B3

Borza Vasile – locotenent-colonel la 1 decembrie 1971, şeful Serviciului Administrativ din Direcţia Generală Tehnico-Operativă, numit în colectivul de conducere. Ulterior, cu gradul de colonel, până în 1987 a condus Unitatea Specială „P” (Producţie Specială şi Cercetare) din cadrul Comendamentului pentru Tehnică Operativă şi Transmisiuni. Iniţial a funcţionat ca subunitate în cadrul Serviciului Special „T” pentru Instalaţii Tehnice (UM 0639). În 1989 unitatea era încadrată cu 171 ofiţeri, 257 ofiţeri ingineri, 9 subofiţeri şi 28 de angajaţi civili. Misiunea lor era spionajul economico-industrial, adică furtul de tehnologie. Ascunşi strategic în pădurea Băneasa procedau la dezmembrarea produselor aduse din Occident de colegi şi la copierea pentru producţia de serie şi eschivarea de la plata brevetelor de proprietate intelectuală. Avea în atenţie orice produs, indiferent de domeniul economic, civil sau militar. Unele detalii a prezentat dezertorul I.M. Pacepa în cartea „Orizonturi roşii”. 

Boscu Iacob – sublocotenent în martie 1949, Direcţiunea Regională a Securităţii Poporului Timişoara. În cadrul operaţiunii de lichidare a „bandei colonelului Uţă” a condus grupa nr. 4 spre care au încercat să iasă din încercuire cei urmăriţi, situaţie în care ofiţerul „a deschis un foc puternic asupra lor şi a reuşit să lovească mortal pe fostul colonel Uţă Ioan, pe Voica Ilie şi să rănească pe banditul Vlădescu Mircea. Banditul Mitru Fus a reuşit să se strecoare şi să dispară în pădure”. Cu gradul de maior şi ca membru al Statului Major al „Grupului Operativ Făgăraş” din partea trupelor operative, în aprilie 1954 a întocmit şi semnat un „plan de întrebuiţare a trupelor” împotriva „bandei Gavrilă”, cosemnat de locotenent-colonelul Gheorghe Crăciun şi aprobat de ministrul Alexandru Drăghici la 4 mai. 

Bostan Dionisie – locotenent, locţiitor politic în anii 1952-1954. S-a remarcat în perioada de maximă teroare, când culmea regimului concentraţionar românesc postbelic a fost reprezentată de unicatul cunoscut sub numele „Fenomenul Piteşti”, din punct de vedere al violenţei fizice şi psihice aplicate sistematic studenţilor, respectiv de coloniile de muncă forţată şi exterminare lentă prin politica condiţiilor de lucru, cazare şi masă epuizante. Succesul acestor metode trebuia garantat şi prin prezenţa constantă a unor reprezentanţi ai partidului, respectiv temuţii locţiitori politici, omniprezenţi în toate structurile militare. Un caz de tristă celebritate a fost şi Dionisie Bostan, născut la 11 martie 1929 în comuna Durleşti din apropierea Chişinăului. A fost crescut de bunicii din partea mamei, deoarece părinţii au murit la începutul anilor 1930, fiind astfel obligat de sărăcie să intre servitor în 1942 la „chiaburul” Erimicioi Ştefan. Între timp, a urmat şi studiile primare de patru ani, completate cu alţi trei ani la Cernavodă, în perioada 1953-1954. Anterior, în septembrie 1943 a fost adus în Bucureşti de C.F.R.-istul Constantin Petcu, care l-a dat ucenic fratelui său Ştefan, proprietarul unui atelier de cismărie, unde a lucrat până în martie sau aprilie 1949. Ca posibili furnizori de informaţii despre această perioadă i-a nominalizat într-o „autobiografie” pe fostul ucenic Nicolae Mecalin, Ştefan Pascu şi vecinii acestuia, Elena Lazăr şi Damian Ciolac. Din primăvara anului 1949 s-a angajat la Cooperativa de încălţăminte „Înainte”, unde a lucrat până în aprilie 1950 alături de Mecalin, Nicolae Băţău, Constantin Curcă, Gheorghe Amzuică şi Elena Turcitu, nominalizaţi pentru a oferi relaţiile cerute de procedura poliţiei popitice reprezentată de Serviciul de cadre. De la această cooperativă a fost „scos din producţie” şi trimis activist U.T.M. Studiile de ofiţer politic le-a făcut în perioada octombrie 1950-octombrie 1952 la Şcoala de Ofiţeri Politici nr. 2 Oradea, la absolvirea căreia a obţinut gradul de locotenent. Conform propriei „autobiografii”, luna următoare „am fost repartizat de Direcţia g-rală a penitenciarelor unde fusesem vărsat din şcoală la Colonia M.A.I. Nistru reg. Baia Mare. Aici am lucrat în funcţia de locţiitor politic al unităţii pînă în aprilie 1953 cînd am fost transferat în interes de serviciu la colonia MAI Cerna-vodă tot în funcţia de locţiitor politic. Aici am lucrat pînă în oct. 1954 cînd sa desfiinţat unitatea. În octombrie 1954 am fost transferat în funcţia de ajutor comandant la Penitenciarul Făgăraş unde am lucrat circa 2 luni şi în Decembrie 1954 am fost transferat în interes de serviciu la Serviciul reg. de Miliţie transp. feroviare Braşov în funcţie de lucrător prim operativ la grupa economică a Secţiei de miliţie transporturi feroviare Braşov. Aici am lucrat pînă la 30 Iunie 1956 cînd am fost trecut în rezervă”. Subiectul fiind delicat, s-a limitat la nominalizarea persoanelor de consultat în problema referinţelor: „nu ştiu unde se găsesc tovarăşii respectivi şi mă limitez la cei din Braşov care mă cunosc din activitatea depusă la Miliţie: căpt. Mocanu Nic. căpitan Blaj Gh. Lt. maj. Găman Gh. din Miliţia 02 Braşov şi căpt. Meşca Ştefan din Miliţia reg. Braşov”. Revenirea „în câmpul muncii civile” s-a realizat prin angajarea „la I.R.T.A. Braşov”, unde „am îndeplinit mai multe funcţii, controlor, gestionar apoi m-am calificat în meseria de vulcanizator”, postură din care aspira din nou la o rapidă şi meritată ascensiune politică şi cu sprijinul colegilor nominalizaţi pentru referinţe: Costică Şargu, Ioan Salmen, Alexandru Bartok, Emeric Socaciu, Stan Ganea, Vasile Suciu „şi mulţi alţi colegi şi cadre de conducere”. Bazele ascensiunii politice au fost puse în anul 1948, odată cu primirea în U.T.M., făcând parte chiar din Biroul de la Circa 25 Sectorul 3 Albastru A. Prima şcoală politică a fost reprezentată de Cursul seral de trei luni pentru propagandiţti U.T.M., urmat în 1949 în paralel cu îndeplinirea funcţiei de secretar al organizaţiei din Cooperativa „Înainte”. Din aprilie până în octombrie 1950 a lucrat ca activist U.T.M. la acelaşi sector, ocupându-se cu „organizatoricul” secţiei de şcoli şi pionieri, „unde am lucrat împreună cu Bechianu Nicolae, Hess Johan, Stupineanu Iacob şi alţii”. Primirea în partid a avut loc în noiembrie 1954 (candidat), iar după obţinerea statutului de membru, a ocupat funcţia de secretar al organizaţiei U.T.M. la Secţia Miliţie Transporturi Oraş Braşov. Ascensiunea a continuat la Autobază ca secretar al organizaţiei de bază în 1957, apoi propagandist şi locţiitor de secretar. Spiritul justiţiar s-a manifestat şi pe plan juridic prin alegerea ca „asesor popular la Tribunalul Or. Braşov unde periodic îmi desfăşor activitatea alături de judecători profesionişti”. Cum era de aşteptat, dintr-o caracterizare a B.O.B. Autobaza 1 Marfă Braşov, din 23 ianuarie 1967, document indispensabil pentru accederea în funcţia de „revoluţionar de profesie”, mai aflăm următoarele: „Din punct de vedere politic tov. Bostan Dionisie este membru de partid din anul 1954, timp în care pe linie de partid a îndeplinit mai multe munci de răspundere în cadrul Biroului Organizaţiei de bază, fiind şi secretar de organizaţie în anul 1957, iar actualmente este în Biroul Org. de Bază, avînd funcţia de locţiitor de secretar. Toate sarcinile ce le-a îndeplinit în perioada raportată le-a executat într-un mod exemplar (...) Faţă de calităţile arătate mai sus Biroul Organizaţiei de Bază elaborează această caracterizare cu menţiunea că se poate conta pe tov. Bostan Dionisie”. 

Boşca Dinu – căpitan la 16 august 1976, şeful serviciului I la Inspectoratul Judeţean Satu Mare, redactor şi semnatar al unui raport, adresat locotenent-colonelului Ioan Banciu din Serviciul IV al Direcţiei I Informaţii Interne, prin care semnala păstrarea unor obiceiuri specifice la fosta mănăstire greco-catolică din Bixad cu ocazia Sărbătorii Împărăteşti „Adormirea Maicii Domnului”. Apreciind numărul pelerinilor la aproape o mie, „din care doar cca 400 au fost organizaţi în grupuri”, ofiţerul concluziona: „Raportăm că şi în acest an majoritatea pelerinilor, cca 80%, îl reprezentau elevi şi tineri UTC, impunându-se măsuri mai ferme din partea Comitetului Judeţean al UTC şi Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru prevenirea în viitor a participării tineretului la manifestări mistico-religioase de amploare. În sensul celor de mai sus an informat şi făcut propuneri organelor de partid, UTC şi Învăţămînt. Raportăm că comentarii negative sau stări de spirit necorespănzătoare, evidenţiate sau fapte deosebine nu au avut loc în rîndul credincioşilor participanţi la această sărbătoare religioasă”. Cu gradul de maior şi funcţia de şef al Serviciului Informaţii Interne, la 21 iunie 1980 a fost nominalizat pentru numirea ca şef al Securităţii Judeţului Harghita într-o notă supusă spre aprobare Secretariatului CC al PCR de către Constantin Dăscălescu, şeful Comisiei pentru probleme de cadre de partid şi de stat. 

Boştină D. Gheorghe – născut în 1930 în comuna Ciuperceni, judeţul Gorj. Calificat ca strungar şi primit în partid în 1954, absolvent al Academiei Militare Politice. Încadrat în MAI în 1953 şi numit apoi şeful Trupelor de Securitate din Constanţa. Cu gradul de colonel şi vechimea de un an în funcţia de şef secţie la Centrul de Informaţii Externe (UM 0544), la 4 septembrie 1979 a fost nominalizat pentru numirea ca şef al Inspectoratului Judeţean Constanţa al Ministerului de Interne într-o notă a Comisiei pentru probleme de cadre de partid şi de stat, condusă de Constantin Dăscălescu. Colonel la Constanţa la 20 aprilie 1985, adresant adresă înaintare a unei informări privind controlul de prevenire şi stingere a incendiilor efectuat în obiectivele de pe traseul Canalului Poarta Albă-Midia-Năvodari, aflat în executare de Centrala Antrepriză Generală Construcţii Hidrotehnice Constanţa. 

Bota Gheorghe – încadrat la 20 iunie 1950 în Direcţiunea Regională de Securitate Timişoara. În 1958, cu gradul de căpitan, a participat la capturarea dr. Vuc Liviu şi a unor membri din gruparea „contrarevoluţionară” condusă de acesta. Ca maior şi şef al Serviciului III, în noiembrie 1967 a răspuns cererii Direcţiei I Informaţii Interne (UM 0610) privind „studierea marşrutizării (mutarea din interes operativ-n.n) a agentului „Radomirescu Mihai”, din legătura cpt. Vânosu Alexandru, pe lîngă obiectivul nostru Ciuceanu Radu” şi raportarea oricăror date despre cel urmărit. Maior în 18 februarie 1968, şef al Serviciului I în Inspectoratul de Securitate Judeţean Timiş, numit membru al colectivului de conducere şi adjunct al inspectorului şef. După numai câteva luni, în iunie, a fost evidenţiat negativ într-un „referat privind abaterile săvîrşite de unele cadre din fosta Direcţie regională de securitate Banat”: în aprilie 1963 a participat la constatarea existenţei şi ridicarea a 8,5 kg de aur şi bijuterii descoperite şi anunţate voluntar de dr. Pius Brânzeu în casa unei mătuşe decedate la Jimbolia. Ulterior, prin falsificarea documentelor de către maiorul Kecskemety Ştefan, cu acordul colonelului Viorel Tăuraşcu (şeful Direcţiunii Managenent Resurse) ofiţerii implicaţi au primit o „recompensă” de 5.883 lei prin întocmirea unui „alt proces verbal, în care au consemnat că aurul respectiv ar fi fost descoperit de ei prin muncă informativă”; maiorul a primit 800 de lei. În acelaşi context am mai fost nominalizat astfel: „a folosit în timul programului de muncă mai mulţi ofiţeri din subordine pentru a-i procura contra cost şi a-i transporta acasă diverse produse alimentare. În anul 1967 a împrumutat de la cpt. Kristof Ladislau, subordonatul său – suma de 20.000 lei, în scopul cumpărării unui autoturism, sumă pe care în luna mai 1968 nu o restituise încă. Cerînd unor subordonaţi să-i facă diverse servicii, mr. Bota Gheorghe nu a mai avut tăria morală necesară să-i tragă la răspundere, deşi aceştia au săvârşit mai multe abuzuri şi abateri” Abaterile, abuzurile şi ilegalităţile semnalate astfel au fost analizate în şedinţa Secretariatului CC al PCR din 7 mai 1968, cu participarea lui Nicolae Ceauşescu. Urmarea a fost retrogradarea maiorului Bota la funcţia de şef de serviciu, trecerea în rezervă a altor vinovaţi etc. 

Bota Mihăilă – ofiţer, participant alături de Nicolae Ceauşescu la reprimarea revoltelor anticomuniste ale ţăranilor din Dobrogea, cu ocazia primei tentative de colectivizare a agriculturii, la începutul anilor 1950. A ordonat execuţia fără judecată a „capilor” revoltelor. Ceauşescu era general-maior, şeful Direcţiei Politice Superioare a Armatei, deşi nu făcuse anterior nici măcar o zi de instrucţie în haina militară pe care o purta astfel nedemn. 

Botaş Elena – plutonier-major în 1948-1950, funcţionar operativ în Direcţiunea Regională a Securităţii Poporului Bucureşti, fostă casnică. 

Botea Nicolae – născut la 25 decembrie 1927 în comuna Măceşu, judeţul Dolj. Calificat ca lăcătuş şi membru de partid. A fost încadrat în Securitate la 20 septembrie 1948 cu gradul de sergent major, promovat apoi în corpul ofiţerilor cu gradul de sublocotenent, la 23 august 1950. În perioada 20 septembrie 1948-1 februarie 1951 a fost funcţionar operativ la Direcţiunea Generală a Securităţii Poporului Craiova, apoi promovat şef de birou în Secţia a IV-a şi Serviciul VII, până la 1 mai 1953. A lucrat inclusiv ca anchetator penal în perioada 1 iulie 1956-31 mai 1959, după care a „fost trecut în rezervă pentru unele abuzuri în ceea ce priveşte construirea unei case de locuit, avînd şi unele rude apropiate cu antedecente politice şi penale”. Printre altele, în anii 1949-1952 a participat la capturarea mai multor „bande” şi „bandiţi” între care Mihai Morănescu, Dumitru Truşcă (19 iunie 1949), David Petrescu zis „Lungană” (8 februarie 1950) şi Nicolae Trocan (26 august 1952). Pe capul ultimului nominalizat s-a pus cea mai mare recompensă, 100.000 de lei, sumă imensă care l-a tentat pe trădătorul Gheorghe Boulescu, membru al grupului, decorat anterior cu ordinul „Mihai Viteazul” pentru faptele de eroism pe Frontul de Est. Capturat într-o ambuscadă, Trocan a fost condamnat la moarte, confiscarea totală a averii şi plata unor daune. A fost executat în noaptea de Sf. Ilie a anului 1953 la Penitenciarul din Craiova, împreună cu liderii altui grup din zonă, Totir şi Năsărâmbă. Trădătorul a avut parte de o mare surpriză, tipică „eticii şi echităţii” mult trâmbiţată de „statul tuturor celor de la oraşe şi sate”, respectiv arestare, anchetare, judecare, condamnare şi întemniţare pentru „omisiune şi găzduire”, ca fost membru al celor două grupuri de partizani. 

Botezatu C. Alecu – căpitan la 18 februarie 1968, şef secţie tip I la Secţia a III-a Contraspionaj a Inspectoratului de Securitate Judeţean Galaţi. 

Botiza Vasile – căpitan la 18 februarie 1968, adjunctul inspectorului şef şi şef al Secţiei a III-a, Inspectoratul de Securitate Judeţean Sălaj. 

Botorog I. Olimpiu – născut la 8 mai 1929 în comuna Bazna, judeţul Sibiu. Familia avea şase copii şi o mică proprietate agricolă. După absolvirea celor şapte clase elementare în 1943, a preferat să-şi ajute părinţii în munca câmpului. În anul confiscării „principalelor mijloace de producţie” şi până în mai 1951 s-a angajat ca muncitor necalificat la uzina electrică din localitate. În acelaşi an de debut al monopolului real al partidului unic a fost primit în Uniunea Tineretului Muncitor. În 1951 a beneficiat de încorporarea pentru satisfacerea stagiului militar la Centrul de instrucţie pompieri Braşov, loc în care a fost selecţionat şi trimis la Şcoala militară de ofiţeri tehnici cazarmare din Bucureşti, pe care a absolvit-o în martie 1953, cu gradul de locotenent. Fiind remarcat pentru că „a depus interes la învăţătură, situîndu-se printre elevii fruntaşi” şi fiind „disciplinat şi corect”, a fost încadrat pentru o jumătate de an la Regimentul 4 Pază Cluj în funcţia de şef serviciu cazarmare. În decembrie 1953 a fost mutat în Direcţia a III-a, unde a fost promovat succesiv până la gradul de ofiţer specialist V (1 decembrie 1968) şi înlocuitor la comanda Biroului 2 din Serviciul 3 Contraspionaj (din mai 1969). Anterior, dar surprinzător de târziu faţă de primirea în rândurile tineretului comunist, a fost primit în PMR (1960). Tot în această perioadă a absolvit liceul, cu diplomă de bacalaureat. Pentru că „urmare a unei dirijări competente, reţeaua informativă i-a furnizat date interesante ce priveau unele elemente, iar prin măsurile întreprinse a reuşit să documenteze şi să curme activitatea unora dintre aceştia”, a fost remarcat, recompensat cu bani de mai multe ori şi evidenţiat cu calificativul „Foarte Bine”. În plus, s-a remarcat şi atunci când „a făcut parte de mai multe ori din diverse colective, cu care s-a deplasat în munca de îndrumare şi sprijin în judeţe, cu care ocazie a dovedit corectitudine şi principialitate”. Fiind sfătuit ca pe viitor „să manifeste mai multă preocupare pentru pregătirea sa culturală, să fie mai exigent cu subordonaţii în ceea ce priveşte completarea reţelei informative cu elemente capabile”, la 6 august 1969 a fost recomandat pentru numirea ca şef de birou, propunere aprobată de generalul-maior Neagu Cosma, şeful Direcţiei a III-a Contraspionaj. 

Botarel Ioan – maior la 1 iunie 1986, Compartimentul informare, analiză şi sinteză la Securitatea judeţului Sibiu, cosemnatar al unei „Nota-Raport” privind rezultatul controlului efectuat de inspectorul lt.-col. Emil Moroşanu pe linia activităţii de profil. Avea 17 ani vechime şi era ofiţer specialist I din martie 1986 la acest compartiment. Conform concluziei documentului, „În urma controlului efectuat se desprinde concluzia că în cadrul Secuităţii judului Sibiu activitatea de informare, analiză şi sinteză este bine organizată şi condusă, cîştigînd în conţinut şi calitate de la an la an, ea fiind desfăşurată în prezent de un ofiţer cu reale aptitudini pentru această muncă şi cu o bogată experienţă pe linia muncii informativ-operative. Este necesar însă ca întreaga sa activitate să se perfecţioneze continuu şi să ajute comanda unităţii în informarea operativă a organelor locale de partid, a direcţiilor centrale şi Serviciului central de analiză şi sinteză”. 

Botta Gheorghe – căpitan, inspector sector în Râmnicu Vâlcea, nominalizat ca martor în 2 iulie 1968 de locotenent-colonelul Toma Ţoanţă (adjunct inspector şef Arad) într-o „notă-raport referitor la participarea subsemnatului la acţiunea de lichidare a bandei teroriste legionare din Munţii Arnota-Vîlcea”. 

Boţârlan – colonel la Iaşi (cf. Listei AFDPR Iaşi). 

Bourean C. – locotenent-major în decembrie 1966, implicat în transcrierea interceptării convorbirilor telefonice ale familiei fostului deţinut politic Radu Ciuceanu. 

Boureanu Marius – locotenent în Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă (U.M. 0666), arestat şi anchetat în evenimentele din decembrie 1989, apoi eliberat împreună cu toţi colegii de către procurorul militar, colonel magistrat Mircea Levanovici. 

Bozan Vasile – soldat din batalionul 7 Securitate Alba, rănit la 4 martie 1949 în luptele duse împotriva partizanilor din grupul maiorului Nicolae Dabija. 

Bozgan Georgeta – plutonier-major în Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă (U.M. 0666), arestată şi anchetată în evenimentele din decembrie 1989, apoi eliberată împreună cu toţi colegii de către procurorul militar, colonel magistrat Mircea Levanovici. 

Bozianu Mihai – locotenent-major la 15 decembrie 1955, Direcţia I Informaţii Externe. Ca lucrător operativ a semnat un „plan de acţiune” îndreptat împotriva „imperialiştilor americani” constituiţi în „The American Heritage Foundation”, patronii Postului de radio „Europa Liberă”, instrument destinat „calomnierii ţărilor de democraţie populară”. Propunându-şi „ a descoperi şi demasca activitatea dusmănoasă a membrilor acestei organizaţii”, rezidenţei i s-a ordonat să descopere: sediul asociaţiei; componenţa „comitetului activ de conducere” şi legăturile cu autorităţile; mijloacele materiale; modalităţile de infiltrare a agenţilor; numele,  activitatea românilor implicaţi şi modalităţile de recrutate a acestora pentru „a pătrunde informativ în acest obiectiv”.   În anul 1968 numele său a fost folosit ca mărturie pentru întocmirea unui document intern intitulat „Notă privind cazurile mai deosebite rezultate pînă în prezent din dezbaterile care au avut loc în unele unităţi centrale ale Consiliului Securităţii Statului”, în care apare nominalizat astfel: „General-locotenent Doicaru Nicolae vicepreşedinte al CSS relatează că Gheorghiu-Dej şi Rădoi au încheiat uneele afaceri cu firma italiană Morando dezavantajoasă pentru statul nostru. Semnalarea în acest caz a fost făcută de locotenent colonelul Bozianu Mihai încă înainte de moartea lui Gheorghiu-Dej”. 

Branea P. – locotenent major la 5 aprilie 1958, şeful Serviciului Raional Muscel, Direcţia Regională Piteşti. În urma propunerii lucrătorului operativ prim locotenent major Ioan Pita a aprobat „hotărîrea pentru preschimbarea dosarului de verificare nr. 752 în dosar de acţiune informativă individuală” privind pe Constantin Noica. Dosarul a fost deschis la 15 noiembrie 1957, iar verificarea a durat patru luni şi jumătate. „Hotărîrea” detalia: „I. Datele de identificare (...) II. Motivele amănunţite care au stat la baza preschimbării dosarului de verificare: 1. Temeiul deschiderii dosarului (...) 2. Ce trebuia să stabilească verificarea (...) 3. Ce mijloace s-au folosit (...) 4. Ce s-a stabilit şi ce dovezi sunt (...) 5. Categoria de evidenţă (...) III. Propuneri”. 

Bratu Mihai – sublocotenent în 1948-1950, funcţionar operativ în Direcţiunea Regională a Securităţii Poporului Bucureşti, fost ţesător. 

Bratu Teodor – căpitan la 2 septembrie 1988, ofiţer specialist II culte-secte, Serviciul I, Inspectoratul Judeţean de Securitate Vrancea. A absolvit Facultatea de Drept şi Şcoala de ofiţeri de Securitate. Conform fişei personale: născut la 10.01.1953 în comuna Măicăneşti, judeţul Vrancea; căsătorit, soţia chimistă, 2 copii; ofiţer specialist II din 15.07.1986; vechime în MI-10 ani, în Unitate-10, de profil-10; studii politice-3 ani universitatea politică şi de conducere; calificativ în ultimii 5 ani-FB (acest din urmă aspect ne aminteşte de celebra formulă postdecembristă interogativă despre ultimii cinci ani de viaţă adresată celor care nu făceau parte din fostele structuri de conducere ale statului socialist abolit oficial la 22 decembrie de „emanaţii revoluţiei”). Încărcătura: reţeaua informativă: total-53, sursă-47, gazde-6; mape de verificare – deschise în 1988, 10; supraveghere informativă-419, mijloace speciale folosite în 1988-T.O., simple 4; măsuri preventive: atenţionări 3, informări P.C.R. 18, informări alte organe 22. Se vede clar amploarea poliţiei politice aplicate de ofiţer tuturor „elementelor” aflate în vizorul său. 

Brădeanu N. Marian – căpitan la 18 februarie 1968, adjunct şef serviciu tip I şi şef al Biroului I la Serviciul I informaţii interne, numit în colectivul de conducere al Inspectoratului de Securitate Judeţean Neamţ. Cu gradul de locotenent-colonel şi şef Serviciu informaţii interne la Inspectoratul judeţean Neamţ, la 21 iunie 1980 apare nominalizat pentru ocuparea funcţiei vacante de şef al Securităţii judeţului Maramureş, într-o notă cu propuneri a Comisiei CC al PCR pentru probleme de cadre de partid şi de stat, semnată de Constantin Dăscălescu. 

Brădescu Gavrilă – sublocotenent în 1948-1950, funcţionar operativ în Direcţiunea Regională a Securităţii Poporului Bucureşti, fost ajustor. 

Brădulescu Mircea – locotenent major la Reşiţa. 

Brăilă Mircea – căpitan în rezervă în 1968, încadrat în Direcţiunea Regională a Securităţii Poporului Braşov la 1 septembrie 1948. A mai lucrat şi la Oradea şi Cluj, apoi a fost trecut în rezervă la 15 aprilie 1956. Într-un „Tabel-nominal cu ofiţerii şi subofiţerii de securitate activi şi de rezervă care s-au distins în lupta împotriva elementelor contrarevoluţionare”, întocmit de Direcţia Personal la 6 august 1968, a fost remarcat pentru că în anii 1948-1957 a participat la prinderea „bandelor contrarevoluţionare” conduse de Gavrilă Ioan şi Lupşa, precum şi capturarea unor paraşutaţi în Munţii Făgăraş. 

Brăiloiu Constantin – locotenent la 20 iulie 1950, Serviciul Judeţean Gorj, Direcţiunea Regională a Securităţii Poporului Craiova, participant la represiunea îndreptată împotriva ţăranilor din satul Piscuri, comuna Sărdăneşti, răsculaţi împotriva sistemului cotelor obligatorii către stat din produsele agricole. Iniţiată de Grigore Z. Bratu, Constantin Constantinescu şi Constantin Grigore, acţiunea avea în vedere nesupunerea faţă de comisia de treierare a cerealelor. Cei trei l-au bătut iniţial pe paznicul Ion Uţă, „care-i denunţase organelor de securitate în legătură cu activitatea duşmănoasă pe care o desfăşurau”. Atacarea militarilor sosiţi pentru „pacificarea zonei” a prilejuit dezarmarea unuia şi încăierarea cu căpitanul Gheorghe Nabadan pentru recuperarea armei, moment în care şeful Securităţii locale a fost lovit mortal cu parul şi sapa de „elementul duşmănos” Bratu. În aceeaşi încăierare au mai fost maltrataţi locotenenţii Vasile Cojocaru şi Vasile Goga, respectiv Constantin Brăiloiu împuşcat în genunchiul piciorului stâng. Toţi au fost internaţi de urgenţă în spital, unde căpitanul a şi trecut la cele veşnice. Ulterior, după ce „iniţiatorii acestei acţiuni au fost arestaţi, trimişi în judecată şi condamnaţi în raport cu participaţiunea fiecăruia”, şi „locotenentul Brăiloriu Constantin a fost scos din organele securităţii statului în anul 1951, cu pierderea gradului şi exclus din partid, pentru motivul că tatăl său a fost categorisit chiabur, iar el a făcut parte din trupele S.S. în timpul celui de-al doilea război mondial”. În vara anului 1968 lucra „ca conducător auto la Combinatul pentru industrializarea lemnului Tîrgu Jiu”. 

Brănişteanu Petre – căpitan la 25 august 1968, şef Serviciul Personal la Inspectoratul Judeţean de Securitate Gorj, redactor şi semnatar al raportului de mai sus. 

Brânaş P. Constantin – locotenent-colonel în septembrie 1979, de trei ani secretar al Comitetului de partid şi locţiitor politic la Inspectoratul judeţean Dolj, propus pentru funcţia de inspector şef la Arad într-o notă a Comisiei CC al PCR pentru probleme de cadre de partid şi de stat, semnată de Constantin Dăscălescu. Născut în 1935 în comuna Drăgoteşti, judeţul Gorj, calificat ca strungar şi încadrat în Securitate în 1954, absolvise Facultatea de istorie şi Academia „Ştefan Gheorghiu”. 

Brânzaru Emil – colonel în anii 1980, şeful echipei de bătăuşi profesionişti de la Direcţia a VI-a Cercetări Penale, echipă mobilă care se deplasa oriunde era nevoie. Ca fost boxer de categoria grea, a fost semnalat încă din 1949 ca torţionar foarte brutal în beciurile Ministerului de Interne, cu gradul de locotenent. Impunându-se prin statura sa atletică, a fost folosit pentru torturarea îngrozitoare a multor victime nevinovate, inclusiv a „sabotorilor de la canal”, misiune recunoscută astfel de Nicolae Doicaru cu ocazia unei conferinţe ţinută în faţa ofiţerilor Direcţiei a IV-a: „l-am trimis pe huiduma aia de Brânzaru să stea de vorbă cu ei în celulă şi a doua zi am avut pe biroul meu declaraţia semnată prin care banditul îşi recunoştea crimele”. Ca metode de tortură mai folosea şi amputarea organelor genitale, flacăra lumânării în ochi, etc. Aplica bătaia înainte de începutul anchetei, într-un grup de 6-7, numind-o „bâză”. Uneori se vedea obligat să-i care în spate pe cei care nu se mai puteau ţine pe picioare din cauza bătăilor la tălpi. 

Brânzei M. Dumitru – maior la 18 februarie 1968, adjunct şef serviciu tip I la Serviciul I informaţii interne al Inspectoratului Judeţean de Securitate Botoşani, numit în colectivul de conducere. În aceeaşi perioadă a depus mărturie „despre persoanele care au decedat în timpul anchetei ca urmare a bătăilor la care au fost supuse”. 

Breahnă Gh. Iordache – maior în 1960, locţiitor şef Serviciul Tehnic Independent operativ din cadrul Serviciului „C” din M.A.I. Funcţia respectivă era prevăzută pentru un general-maior, cu salariul de bază de 2800 de lei, sumă încasată de maior. Transferat între timp la Centrul de Informatică şi Documentare, cu gradul de locotenent-colonel şi funcţia de locţiitor al şefului Serviciului de Evidenţă Operativă, la 10 martie 1968 a fost cosemnatar al instrucţiunilor privind modul de utilizare, evidenţă control a mijloacelor băneşti destinate cheltuielilor informative speciale. După numai o săptămână a semnat şi o foarte importantă „situaţie numerică privind persoanele arestate şi anchetate în stare de libertate care au fost trimise în justiţie, demascate sau avertizate în perioada 1965-1967”. Mai târziu, la 12 februarie 1971, a semnat o notă de însoţire a unui material informativ de şapte file despre ziaristul Vasile Căbulea, trimis Direcţiei I Informaţii Interne. În acelaşi an, la 8 noiembrie, a fost numit în comitetul de conducere al Centrului cu funcţia de adjunct şi gradul de colonel. 

Breban Iosif – locotenent-colonel în aprilie 1957, şeful Direcţiei a IV-a Contrainformaţii Interne, fără ordin. S-a ocupat şi de urmărirea informativă a lui Lucian Blaga. Conform unui document din 9 mai 1956, Direcţia avea ca atribuţiuni: „1. Organizarea muncii contrainformative în vederea descoperirii şi curmării activităţii de spionaj, subminare, diversiune, sabotaj şi altor activităţi dulmănoase a serviciilor de informaţii capitaliste şi a reacţiunii interne în industria de apărare şi alte sectoare importante ale industriei cât şi la cele mai importante depozite ale rezervelor de stat industriale şi alimentare precum şi a colectărilor. 2. Asigurarea controlului asupra păstrării secretului de stat în ministerele, întreprinderile şi instituţiile Republicii Populare Române. Descoperirea şi curmarea activităţii agenţilor serviciilor capitaliste şi altor persoane care încearcă să sustragă documente şi produse secrete sau alte date care constituie secrete de stat. 3. Conduce şi controlează prin şefii direcţiilor regionale munca organelor regionale pe linie de IV”. Cu gradul de locotenent-colonel, la 25 iulie 1957 era şeful Direcţiei Regionale M.A.I. Cluj, semnatar al unui raport adresat ministrului Alexandru Drăghici privind „lichidarea bandei Şuşman Leon”; reluat, cu mai multe detalii, la 19 februarie 1958. În 1960, deşi era doar colonel, funcţia pe care o ocupa era de general-locotenent şi salariul de bază de 3950. 

Brebu Ion – locotenent-major la 11 iunie 1957, şef de birou, cosemnatar al unui raport către Serviciul II privind identificarea lui Aurel Covaliu. 

Breharu Vasile – plutonier-major la Direcţiunea Regională Cluj în anii 1950, nominalizat printre subordonaţii colonelului Mihai Patriciu, care-i bătea cu pumnul în fiecare săptămână. Fostul frizer a participat şi la „specialitatea” colonelului, „fuga de sub escortă”, adică asasinarea celor consideraţi foarte periculoşi dar nu se puteau strânge suficiente probe pe baza cărora să fie condamnaţi la moarte. 

Breiner Gheorghe – locotenent-major la 3 mai 1951, Regiunea Hunedoara-Deva, cosemnatar al unei adrese către Secţia Raională a Securităţii Statului, Alba, prin care se cerea raportarea situaţiei unei note informative privind pe psihologul Nicolae Mărgineanu. 

Breiner Sigismund – şef al Serviciului de Anchete Penale la Cluj în anii 1950, remarcat pentru cruzime. 

Brestoiu Horia – născut la 23 ianuarie 1933 în Bucureşti, ca fiu al unui croitor posesor al unui atelier. Deşi folosea periodic câte doi-trei ucenici, a activat ca ilegalist în PCdR, dar n-a mai apucat să se bucure de binefacerile „eliberării ţării de către glorioasa Armată Sovietică” deoarece a murit chiar în 1944. Rămas orfan, fiul a perseverat pe drumul şcolii absolvind Liceul comercial din Piteşti în 1951 şi specializându-se ca tehnician contabil. Fiind remarcat ca un „elev sârguincios la învăţătură şi cu o comportare corectă” a fost primit în UTC încă din 1948. Cariera militară şi-a început-o în august 1951, odată cu înscrierea la cursurile Şcolii de ofiţeri a Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului, absolvită în aprilie 1952 cu rezultatet foarte bune. Odată cu acordarea gradului de sublocotenent, a fost repartizat la Direcţia „G” de Anchete Penale, în funcţia de ajutor anchetator. Dovedind „preocupare pentru executarea întocmai a ordinelor” şi „remarcîndu-se ca un ofiţer capabil şi perseverent (...) în 1953 a fost promovat anchetator prim, iar în 1956 [a fost] primit membru de partid şi i s-a conferit «Diploma de onoare a C.C. al U.T.C.»”. Beneficiind de asemenea recomandări, la 1 noiembrie 1961 a fost mutat la Şcoala militară de ofiţeri de securitate în funcţia de profesor şef la ciclul de specialitate, avansat apoi şef de catedră, în august 1962. O nouă mutare a survenit în ianuarie 1964, la Direcţia cadre şi învăţământ, ca instructor pentru aceeaşi şcoală militară. Apoi a revenit în sectorul muncii operative în 1967, odată cu mutarea în Direcţia a V-a Contrainformaţii în Armată şi promovarea succesivă ca adjunct, respectiv şef serviciu. Deşi „a muncit cu rezultate bune” totuşi s-a remarcat şi prin „unele lipsuri, în sensul că nu şi-a organizat temeinic activitatea, tărăgănînd executarea unor lucrări, iar uneori a dovedit lipsă de tact în relaţiile cu subordonaţii şi a rămas refractar la critică”. Foarte importantă a fost următoarea mutare pe linie profesională, Centrul de Informatică şi documentare, unde a început cu funcţia de cercetător ştiinţific principal, apoi şef al Serviciului I, din 1 aprilie 1972. Anterior, la 8 noiembrie 1971, cu gradul de locotenent-colonel şi secretar al BOB, a fost numit în colectivul de conducere al unităţii. Deşi era apreciat pentru activitatea sa profesională deosebită (conducerea unor colective de control, cărţi, studii, proiecte de acte normative), la 17 aprilie 1974 era propus pentru numirea în funcţia de şef al Inspectoratului Judeţean Braşov al Ministerului de Interne în locul generalului-maior Ioan Bolintineanu, „bătrînul” găsit ţap ispăşitor pentru un mare incendiu de la o fabrică. Conform amintirilor unui fost coleg, Brestoiu era „un general adus de la Bucureşti, un om cumsecade şi cu «frica lui Dumnezeu» şi acesta, dar departe de ceea ce însemnase Bătrânul ca personalitate, competenţă şi prestanţă”. În anii următori a revenit la CID şi apare la 17 noiembrie 1977 în comandamentul acţiunii „Riposta II”, adică contracararea intenţiilor de emigrare a cetăţenilor nemulţumiţi de situaţia dezastruaosă a ţării. Ca şef al C.I.D, în martie 1977 a fost nominalizat printre componenţii comandamentului înfiinţat pentru „izolarea şi neutralizarea acţiunilor întreprinse de Paul Goma şi unele cercuri reacţionare din Occident”. Cu gradul de colonel şi funcţia de şef al Securităţii judeţene Iaşi, la 17 martie 1983 a semnat o cerere de date de la Inspectoratul Municipiului Bucureşti despre ziaristul Laurenţiu Cleopatra. Frecventa Universitatea şi rectoratul având o atitudine neutră faţă de limitarea drastică a contactelor cu străinătatea, uneori chiar sprijinind solicitările de acest tip. Cel mai greu caz gestionat a fost cel din 1983 al grupului dizident de la „Dialog”: Al. Călinescu,  Luca Pitu, Dan Petrescu, Liviu Antonesei, Tereza Culianu Petrescu, Sorin Antohi (pe atunci student) etc. Era interesat îndeosebi de Facultatea de Istorie şi profesorul Gheorghe Buzatu. S-a pensionat în 1984 şi s-a retras într-un sat din judeţul Argeş.

Briceag Gheorghe – locotenent-colonel în 1962, comandant al Trupelor de Pază, cosemnatar „pentru conformitate” al „Directivei privind cooperarea trupelor de pază şi securitate ale Ministerului Afacerilor Interne cu trupele Ministerului Forţelor Armate pentru ducerea acţiunilor împotriva inamicului cu destinaţie specială”. Ceilalţi doi cosemnatari au fost general-colonel Ion Tutoveanu (adjunctul ministrului FA, şeful Marelui Stat Major) şi general-maior Dumitru Constantinescu (adjunctul ministrului AI şi comandant al Trupelor MAI), iar aprobarea a fost dată de miniştrii general-colonel Al. Drăghici şi general de armată Leontin Sălăjan. Avansat între timp la gradul de general-maior, în contextul dezastrului natural reprezentat de inundaţiile catastrofale din 1970, la 21 mai a semnat un raport către Secţia Informare a Ministerului Afacerilor Interne prin care sintetiza acţiunile unităţilor din subordine. Anul următor, la 20 octombrie, a fost inclus în lista membrilor Comandamentului Trupelor de Securitate, cu funcţia de prim locţiitor al comandantului. După încă un an, la 14 august, apare ca ofiţer coordonator al colectivului investit cu punerea în practică a raportului privind „valorificarea tradiţiilor de luptă ale trupelor de securitate în scopul educării patriotice şi ostăşeşti a întregului efectiv”. Având aceeaşi funcţie şi grad, la 15 aprilie 1974, a semnat un „plan de măsuri privind încadrarea, instruirea, educarea, înzestrarea şi folosirea Batalionului 1 Securitate Bucureşti care era „unitatea specială a trupelor de securitate, destinată să execute, în cooperare cu Direcţia a V-a de securitate şi gardă, misiuni de securitate şi apărare a obiectivelor în care îşi desfăşoară activitatea conducerea superioară de partid şi de stat”. Prin Ordinul ministrului de interne nr. II/1231 din martie 1975 a fost eliberat din funcţia deţinută în cadrul CTS şi numit comandant al Comandamentului Pompierilor. La 21 martie, cu ocazia şedinţei de instalare a noului comandant al Trupelor de Securitate, general-maior Luigi Martiş, a prezentat un „raport de informare privind îndeplinirea misiunilor şi capacitatea de luptă a trupelor de securitate”. Conform acestui document, „trupele de securitate sunt constituite într-un comandament de armă căruia i se subordonează 7 brigăzi, 1 batalion independent, Şcoala de radiotelegrafişti, Unitatea de însoţire a aeronavelor în zbor şi centrul de perfecţionare a pregătirii cadrelor”, iar „efectivul trupelor de securitate este de 1443 ofiţeri, 129 maiştri militari, 900 subofiţeri, 420 angajaţi civili şi 20362 gradaţi şi soldaţi”. Aşa cum impunea solemnitatea, la încheierea discursului său, ministrul Teodor Coman „aduce  mulţumiri generalului-maior Briceag Gheorghe pentru modul cum a muncit şi îi recomandă ca tot aşa să muncească în noua funcţie de comandant al pompierilor”. În noua postură, la 10 martie 1978 a fost cosemnatar al unui „raport privind stadiul îndeplinirii sarcinilor prevăzute în Programul de măsuri pentru perfecţionarea activităţii de cooperare dintre organele de contrainformaţii economice, cele de miliţie, trupele de securitate şi de pompieri în vederea apărării avuţiei naţionale”. Nici un cuvânt despre apărarea avuţiei personale! Peste ani, la 12 martie 1985, o altă legătură cu fostele trupe a fost reprezentată de semnarea unui „plan de cooperare între Comandamentul Trupelor de Securitate şi Comandamentul Pompierilor”. Acţiunea se organiza „pe baza Decretului 121/1978 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne, a Directivei comandantului suprem şi ordinelor ministerului de interne, în scopul coordonării acţiunilor privind participarea la executarea misiunilor de asigurare a securităţii conducerii superioase de partid şi de stat şi a conducătorilor de partide şi de state străini pe timpul prezenţei acestora în Republica Socialistă România, apărarea avuţiei naţionale şi la neutralizarea şi lichidarea acţiunilor elementelor teroriste pe teritoriul Republicii Socialiste România”. Iarăşi nimic despre apărarea cetăţenilor de rând! 

Briceag Mihai – maior, comandant al Judeţenei de Securitate Dej în primii ani ai „regimului monolit”. Ulterior, pe vremea lui Ceauşescu, a fost judecat pentru crime de către Tribunalul Militar Sibiu, care l-a condamnat numai la reducerea pensiei de ofiţer la cea de subofiţer, adică la 1500 de lei pe lună. 

Briceag Nicolae (1916-1998) – fost croitor, apoi chestor de poliţie la Dej. Maior în 1948, şeful Serviciului Judeţean de Securitate Someş, cu sediul în Gherla. Sub pretextul „fugii de sub escortă”, i-a ordonat lui Vasile Paşca să-l asasineze pe Alexa Bel, din Târgu Lăpuş, care avea de executat un an de închisoare pentru vina de a nu-şi fi predat cotele obligatorii din produsele agricole. Era foarte crud în anchete şi ajutat de trei torţionari: Iulius vaida, Sarta şi Deus. Una dintre victimele lor, Augustin Neamţu, a fost bătut până la fracturarea oaselor tălpilor. La 9 octombrie 1950 a semnat la Bucureşti o declaraţie privind implicarea colonelului Mihai Patriciu în execuţiile fără ordin de la Direcţiunea Regională a Securităţii Poporului Cluj a trei proprietari de pământ din comuna Bistra, judeţul Turda. Victimele, Iosif Trifa, Traian Pop şi Ioan Andreşel, au fost executate demonstrativ la 17-18 august sub acuzaţia de găzduire a partizanilor din grupul maiorului Dabija, subminarea acţiunii de colectare a cotelor obligatorii din produsele agricole şi împotrivirea la colectivizarea forţată. Declarând că a fost certat deseori pentru ineficienţa sa, maiorul încheia astfel: „Dacă am primit vreun ordin să execut pe cineva, n-am primit astfel de ordin, dar dacă primeam nu-l executam fără nici o discuţie”. La 23 noiembrie 1953 a fost nominalizat astfel într-un „plan de măsuri informativ-operative în vederea lichidării bandei «Gavrilă Ioan»”, elaborat de Direcţia a III-a: „Sectorul I cu centrul în comuna Avrig, raionul Sibiu, care va cuprinde un număr de şase comune şi şase sate. Responsabil de sector: maior Briceag Nicolae, şeful Serviciului Raional de Securitate Sibiu, care va fi ajutat de nouă lucrători de securitate. Acest sector este important prin faptul că în raza lui domiciliază familia banditului Cişmaş Constantin şi cca 38 elemente, rude şi sprijinitori ai banditului. Tot în acest sector mai domiciliază şi femeia altui fugar, anume Raţiu David precum şi şase gazde şi elemente de sprijin ale acestuia”. În decembrie 1954 a primit ordin verbal de la ministrul Drăghici să-l împuşte pe Ibrahim Sefit (zis Turcu), misiune executat de patru securişti, care au îngropat victima la marginea unei păduri. Vina fostului sprijinitor al comuniştilor era turbulenţa sa şi agresivitatea verbală împotriva comuniştilor ajunşi la putere, inclusiv a ministrului. Din 1956 a fost adjunctul comandantului Miliţiei regiunii Cluj, de unde s-a pensionat în 1967. Anul următor a fost interogat în cazul Sefit şi folosit pentru îndepărtarea ministrului Drăghici, fără a suporta consecinţele de rigoare pentru crima comisă. Tot atunci, despre acest caz a depus mărturie şi temutul Gheorghe Crăciun: „Am fost chemat în faţa tov. preşedinte şi am fost întrebat dacă îmi aduc aminte de un caz, Turcu, de la Sibiu, care a fost omorît. În cîteva minute mi-am adus aminte şi am relatat. Am pretenţia că am relatat aşa cum s-au petrecut faptele. A fost într-adevăr ucis la ordinul lui Drăghici de col. Briceag, şef de raion, care i-a raportat col. Moiş. Ăsta m-a trimis pe mine cu procurorul, cu medicul legist la cadavru, să stabilim că a fost împuşcat pentru că a vrut să fugă. Pe baza declaraţiilor care le-am luat, şi n-au fost greu de luat, a rezultat acest lucru. Că l-a împuşcat pentru că a vrut să fugă. Am fost convins, tovarăşi, de atunci, că nu acesta este adevărul. Am raportat în faţa tov. preşedinte că nu ăsta a fost adevărul pe care l-am stabilit eu cu cei care am fost acolo”. 

Brîncoveanu – colonel în 1986, Comandamentul Trupelor de Securitate, comandant al Poligonului şi bazei de pregătire fizică (indicativ numeric UM 0905, indicativ telefonic „Insula”, la 1 aprilie 1987), având în subordine patru cadre şi 19 militari în termen. 

Broitman (?) – locotenent major în 1948, Securitatea din Oradea, anchetator foarte crud al partizanilor bihoreni capturaţi. 

Bromisesvski Vasile – locotenent major la Direcţia Anchete Penale, anchetator al sioniştilor, printre care s-a numărat şi Beer Benjamin. 

Brucar Ion – locotenent-colonel la 31 decembrie 1955, Serviciul Pază şi Regim, Direcţia Penitenciare, Lagăre şi Colonii. Cosemnatar, alături de locotenentul major Marin Petrescu, a unei adrese către Penitenciarul Piteşti privind respectarea drepturilor deţinutului Nicolae Mărgineanu conform ordinului rezolutiv al locţiitorului ministrului, general-maior Tănase Evghenie. 

Brudiu Nicolae – locotenent la 23 decembrie 1953, declarat necorespunzător de către participanţii la şedinţa cu responsabilii de sectoare din raza de activitate a „bandei Gavrilă”. Şedinţa s-a desfăşurat în prezenţa unui consilier sovietic, supervizor al represiunii exercitate de Securitate. 

Brumă Anton – locotenent de Securitate şi comandant al penitenciarului Târgu Ocna începând din toamna anului 1950. Penitenciarul avea regim de spital pentru bolnavii de TBC, trataţi cu indiferenţă în loc de medicamente de specialitate, rare precum cele mai elementare obiecte personale absolut necesare muribunzilor. Ca o culme a terorii, în 1950-1951 aici a fost extinsă „reeducarea” de la Piteşti, ceea ce a transformat-o dintr-un experiment unic într-un fenomen cu intenţie de generalizare. 

Brumă Dumitru Petre – locotenent major în 1953. 

Brunea Vasile – plutonier-major în 1948-1950, funcţionar operativ în Direcţiunea Regională a Securităţii Poporului Bucureşti, fost muncitor.