La rugby

Din Piaţa Victoriei, porneşti pe şoseaua Kiseleff. Urci alene, lăsând în urmă Muzeul „Antipa”, MŢR-ul şi Muzeul de Geologie. Trotuarul e mizerabil, purtând urmele iernii grele prin care a trecut Bucureştiul: munţi de zăpadă, bălţi şi gunoaie.

Ajuns la Arcul de Triumf, cauţi cu privirea locaţia unde ar putea fi stadionul. Mulţi arbori străjuiesc toate cele cinci artere care se intersectează în piaţa Arcului de Triumf. O clădire albă, care contrastează puternic cu arhitectura din jur şi care se ridică destul de inestetic în partea stângă a Pieţii te îndeamnă să înaintezi pe str. George Constantin, înspre Mănăstirea Caşin. E noul sediu al COSR. În incintă se pare că ar fi (ar urma să fie inaugurat) şi un Muzeu al Sportului (!). Tot acolo se găseşte şi sediul Federaţiei Române de Rugby.

La câteva sute de metrii mai în spate, se găseşte Stadionul „Arcul de Triumf”, fieful naţionalei de rugby a României. E străjuit de o tribună minusculă acoperită. De jur împrejur, au mai fost ridicate câteva gradene. Locul e plin de paradoxuri. La intrare, controlul e superficial, ba chiar inexistent. Stuarziilor nu pare să le pese de „celebrele” brichete, de bannere sau orice alt obiect care, în mod normal e interzis pe stadioane. Trecând de filtrul destul de permisiv, pătrunzi în incinta plină de contraste. Lume pestriţă, dar civilizată. Mulţi străini. Puţine înjurături. Din spatele unor corturi unde se vând băuturi diverse, se zăresc colace de fum. E semn că „mititeii” sfârâie pe grătare. Se vinde bere. În ciuda vremii reci, are destul succes. Dar nu la fel ca vinul fiert. 

Aseară, naţionala României a jucat împotriva reprezentativei Georgiei, în Cupa Europeană a Naţiunilor (sora mai mică a celebrului turneu „6 Nations”). Meciul avea o oarecare miză. Victoria ar fi însemnat o opţiune serioasă pentru câştigarea trofeului. Pentru ambele formaţii. Istoria şi palmaresul recent nu ne dădeau însă prea multe speranţe. Gruzinii câştigaseră ultimele trei confruntări.

În tribunele stadionului, multă lume. Tribuna principală şi gradenele de vis-á-vis erau ticsite cu jumătate de ceas înaintea începerii partidei. În scurtă vreme, şi ultimele locuri de la peluze aveau să fie ocupate. În total, poate peste 4.000 de spectatori. Cu steaguri, destul de gălăgioşi, încurajând echipa României. 

Meciul nu a avut istoric. În ciuda momentelor bune din start, concretizate prin eseul marcat de „timişoreanul” Carpo, România a fost dominată de o reprezentativă gruzină mobilă şi foarte activă. Am condus la pauză (10-6) şi păream că ne putem impune atunci când, în debutul reprizei a doua, am mărit avantajul prin reuşita lui Calafeteanu (13-6). Echilibrul s-a rupt însă, iar România nu a mai putut reveni. Chiar dacă în ultimele minute am atacat furibund în 22-ul advers. Rezultat final: 13-19.

Am plecat la meci convins că va merita. După-amiaza fusese destul de plăcută, un soare blând încălzind oraşul cu aspect încă invernal. Uşor-uşor, păream să regret alegerea. Mă deranjase îmbulzeala de la intrare. Dar mai ales faptul absolut bizar că în jurul caselor de bilete îşi făcuseră apariţia câţiva „bişniţari”. Nu le-am înţeles rolul, întrucât la case erau încă destule bilete, iar vânzarea mergea destul de bine. Nu am înţeles nici atitudinea câtorva jandarmi din apropiere care asistau impasibili la eforturile „bişniţarilor” de a plasa biletele celor care aşteptau la cozi. Nici meciul nu fusese atractiv. În ciuda evoluţiei modeste din „iarbă”, publicul a rămas cald şi a continuat să îşi încurajeze în mod civilizat favoriţii. 

Întreaga seară avea să fie umbrită de „mizeriile” pe care publicul pare să le îndure din ce în ce mai des în tribune. În repriza a doua, în rândul spectatorilor de la tribuna a 2-a a apărut un banner cu un însemn deja celebru: „Salvaţi Roşia Montană”. Mesajul era clar şi se adresa oficialilor FRR, cei care au semnat un parteneriat cu compania RMGC. Iniţial, stuarzii au încercat să intervină. Fără succes însă. Imediat, un alt banner, cu un mesaj mult mai dur („Stop distrugerii Roşiei Montane. Stop corupţiei”), avea să îşi facă apariţia în aceeaşi zonă. Ceea ce i-a înfuriat poate pe oficialii FRR, l-a reprezentat faptul că suporterii au desfăşurat bannerul tocmai pe un panou publicitar al celor de la RMGC. Mai mulţi stuarzi au sprintat spre locul cu pricina. Unul dintre ei, mai corpolent şi poate mai iute la mânie, părea cel mai zelos dintre ei. Într-un moment de neatenţie, a smuls din mâinile unui suporter, printr-un gest destul de brutal, bannerul mai mic cu „Salvaţi Roşia Montană”. Intervenţia abuzivă împotriva suporterilor avea să dea roade, stuarzii reuşind să îi împiedice pe aceştia să mai desfăşoare bannerul cu pricina. Şi, ca într-un film prost, incidentul nu se putea sfârşi fără intervenţia unei trupe de jandarmi. Care îşi vor fi făcut apariţia în tribune pentru „liniştea” noastră.

Publicul de pe „Arcul de Triumf” nu a reacţionat în vreun fel faţă de incidentul respectiv. Puţini au fost cei care şi-au îndreptat privirea către zona respectivă în acele momente. O scuză o poate reprezenta faptul că partida era destul de „încinsă”, şi mulţi vor fi preferat duelul din teren celui din tribune. Suporterii au punctat astfel la capitolul devotament faţă de sportul preferat, dar au rămas corijenţi la „civism”, nesancţionând un gest abuziv.