Ce știu vă zic, ce nu știu tot vă zic

În martie 1956, Aula Bibliotecii Centrale Universitare a găzduit cea de-a II-a Consfătuire a Tinerilor Scriitori din RPR (la care au participat circa 700 de persoane). De la tribuna Consfătuirii, vorbitorii au abordat cu „curaj” o serie de probleme ale literaturii obsedantului deceniu: procesul de creaţie, partinitatea artei, realismul socialist ş.a.m.d. Printre scriitorii care au luat cuvântul s-au numărat și Tita Chiper, Nicolae Stoian, Aurel Rău, Ştefan Iureş, Dorel Dorian, Nicolae Labiş… 

Câteva luni mai târziu, în iunie 1956, a avut loc la Bucureşti primul Congres al Scriitorilor din RPR (au fost invitaţi conducători de partid şi de stat, dar şi numeroşi scriitori din străinătate). Lucrările au fost deschise de către maestrul Mihail Sadoveanu şi s-au desfăşurat în două locaţii: Ateneul Român şi sala Teatrului Consiliului Central al Sindicatelor. În luările de cuvânt s-au citit rapoarte ample (despre literatura pentru copii şi tineret, problemele dramaturgiei, problemele criticii), s-au schimbat păreri şi aprecieri iar în culise s-au declanşat răfuieli personale, de altfel destul de frecvent întâlnite în lumea „orgolioasă” a scriitorilor. Printre cei care au citit cuvântări de rumeguş s-au numărat Tudor Arghezi, Maria Banuş, A. E. Baconski, Aurel Baranga, Geo Bogza, Demostene Botez, Nina Cassian, Ovidiu S. Crohmălniceanu, Eusebiu Camilar, Eugen Jebeleanu, Petru Dumitriu, Mihai Beniuc, Marcel Breslaşu, Dan Deşliu, Alexandru Balaci, Marin Preda, Veronica Porumbacu, Cezar Petrescu, Mihail Novicov, Titus Popovici, Ion Marin Sadoveau, Zaharia Stancu, Cicerone Theodorescu, Ion Vitner, etc. 

Pentru poetul Nicolae Labiş ambele manifestări au avut un numitor comun: stigmatizarea sa! La prima sindrofie, scriitorul Mihu Dragomir l-a atacat pentru anumite „neglijenţe în exprimare” iar la cea de-a doua, Mihai Beniuc l-a acuzat că nu „s-a înscris pe linia” PMR. 

Vă lăsăm să identificaţi pe doi dintre participanţii la cele două acţiuni organizate de Uniunea Scriitorilor sub stricta supraveghere a şefului Direcţiei de Propagandă şi Cultură a CC al PMR, Leonte Răutu. 

Despre primul vă oferim ca indiciu două paragrafe din articolul „O statură morală inconfundabilă” apărut în revista „Flacăra”, nr. 4/1978: 

„Preşedintele României se numără printre cei mai de seamă revoluţionari ai politicii internaţionale (...) Cel ce e prieten cu Nicolae Ceauşescu nu poate fi bănuit de agresivitate şi de rea voinţă – aceasta este azi o axiomă în politica internaţională. Numele preşedintelui României a devenit un gir al obiectivităţii, al raţiunii clare şi al demnităţii inteligente”. 

Iar despre cel de-al doilea personaj vă spunem că a fost un poet român de origine evreiască, decedat în 1966 şi incinerat la Crematoriul „Cenuşa” din Capitală.