Ghilotinată de ziua sa: Olga Bancic și ultimele gânduri ale unei luptătoare

Pe 9 mai se împlinesc 69 de ani de când militanta comunistă Olga Bancic, pe numele adevărat Golda Benţion Bancic (n. 10 mai 1912, Chişinău, Republica Moldova), i-a scris fiicei sale, Dolores Iacob (n. mai 1939, Paris) o ultimă scrisoare înainte de a fi decapitată de către gâdele închisorii din Stuttgart (numele mic al fetiţei fusese ales de părinţi în onoarea Passionariei). Conţinutul misivei şi activitatea tinerei ţesătoare basarabence de origine evreiască în cadrul aripii armate a PCF (FTP – MOI) ne sunt bine cunoscute astăzi. Ele au fost prezentate şi exploatate pe larg de propaganda regimului comunist, în special în a doua jumătate a anilor ’40 şi prima jumătate a anilor ’50. Miliţia Spirituală însă, vă prezintă astăzi, în premieră, scrisoarea originală pe care Olga Bancic i-a trimis-o soţului ei – Alexandru Jar, pe numele adevărat Solomon A. Jacob[1] – cu o zi înainte de a fi executată.

Olga Bancic a fost arestată de GESTAPO în toamna anului 1943 pentru implicarea ei în Mişcarea de Rezistenţă Franceză din Parisul ocupat. După o anchetă sângeroasă, a fost judecată în februarie 1944 şi condamnată la moarte în Lotul „Misaak Manuchian”, alături de alţi 23 de comunişti de diverse naţionalităţi. Pe 21 februarie 1944 aceştia au fost executaţi prin împuşcare la închisoarea Mont Valérien. Pedeapsa capitală nu a putut fi pusă în aplicare în cazul Olgăi Bancic, întrucât legislaţia penală în vigoare la acea vreme nu permitea împuşcarea femeilor pe teritoriul francez. Naziştii au transportat-o la o închisoare din Stuttgart, unde a fost decapitată prin ghilotinare chiar de ziua ei – 10 mai 1944. 

Iată traducerea în română a scrisorii Olgăi Bancic[2]:

Stuttgart 9 mai 1944.

Scumpă Doamnă,

Vă rog să binevoiţi a transmite această scrisoare fetiţei mele Dolores Iacob după război. Aceasta este ultima dorinţă a unei mame care va trăi încă 12 ore. Mulţumesc.

Scumpa mea fetiţă, 

Odoraşul meu scump.

Mama ta îţi scrie ultima scrisoare, micuţa mea scumpă. Mâine la ora 6, pe 10 mai, nu voi mai fi. 

Odorul meu, să nu plângi, fiindcă mama ta nu plânge nici ea. Mor cu conştiinţa împăcată şi cu toată convingerea că mâine tu vei avea o viaţă şi un viitor mai fericit, mai liniştit decât mama ta. Tu nu vei mai avea de suferit. Fii mândră de mama ta, micuţa mea dragă, eu am mereu în faţă imaginea ta. Eu vreau să cred că tu vei vedea pe tatăl tău, eu am speranţa că el va avea o altă soartă. Eu m-am gândit întotdeauna la el ca şi la tine. 

Eu v-am iubit din tot sufletul. Pe voi amândoi, scumpii mei. Scumpul meu copil, tatăl tău este pentru tine ca şi o mamă. Te iubeşte mult. Tu nu vei simţi lipsa mamei tale. 

Dragul meu copil, termin scrisoarea cu speranţa că vei fi fericită toată viaţa cu tatăl tău, cu toată lumea. Eu vă îmbrăţişez din tot sufletul, mult, mult de tot. 

Adio odorul meu. 

                                                                                        Mama ta.

                                                                                    Bancic Golda.