Home | Editoriale si opinii | Comunicate | | Școala 2013 - distopia pricopiană

Școala 2013 - distopia pricopiană

Autor:Redacția

| 15.01.2013

Organizația Mișcarea Civică Miliția Spirituală dorește să tragă un puternic semnal public de alarmă cu privire la recentele declarații ale ministrului Educației, Remus Pricopie. Abia înscăunat la șefia unuia dintre cele mai sensibile ministere (după eșecurile lamentabile ale prim-ministrului Ponta în a găsi ministeriabili cu un CV cât de cât necontrafăcut), domnul Pricopie propune tinerilor din România o distopie orwelliană în toată splendoarea ei.

 

Ministrul Educației dorește – nici mai mult, nici mai puțin decât – reglementarea exemplară și autoritară a spațiului educațional prin instalarea de camere de supraveghere în fiecare clasă. În această lume post-apocaliptică imaginată de Pricopie, libertatea de expresie devine un moft iar gândurile elevilor sunt trecute toate prin filtrul unui Big Brother supradimensionat. „Atenție, Pricopie stă cu ochii pe tine”, ar suna șoaptele înspăimântate ale elevilor reduși la statutul de simple marionete ale statului. Ni se pare cel puțin reprobabilă o astfel de apucătură de tip stalinist, dată în vileag prin gura unui personaj care ar trebui, la modul ideal, să fie „primul exemplu pedagogic al țării”. 

 

Domnul Pricopie dorește să elimine violența din școli, dar nu o face prin pedagogii alternative și prin programe coerente bazate pe argumente și persuasiune rațională, ci prin pedepsirea exemplară a celor care nu respectă întocmai directivele lui Big Brother. Domnul Pricopie promite să-i pedepsească exemplar nu doar pe elevi, ci și pe directorii care nu-și pot controla propria ogradă. Domnul Pricopie are pesemne senzația că sistemul educațional trebuie alcătuit din mancurți depersonalizați, și nu din personalități distincte cărora să li se asigure libertatea totală de expresie. Desigur, există metode moderne de preîntâmpinare a efectelor negative din școli (consum de alcool, droguri, violență ș.a.m.d.), dar ministrul Educației nu pare a le stăpâni. La baza oricăror astfel de campanii normale, în orice stat civilizat, stă informarea și nu represiunea. Cel mai probabil, dacă Remus Pricopie își va vedea visul unei nopți de iarnă îndeplinit, vom asista la apariția unei noi clase sociale – cea a supraveghetorilor școlari!

 

Într-o țară în care părinții înșiși trebuie să mai învețe cum să-și educe copiii, o țară în care educatorii mai trebuie încă să fie educați, a pretinde un sistem centralizat de supraveghere pentru contracararea violenței nu reprezintă altceva decât întoarcerea regretabilă într-o epocă în care spaima, bătaia, teroarea de orice fel, erau locuri comune. 

 

Gogomănia ministerială merge însă și mai departe: Big Pricopie propune chiar (halucinant!) suspendarea alocației „dacă nu reușim să ne înțelegem nici cu copilul, nici cu părintele”. Poate că acest bulversat ministru al Educației ar trebui să afle ce tip de drept fundamental este alocația! Poate că acestui ministru rătăcit ar trebui să i se explice că România face parte din Uniunea Europeană, și nu din cine știe ce gubernie satrapică. Remus Pricopie mai trebuie să propună doar înființarea „Ligii Tineretului Anti-sex” și le avem pe toate! 

 

Cerem scuze publice cu privire la aceste declarații alarmante, anti-constituționale și penibile.

Cerem interpelarea ministrului în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Cerem un program coerent pentru educație, sau demisia sus-numitului.

 

Credem că vremea experimentelor umane a trecut! Este momentul să ne propunem cu toții miniștri și oameni politici competenți, responsabili, morali. Este momentul să ne aducem aminte că răul totalitar recidivează când te aștepți mai puțin, sau că acei care-și uită trecutul sunt condamnați să-l repete. Dacă domnul ministru Remus Pricopie dorește să educe pe cineva în maniera pe care singur a anunțat-o, îi sugerăm să se gândească mai temenic înainte de a deschide gura. Îi reamintim și pe această cale că morții din decembrie 1989 îl supraveghează cât se poate de atent!

 

Lista de susținere (deschisă):

 

 

 

Imprimă articol
Micşorează inalțimea scrisuluiMăreşte inălțimea scrisului

Comentarii

marean , 16.02.2013, 13:04

da, asa este, a pune camera pe cineva este o magarie, dar, din pacate pentru cei 20 de ani brucanieni, esecul este vizibil. violenta contra profilor, violenta contra bunului simt, si a tolerantei in cele din urma...este exagerata...din pacate...legea talionului a fost uitata...
 

RuxLaura , 15.01.2013, 19:38

cand eram eu clasa a2a sau a3a, la un moment dat a aparut in clasa o camera de filmat. camera nu era reala, fusese un plan bine pus la punct de catre invatatoare si parinti, ca sa ne sperie ca suntem filmati. clasa s-a linistit intr-adevar, copiii nu mai urlau aiurea si nu se mai bateau intre ei (eu, sigur, eram dintre fetitele cumintele ale clasei), pentru ca le era rusine ca sunt vazuti (cea mai mare amenintare era: iti arat caseta sa vezi si tu cum se vede din exterior). era de-ajuns atat...intr-o zi, in schimb, am scos o vorba in timpul orelor, iar invatatoarea m-a tinut cu scotch la gura toata ziua. a fost o experienta ingrozitoare pt mine, la momentul respectiv. acum ma gandesc ca, poate, daca acolo chiar ar fi fost o camera de filmat, nici invatatoarea n-ar mai fi facut lucruri de tipul asta. toata treaba cu camerele e cu 2 taisuri...ganditi-va ca sunt licee, chiar in bucuresti, in care sunt la fiecare etaj cate 3 paznici BGS, pt ca altfel se omoara acolo. stiu ca un om poate fi reeducat, dar expresia "cei 7 ani de-acasa" nu e spusa aiurea...cateodata e nevoie de acel tip de "coercitie" care ar ajuta-o putin pe profa aia care sta acolo imbatranita si obosita sau, cine stie, pe vreun copil abuzat fara motiv. pentru ca oamenii din anumite grupuri sociale sa nu mai aiba un tip de comportament deranjant pentru cei din jur, ar trebui inlocuite intregi constructe sociale, culturale. nu stiu...nu spun ca existenta unor camere de filmat in clasa ar face o schimbare in bine, dar poate nici in rau. nu cred ca ar fi un "experiment pe oameni", in cazul unor liceeni de 17 - 18 ani, spre exemplu. poate ar fi anormal in scoala generala.
 

Ignat Porcusor , 15.01.2013, 18:43

Si porcusorul isteric sustine mesajul.
 

Eu , 15.01.2013, 18:27

Să nu uităm de unde a pornit toată tevatura aceasta cu camerele de luat vederi în sălile de clasă. Sau demersul domnului Funeriu a fost cât se poate de democratic? Domnul Pricopie a extins această nebunie, în loc să îi pună capăt, în speranța că o să fie la fel sau mai aplaudat decât domnul Funeriu. Nu și-a făcut calculele cum trebuie. N-a fost să fie - pretinșii liberali vorbesc întotdeauna peste.
 

v.s.cosma , 15.01.2013, 14:15

Liga Oamenilor de Cultură Bonţideni aprobă cele scrise în acest material. Aberaţiile pricopiene trebuie taxate iar acest campion la doctorat viteză trebuie debarcat de urgenţă.
 

Grecu , 15.01.2013, 14:00

Centrul de Cultură anarhistă susţine toate cele scrise mai sus.
 
Comentează (toate câmpurile sunt obligatorii)

 

 

 
CAPTCHA image for SPAM prevention

 
PayPal
Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Această orbitoare absență a luminii

Această orbitoare absență a luminii

De veghe în lanul de secară

De veghe în lanul de secară

Sustine Militia Spirituala prin bannere
Linkuri utile
 
 
IRIR Alttext
© Miliţia Spirituală 2011
Termeni și condiţii Sitemap Designed by GreenAd