,,Acest protest trebuie să fie acum!" A 17-a zi de proteste în Istanbul

Suntem în Istanbul de 15 ore. Stăm în ghetoul Tarlabaşi, în apartamentul unor studenţi francezi care ne găzduiesc printre proteste. E ora 12. De la moschee răsună rugăciunea. În piaţă, noaptea trecută, protestatarii au ţinut piept ploii. Baricadele poliţiei sunt încă pe poziţii. Am plecat din Bucureşti, ieri, odată cu primele urme de lumină. Cu un ghiozdan în spate, un banner cu: ,,Istanbul- Taksim square solidarity”, gânduri de revoltă şi adunat poveşti. După 2 minute de autostop, prima maşină ne duce până la Vama Giurgiu. Câţiva paşi pe jos, un ,,vă rugăm ne treceţi şi pe noi podul” şi am ajuns în Bulgaria. 

Cu bannerul ţinut de două mâini nerăbdătoare, adevăratul autostop era pe punctul de a începe. Unii ne-au aruncat doar priviri curioase, alţii ne-au zâmbit în semn de solidaritate sau noroc, am fost şi înjuraţi, până când o mașină oprește. La volan este Ali, un turc care s-a mutat în România în urmă cu 19. Soţia sa, Iuliana, este româncă. Înainte de a ne urca în maşină, ne pun să le promitem că nu vom face nimic riscant, nu vor să ne aibă pe conştiintă. 

După un drum ce a durat 7 ore, am ajuns la Istanbul. În partea asta a oraşului, e linişte. Mergem spre Taksim şi Parcul Gezi. Acolo, urmele protestelor din zilele trecute sunt vizibile: cioburi, fum, graffiti, bannere, steaguri. 

,,Pentru libertate”

Ibrahim are 34 de ani, e avocat şi activist. L-am cunoscut la metrobuz, atunci când încercam să ne înţelegem cu paznicul să ne lase să trecem fără bilet pentru că nu aveam nicio monedă. Ibrahim ne-a dat cartela sa şi am mers împreună până în Piaţa Taksim. Un drum de o oră şi i-am aflat povestea: în fiecare zi a protestat în Piaţa Taksim. Fiind avocat, a paticipat şi la protestele avocaţilor ce au avut loc în interiorul Curții de Justiţie. A decis că vrea o schimbare atunci când avea 17 ani. De atunci, protestează şi trăieşte pentru schimbare. Lecţia a învăţat-o acasă, de la tatăl şi bunicul său, cei care i-au fost primele modele: ,,Dacă nu mergi tu, vor veni ei”. Pentru el, libertatea e cea mai importantă. Este un socialist convins şi ştie ce vrea: ,,vreau să am libertatea de a bea în oraş, nu ascuns la mine în casă, vreau ca femeile să aleagă dacă vor să poarte văl sau nu, vreau să aleg să fiu religios, nu să mi se impună. 

Toate aceste sunt nişte lucruri atât de simple, sunt acele drepturi de bază.” Şi istoria l-a convins că asta trebuie să facă. În Turcia, activismul este asociat cu mişcarea de stânga, dar acum este vorba despre mai mult. Este un protest al oamenilor. Al tuturor celor care vor democraţie. Al celor care vor libertate. Ibrahim este suporter al echipei Fenerbahce, dar a protestat cu solidariate alături de fanii Beșiktaș şi Galatasaray: ,,Acest protest este mai presus de fotbal. Meciuri vor fi şi următorul sezon; vom mai câştiga, dar vom şi pierde. Acest protest trebuie să fie acum!”

Mergem împreună până la Parcul Gezi. De acolo, Ibrahim merge acasă, unde îl aşteptă soţia sa, activistă şi ea. Stabilim să ne vedem mai târziu în piaţa Taksim. 

Protest pe note muzicale

În piaţa Taksim şi parcul Gezi, noaptea de joi a trecut fără gaze sau tunuri de apă. În timp ce poliţia încadra zona, baricadele protestatarilor erau reconstruite pe notele pianului de la care se cântă în fiecare noapte în mijlocul mulţimii. Încă miroase de la gazul folosit zilele trecute. Unul dintre studenţii care ne găzduiesc spune că doar într-o zi, aici, s-a tras cu aceeaşi cantitate de gaz pe care, în general, o ţară din Europa o foloseşte într-un an. 

Paradoxal, deasupra pământului ud, printre baricade, se simte o armonie. Prin faptul că se doarme într-un parc. Prin faptul că s-a născut o comunitate. Atît de diversă, unită printr-o cauză comună. Azi-noapte, printre corturi şi ruine, aproximativ o sută de mame se făceau auzite: ,,Umăr lângă umăr împotriva fascismului”. 

Protestatarii continuă să viseze; printre ritmul de tobe, de sticle, de palme, gene sau tălpi, ritm ce a început acum 17 zile. De ce? Pentru că aşa le dictează tot ceea ce e mai presus de ceea ce le-a fost impus.