Conștiința unui tânăr uitat

În contextul actualelor proteste din România am să vă prezint o micro poveste despre curaj şi adevăr, despre puritatea conştiinţei şi setea de libertate. Povestea aceasta vorbeşte despre sacrificiul de sine şi despre cum urma unui singur gest poate scăpa turma de ruşinea apatiei.

În timpul regimului comunist, cu mici excepţii (rezistenţa armată din munţi de la începutul instaurării totalitarismului – sfârşitul anilor ’40 şi începutul anilor ‘50, mici răscoale ţărăneşti în vestul Transilvaniei şi nordul Moldovei (1947-1949), revoltele studenţeşti din Timişoara, Bucureşti, Cluj şi Iaşi (1956), revolta minerilor din Valea Jiului (1977) sau revolta de la Braşov din noiembrie 1987), românii nu au acţionat în mod organizat împotriva dictaturii. 

În România, rezistenţa – atunci când a fost – a fost una individuală, spre deosebire de celelalte ţări ale lagărului comunist care au reuşit (mai ales Polonia şi Cehia) să creeze mişcări sindicale/sociale sau culturale de rezistenţă. Celor mai cunoscuţi opozanţi ai regimului dictatorial din România anilor ’80 (Vasile Paraschiv, Paul Goma, Dorin Tudoran, Doina Cornea, Radu Filipescu etc.) li se alătură Mugur Călinescu, un elev de 16 ani din oraşul Botoşani.

Povestea puştiului, care timp de o lună şi jumătate, a reuşit în toamna anului 1981 performanţa de a „dinamita” liniştea structurilor represive ale oraşului Botoşani şi nu numai, faptele sale ajungând până la temutul şef al Securităţii de la acea vreme, Tudor Postelnicu.

La 16 ani, Mugur Călinescu (elev în clasa a X-a la liceul A. T. Laurian),  influenţat de emisiunile de la Radio Europa Liberă, a pictat nopţi la rând zidurile clădirilor din oraş cu mesaje şi lozinci precum: „Cetățeni! Trebuie să fim conştienţi de rolul nostru în societate şi să spunem un nu hotărât stărilor de lucruri ce se conturează la noi”; „În Polonia prietenă, oamenii au dobândit o libertate reală, au sindicate libere «Solidaritatea» şi «Solidaritatea rurală». Acestea le reprezintă cu adevărat drepturile chiar dacă au aceleaşi probleme alimentare ca şi noi”; „Vrem libertate”; „Vrem respectarea tuturor drepturilor”; „Nu mai putem accepta mizeriile şi nedreptăţile din ţara asta”; „Cetăţeni! Ţara noastră are o situaţie economică grea. Datoriile externe au atins 10 000 000 000 dolari, în timp ce în presă plouă cu «petale roz»”; „Vrem democraţie”.

Revolta adolescentului care a sfidat cu un curaj nebun teroarea fostei Securităţi n-a rămas fără urmări. Timp de mai multe săptămâni, organele locale ale Ministerului de Interne, susţinute şi de Miliţia şi Securitatea din judeţul vecin (Suceava), au declanşat operaţiunea „Panoul”, răscolind Botoşaniul în căutarea „teroristului” care „atentase” la valorile regimului comunist. După o lună de zile de la demararea acţiunii de prindere a făptaşului, Mugurel Călinescu este arestat în timp ce scria un mesaj pe un panou, de către o patrulă compusă dintr-un miliţian şi un securist.

Au urmat sute de ore de anchetă la Securitatea din localitate, deschiderea unui dosar de urmărire informativă – DUI, sub numele de cod „Elevul”, şedinţe de prelucrare la şcoală, ameninţări cu exmatricularea şi şcoala de corecţie. 

La doi ani de la debutul anchetei, în noiembrie 1983, adolescentul rebel al Botoşaniului este diagnosticat cu leucemie iar după alti doi, la data de 14 februarie 1985, moare într-un spital din Iaşi. Martorii vremii aveau să acuze după 1990 că Mugurel Călinescu ar fi fost iradiat în timpul anchetelor cu o substanţă pe care securiştii i-o puneau de fiecare dată în ceaşca de cafea pe care era obligat s-o bea.

În 2008,  în urma unui proces deschis cu doi ani mai devreme de către mama sa şi câştigat în 2007, Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă (CCCLRA) l-a declarat pe Mugurel, post-mortem, luptător împotriva regimului totalitar.

Ucis de Securitatea fostului regim (nici nu mai contează dacă versiunea iradierii stă în picioare), într-o societate contemporană care acuză tot mai acut lipsa modelelor reale, Mugurel Călinescu ar trebui sa fie port-drapelul fiecarui tânăr activist din România. O poveste ce n-ar trebui sa lipsească din niciun manual de istorie. O poveste despre cum să ai conştiinţă atunci când toţi semenii tăi par cufundaţi într-un somn fără sfârşit. Mugurel Călinescu este adevăratul Anonymous al anilor ’80! 

Notă. La baza articolului stau informațiile luate din Dosarul de Urmarire Informativă (DUI)- "Elevul" (deschis pe numele lui Mugurel Călinescu), dar și interviurile realizate în 2007 la Botoșani cu mama lui Mugurel, un fost coleg de liceu și cu doi dintre ofițerii de Securitate care s-au ocupat de caz. 

*Acest articol a fost publicat în februarie anul trecut în raportul studiului "Activismului și cultura protestului la tinerii din România". De asemenea, el a fost publicat astazi și în revista VIP.

**Astazi, la Teatrul Odeon - Sala Studio, are loc premiera piesei de teatru "Tipografic Majuscul". Scenariul care stă la baza spectacolului „Tipografic Majuscul” este un colaj de materiale ready-made (documente și interviuri despre cazul Mugurel Călinescu - realizate de subsemnatul și Mihai Burcea), însă spectacolul este un exercițiu de imaginație, o ficțiune ce încearcă să chestioneze aceste urme ale unei realități din istoria recentă și felul în care ele ne ajută să înțelegem lumea în care trăim astăzi.”