Comemorarea unui torţionar - Emil Panaite

Update: Administraţia Naţională a Penitenciarelor a retras informarea de presă de pe site-ul instituţiei. 

 Miliţia Spirituală solicită Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor retragerea comunicatului de presă publicat pe site-ul instituţiei. În informare s-au transmis condoleanţe familiei şi s-au facut aprecieri faţă de activitatea generalului (r) Panaite.

"În activitate sa, General de brigada (r) Panaite Emil a fost un adevarat profesionist, conducând destinele Direcţiei Generale a Penitenciarelor timp de 13 ani (1976-1989). Cinstea şi corectitudinea de care a dat dovadă nu vor fi niciodată uitate" . (preluare Hotnews)  

Vă prezintăm biografia celui care  în anii '50 a participat la capturarea şi uciderea mai multor grupuri de partizani în calitatea sa de şef de Stat Major al Direcţiei Trupe Operative şi de Pază din MAI (oct. 1953 – dec. 1955).  

Informaţiile biografice despre Emil Panaite sunt preluate din volumul "Dicţionarul ofiţerilor şi angajaţilor civili ai Direcţiei Generale Penitenciarelor. Aparatul central (1949-1989)" - vol. I, autori - Mihai Burcea, Marius Stan, Mihail Bumbeş. 

PANAITE IOAN EMIL, general-maior, d.p. nr. 4809 (n.1 apr. 1927, satul Miersig, com. Husasău de Tinca, jud. Bihor - d. 2012). 

Funcţii în organizaţii politice, de masă şi obşteşti: membru ARLUS şi PCR din 1947; membru în BOB al PMR nr. 2 din Statul-Major al CTS (1951-1952); membru în Comitetul de Partid din Comandamentul DTGO al MSS (1952-1953); membru în Comitetul de Partid din IGM (1963-1968); membru în Comitetul de Partid din MAI/MI (1963-1989). 

Studii civile: şase clase în comuna natală (1932-1938); Liceul Militar „Mihai Viteazul” din Târgu-Mureş (1938-aug. 1940). În urma anexării Ardealului de Nord la Ungaria horthistă în august 1940, liceul s-a mutat la Timişoara (aug. 1940-1946); Facultatea de Ştiinţe Juridice, Universitatea .C.I. Parhon., Bucureşti, fără frecvenţă (1957-1961). 

Studii militare: Şcoala Militară de Ofiţeri de Jandarmi din Bucureşti1 absolvită ca şef de promoţie. Aici a fost coleg cu Valeriu Buzea2 şi Gheorghe Pele3 (oct. 1946-1 mai 1948). A urmat un curs pregătitor la Academia Militară din Bucureşti, în vederea plecării la studii în URSS (iun.-oct. 1949); Şcoala Superioară Tactico- -Infanteristică de Perfecţionare a Ofiţerilor de Infanterie a Armatei Sovietice din oraşul Solnecinogorsk, specialitatea comandant de batalion (oct. 1949-6 febr. 1951); curs academic superior la Academia Militară .I.V. Stalin. din Bucureşti (dec. 1955-oct. 1956); curs scurt de perfecţionare a pregătirii cadrelor cu funcţii de conducere din MAI de la Dumbrăviţa (1969). 

Studii politice: Universitatea Serală de Marxism-Leninism de pe lângă Casa de Cultură a MAI (1952-1953); Şcoala Superioară de Partid „Ştefan Gheorghiu” (1966); curs CEPECA la Academia .Ştefan Gheorghiu. (1976). 

Activitatea profesională: după absolvirea Şcolii de Ofiţeri Jandarmi, tânărul sublocotenent de Securitate a fost trimis în funcţia de comandant de pluton la Compania 6 din cadrul Regimentului de Jandarmi/Securitate Bucureşti (1 mai-oct. 1948). 

În perioada cât a activat în această unitate a avut câteva misiuni speciale: a însoţit o delegaţie guvernamentală româno-cehoslovacă, a participat la paza localului în care s-a judecat procesul grupului contrarevoluţionar .Pop-Bujoiu.; comandant de pluton de elevi la Şcoala de Educatori (ofiţeri politici) MAI nr. 1 din Bucureşti (oct. 1948-iun. 1949); ofiţer cu pregătirea cadrelor, ajutor al Şefului de Birou al Pregătirii de Luptă şi la Biroul Pregătirii de Comandament a Cadrelor din Statul- -Major al CTS (martie 1951-sept. 1952); locţiitor al şefului Statului-Major al DTGO din MSS (sept. 1952-oct. 1953); şef de Stat-Major al DTOP din MAI (oct. 1953-dec. 1955). 

La 4 noiembrie 1953, conducerea MAI trimitea Direcţiei regionale MAI Braşov un ordin prin care i se cerea constituirea unui detaşament MAI în vederea prinderii sau lichidării grupului de partizani anticomunişti conduşi de Ion Gavrilă Ogoranu. Efectivele erau constituite din mai multe batalioane de Securitate (din Braşov, Drăgăşani, Orăştie, Floreşti, Tecuci şi Oradea), care urmau să fie puse sub comanda căpitanului Panaite Emil şi a şefului Direcţiei regionale MAI Braşov, colonelul Ambruş Coloman (responsabil cu partea operativă). În ordin era precizat clar: 

„Responsabilitatea pentru organizarea şi conducerea acţiunii în vederea lichidării bandei Gavrilă revine în întregime căpitanului Panaite Emil, şeful de stat major al DTOP şi şefului Direcţiei Regionalei MAI, colonel Ambruş.” 

După desfiinţarea DTOP (februarie 1956), a fost numit în funcţia de locţiitor al şefului de Stat-Major al Comandamentului Trupelor MAI (febr.-iun. 1956). În iunie 1956 a fost numit în funcţia de şef al Direcţiei Pază şi Ordine din DGM (funcţie luată în primire în noiembrie 1956, după terminarea cursului academic de la Academia Militară .I.V. Stalin.), iar din 1963 a preluat-o pe cea de locţiitor al directorului general al DGM (1963-apr. 1968).

Într-o caracterizare referitoare la colonelul Panaite Emil făcută de adjunctul ministrului de Interne şi şeful Miliţiei, generalul-locotenent Staicu Stelian, se spunea: „S-a distins în acţiunile trupelor MAI pentru lichidarea unor bande, iar în organele de miliţie a adus o contribuţie substanţială în îmbunătăţirea muncii pe linie de pază şi ordine. În întreaga sa activitate a arătat cât este de devotat partidului nostru, reuşind prin pregătirea sa politică, prin aplicarea în practică a liniei partidului să obţină rezultate foarte bune . 1 iulie 1964.. A fost apoi prim-adjunct al şefului IGM (apr. 1968-31 mai 1969). 

Ulterior, a funcţionat în calitate de consilier în Corpul de consilieri şi inspectori al MI (31 mai 1969-1 iulie 1970); şef al Serviciului Organizare-Mobilizare din MI (1 iulie 1970-mai 1972). La data de 1 iunie 1972, cu ocazia fuzionării CSS cu MI a fost promovat în funcţia de şef al Direcţiei Organizare- -Mobilizare din MI (1 iun. 1972-iun. 1974). Într-un referat de cadre întocmit în 1973 de generalul-maior Iulian Vlad, şeful Direcţiei Personal şi Învăţământ din MI, se menţiona: .În munca cu oamenii a dat dovadă de rigiditate. A avut manifestări de îngâmfare, supraestimându-şi unele merite, în timp ce subaprecia pe alţi tovarăşi, de ale căror păreri nu ţinea seama. 

Pentru aceste lipsuri, la 31 mai 1969 a fost scos din funcţie şi pus la dispoziţia MI.. A avut funcţia de şef al Direcţiei Secretariat-Juridică din MI (iun. 1974-apr. 1976). Apoi pe cea de şef al DGP (apr. 1976-14 martie 1989). Conform unei note--documentare a Direcţiei Penitenciarelor privind activitatea acesteia până la data de 30 aprilie 1980, în subordinea Direcţiei Penitenciarelor se găseau 30 de unităţi teritoriale răspândite pe întreg cuprinsul RSR: 21 de penitenciare, din care 18 penitenciare judeţene (zonale), un penitenciar pentru femei (Târgşor), un penitenciar pentru tineri (Bucureşti-Jilava) şi un penitenciar-spital (Bucureşti-Jilava); şase secţii de deţinere exterioare la Penitenciarele Galaţi (2), Gherla (1) şi Poarta Albă (3); două şcoli speciale pentru muncă şi reeducare minori (Găeşti şi Târgu Ocna); şapte întreprinderi economice, două întreprinderi pentru mobilă (Gherla şi Mărgineni), o întreprindere metalurgică (Aiud), o întreprindere de confecţii (Târgşor), o întreprindere de încălţăminte (Craiova) şi două întreprinderi de împletituri şi confecţii metalice (Galaţi şi Poarta Albă). 

În subordinea DGP se mai aflau: cursul de perfecţionare a cadrelor de penitenciare; depozitul central de materiale şi subunitatea de pază, escortare şi supraveghere a deţinuţilor pe vagoanele-penitenciar. De asemenea, situaţia efectivelor de cadre din DGP, la un număr de 25.472 de deţinuţi, se prezenta astfel: în aparatul central, 104 cadre (47 de ofiţeri, 11 subofiţeri şi 46 de civili); în penitenciare, 3.054 de cadre (211 ofiţeri, 2.538 de subofiţeri şi 305 civili); în şcolile speciale de reeducare, 289 de cadre (şase ofiţeri, 98 de subofiţeri şi 185 de civili). În ceea ce priveşte apartenenţa politică a personalului DGP, aceasta se prezenta după cum urmează: ofiţeri: 91% . membri PCR, 6,9% . UTC, iar 2,1% neîncadraţi politic; subofiţeri . 47,4% membri PCR, 11,6% UTC, iar 41% neîncadraţi politic; civili . 56,6% membri PCR, 12,6% UTC, iar 30,8% neîncadraţi politic1. În 1986, în producţie erau folosiţi toţi minorii din şcolile speciale de reeducare şi 83,9% din totalul condamnaţilor apţi pentru muncă, normele de producţie fiind realizate în proporţie de 104,2%. Generalul-maior Panaite a fost trecut în rezervă la 14 martie 1989 prin Decretul Prezidenţial nr. 28. 

În dosarul personal anexă (rubrica materiale de verificări speciale) este menţionat faptul că tatăl său, Ioan Panaite, a desfăşurat .activităţi duşmănoase., fiind recrutat de SSI, în 1943, ca informator de frontieră la graniţa cu Ungaria. De asemenea, în acelaşi dosar se regăsesc: angajamentul de informator al SSI, notele informative şi chitanţele cu sumele primite de la SSI pe numele lui Ioan Panaite. Cele zece note informative se refereau la amplasarea şi deplasarea trupelor maghiare, fortificaţiile şi starea de spirit a populaţiei de pe teritoriul Ardealului de Nord. Pentru activitatea depusă a fost retribuit cu suma de 16.000 de lei. 

Pe numele lui Ioan Panaite, organele MAI au deschis la data de 23 martie 1954 un dosar de verificare. Nefiind găsit .nimic deosebit. în activitatea tatălui maiorului de Securitate Emil Panaite, în afară de faptul că trăia în anturajul unor .elemente necorespunzătoare., Securitatea i-a închis dosarul pe 13 mai 1955. La Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti se găseşte şi un dosar de partid pe numele lui Panaite Emil1. Acest dosar de 59 de file cuprinde mai multe note autobiografice, un chestionar, mai multe referinţe, referate şi caracterizări, angajamentul solemn de membru de partid etc. 

Grade succesive: sublocotenent (1948); locotenent (1949); locotenent-major (1949); căpitan (1951); maior (1954); locotenent-colonel (1957); colonel (1962); general-maior (23 august 1966). 

Decoraţii: medalia „Muncii” (1951); medalia jubiliară „10 ani de la înfiinţarea primelor unităţi ale Armatei Populare Române” (1953); medalia „Meritul militar”, clasa a II-a (1954); medalia „40 de ani de la înfiinţarea PCR” (1961); medalia „A XX-a aniversare a eliberării patriei” (1964); medalia .A XX-a aniversare a Forţelor Armate ale RPR. (1964); medalia .A 50-a aniversare a înfiinţării PCR. (1971); medalia „25 de ani de la proclamarea Republicii” (1972); medalia „30 de ani de la eliberarea României de sub dominaţia fascistă” (1974); Ordinul „În Serviciul Patriei Socialiste”, clasa a III-a (1962), clasa a II-a şi clasa I (1963); Ordinul „23 August”, clasa I (1964); Ordinul „Steaua RPR” (1954); Ordinul „Pentru Servicii Deosebite Aduse în Apărarea Orânduirii Sociale şi de Stat”, clasa a III-a (1959); Ordinul „Tudor Vladimirescu”, clasa a II-a (1967) şi clasa a IV-a (1979); Ordinul „Meritul Militar”, clasa a II-a (1967); Ordinul „Muncii”, clasa a III-a (1984). 

Pedepse: în decembrie 1981 a fost pedepsit cu .mustrare verbală. de către ministrul de Interne, Homoştean George, care fusese sesizat de un raport al Corpului de control referitor la unele aspecte şi nereguli din activitatea şefului DGP. Conducerea ministerului a fost sesizată de colonelul Muşescu Archil Ion, ofiţer specialist principal II în cadrul Serviciului Economic al DGP. În notarea de serviciu pe anul 1982 a generalului Panaite se menţionau neregulile şi abuzurile pentru care primise pedeapsa: .pentru neaplicarea riguroasă a unor dispoziţii în unităţile subordonate, personal şi-a procurat unele produse alimentare prin bufetul unităţii, a schimbat un calorifer defect de la locuinţa sa cu altul de la Penitenciarul de tineri Bucureşti şi a copiat unele cursuri pentru fiica sa la xeroxul unităţii.. Pe 1 iulie 1988, ministrul de Interne Tudor Postelnicu i-a suspendat pe trei luni indemnizaţia de comandă pentru un accident colectiv de muncă la Fabrica de Mobilă "I.L. Caragiale" a MI.