Home | Editoriale si opinii | | Mă tem că vom avea Constituția pe care o merităm

Mă tem că vom avea Constituția pe care o merităm

| 22.04.2013

Și-a-nceput Forumul Constituțional. Eveniment important, că doar o Constituție nu-i congresul PDL sau vreun divorț dintre d-na Bahmuțeanu și dl. Progoană; logic, ne preocupă mai mult, e vorba de viitorul României etc. etc. etc. Înainte de începere, critici acerbe prin presă și pe bloguri, cum că nu-i dezbatere, că nu-i consultată societatea, că n-avem ocazia să ne exprimăm punctul de vedere – toate acestea, fără îndoială, preocupări legitime din partea unor cetățeni onești, implicați, doritori de o Constituție care să reflecte poziția societății față de problemele sale fundamentale.

Să vedem cum stau lucrurile în fapt. 

Miercuri, 17 aprilie 2013, ora 14.00. Dezbatere la Forumul Constituțional pe tema Drepturile și libertățile fundamentaleCetățenie europeană vs. subsidiaritate. Dincolo de alegerea nefericită a acelui versus,care îți strecoară îndoiala în suflet încă de la-nceput, am pășit în sala „Avram Iancu” de la Palatul Parlamentului cu oarecare emoție și nerăbdare, așteptând dezbateri acerbe, entuziasme care să-l egaleze, cel puțin, pe al meu, implicare, spirit combativ. Să vedem cum s-a desfășurat însă dezbaterea despre o temă pe atât de fundamentală pe cât de europeni ne pretindem.

80 de invitații trimise. Cca. 20 de confirmări (m-am interesat la organizatori). 5 (cinci) persoane prezente, reprezentând 5 (cinci) organizații: Asociația pentru restaurarea monarhiei, organizația „Radio Libertatea 22”, Acțiunea 2012, Asociația România Vie și, cu voia dvs., Miliția Spirituală, reprezentată de subsemnata. Așadar, o lipsă totală de interes din partea unei societăți civile care nu mai prididește în a-și da cu părerea pe bloguri și a critica, necontenit, tot. Doamnelor și domnilor, cetățeni, unde sunteți? Pe facebook?

Documentul de pornire, pe care-l atașăm mai jos, s-a constituit din propunerile partidelor privind modificările necesare pe textul actual al constituției. Citiți, vă rog, și deduceți concluziile de rigoare, căci ar fi prea mult pentru mine să fac hermeneutică pe însemnările pe care și le fac reprezentanții partidelor dimineața, în baie, pe genunchi (căci mai multă seriozitate nu-mi inspiră). (Cu titlu de amuzament doar: la capitolul „Securitate națională”, unii membri de partid – nu știm care – au propus ca Parlamentul să nu poată ratifica tratate internaționale care „...aduc atingere tradițiilor și obiceiurilor specifice poporului român”).  

Lucrurile au fost însă oarecum acceptabile până au început dezbaterile propriu-zise. De-abia atunci gravitatea situației mi s-a arătat în toată splendoarea ei absurdă sau, ziceți-i cum vreți, în toată absurditatea ei splendidă. Pe scurt, ce a reieșit din această dezbatere este că cetățenii români au în general prea puține drepturi, iar minoritățile se cam întrec cu gluma. A reieșit că sunt prea multe drepturi ale minorităților, că ideea discriminării pozitive e de neacceptat, că al doilea alineat din articolul 62 (ref. la posibilitatea ca minoritățile naționale să fie reprezentate în Parlament chiar dacă nu depășesc pragul electoral) ar trebui eliminat . S-a emis și susținut ideea că strămutările de populație nu ar trebui interzise, pentru că asta ar împiedica libera circulație (!!!). S-a ajuns inclusiv la discuția despre cine au ajuns, istoric, primii în Transilvania, românii sau ungurii. Când am îndrăznit să exprim ideea că națiunea este o invenție a secolului al 19-lea, mi s-a replicat sec că națiuni există de mii de ani, iar cel mai bun exemplu este „națiunea israelită”. S-a deplâns faptul că „națiunea română trăiește acum în două state”, și anume România și Republica Moldova (ia să-i întrebăm și pe moldoveni!). Din păcate, și o spun cu toată responsabilitatea, întreaga discuție s-a purtat la nivelul unui naționalism pur și simplu caricatural, și a fost total lipsită de substanță. Ca și cum marea problemă a României, marea problemă a drepturilor cetățenești, ar fi că au ungurii prea multe drepturi. În rest, toate-s bune și frumoase.

Asociația Miliția Spirituală s-a delimitat de aceste luări de poziție asupra chestiunilor legate de minorități, care, deși au suscitat interesul celorlalți participanți la discuție, monopolizând dezbaterea, ni s-au părut oarecum marginale față de tema mult mai largă a drepturilor și libertăților fundamentale. Chestiunile pe care le-am susținut au fost legate de necesitatea consolidării garanțiilor existente ale acestor drepturi și libertăți, care, deși sunt menționate în constituție, nu sunt respectate în litera și spiritul acesteia (ne referim, de exemplu, la inviolabilitatea corespondenței și a convorbirilor telefonice, art. 28). Am propus, de asemenea, înlocuirea sintagmei „persoane aparținând minorităților naționale” (art. 6) cu aceea de „cetățeni aparținând minorităților naționale”, constatând că exprimarea actuală este de natură să creeze o scindare a subiectului politic constitutiv în trei categorii separate: „poporul român”, „cetățenii români” și „persoanele aparținând minorităților naționale”[1], exprimare care sugerează inferioritatea acesti din urmă categorii. Am mai propus și precizarea clară a semnificației subsidiarității, în cazul în care se dorește introducerea acesteia ca principiu constituțional – și anume, prin delimitarea explicită a competențelor tuturor nivelelor de guvernare. Credem că simpla enunțare a principiului subsidiarității, fără aceste precizări, va produce același gen de ambiguități pe care le produce, acum, insuficienta delimitare a puterilor în stat.  

Așadar, dezbaterea a fost lispsită de substanță, anemică – atât prin numărul celor interesați să participe, cât și prin conținut, iar pe alocuri, chiar derizorie. În topul dezamăgirilor: numărul de participanți (adică lipsa de interes a societății), calitatea tip notițe-pe-șervețel (vă mai amintiți când dl. Constantinescu făcea traseele conductelor de gaze pe șervețel?!) a propunerilor de la partide (adică lipsa de interes a clasei politice), concentrarea dezbaterii pe tematica naționalistă (adică focalizarea pe temele marginale, dar, aparent, spectaculoase).  

S-a făcut mult zgomot în jurul schimbării de Constituție. S-a plecat de la ambiții mari (adoptarea Parlamentului unicameral, schimbarea echilibrului instituțional, regionalizare etc.). Părea că vom avea o constituție nouă-nouță, mult mai trainică și mai frumoasă decât patchwork-ul părintelui Antonie Iorgovan. Părea că vrem să fim, o dată-n viață, serioși. Ei bine, nu vă amăgiți, nu este cazul. Momentan, în spațiul public se mai discută despre modificările Constituției în cercuri de 2-3 idealiști incorigibili, 3-4 experți blazați 5-6 talibani cu idei fixe. În rest nu prea sesizez mare agitație pe subiect. Prin urmare, din păcate, nu pot să spun decât: să se revizuiască, primesc, dar atunci să nu se schimbe nimic. Sau să nu se revizuiască, primesc, dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo, și anume în punctele fundamentale. Dar sper că-mi remarcați tristețea din glas. 

 Teză dezbatere


[1]   Pentru o discuție mai aprofundată asupra acestui subiect, precum și a pericolului unei concepții organiciste asupra corpului politic, vezi Daniel Barbu, Republica absentă, București, Nemira, 1999, p. 143. 

Imprimă articol
Micşorează inalțimea scrisuluiMăreşte inălțimea scrisului

Comentarii

mihai brad , 17.05.2013, 16:40

habar nu am cine sunteti
nu sunt aici sa judec
las doar o urma firava, sper sa fie corect perceputa : somnul celor multi este INTOTDEAUNA cauzat de o intelectualitate subtire.
daca nu ati avut prezenta asteptata, cautati in propria ograda cauzele, tristetea nu e energia cea mai potrivita cand incerci sa construiesti ceva:)
atat, oricum am scris mai mult decat mi am propus
pace voua (si intelepciune :) )
ps. nu cred ca voi reveni, rogu va nu va suparati daca nu voi oferi mai mult feedback. pace
 
Comentează (toate câmpurile sunt obligatorii)

 

 

 
CAPTCHA image for SPAM prevention

 
PayPal
Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Această orbitoare absență a luminii

Această orbitoare absență a luminii

De veghe în lanul de secară

De veghe în lanul de secară

Sustine Militia Spirituala prin bannere
Linkuri utile
 
 
IRIR Alttext
© Miliţia Spirituală 2011
Termeni și condiţii Sitemap Designed by GreenAd