Noi, șpionii din arhipelagul trădării naționale

Pentru Mălin Bot și alți gânditori originali, 

Situația economică precară a țării este după acești domni rodul unui complot internațional, antiromânesc ("terorismul eco aruncă în aer totul", zice și Ion Voicu pe dcnews): "Inimicul comun este străinul! Jos Străinismul!! Sus Românismul! Oricine gândește altfel... e un trădător!" (I.L. Caragiale , Moftangii - 1893). Și am continua: "Moftangiul este patriot hotărât, naționalist exclusiv, român până în măduva oaselor! Toată lumea trebuie s-o știe! Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită România în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubește până la nebunie. De aceea, el urăște cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e național." Soros finanțează ONG-uri românești? Oroare, atac la granițe, mișelie! Dușmanii au devenit concurenți, contractul a înlocuit tratatul, zicea cineva... Moftangita asta a domnului Bot ascunde poate un românism sincer (de ce să ne îndoim de dragostea de patrie a acestui far luminat), dar mai ales o mare doză de patologic netratat. Impresia pe care o lasă acești domni de bine (generic) este desprinsă parcă din șabloanele "școlii metodologice" Ion Coja (mai celebrul militant naționalist, negaționist, dar și fost senator între 1992-1996). La temelia oricărei investigații jurnalistice profunde a acestor patrioți stau întrebări clare, fără echivoc, de tipul: cui folosește un anume eveniment (?) sau cine câștigă de pe urma acestuia (?) Și, evident, răspunsul nu întârzie să apară: Soros (evreul maghiar), prin docilii interpuși, Mihaiu, Bumbeș ș.a.m.d. "România Mare" (vă mai aduceți aminte) a fost ani și ani de zile un astfel de canal deversor pentru dejecțiile xeonofobe și naționaliste. La fel, "Atac la persoană". Și acum, în sfârșit, marele EVZ...

Ceea ce debitează moftangiii este fix în linia unor grele panseuri care au marcat istoria teoriilor conspirației: că HIV e de fapt rezultatul războiului biologic americano-sovietic, sau că extratereștrii ne vizitează în mod regulat planeta, mutilându-ne vitele și răpind oameni (situație de care guvernele au, desigur, cunoștință). Nu mai intrăm și în masoni, că ne apucă noul mileniu. Haios este și faptul că, în mod cu totul paradoxal, internetul și alte tipuri de media, cu tot beneficiul lor informațional, n-au reușit decât să perpetueze paranoia unor astfel de moftangii. Practic ne-am trezit în fața unei expuneri și mai mari la tot soiul de narațiuni despre conspirații, uneltiri, scheme oculte. Ok, nu știm încă cine a omorât-o pe Prințesa Diana (sic), dar prin Bot și Voicu aflăm cum Bumbeș și alții ca el: 1. se îmbogățesc din proteste; și 2. subminează economia națională opunându-se proiectului de preabinefăcătore exploatare de la Roșia. Pericolul cel mai mare însă nu se abate asupra țărișoarei dragi, ci tot asupra moftangiilor. Când crezi, de pildă, că guvernul îți ascunde efectele secundare ale vreunui vaccin, tendința va fi aceea de a nu-ți mai vaccina copilul. Când Bot sau Voicu (poate devin proverbiali, Doamne ajută!) cred în conspirația din spatele protestelor împotriva RMGC, tendința lor va fi aceea de a nu se mai informa și de a rămâne proști. Rezultatul, aidoma exemplului cu vaccinul, va fi o mare epidemie de prostie extrem de contagioasă. Credința asta oarbă în existența unui masterplan este în fond un punct de vedere extrem de conservator (Caragiale intuise și el chestiunea, spunând că moftangiul este conservator de la slujbă până la pensie).

Pe de altă parte, este sănătos să fii sceptic față de acțiunile celor aflați la putere. Sceptic, dar nu paranoic! Conspirativita lui Bot nu oferă însă scepticism, ci numai și numai răspunsuri tranșante, absurdități atotcuprinzătoare care exploatează din plin credulitatea unor cititori. Și din această constatare se naște pericolul: nu din faptul că Bot nu poate fi în veci jurnalist (cui îi pasă), ci din faptul că cititorul lui fidel (sigur există) este încurajat să devină paranoic. Dar de ce să ne mai răcim gura degeaba, "când moftangiul e un imbecil, îi pasă de critică mai puțin decât îi pasă unui suveran african de opiniile presei europene". În ultimă instanță, paranoici suntem noi, domnule Bot, pentru că ni s-a părut, fie și pentru câteva secunde, că puteți fi băgat în seamă.