Home | Editoriale si opinii | | Poziţionarea puterii și opoziţiei vizavi de protestele din Piaţa Universităţii

Poziţionarea puterii și opoziţiei vizavi de protestele din Piaţa Universităţii

Autor:Mihai Burcea

| 22.01.2012

Protestele antiguvernamentale din Piaţa Universităţii pot constitui șansa de relansare/re-startare a opoziţiei în lupta pentru cucerirea puterii din acest an electoral. În cazul în care măcar câteva din ideile forţă care emană din această agora a democraţiei româneşti post-decembriste vor fi preluate de către USL, câştigarea alegerilor va fi doar o problemă de rutină (vezi câteva dintre revendicări aici: www.criticatac.ro/13562/revendicarile-tinerilor-maniosi-din-piata-unirii-cluj-napoca/).

După mitingul USL aşteptam ca liderii opoziţiei să preia o parte din revendicările Pieţei şi să anunţe o garnitură nouă de cadre cu care să defileze prin studiourile televiziunilor. Nu s-a întâmplat însă acest lucru! Dimpotrivă, în loc să spună punctual ce vor face cu cererile protestatarilor în clipa în care vor ajunge la putere, reprezentanţii USL se mărginesc în continuare doar la a face campanie negativă la adresa actualilor guvernanţi. 

Aceleaşi feţe triste din cadrul PNL şi PSD ne repetă obsesiv lucruri pe care le ştie toată lumea: că România este condusă de un guvern cleptocratic dirijat de la Cotroceni, că România este un stat poliţienesc în care importante resurse din bugetul de stat sunt alocate structurilor represive (Jandarmeria, SIAS – IGPR, SPIR – Poliţia Capitalei, DNA, DIICOT) şi numeroaselor servicii speciale militarizate sau civile (SRI, SIE, STS, SPP, DGIA, DGIPI, DGA), că politizarea administraţiei centrale şi locale a fost ridicată la cote nemaiîntâlnite de la Revoluţie încoace, ş.a.m.d. 

Întrebarea naturală care trebuie pusă este dacă opoziţia va semna un acord civic cu principalele ONG-uri din Piaţă prin care să se angajeze ca revendicările acestora să fie respectate odată cu preluarea puterii de către USL. 

Totodată, în cazul în care acest acord s-ar încheia, trebuie avut în vedere şi stabilirea arbitrului: cine va garanta/va veghea ca acest contract să fie respectat pentru a nu avea soarta „Pactului pentru Bucureşti” (act semnat de actualul primar general, primarii de sectoare şi 34 de ONG-uri: bucurestiulmeu.ro/index.php). Altă variantă ar fi nesemnarea a niciunui fel de document cu reprezentanţii Pieţei, ci doar preluarea de către opoziţia politică a revendicărilor. 

De cealaltă parte a baricadei, laboratoarele puterii lucrează cu motoarele turate la maxim, încercând să propună „două alba ca zăpada”, dar care nu sunt în fapt decât nişte „lupi în haine de oaie”: Noua Republică coordonată de Mihail Neamţu şi Manifestul „Împreună 2012” iniţiat de Bogdan Naumovici şi grupul de corporatişti din jurul său! Aceste clone ale PD-L beneficiază de spaţii ample în mass-media favorabile regimului – TVR Info, TVR 1, RFI, B 1 TV, Evenimentul Zilei, 22, Hotnews, România liberă – fiind prezentate ca două iniţiative politice total independente. 

Primul personaj menționat este un adept fanatic al sectei băsiste care predică peste tot ideea de reaşezare a valorilor naţionale, a statului minimal şi a meritocraţiei, dar tot el fiind însă şi primul care în realitate nu crede o iotă din tot ceea ce spune din moment ce în martie 2010 a fost numit politic în funcţia de director ştiinţific al IICCMER fără a fi publicat până la acea dată niciun articol ştiinţific despre comunismul românesc (a demisionat din acest post în septembrie 2011). 

De asemenea, deşi a susţinut puternic şi apăsat toate măsurile de austeritate ale guvernului Boc luate împotriva bugetarilor (concedieri, reduceri salariale, restructurări), principalele venituri realizate de către Neamţu în anii 2010 si 2011 au provenit din bugetul de stat, ceea ce reflectă încă o dată, dacă mai era nevoie, dublul standard (pe larg vezi www.observatorcultural.ro/De-la-Lica-Gheorghiu-la-Mihail-Neamtu*articleID_26001-articles_details.html). 

Cel de-al doilea personaj – Bogdan Naumovici – este un prosper om de afaceri care s-a remarcat în special prin zelul pe care firma sa de publicitate l-a depus în desfăşurarea de campanii favorabile proiectului minier de la Roşia Montană în spatele căruia se află celebra companie RMGC. Bineînţeles, ştim cu toţii că proiectul, vehement contestat de principalele ONG-uri româneşti, este sprijinit puternic de către actualul partid de guvernământ condus de facto din Bulevardul Geniului (pe larg vezi voxpublica.realitatea.net/politica-societate/cacealmaua-naumovici-aneta-bogdan-cum-sa-furi-frumos-cu-profitorii-sistemului-73136.html). 

Rămâne de văzut ce fel de tactică politică va adopta USL vizavi de temele protestatarilor din Piaţa Universităţii şi ce petarde şi fumigene mai pregătesc propagandiştii din umbră ai Cotroceniului pentru a contracara mesajul antiguvernamental al manifestanţilor: Ada Meseşan, Felix Tătaru, Dan Andronic & Co.

Imprimă articol
Micşorează inalțimea scrisuluiMăreşte inălțimea scrisului

Comentarii

No comments
Comentează (toate câmpurile sunt obligatorii)

 

 

 
CAPTCHA image for SPAM prevention

 
PayPal
Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Această orbitoare absență a luminii

Această orbitoare absență a luminii

De veghe în lanul de secară

De veghe în lanul de secară

Sustine Militia Spirituala prin bannere
Linkuri utile
 
 
IRIR Alttext
© Miliţia Spirituală 2011
Termeni și condiţii Sitemap Designed by GreenAd