Trecutul nu e niciodata mort. Nici macar nu e trecut*. Zamfiroiu de la ICR, via UTC – PCR – UNESCO

Pe 25 iunie a.c., Comisia de cultură a Senatului României a decis numirea în funcţia de preşedinte al ICR a diplomatului Lilian Zamfiroiu (fost ministru plenipotenţiar în Delegaţia Permanentă a României pe lângă UNESCO şi adjunct al ambasadorului României la UNESCO, Nicolae Manolescu; ca fapt divers, funcţia de secretar general al Delegaţiei Permanente a României pe lângă UNESCO este azi ocupată de către Ani Matei, fost secretar al CC al UTC şi preşedinte al Consiliului UASCR – anii ’80). Aşa cum era de aşteptat, odată cu nominalizarea şi instalarea în funcţie a acestuia, au apărut în presă mai multe informaţii referitoare la activitatea sa profesională din cadrul MAE. Concomitent, pe Facebook, a circulat o fotografie reprezentând prima pagina din nr. 2/1985 al revistei studenţeşti „Universitatea comunistă”, al cărei redactor-şef era la acea dată taman Lilian Zamfiroiu. 

Era prima informaţie care atesta faptul că persoana nominalizată de USL pentru funcţia de preşedinte al ICR provenea din activul de conducere al fostei UTC (de menţionat faptul că pe site-ul ICR nu există încă postat CV-ul diplomatului). 

Căutând în inventarele existente la sălile de studiu ale Arhivelor Naţionale Istorice Centrale date referitoare la Lilian Zamfiroiu, am descoperit dosarul său de cadre întocmit de către Secţia cadre a CC al UTC. 

Miliţia Spirituală vă prezintă conţinutul acestui dosar, completând astfel lacunele biografice existente în CV-ul demnitarului (funcţia de preşedinte al ICR este asimilată celei de ministru).

Informaţiile cuprinse între copertele dosarului ne conturează profilul activistului model al UASCR/UTC care se aseamănă izbitor de mult cu cel al altor „lustrabili” proveniţi din organizaţiile politice şi de masă şi care, ulterior, au făcut carieră în partidele politice şi aparatul de stat post-decembrist (Cristian Diaconescu, Mihai Răzvan–Ungureanu, Andrei Marga, Tudor Mohora, Ioan Rus, Iosif Boda ş.a.m.d.). 

Începând cu a doua jumătate a anilor ’60, mulţi dintre tinerii cu rezultate bune la învăţătură au ales să facă pasul către o carieră de succes în UASCR/UTC pentru ca mai târziu să devină „cadre de nădejde” ale PCR. Lilian Zamfiroiu a fost unul dintre aceştia. 

Prezentăm o sinteză a dosarului personal al tânărului profesor de limba şi literatura română de la acea vreme, Lilian Zamfiroiu: 

ZAMFIROIU O. LILIAN (n. 5 mai 1963, mun. Sibiu, jud. Sibiu)

Membru în UTC din noiembrie 1977 şi în PCR din noiembrie 1982

După absolvirea liceului[1] (1 sept. 1977 – iun. 1981), Zamfiroiu s-a angajat ca electromecanic la Secţia „OXO II” din Combinatul chimic Râmnicu Vâlcea (sept. 1981 – sept. 1983). În această perioadă a deţinut funcţia de secretar adjunct al Comitetului UTC din Secţia „OXO II” a Combinatului (nov. 1982 – sept. 1983). În vara anului 1983 a susţinut examenul de admitere la Facultatea de Limbă şi Literatură Română din cadrul Universităţii din Bucureşti. Fiind admis, a urmat cursurile acestei instituţii de învăţământ superior în perioada 1983 – 1987 (Secţia româno-franceză). În timpul studenţiei, Zamfiroiu a fost promovat în mai multe funcţii de răspundere din UASCR[2] şi PCR: şef al Comisiei profesionale din cadrul Consiliului ASC al Facultăţii (nov. 1983 – mart. 1985), membru în Biroul Consiliului UASC – Universitatea din Bucureşti şi redactor-şef al oficiosului Consiliului – Universitatea comunistă[3] (mart. 1984 – iun. 1987). 

O nouă promovare va surveni în CV-ul politic al lui Zamfiroiu în februarie 1985, atunci când a fost numit în funcţia de activist obştesc al Comisiei politico-ideologocie, cultural-educativă şi de presă a Consiliului UASCR. În acest post a contribuit la organizarea Festivalului Artei şi Creaţiei Studenţeşti din cadrul Festivalului „Cântarea României” şi a ediţiilor bianuale ale „Galelor Amfiteatru” care se desfăşurau periodic la Slănic Moldova şi Costineşti.

Pe linie de partid, Zamfiroiu a fost ales în octombrie 1984 în funcţia de membru în Comitetul PCR al Facultăţii, Institutului de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu” şi Institutului de Lingvistică din Bucureşti, activând în Comisia de propagandă a respectivului Comitet (oct. 1984 – febr. 1987). 

Totodată, în acest interval de timp, Zamfiroiu a publicat mai multe articole de presă[4], precum şi o comunicare ştiinţifică intitulată: „Oximoronul – figură a gândirii în sonetul eminescian” (lucrarea a obţinut o menţiune în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Colocviului naţional studenţesc „Mihai Eminescu” care a avut loc la Iaşi, în 1984; ulterior, comunicarea a fost publicată în revista ieşeană Caietele Eminescu).

După absolvirea facultăţii, Zamfiroiu a fost repartizat (prin dispoziţie guvernamentală) ca profesor stagiar de limba şi literatura română la Şcoala nr. 6 din Râmnicu Vâlcea (1 sept. 1987 – dec. 1989). În acest municipiu reşedinţă de judeţ, Zamfiroiu şi-a continuat ascensiunea politică în organizaţia de tineret comunistă: secretar al Biroului organizaţiei UTC cadre didactice din Şcoala nr. 6 (nov. 1987 – dec. 1989), membru în Comitetul Judeţean Vâlcea al UTC (mart. – dec. 1989) şi instructor al Secţiei şcoli din cadrul aceluiaşi Comitet (31 oct. – 22 dec. 1989). 

La CJ Vâlcea al UTC, Zamfiroiu a activat şi în Comisia de propagandă şi cultură ca membru al subredacţiei presei centrale pentru tineret, contribuind la efectuarea unor transmisii radiofonice tematice pe programul 3 al Radioului bucureştean.

În ianuarie 1989, Secretariatul CJ Vâlcea al UTC a aprobat trimiterea lui Zamfiroiu la un curs de 3 luni de zile la Şcoala centrală de pregătire a cadrelor UTC din cadrul Academiei de Studii Social-Politice de pe lângă CC al PCR, curs pe care l-a absolvit cu nota 10 (9 ian. – 9 mart. 1989).

Lilian Zamfiroiu este şi deţinătorul unor titluri onorifice acordate de către conducerea UASCR: „Diploma de Onoare” – aprilie 1987 (obţinută „cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înfiinţarea UASCR”) şi „Diploma de Onoare a Consiliului UASCR” – iunie 1987 (acordată pentru „rezultate bune obţinute în munca asociaţiilor studenţilor comunişti”).

Potrivit autobiografiei dată pe 20 septembrie 1989, Zamfiroiu nu a satisfăcut stagiul militar din cauza unor probleme de sănătate.

Dosarul de cadre mai conţine şi unele informaţii şi documente cu caracter personal (copii autentificate ale carnetului de muncă şi diplomei de licenţă) pe care nu le vom publica, întrucât ţin de viaţa intimă a titularului dosarului.

Îi urăm "succesuri" domnului Zamfiroiu în funcţia de preşedinte al ICR şi sperăm că acest memento biografic nu i-a stârnit puternice nostalgii J