Tăcearea așezată peste Taksim

Un bărbat se apropie cu pași lenți, lăsând în spate lupta începută de câteva săptămâni. Pe umerii lui atârnă o fată blondă, cu ochii roșii și fața acoperită de o substanță albă, vâscoasă. Versuri din ”Bella Ciao” acoperă zgomotul puștilor ce împrăștie gaz lacrimogen. İstiklalul se zguduie sub pașii protestatarilor care fug de poliție. Deasupra e luminat de instalații și, de departe, pare că e o sărbătoare. E 9 seara și sunt în mijlocul protestelor din Gezi Park. Ceea ce a început ca un refuz la decizia Guvernului turc de a transforma zona Parcului Gezi într-un complex turistic, s-a transformat în cel mai amplu protest de contestare a puterii Guvernului lui Erdogan.

Despre cum am văzut protestele de anul trecut am scris aici, aici și aici. 

Azi, parcul e la locul lui, dar pare că protestul nici nu a existat. Graffitiurile sunt ascunse acum sub un strat nou de vopsea, bulevardul İstiklal se zguduie sub pașii celor ieșiți la plimbare și ”siguranța” e reprezentată de câțiva polițiști, care se odihnesc la soare. (poze: Pierre Marquet).