Cazul Vișinescu și reflecții despre conceptul juridic de genocid

Pentru prima oară în ultimii ani, o plângere penală împotriva unui fost torționar comunist a produs atâtea valuri mediatice și atâta interes public încât procuratura și-a luat rolul în serios și a anunțat începerea urmării penale în cazul lui Alexandru Vișinescu. Este fără îndoială un rezultat important al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER), prima plângere penală - dintr-o lungă serie începută în 2007 - care nu se soluționează cu "s-a prescris" din oficiu. De asemenea, la o primă vedere, procuratura ar trebui felicitată: iată, face în sfârșit ceva. 

Și totuși, încadrarea juridică de genocid folosită de parchetul de pe lângă Înalta Curte pune multe semne de întrebare. Este fără îndoială cea mai emoțională din punct de vedere al impactului public, dar și cea puțin probabilă din punct de vedere juridic. Nu voi intra aici în istoria conceptului juridic de genocid, nici în dezbateri despre cum grupurile politice au fost eliminate, la presiunile URSS, din Convenția ONU din 1948 cu privire la Prevenirea și Pedepsirea Crimei de Genocid. Evident, genocidul este un concept. Creat, ca oricare altul, de către oameni, într-un anume context istoric și politic. Ca atare, el nu este imuabil și poate fi schimbat. Fapt demonstrat de recontextualizarea lui în varii legislații naționale. Dar folosirea genocidului în instanță trebuie să țină cont, cel puțin până la modificare, de definițiile juridice în vigoare. Câteva precizări despre situația actuală sunt necesare pentru a înțelege mai bine cazul Vișinescu. 

Contextul juridic internațional și românesc

Convenția ONU din 1948 (intrată în vigoare în 1951) definește genocidul drept intenția de a distruge în totalitate sau în parte un grup național, etnic, rasial ori religios. Grupurile politice lipsesc așadar, asta în primul rând (dar nu numai) pentru că Stalin nu a vrut. Ca acte precise, se pedepsesc: uciderea, supunerea la condiții inumane în vederea distrugerii grupului, măsurile care vizează scăderea natalității, transferul copiilor dintr-un grup în altul. Definiția se menține aproape intactă și în Statutul de la Roma din 2002, care fixează atribuțiile Curții Penale Internaționale. 

Majoritatea statelor comuniste, inclusiv România, au ratificat această convenție în anii 1950 și au transpus-o în legislațiile naționale în anii 1960. În 1960, codul penal românesc făcea referire la intenția de distrugere în totalitate sau în parte a unui grup sau a unei colectivități omenești din motive de rasă, naționalitate sau religie (art.231). În 1968, definiția era ușor schimbată și a rămas așa până în zilele noastre. Mai precis, de data aceasta se făcea referire la o colectivitate sau la un grup naţional, etnic, rasial sau religios (art. 357). Sensul general rămânea însă același, așa cum era dat de Convenția din 1948.          

Ce spun însă procurori români în cazul Vișinescu? Cu multă imaginație juridică (dar absolut problematică), absența pluralului din adjectivele național, etnic, religios pare a-i lăsa să înțeleagă că este vorba despre orice colectivitate.... "Vișinescu a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat (între 1956 și 1963) la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora". Este ceea ce susține și Andrei Muraru, președintele IICCMER: "În cazul Vişinescu, procurorii au considerat că e vorba de încercarea – chiar reuşită – de a extermina colectivitatea deţinuţilor politici de la închisoarea de la Râmnicu Sărat. Potrivit Codului Penal, genocid poate însemna uciderea, vătămarea gravă fizică sau psihică a membrilor colectivităţii sau impunerea unui regim de exterminare în colectivitatea respectivă". Într-adevăr, la Râmnicu Sărat a fost aplicat un regim de exterminare a deținuților politici. Dar este acesta un genocid în termeni juridici? Permit procedura și legea o astfel de încadrare? 

În 1990, când au început procesele revoluției, membrii CPEx și câțiva lideri militari au fost inițial aduși în fața instanței pentru genocid, fiind acuzați că au încercat să distrugă "colectivitatea umană care protesta pașnic împotriva dictaturii". După prime condamnări pentru genocid, pronunțate cu grave carențe procedurale într-un context politic nebulos (procesul celor 4, Iulian Vlad, Andruța Ceaușescu), instanțele au revenit asupra deciziilor și au reîncadrat faptele la omor deosebit de grav. Judecătorii au considerat peste tot că termenul "colectivitate" trebuie interpretat în corelație cu termenul "grup național, etnnic, rasial sau religios". Dat fiind că manifestanții din 1989 erau opozanți politici, genocidul nu se putea aplica. De asemenea, atât în cazul Alexandru Drăghici, cât și în cazul Gheorghe Crăciun plângerile foștilor deținuți politici au făcut referire la genocid, pentru ca procuratura să sfârșească cu rechizitorii pentru omor deosebit de grav.  Evident, narațiunea de mai sus nu trebuie neapărat să se repete. Inventivitatea juridică nu trebuie subestimată. Totuși, în mod clasic, genocidul este corelat cu tipurile de grupuri mai sus numite; el nu vizează orice colectivitate. 

         Definiții extinse ale genocidului

Există excepții, în care anumite state au considerat că și alte grupuri trebuie să fie incluse la rândul lor în definiția genocidului, chiar dacă dreptul internațional nu prevedea acest lucru. Prin lege, codurile penale naționale au fost schimbate în acest sens. În Lituania, de exemplu (pentru a face referire la Europa de Est), în 1992, o lege de pedepsire a genocidului a inclus grupurile sociale și politice. Intenția era în primul rând de a fixa un cadru juridic favorabil pedepsirii crimelor comise împotriva partizanilor anti-sovieticilor. Iar argumentul principal a fost acela că dacă legea internațională, mai precis Convenția ONU din 1948, nu făcea referire la grupurile politice și sociale, ea nici nu interzicea includerea lor în definițiile naționale, atunci când un anumit context politic o cerea. 

Au urmat în Lituania la începutul anilor 2000 câteva condamnări pentru genocid, care au vizat execuția unor grupuri de partizani anti-sovietici în anii 1950, toate contestate fie la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fie la Curtea Constituțională a Lituaniei. Motivul: neconcordanța legii naționale a genocidului cu definițiile internaționale. Cazul Vasiliauskas v. Lithuania  este în continuare pe lista de așteptare la Curtea Europeană, dar, odată cu acest caz, alte 6 procese au fost stopate și legea lituaniană a genocidului trimisă la Curtea Constituțională pentru validare. Decizia instanței europene și a celei lituaniene se lasă încă așteptată, după ani buni, cel mai probabil din cauza mizelor politice care se joacă în cazul unei regândiri a genocidului. 

Printre alte țări cu definiții extinse ale crimei de genocid, Franța include, dincolo de grupurile enumerate în Convenția din 1948, "oricare alt grup ales pe baza unui criteriu arbitrar". În Portugalia, se face referire explicită și la grupurile sociale și politice. Bolivia include masacrele, indiferent de natura grupurilor care le-au căzut victime. Iar în Peru, Columbia și Costa Rica sunt protejate împotriva genocidului și grupurile politice. Dezbaterea rămâne însă polarizată la nivel internațional, între cei care consideră că genocidul trebuie să-și păstreze sensul inițiat de omor, masacru pe criterii de "genă", "naștere", "specie" și cei care revendică o redefinire mai largă a lui (incluzând și criterii ideologice) pentru a nu banaliza restul crimelor de masă. 

         Înapoi la vazul Vișinescu

Dar, așa cum spuneam, în toate cazurile menționate mai sus includerea unor grupuri sau a altora în definiția genocidului este specificată prin lege. Ceea ce este și cazul României, unde codul penal vizează clar grupurile naționale, etnice, rasiale și religioase. Rămâne ambiguitatea termenului "colectivitate"... dacă într-adevăr există o astfel de ambiguitate. Întrebarea este însă de ce procuratura a ales o cale ambiguă, când putea să opteze pentru crime împotriva umanității? Și ele imprescriptibile printr-o convenție ONU semnată de România în 1969; și ele astăzi în codul penal, condamnabile indiferent de data comiterii; și incluzând, spre deosebire de genocid, fără nicio ambiguitate, grupurile politice? Singurul răspuns pe care îl pot da este replica unui prieten care îmi scria deunăzi: "poate procurorii noștri sunt inteligenți și originali la un nivel nebănuit de noi și vor scoate un iepure din joben și, puf, Vișinescu va merge la închisoare cu genocidul comunist de gât. Sau este o altă poveste tristă cu final așteptat". 

Dincolo de această ironie, încadrarea juridică poate fi schimbată până la rechizitoriu, în urma auderilor și a altor dovezi. Râmâne de asemenea de văzut cât este de solid cazul Vișinescu din punct de vedere juridic, pentru a fi adus în fața instanței. Până la rezultat ferm al procuraturii, lucrul cel mai important rămâne continuarea presiunii publice cu privire la acest caz. Pentru că, fie și în virtutea unei lovituri de imagine sau a unui boom mediatic, dezbaterea inițiată luna trecută pare să fi mișcat lucrurile la nivel judiciar într-o manieră fără precedent în istoria ultimilor zece ani.