Home | | Mesaj pentru România

Mesaj pentru România

Autor:Redacţia

| 19.01.2012

Comunicat Asociaţia Suporterilor Români

În contextul protestelor organizate în majoritatea oraşelor din România şi al situaţiei socio-economice din ţară, ASOCIAŢIA SUPORTERILOR ROMÂNI ţine să aducă la cunoştinţă concetăţenilor noştri următoarele:

Deşi în primele zile ale demonstraţiilor, membrii galeriilor bucureştene au fost supuşi unui tir neîntrerupt de acuze şi jigniri, elanul izvorât din năzuinţa spre un viitor mai bun a purtat, în fiecare seară, în mod independent, suporterii spre piaţa în care eroii Revoluţiei noastre s-au jertfit pentru dobândirea libertăţii.

Membrii ASOCIAŢIEI SUPORTERILOR ROMÂNI se vor alătura joi, 19 ianuarie, începând cu ora 18.00, de această dată în mod organizat, protestelor din Piaţa Universităţii (fântâna de la Arhitectură).

Niciun exponent politic, sindical sau patronal nu a demonstrat până acum că are voinţa de a asculta cu adevărat cerinţele românilor de rând. Igoranţa şi dispreţul cu care am fost trataţi de-a lungul timpului, ca cetăţeni români sau ca simpli suporteri, ne obligă să ne distanţăm, astfel, de orice fel de factor politic, şi să respingem ab initio orice asociere de acest fel. Din multitudinea de idei exprimate atât în Piaţa Universităţii cât şi în cadru privat, anumite aspecte legate de doleanţele noastre se pot desprinde clar că fiind comune. ASOCIAŢIA SUPORTERILOR ROMÂNI va susţine prin orice mijloace democratice de care dispune cauze de interes imediat şi general, enumerate sumar astfel:

- Garantarea şi ocrotirea REALĂ a libertăţii de exprimare în ţara noastră, drept constituţional îngrădit gradual în ultimii ani, prin concursul factorilor decizionali din guverne şi instituţiile de represiune;

- Direcţionarea bugetului de stat către sănătate şi învăţământ, în dauna suplimentării anuale a fondurilor unor instituţii poliţieneşti sau a serviciilor cu caracter obscur;

- Păstrarea valorilor pe pământuri româneşti; pregătirea tinerilor, elevi şi studenţi, într-un cadru neviciat de lipsurile şi neajunsurile profesorilor, de natură materială sau profesională; poziţionarea culturii mai presus de interesul creării unei mase îndobitocite şi uşor manevrabile;

- Conservarea patrimoniului arhitectural naţional şi al avuţiilor naturale care nu au fost încă rupte din corpul ţării româneşti, în general, şi sistarea proiectului Roşia Montana, în particular;

Reducerea corupţiei la nivel înalt şi condamnarea marilor prăduitori, mult aşteptată şi promisă în fiecare campanie electorală. Normalizarea activităţii puterii legislative, care aparţine, conform principiului separaţiei puterilor într-un stat democratic Parlamentului, nu Guvernului. Adoptarea legilor de interes general în urma dialogului cu segmentele sociale implicate, în interesul acestora, spre opoziţie cu cel al diferitelor grupuri oligarhice;

- Îndreptarea atenţiei autorităţilor spre grupurile tot mai numeroase de interlopi, pentru minimizarea fenomenului infracţional. Excizarea elementelor corupte, aflate în poziţii de conducere şi comandă, care preferă acţiuni de imagine, precum oprimarea cu orice ocazie a suporterilor (prin abuzuri, legitimate prin adoptarea unor norme neconstituţionale ca în Legea 4/2008 și modificările ulterioare), în locul luptei demne împotriva traficanţilor, cămătarilor şi grupărilor infracţionale.

ASOCIAŢIA SUPORTERILOR ROMÂNI invită, pentru asigurarea unei demonstraţii paşnice, lipsită de violențe, reprezentanţii mass-mediei să asigure redarea cât mai obiectivă a tuturor acţiunilor pe care le vom întreprinde. Transparenţa şi publicitatea protestelor noastre pot fi asigurate numai cu concursul presei, care este, ca şi noi, vădit interesată de limitarea sau stoparea abuzurilor şi îngrădirii libertăţilor cetăţeneşti fundamentale din partea Jandarmeriei sau a altor structuri represive similare.

Demonizând şi înfierând prin acţiuni sistematice de dezinformare grupurile organizate de suporteri români ideile unuia dintre cele mai active segmente sociale, format din tineri patrioţi şi deznădăjduiţi de un viitor sumbru, guvernarea actuală a încercat să reprime mişcările de stradă şi să astupe glasurile opozante. Indiferent de încercările de intimidare la care suntem supuşi constant, ne vom susţine cauzele comune, din prima linie, aşa cum am făcut-o întotdeauna. De-a lungul istoriei, a fost de datoria junimii informate şi educate, cu putere de luptă, să fie vârful de lance al realităţii vieţii de român şi să propage înspre politicul orbit de putere şi avuţie gândurile care frământa masele ignorate.

Imprimă articol
Micşorează inalțimea scrisuluiMăreşte inălțimea scrisului

Comentarii

No comments
Comentează (toate câmpurile sunt obligatorii)

 

 

 
CAPTCHA image for SPAM prevention

 
PayPal
Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Această orbitoare absență a luminii

Această orbitoare absență a luminii

De veghe în lanul de secară

De veghe în lanul de secară

Sustine Militia Spirituala prin bannere
Linkuri utile
 
 
IRIR Alttext
© Miliţia Spirituală 2011
Termeni și condiţii Sitemap Designed by GreenAd