Trei probleme de pe teren. Uniți reparăm societatea.

Vă scriu ca activist. Cu proxima ocazie, voi scrie și din postura de critic de sisteme de idei. Dacă va mai fi loc, voi scrie si segmente umoristice, cu mulți morți, și câte un short-story literar, despre activiști,  politicieni corupți și asemănarea dintre humus și spuma poliuretanică.

Tot ceea ce scriu este așa cum mi s-a înfățișat. Sunt deschis spre observații punctuale, pot completa dacă mi se cere.

1. Necesitatea unui apel la autoritate pentru mediul rural 

În perioada 16-19 Noiembrie 2013 am participat la recoltarea de echipamente (cabluri telemetrice și geofoni) folosite pentru cartografiere seismică, aparținând companiei Prospecțiuni S.A, în satele Moșna și Alma Vii. Willy Schuster, inițiatorul, a pus problema în felul următor: Noi, țăranii, acceptăm să ne fie călcate în picioare pământurile și recoltele de către o firmă care nu știm ce intenții are, doar pentru că ne plătește? Acțiunea s-a petrecut fără suport legal, din moment ce sancțiunile din articolul 217 din codul penal se aplică și în cazul distrugerii obiectelor străine, găsite pe terenul propriu. Norocul nostru – pe 16.10, cablurile au fost predate în formă intactă, așa cum înțeleg că reiese și din procesul verbal al jandarmeriei. Pe 17.10, alte cabluri au fost arse, din dorința proprietarului terenului.

Strategia firmelor de prospecțiuni este simplă: cablurile sunt întinse în mod abuziv, dar, prin presiuni legale (Ovidiu Tender + justiția = Love), infracțiunea de tulburare a posesiei terenurilor din partea firmei ajunge să fie cercetată abia după infracțiunea de tulburare asupra cablurilor, din partea țăranilor. Evident, după ce cartografierea geologică 3D s-a încheiat. Cum o mână de activiști curajoși nu ajung pentru a păzi tot teritoriul suspectat că ar ascunde gaze de șist, ar fi ideală o trezire rapidă și la scară mare a agricultorilor de subzistență. În cazul în care chiar s-ar întâmpla așa ceva, acțiunea probabil ar avea costuri ideologice pe termen lung, unde noi putem fi cel mult un catalist pentru ceea ce se află deja în lumea trăită a țăranului. În fine, discuțiile cu privire la ideologia profundă a oamenilor separați de mijloace moderne de comunicare sunt prea multe pentru a fi cuprinse în cadrul acestui articol, așa că îmi asum parțialitatea.

Curentele politice, ideologiile, se taie și se întretaie, neavând un moment real de origine. Nu există o instituție regulativă pentru o mare Istorie a ideilor, așa că, vrem sau nu, ne bazăm pe recunoaștere reciprocă și acceptăm posibilitatea ca rezolvările pentru problemele noastre să vină dinspre un alter. Nu poți face un think tank de unul singur, motiv pentru care structurile clar ierarhizate, militarizate ori polițienești vor fi în dezavantaj. Ca formă de obișnuință, însă, un est-european va fi paternalist. Secundar, consider că se poate vorbi de preeminența a două valori: proprietatea privată și securitatea socială, dacă se poate amândouă în același timp. Un regretat profesor și filosof, domnul Mihail-Radu Solcan, a scris un articol foarte frumos construit, unde specificul național este văzut ca fiind valorizarea tihnei, poziție cu care sunt, în mare, de acord.

Rezumând observațiile de pe teren, țăranii se raliază în jurul personalităților puternice, care le pot afecta direct modul de viață. Pentru Moșna, dar mai ales, pentru Alma Vii, securitatea socială înseamnă de facto ajutorul social dat de către primar ocupanților vechilor case săsești, stabilit la libera discreție a autorităților. Cealaltă variantă a constat în apelul la demnitate și la mândrie, din partea lui Willy Schuster - țăran, dar în același timp antreprenor local și model de succes. Oamenii de rând mă întrebau dacă Willy nu are un interes propriu în problema fracturării. Evident – infiltrarea de chimicale în pânza freatică ar duce nu numai la scăderea speranței de viață a tuturor oamenilor și a animalelor, ci și la pierderea etichetei BIO pentru ferma lui Willy, deci la faliment.

S-a făcut, deci, un apel la proprietatea personală, din partea unei persoane de referință, similar cu felul cum cei din Delta Dunării au pus mâna pe topoare atunci când autoritățile statului au decis incinerarea păsărilor “bolnave” de gripa aviară. Trebuie să fim atenți pe ce marșăm, pentru că deocamdată, ecologismul este o fațetă minoră, și la fel și naționalismul. S-ar putea spune că mentalitatea țăranului este fundamental hobbes-iană, liberal-conservatoare, în niciun caz anarhistă, transpusă inadaptat la realități contemporane: există contracte sociale prin care Suveranul, garantul, asigură tihna, doar că suveranii diferă, fiecare suveran în parte potențând realitățile sociale în mod diferit. Din această stare nu se va ieși cât timp valorile nu vor fi destul de stabile pentru a putea fi aduse pe scena unei dezbateri. Până atunci, cauze ecologiste ca prezervarea munților nu vor avea un ecou mult mai mare în mentalitatea oamenilor ca proiectul propus de ARA și fundația Mihai Eminescu pentru restaurarea înfățișării tradiționale a caselor săsești. Este contestat printre dinți de aproape toți proprietarii particulari, care vor și ei să pună un termopan, să vopsească casa roz, sau să monteze o poartă de prost gust, cum au văzut ei la oraș. Aceste probleme legate de libertate sunt mult mai sensibile decât par din centrul capitalei.

2. Divizarea Uniți Salvăm. Cine suntem, ce vrem, cu ce ne ocupăm.

Nu începem de nicăieri, nu ne terminăm nicăieri. Nu avem lideri, nici orientare politică, nu suntem ONG, nu suntem partid, suntem mișcare civică. Dreapta ne acuză că deturnăm mișcarea spre stânga, stânga ne acuză că deturnăm mișcarea spre dreapta. Suntem eterogeni și putem să acționăm concentrat sau dispersat, după necesități. Fiecare poate avea oricare ideologie, cât timp acceptă prezenta în mișcare a oamenilor din oricare altă ideologie, motiv pentru care extremiștii se autoexclud din start.

Ne angajăm să reprezentăm strada – unii doresc doar susținerea anumitor teme, cum ar fi cele ecologice sau legate de Roșia Montană, alții doresc primenirea întregii clase politice sau înființarea unui partid. Toate doleanțele se regăsesc și în stradă, am întâlnit inclusiv oameni care ne cer să devenim o alternativă politică viabilă pentru sistemul actual. Dacă ne-am transforma acum în partid, nu numai că toată mișcarea s-ar fisura iremediabil, ci s-ar pierde și orice sprijin popular, pe bună dreptate. Este de ajuns să privim rezultatele obținute de Remus Cernea la alegerile prezidențiale pentru a ne face o părere cu privire la șansele unei mișcări declarate ca ecologistă.

Printre palierele de acțiune ale noastre se numără și diseminarea informației în cadru internațional: au fost contactate ONG-uri preocupate de antifracking sau de drepturile omului, agenții de presă și demnitari europeni. Din partea Parlamentului European, adică a forului legislativ suprem al UE, s-au făcut legături informale cu grupul Greens/EFA. Aici ajunge să amintim sprijinul puternic dat de doamna Michèle Rivasi sau de regizorul Josh Fox pe paginile de twitter. Cumva este normal ca Verzii să ne susțină: ei neavând reprezentare politică în România, informațiile noastre permează direct, fără atenționări din partea spectrului politic local. La fel de adevărat este că dacă am asocia imaginea întregului activism românesc doar cu ecologismul, pe plan european, am ajunge un fief ideologic. Există mai multe dezavantaje pentru o abordare exclusivistă, de aceea nici nu se va întâmpla. De exemplu, dacă am avea succes în întărirea relațiilor inclusiv cu membri, aleși individual, din grupurile europene de social-democrați sau liberal-democrați, am avea pârghii și pentru dezamorsarea exceselor lui Pontantonescu. Iată declarația doamnei Renate Weber, europarlamentar liberal, pentru un post de televiziune aservit puterii: "Îmi creşte inima când văd aceste proteste. De ce? Pentru că mi se pare că asistăm la o reafirmare a spiritului civic în România". Mulțumim pentru cuvinte și am da cu piciorul unei ocazii dacă nu am propune o colaborare. Toți oamenii cu simț civic suntem Uniți Salvăm, așa că toți suntem invitați la a pune umărul.

În plus, nu trebuie să uităm că Greens/EFA este de fapt o grupare cu două ideologii diferite, unite ca aplicabilitate în practica curentă. “Greens” înseamnă cauze legate de mediu și dezvoltare durabilă, iar “European Free Alliance” înseamnă libertarieni spre anarhiști, susținători ai democrației participative. Cele două grupuri au fuzionat în 1999, conlucrează cu succes, dar își mențin identități separate din tot acest timp. Cam la fel și cu grupările neaoșe “Uniți Salvăm Roșia Montană” și “Uniți Salvăm Toată România”. Unii vor să investească efort pentru a înscrie Roșia pe lista UNESCO, alții se concentrează de acum și pe apelul pentru modificarea legii 60, care ne-ar permite desfășurarea legală pentru orice acțiune. E o chestiune de strategie, una din multe avute în vedere.

Suntem diferiți dar ne sprijinim și ne respectăm reciproc, pentru cauze comune. Când ne vom da în cap în locul purtării unui dialog va fi momentul când egoul bate conlucrarea. Cu fiecare dezbinare, ei câștigă. Partidul Piraților din Suedia, afiliat la Greens/EFA, a intrat pe scena internațională pe argumentul că binele social este redefinit constant prin practica de la nivelul străzii, și legile (în speță cele care reglementează pirateria informației) ar trebui să fie o emanație a voinței oamenilor. La fel și  eventualii reprezentanți ai civismului au datoria să aplece urechea. 

3. Facultatea de Sociologie, sau cum să acționezi politic, sub pretextul apolitismului.

Probabil ați aflat că pe data de 27.11.2013 era programată o vizionare a filmului Ich bin DUBIST, de Vlad Ioachimescu, la facultatea de Sociologie a Universității din București. Discuții s-au purtat cam de pe 20 încoace, dar doamna Theodora Ene, care se ocupa de organizarea la fața locului a evenimentului, a avut binevoința de a ne anunța abia pe 26.11 că evenimentul se cere amânat, că ar fi existat suspiciuni de propagandă politică, motiv pentru care el ar trebui să treacă mai întâi prin Comisia de Etică a facultății, iar apoi prin aprobarea conducerii.

Suspectând mai degrabă o lipsă de cunoaștere a procedurilor din partea doamnei Ene decât o comandă politică, am mers în dimineața zilei de 27 la sediul Facultății de Sociologie, pentru a vedea exact cum stau lucrurile.

Prima persoană cu care am intrat în contact a fost doamna Cosmina Rughiniș, prodecan și președinte a comisiei de etică. Mi-a explicat că există două căi prin care se poate proiecta un film pe teritoriul facultății. Prima - atunci când un profesor își asumă responsabiltiatea pentru eveniment și el este inclus ca material în cadrul cursului, nu trebuie notificat decât decanul. Cea de-a doua - când se cere un eveniment cu participare externă, totul trebuie trecut prin Consiliul de Etică, ședințele acestuia având loc luni. Se urmărește materialul, și în cazul în care este în acord cu viziunea non-discriminatorie, apolitică, a facultății, primește acordul.

Peste ceva timp, domnul decan Marian Preda m-a primit în biroul dumnealui, unde mi s-a explicat că nu poate fi vorba de cenzură, ci pur și simplu de lipsă de informare. Nimeni nu primise filmul lui Vlad Ioachimescu, motiv pentru care au apărut diverse suspiciuni cu privire la natura filmului, sau după cum s-a exprimat domnul decan, “n-om fi nici noi sat fără câini“. Suspiciunile (sau mai concret, 2 sesizări informale din partea anumitor profesori) erau nu atât cu privire la posibilitatea unei propagande politice, ci la informarea cu parțialitate asupra unui subiect social. Filmul, deduc, era suspect că ar  produce denigrarea jandarmeriei.

În fine, după argumente ca “Nu putem permite prozelitismul.” și întrebări retorice ca “Ce ne-am face dacă ar veni un preot și ar începe sa predice despre inegalitatea dintre sexe?”, s-a căzut de acord, alături de doamna Theodora Ene, că acuza de cenzură politică poate dăuna imaginii de apolitism a facultății, așa că filmul putea fi proiectat “chiar azi”, cât timp cineva își asuma responsabilitatea.

Acestea sunt simptome ale unor probleme vechi. Pentru a evita confuzia, trebuie spus că atribuțiile Comisiei de Etică a Facultății nu sunt cele ale Comisiei de Etică a Universității. Cea de-a doua este cea care l-a acuzat pe Victor Ponta de plagiat și are atribuții precise, așa cum pot fi citite pe site-ul UB. Rezumând documentul, C.U. se ocupă strict de cazuri de plagiat, de falsuri, de minciuni în dosarele pentru obținerea burselor și de sancțiuni asupra corpului profesoral (deși nu a existat niciun caz de sancțiune pe motiv de orientare politică). C.F. se bazează pe prezumpția de buna credință și nu este îngrădită prin aria de aplicare a regulamentului. Poate degenera, la nevoie, spre statutul de instituție de manevră, după orientarea (a)politică a decanatului.

Este foarte posibil ca proiecția filmului să nu fi fost oprită dintr-o comandă politică strictă, ci dintr-un simplu automatism administrativ al unor oameni care sunt obișnuiți să controleze. Nu neg posibilitatea imixtiunii opozanților mișcărilor civice, dar mă îndoiesc că ar fi venit Victor Ponta, sau mai știu eu ce mare grangur, să lanseze amenințări. Nu, mai degrabă este vorba de o inflație a drepturilor omului, și aici găsim doar unul din cazurile unde drepturile servesc drept pretext pentru anularea oricărei vitalități comunicative. În mod fundamental, orice identitate (sub-)culturală este o afirmare spre deosebire de tăcere și orice idee va diferi de contraargumentul său. Dacă ideea există, va fi parțială. Chiar dacă incitările la ură și la stigmatizare socială sunt eliminabile din start din discursul public, a propune parțialitatea drept criteriu eliminativ este o tâmpenie. Nu are efect apolitic, ci antipolitic, în sensul de neutralizare a contribuției cetățenilor la viața politică.

Ceea ce propun, deci, este ceva pe atât de simplu și de des întâlnit în viața curentă, pe cât este de trecut în plan secund de politica mare: unitatea în cadrul diversității. Trebuie să ieșim din casă, diverși cum suntem, știind că cu fiecare moment, șansele să ni se pună pumnul în gură sunt tot mai mari. Băieții deștepți care urmăresc scoaterea din legalitate a protestelor pașnice din Spania se află și pe scena românească. Nu vă gândiți doar la ideologii. Deocamdată, bătălia se dă între un sistem corupt de cumetriii și o stradă care încearcă să îngaime câte ceva. Trebuie să mergem de-a bușilea înainte de a putea să stăm în picioare, trebuie să existăm înainte de a decide finețuri. Democrația românească abia acum apare, abia acum avem șansa de ne naște spre spațiul public, spre politic. Trebuie construită infrastructura unei comunicări dinspre și spre instituții înainte de a trimite mesaje. Altfel, mesajele se vor pierde în eter și vom rămâne nemulțumiți toți, bombănind despre cum falsează știu eu ce parașută penibilă de la concursurile televizate de talent.