetățenilor din sfera considerată privată și violează spațiile de discuție private cu scopul explicit de a interzice cetățenilor să-și exercite dreptul de a participa la manifestații publice. În mod ironic, toate acestea au avut loc pe 10 decembrie, ziua internațională a drepturilor omului.

În consecință, Miliția Spirituală acuză: 

-        lipsa constantă de transparență a autorităților statului român;

-   intervenția abuzivă a statului – prin serviciile sale de informare – în convorbirile private și în viața privată  a cetățenilor români;

-    acțiunile de intimidare la care sunt supuși cetățenii care înțeleg să își exercite drepturile constituționale.

Atragem, încă o dată, atenția cetățenilor României asupra modului flagrant în care instituțiile statului ne încalcă drepturile democratice fundamentale. De asemenea, atragem atenția acestor "băieți cablați" din serviciile aservite elementelor corupte ale statului român, plătite din banii contribuabililor, că astfel de gesturi nu vor rămâne fără urmări. Miliția Spirituală își rezervă dreptul de a întreprinde orice acțiune de natură să sancționeze aceste practici care reprezintă o sfidare la adresa drepturilor și libertăților cetățenești, practici incompatibile cu statutul de stat de drept pe care România și l-a asumat. Aceste derapaje democratice nu pot rămâne nepedepsite într-o societate care se pretinde europeană și civilizată. Avertizăm, în același timp SPP, SRI, STS și alte structuri similare asupra faptului că nu vor reuși să împiedice cetățenii liberi ai României să se manifeste liber și necenzurat. Dreptul la protest este consfințit de Constituția României. Războiul dintre Statul român cu apucături totalitare și cetățeanul educat și lucid care își cunoaște și apără drepturile continuă!

România, stat polițienesc!

 

 

 

 

 

 

Imprimă articol
Micşorează inalțimea scrisuluiMăreşte inălțimea scrisului

Comentarii

No comments
Comentează (toate câmpurile sunt obligatorii)

 

 

 
CAPTCHA image for SPAM prevention

 
PayPal
Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Această orbitoare absență a luminii

Această orbitoare absență a luminii

De veghe în lanul de secară

De veghe în lanul de secară

Sustine Militia Spirituala prin bannere
Linkuri utile
 
 
IRIR Alttext
© Miliţia Spirituală 2011
Termeni și condiţii Sitemap Designed by GreenAd