Home | | Street delivery? No, street delivers...

Street delivery? No, street delivers...

Autor:Redacția

| 29.05.2012

După ce ne-am despărțit cu lacrimi în ochi de istoricul Dumitru V. Lăcatușu (prietenii știu de ce), ne-am îndreptat agale către Grădina Icoanei. Doream să-i aduce un fierbinte omagiu poetului Sectorului 2, Adrian Păunescu. După multe zile ploioase, în care sufletul ni se schimonosise a întristare, speram candid la o lume mai bună în care versurile bardului de la „Flacăra” ar putea fi rostite în cadrul unor adulatio publice. Pe drum, printre băltoace stătute și dude răscoapte, pășeam fără grabă gândindu-ne, probabil, la ce-ar fi fost dacă...

Curând, am ajuns pe strada Pictor Arthur Verona ...

Capul de coloană – Mihail Bumbeș, nu a scăpat vigilenței unor liberali, care tocmai se întorceau învingători de la bustul marelui poet. Spuneau că dânșii își aduseseră prinosul memoriei marelui poet lăsând, în semn de omagiu, un sul de hârtie igienică la rădăcina monumentului. Ne îndemnau să ne grăbim ...Ceilalți, puțin mai nerăbdători, își văzuseră de drum, când ...

Ca din senin, pe partea stângă a traseului, ochiul vigilentului Burcea depistă o rază bizară de soare. Se ițea dintr-un perete coșcovit, zâmbindu-ne hidos din negurile vremurilor. Eram în fața casei în care locuise arhitectul Ion Mincu (la nr. 19), acum intrată într-un proces de restaurare. Placa memorială tocmai fusese ridicată cu un metru, lăsând privirii o minunăție de soare electoral, un stencil model 1946 pe care hipsterii comuniști îl folosiseră în campania care îi va fi adus la putere în toamna acelui an (soarele fusese simbolul electoral al Blocului Partidelor Democratice, alianță electorală controlată în epocă de comuniști).

Doamele care lucrau la amenajarea casei memoriale ne-au lăsat să tragem din toate pozițiile!

Enjoy:

Imprimă articol
Micşorează inalțimea scrisuluiMăreşte inălțimea scrisului

Comentarii

"Vigilentul". , 30.05.2012, 12:13

Multumim.
 

Cristina , 30.05.2012, 07:03

ioi, asa descoperire mai rar!!!
bravo!
 
Comentează (toate câmpurile sunt obligatorii)

 

 

 
CAPTCHA image for SPAM prevention

 
PayPal
Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Această orbitoare absență a luminii

Această orbitoare absență a luminii

De veghe în lanul de secară

De veghe în lanul de secară

Sustine Militia Spirituala prin bannere
Linkuri utile
 
 
IRIR Alttext
© Miliţia Spirituală 2011
Termeni și condiţii Sitemap Designed by GreenAd