Alexandru Vişinescu – primii paşi în infernul MAI

În mijlocul scandalului provocat de identificarea fostului ofiţer superior de penitenciare, Alexandru Vişinescu, într-un bloc de locuinţe din apropierea Cişmigiului, Miliţia Spirituală vă prezintă în premieră dosarul de angajare al acestuia în aparatul Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Cariera militară a locotenent colonelului (r) Vişinescu este greu de stabilit astăzi în absenţa dosarului personal profesional al ofiţerului. De aceea, considerăm că orice tip de documente produse de vechiul sistem represiv pe numele lui Vişinescu sunt binevenite în tentativa de a reda cât mai fidel activitatea ultimului comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat.

În acelaşi timp, în mijlocul psihozei „Vişinescu” declanşate de televiziuni, precum şi a tabloidizării subiectului, orice tip de informaţii provenite din surse arhivistice primare se constituie într-un autentic câştig pentru opinia publică[1].

La data de 1 iulie 1950, tânărul Vişinescu (n. 27 sept. 1925, satul Leiculeşti, com. Tisău, jud. Buzău) a fost încadrat ca funcţionar la Penitenciarul Jilava, în funcţia de referent-şef, iar după câteva luni de zile (noiembrie 1950) a fost promovat în funcţia de şef de Secţie. Aceste date sunt însă informaţii strict administrative/birocratice, fiind consemate de către Serviciul de cadre din Direcţia cadre a DGP (Serviciul de cadre era condus la acea dată de Eva Birtaş – soţia colonelului de securitate Gavrilă Birtaş, iar în fruntea Direcţiei cadre se găsea viitorul comandant al Penitenciarului Aiud din anii ’50, Ştefan Koller). În fapt, Alexandru Vişinescu era angajat cu normă întreagă la Serviciul inspecţii din DGP, care la acea dată avea o dublă subordonare: pe linie administrativă se supunea ordinelor venite din partea DGP, iar pe linie operativă ordinelor DGSP. Această structură asigura activitatea contrainformativă în penitenciarele şi coloniile de muncă de pe întreg cuprinsul RPR. Şeful Serviciului inspecţii era la acea dată locotenent colonelul Tudor Sepeanu, fost şef al Direcţiei Securităţii Capitalei (câtă vreme a ocupat funcţia de sef al Serviciului inspectii, Sepeanu a coordonat de la centru, alături de locotenent colonelul Ludovic Czeller şi generalul-maior Alexandru Nicolschi, procesul de reeducare prin tortură a deţinuţilor politici de la Penitenciarele Suceava, Piteşti, Gherla şi Târgu-Ocna). În anii ’50, această structură centrală de contrainformaţii a Securităţii şi-a schimbat titulatura de câteva ori: Serviciul inspecţii, Secţia operativă, Serviciul operativ, Serviciul „D” şi Serviciul „K”. În locurile de deţinere din ţară acest serviciu era reprezentat de un Birou sau o Grupă condus/condusă de către un şef care era de regulă ofiţer de securitate. 

Aşadar, la Penitenciarul Jilava, Vişinescu a deţinut funcţia de şef al Biroului inspecţii/Biroului operativ până în 1953 (chiar el a declarat la România Tv că la începutul carierei a fost ofiţer de contrainformaţii militare).

Din documentele aflate în dosar aflăm că în februarie 1951, potrivit unui ordin emis de către şeful DGP, colonelul Ioan Baciu, Vişinescu a fost pedepsit cu 10 zile de arest sever din cauza „atitudinei nesincere avută faţă de Direcţia Generală şi nerespectarea ordinelor Direcţiunii Generale” (ordinul nu conţine detalii despre abaterea disciplinară a tânărului lucrător operativ). 

De asemenea, acelaşi dosar conţine şi decizia nr. 283 din 7 iulie 1951 a Direcţiei cadrelor din DGP, prin care funcţionarului Alexandru Vişinescu i se aduce la cunoştinţă faptul că a fost încadrat în corpul ofiţerilor inferiori din MAI cu gradul de locotenent. La 1 iulie 1951, Direcţia Generală a Penitenciarelor a fost militarizată. Cu acest prilej, sute de angajaţi civil cu funcţii de comandă în DGP au primit grade de ofiţeri sau subofiţeri/sergenţi reangajaţi. Totodată, cu aceeaşi ocazie, prin fuziunea Direcţiei Generale a Penitenciarelor cu Direcţia Unităţilor de Muncă, structura MAI care administra sistemul carceral comunist a primit o nouă denumire: Direcţia Generală a Penitenciarelor, Coloniilor şi Unităţilor de Muncă.

În acest dosar se regăsesc şi câteva acte care vizează un alt ofiţer inferior din MAI cu numele de Vişinescu – sublocotenentul Gheorghe Vişinescu din Colonia MAI Salcia[2] (este posibil ca acesta să fie fratele lui Alexandru). Cel mai probabil acestea au ajuns în dosarul lui Alexandru Vişinescu în urma unor erori birocratice comise de lucrătorii de cadre din DGP.

La Penitenciarul Jilava, Vişinescu i-a avut ca superiori pe linie administrativă pe doi dintre cei mai sinistri comandanţi din istoria acestui loc de detenţie: maiorul Nicolae Moromete (1 mai 1949 – apr. 1952) şi maiorul Ioan Csaki (1 iun. 1952 – dec. 1953).

Pe lângă numeroasele anchete efectuate de Vişinescu în rândul deţinuţilor politici  de la Jilava, tot el s-a aflat şi la originea deconspirării unor afaceri ilegale întreprinse de câteva cadre din conducerea unităţii şi care au produs un imens scandal în lumea secretă a DGP.

În vara anului 1953, conducerea aparatului de penitenciare a declanşat o anchetă la Penitenciarul Jilava în urma unor informaţii furnizate din interiorul unităţii care vizau cadrele de conducere ale penitenciarului. Acestea şi-au însuşit mai multe bunuri provenite de la deţinuţii condamnaţi la moarte, liberaţi sau transferaţi (ceasuri scumpe, bijuterii, valize, haine etc.). Ancheta s-a încheiat în ianuarie 1954 şi s-a lăsat cu destituirea mai multor ofiţeri cu funcţii de conducere din sistemul concentraţionar; îi amintim aici pe şeful Serviciului penitenciare din MAI, colonelul Ioan Baciu, comandantul Penitenciarului Jilava (maiorul Ioan Csaki) şi locţiitorul său (căpitanul Scânteie Timofte). Investigaţia a mai scos la iveală şi o serie de şperţuri/plocoane pe care maiorul Ioan Csaki le oferea superiorilor săi din Bucureşti, precum şi o adevărată reţea de „prăduire” a bunurilor alimentare provenite din unitatea productivă a penitenciarului. Ofiţerul Vişinescu a fost principala sursă de informaţii pe care organele de control au exploatat-o la maximum în vederea descoperirii cadrelor care-i jefuiau pe deţinuţi. Acesta a detaliat pe larg în rapoartele sale abuzurile militarilor de la Jilava[3]. 

Nu vom insista aici asupra abuzurilor şi samavolniciilor pe care Vişinescu le-a comis împotriva deţinuţilor politici la Jilava, Mislea şi Râmnicu-Sărat, întrucât acestea au fost aduse deja la cunoştinţa publicului larg. 

Nu putem decât să sperăm că literatura concentraţionară, dar şi documentele publicate în ultimii ani referitoare la chinuirile prin care au trecut deţinuţii politici ce au intrat în contact cu Vişinescu se vor constitui într-un rechizitoriu bine întocmit de Parchetul General. De asemenea, nădăjdium că, într-un eventual proces, mărturiile foştilor deţinuţi politici care mai trăiesc vor constitui puntea de legătură între expertiza istorică şi expertiza juridică.