Occupy Milano- ,,pământul e al celui care îl locuiește”

,,În prezent, în Milano, există 80.000 de case nelocuite ce sunt în proprietate privată şi 5000 ce aparţin statului. Vom lupta pentru dreptul la locuință , de aceea ocupăm case goale sau clădiri. Reuşim acest lucru prin solidaritatea multor locuitori. Ne place să ne gândim la ,,Ajutor Reciproc” ca la un instrument de solidaritate, rezistență, luptă, auto-management și  auto-construcție a teritoriilor nelocuite”. Asta mi-a spus Gonzalo. El este unul dintre cei care luptă în Milano pentru dreptul oamenilor la o casă. L-am cunoscut în curtea ce îngrădește cele trei clădiri  pe care le-au ocupat în 24 aprilie, în Piazza Stuparich, numărul 18. 

Printre graba oamenilor din Milano, într-un colț din cartierul Lotto,  trei clădiri au ales să stea, împotriva timpului și a proiectelor de demolare inițiate, neaprobate încă. Mi-au atras atenția bannerele ce țin post de obloane la multe dintre ferestrele casei. Și liniștea din jur. Prima dată, l-am cunoscut pe Michele, atunci când încercam să găsesc o cale de a intra. Era la un geam de la parter. El este unul dintre cei care și-au găsit un cămin între aceste ziduri abandonate de mai bine de 10 ani. Cu nasul scos doar pe jumătate la fereastră, mă privește suspicios. Îmi spune să merg la poarta din dreapta. Cea mai mare. Cineva îmi va deschide acolo. Apoi dispare. Apare din nou pentru a mă urmări cu privirea. Zâmbesc.

Poarta spre care m-a ghidat este mare. De fier. Vârsta i se citește pe urmele de rugină. Primele indicii despre ceea ce se petrece acum în spatele ei, le oferă posterele lipite:,,Spazio de mutuo soccorso". În spatele acesteia porți se află trei clădiri ce până în urmă cu 2 luni erau abandonate. Un bărbat de vârsta a treia se aproprie. Îi spun într-o combinație de 3 limbi existente și una proaspăt inventată, că aș dori să vorbesc cu cei care au ocupat spațiul. Fără niciun cuvînt, deschide lanțul gros ce păzește poarta și mă conduce în una dintre case. Acolo, Gonzalo, ia o pauză de la vopsit pentru a-mi spune o parte din povestea lor. Vorbește cursiv engleza și spaniola. Din când în când glumește în italiană. Mergem în curte interioară ce înconjoară cele 3 locuinţe ,,ocupate”,  sub nişte brazi înalţi ce au ţinut loc de umbrelă. Lanțul de pe poartă s-a închis la loc. 

De ce au ales să ocupe spațiile nelocuite din Milano? Pentru că ceea ce se întâmplă este absurd: ,,în ultimii ani se construieşte intens, însă chiriile sunt foarte ridicate, aproximativ 1000 de euro pentru un apartament cu 3 camere, în condiţiile în care suma aceasta o câştigă în mod normal un om care lucrează la un program de 8 ore pe zi. Din nefericire, aici o casă reprezintă un bun prin intermediul căruia să faci bani, nu unul pe care să îl transformi în cămin, să satisfaci nişte nevoi de bază ale oamenilor.”

Din cele 3 case pe care le-au ocupat aici, 2 adăpostesc 20 de familii, în timp ce pe una au transformat-o în spaţiu cultural deschis pentru oricine dorește ajutor. Casele sunt proprietate privată, aparţin unei familii ce deţine un lanţ de proprietăţi lăsate să îmbătrânească printre mucegai şi păianjeni în mai multe cartiere din Milano. Proprietăţiile de aici, din cartierul Lotto sunt nelocuite de peste 10 ani. Atunci când au ocupat spaţiul, au fost vizitaţi de poliţie. Aceasta i-a legitimat şi, întrucât nu există nicio reclamaţie de la proprietari, au plecat. Decamdată nu ştiu la ce să se aştepte din partea proprietarilor sau a poliţiei, de aceea la balconul de la etajul 1 din ,,centrul cultural" câţiva ochi stau mereu de șase, pentru orice eventualitate.

Între timp, reamenajarea spaţiului înaintează şi, astfel, au prins contur, sub acelaşi acoperiş proaspăt ocupat, o bibliotecă, o piaţă de schimb-haine și jucării, şi câteva săli în care se ţin cursuri, mai ales de limbi străine, sub umbrela a ceea ce numesc ,,Ajutor reciproc". Celelalte două clădiri din curte, au devenit ,,acasă” pentru 20 de familii ce au fost recent evacuate din casele lor.

Prin proiectul lor, ,,Spazio de mutuo soccorso," luptă pentru a împiedica oamenii care sunt pe punctul de a fi evacuaţi să îţi piardă casa. ,,Vrei să ai o casă? hai luptă cu noi şi vei avea! Aşa funcţionăm. Vrem să construim o comunitate şi, prin ajutor reciproc, să ne facem un trai.”

Aici, au lumină şi apă pentru că au făcut contracte la furnizori. Știu că în final se vor alege cu amenzi. Şi poate chiar mai mult. Deocamdată cel mai important bun pe care îl împart este o hotărâre de nestrămutat.  Asta este lupta lor. Cu entuziasm, pensule şi mâini pline de vopsea, ochii şi urechile ciulite mereu, o duc mai departe.

Au fost şi momente în care au ţinut piept poliţiştilor, blocând intrarea în casele oamenilor care urmau să fie evacuaţi. Uneori au amânat evacuarea. Alteori, au fost prea puţini în faţa poliţiei care a intrat în forţă.

Gonzalo îmi spune că este deja vorba de un conflict de interese, în care uneori se fac şi schimb de forţe. El crede că, deocamdată, poliţia nu va face nimic pentru a-i evacua deoarece se ştie că acest lucru nu ar atrage decât o altă ocupare. În Italia, aceasta este o perioadă în care se ocupă clădiri abandonate, în masă: ,,Pentru zona aceasta, de exemplu, există un proiect de reconstrucţie care este însă neaprobat. Se doreşte ca aceste clădiri să fie declarate periculoase, pentru a le putea demola şi reconstrui. Vezi și tu...chiar nu e cazul de așa ceva.”  

Am vorbit şi despre frică. Frica oamenilor de a dormi sub un acoperiş pe care îl pot pierde oricând. Nu, nu pentru că s-ar prăbuși-au grijă mereu ca locuinţele să fie stabile, fac chiar şi restaurări, atunci când e cazul. Ceea ce simt ei este frica născută lipsa unei garanții. Din faptul că pot fi evacuaţi oricând; oricum e mai bine să împartă această frică sub acoperişul comun şi temporar, decât să fie singuri în stradă. Am vrut să vorbesc și cu cei care locuiesc aici, însă cei mai mulți nu erau acasă, iar cei prezenți au ales să-mi împărtășească doar priviri aruncate de departe.

Gonzalo, alături de cei cu care a inițiat acest proiect fac parte din Centrul Social Cantiere, centru ce militează pentru libertate socială. (,,este  instrumentul prin/din metropola pentru ocuparea de spațiu liber; pentru eliberarea de sub nesiguranță și prohibiționism, rasism, sexism, fascismul nou-vechi, pentru libertatea drepturilor, accesul la cultură și controlul asupra propriului corp”). Primul spațiu l-au ocupat în urmă cu 12 ani. În general, se ghidează după o vorbă din popor- ,,pământul e al celui care îl locuiește”. Asta le dă libertatea de a ocupa, dar şi responsabilitatea de a avea grijă de locul unde habitează. Comunitatea este unul dintre cele mai importante lucruri pentru ei. Și pentru a coexista trebuie să existe și reguli.

Trebuie să punem punct discuției pentru a merge în Piazza Selinunte, unde organizează o proiecție de film (documentarul lui Maurizio Cartolano ,,148 Stefano. Mostri della ‘Inerzia”), în semn de solidariatte cu cei care au fost ucişi în confruntările cu poliţia: Stefano Cucchi şi Michele Ferrulli. 

În parc, lângă gazonul de fotbal ce răsună sub energia copiilor, aproximativ 50 de oameni au ales să își petreacă seara de sâmbătă fiind solidari. Alături de ei se află sora lui Stefano și fiica lui Michele, cele care încă luptă pentru dreptate. 

Acum, în Milano, ,,suntem cu o lună în urmă în ceea ce priveşte temperatura”, spun localnicii. După ziua de azi, mă întreb dacă nu cumva ceasul s-a oprit acum (prea) mult timp.