Solar - mic îndreptar de fragilitate

Dragă Ian, ne-am cunoscut într-o dimineață de iarnă, în tramvaiul 16, în drumul meu spre școală; dacă n-ar fi trebuit să cobor la capăt de linie, aș fi curs pe șine, până la ultima pagină. Citeam atunci Amsterdam și am avut revelația unui mare prozator, a unei scriituri dense și intelectualizate, pe gustul meu. Ți-am fost fidelă până azi, am trecut prin Durabila iubire, Câinii negri, Ispășire, Sâmbătă, Copilul pierdut, Inocentul, Pe plaja Chesil. Grădina de ciment și Mângâieri străine m-au apropiat de tine definitiv, pentru că m-ai lăsat să intru într-un imaginar tenebros și deviat serios de la normalitate, într-o cartografiere subiectivă a atrocelui care pândește mereu după colț. 

Da, Mângâieri străine aș fi vrut s-o scriu eu, dar cred că aș fi îngroșat tușele maladivului accidental și poate că aș fi cochetat un pic mai mult cu violența, grotescul și sordidul.  (Dar asta m-a frapat mereu la tine și ne-a unit indestructibil:  teribila intuire a momentelor care te aruncă în gol, fantasticul talent de a țese din cuvinte destine frânte, contorsiuni existențiale, lupte epuizante cu un fel de hybris modern). Îmi imaginam și filmul, o mixtură sincopată între cromatica și poezia caldă ale lui Wong Kar Wai și tăieturile lucide ale lui Chan-wook Park (din păcate, filmul lui Paul Schrader nu s-a ridicat la înălțimea textului www.imdb.com/title/tt0099292/).

Solar este ultima carte a scriitorului britanic; pentru cine este familiarizat cu problematica și imaginarul lui McEwan, romanul se încadrează firesc în șirul operelor precedente: suferință și dileme, alegeri greșite, care schimbă ireversibil viața protagonistului, plonjarea lucidă în derizoriu, atât de tipică acestui scriitor,  și doza substanțială de atemporal, grefată cu talent pe zbaterile lumii contemporane care ne devorează pe toți. Degringolada profesională a personajului principal, Michael Beard, câștigător al unui Premiu Nobel în Fizică, este un prilej perfect de inserare în text  a unor noțiuni care au marcat fizica modernă (iar documentarea lui McEwan în acest domeniu este, așa cum ne-a demonstrat și-n alte rânduri, serioasă și aplicată). 

Dacă ne-am juca cu clieșee și simplificări dihotomice, am putea spune că este un roman despre ratare (înțelegând ratarea ca pe o eludare a normele majoritare, ce definesc succesul ca pe o dublă bifare, în plan profesional și personal). Beard este câștigătorul unui Nobel, ce-i drept (atribuit mai mult sau mai puțin subiectiv), dar cu o traiectorie acut descendentă, după acest moment de glorie. În plan personal, este colecționarul a cinci divorțuri, tatăl accidental al unei fetițe și un bărbat care fuge întruna de asumări de statut, oricare ar fi acesta. Eliminând, însă, grila clișeistică, Solar este o carte despre încercările inutile de păcălire a vieții și a morții, despre fragilitatea și precarul condiției umane.

Scriitura taie în carne vie, cu luciditate, fără menajamente sau false pudori, analizează, introspectează și descrie visceral. Sunt scene de un umor fantastic, în care personajul este prins ca într-un insectar și analizat în toată universalitatea reacțiilor lui (memorabil este fragmentul în care penisul eroului îngheață bocnă și se lipește de fermoarul costumului de snowmobil, iar acesta se zbate între panica teribilă care-l îndeamnă să ceară ajutorul și frica îngrozitoare de ridicol; sau scena absolut fabuloasă a chipsurilor-din-tren – un adevărat mit modern, dupa cum aflăm de la un alt personaj, antropolog, câteva zeci de pagini mai încolo).

Pentru cine s-a împrietenit deja cu McEwan, Solar este o altă cărămidă într-un zid solid și consistent, pe care proza contemporană își sprijină confortabil coatele; pentru cine face cunoștintă acum cu McEwan, Solar este o ușă deschisă spre un teritoriu ficțional dens și profund, autentic și asumat până la capat. 

(Ian McEwan, Solar, Editura Polirom, 2011, traducere de Ana-Maria Lișman).