B1

Baba Gheorghe, a fost încadrat în Direcţiunea Generală a Securităţii Poporului la 1 ianuarie 1949, activând la Sibiu şi Braşov, de unde a fost trecut în rezervă la 30 iunie 1956. Locotenent în rezervă la 25 iunie 1968, nominalizat ca participant în anii 1948-1957 la „prinderea bandelor contrarevoluţionare conduse de Gavrilă Ioan şi Lupşa, precum şi la capturarea unor spioni paraşutaţi în Munţii Făgăraş”. Comandant al unora dintre aceste trupe.

Baba, maior în Direcţia I Informaţii Interne (U.M. 0610). La 10 martie 1975, acest nume apare în textul rezoluţiei „Tov. Mr. Baba/Tov. Col Tăbăcaru a aprobat să informaţi verbal organele de partid. Veniţi să vă spun cum să procedaţi. Lt. col. (ss-indesc) 14.03.1975”, la nota privind pe Petre Săbădeanu, inginer, director general al Direcţiei Presei şi Tipăriturilor, solist de muzică populară.

Babadiţă Marin, plutonier în Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă (U.M. 0666), arestat şi anchetat în evenimentele din decembrie 1989, apoi eliberat împreună cu toţi colegii de către procurorul militar, colonel magistrat Mircea Levanovici.

Baban Traian, locotenent-major la 1 august 1958, participant împreună cu locotenent-major Ioan Gionca şi sublocotenent Ioan Ciurdea, la inventarierea lucrurilor arestatului Ioan Grecu din Şoarş, raionul Făgăraş.

Babei Gheorghe, maior în august 1948, apare nominalizat în Deciziunea Ministerului Afacerilor Interne nr. 1190 ca gestionar pentru Serviciul Exterior al Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului de la Direcţiunea Regională Galaţi. Nominalizat în treacăt de ministrul Alexandru Drăghici în şedinţa de lucru din ziua de 11 februarie 1953 cu directorii regionali pentru analiza modului cum a fost aplicat ordinul ministerial cu privire la agentura informativă şi Hotărârea Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român cu privire la arestările abuzive.

Sub numele de Babu Gheorghe, maior în 1948, apare ca director adjunct al Direcţiunii Regionale a Securităţii Poporului Galaţi.

Bacal D., în 1949 era locotenent în Direcţiunea Regională a Securităţii Poporului Suceava. A participat la arestarea şi anchetarea unuia dintre primele grupuri de luptă antisovietică, cei aproape 20 de partizani din jurul familiei Vladimir Macoveiciuc.

 La 18 noiembrie 1950 era locotenent-major, semnatar al unui ordin de audiere a lui Ştefan Breabăn, fost combatant în Compania a 3-a Fixă „Putna”, în legătură cu activitatea desfăşurată de grupul antisovietic Constantin Cenuşă în vara anului 1944.

Baciu Ioan, locotenent major în Raionul Rădăuţi, Serviciul 3, nominalizat astfel ca exemplu negativ de ministrul Alexandru Drăghici, cu ocazia „Sedinţei ce a avut loc în zilele de 2 şi 3 decembrie 1957 la care au participat directorii centrali şi din regiuni, şefii de servicii şi raioane”: „a primit de asemenea în deservire 3 comune împrăştiate pe teritoriul raionului, având în acelaşi timp 33 de acţiuni şi 10 agenţi în alte localităţi din raion”.

Baciu I., colonel în noiembrie 1953, şeful Direcţiei Închisori şi Penitenciare, semnatar al unei adrese prin care ordona conducerii Penitenciarului Jilava punerea la dispoziţia delegatului ministerului a deţinutului Nicolae Mărgineanu pentru a fi cercetat în afara penitenciarului.

Baciu Paul, căpitan spre sfârşitul anului 1982 în Inspectoratul de Securitate al Municipiului Bucureşti. A semnat fişa personală a unor persoane bănuite a fi intermediat transmiterea unor informaţii, scrisori şi mesaje către studiourile din Munchen ale Postului de Radio „Europa Liberă”, respectiv Lucian Olteanu, operator din 1977 la Studioul de Filme Documentare „Alexandru Sahia”. Era urmărit penal încă din 1970 pentru transmiterea unor scrisori, delict grav tratat iniţial cu indulgenţă, adică numai cu o avertizare. Această pedeapsă nu l-a speriat, astfel că a perseverat în sensul că s-a întâlnit şi a discutat cu Lucian Pintilie, Virgil Tănase şi alţi dizidenţi, cu ocazia călătoriei pe care a făcut-o în 1978 în Austria şi Franţa. Printre altele, la 5 ianuarie 1982 Securitatea a replicat prin deschiderea unui Dosar de Urmărire Informativă pe baza a trei capete de acuzare: „comentarii negative la adresa conducerii de partid şi de stat”, ascultarea pasională a emisiunilor posturilor de radio „imperialiste” şi prezenţa în anturajul soţiei a fiicei dezertorului Ion Mihai Pacepa, Dana Dămăceanu, precum şi soţul ei.

Baciu Petre, căpitan în 1982, Inspectoratul de Securitate al Municipiului Bucureşti. A semnat raportul de încetare a urmăririi fără rost a actorului Dumitru Furdui (D.U.I. „Fane”), implicat la 18 decembrie 1985 într-o manifestaţie de protest pe esplanada pariziană Trocadero, cerând astfel dreptul de emigrare pentru unicul său fiu. Cererea a fost onorată chiar a doua zi, caz unic. Valoarea raportului mai este remarcabilă şi prin finalul lui: „Am băgat pe cineva pe lîngă familia din Bucureşti şi Dumitru Furdui s-a potolit brusc”. Deocamdată acesta este singurul document din dosarele Grupei operative „Eterul” în care se recunoaşte deschis că şantajul asupra familiei rămase în ţară a avut susces. Atitudinea actorului s-ar fi datorat şi refuzului iniţial de a colabora cu Postul de radio „Europa Liberă”, în 1986 realizând totuşi patru emisiuni.

Badea Constantin, în 1962-1963 era maior în cadrul Serviciului „K”, responsabil de agentura din rândul sportivilor. Pe baza materialelor furnizate astfel, „a fost documentată în colaborare cu Direcţia a IV-a, activitatea de contrabandă a doi sportivi care au aprobarea conducerii M.A.I., au fost demascaţi, luându-se măsuri disciplinare împotriva lor”.

În 1969 activa în cadrul Inspectoratului de Securitate Judeţean Iaşi, Serviciul 3, evidenţiat pentru sprijinul acordat pentru contracararea încercărilor „unor foşti fruntaşi ai partidelor burgheze de a scoate pe căi ilicite în exterior anumite materiale originale ori lucrări pe care le-au elaborat cu intenţia „de a reabilita” partidele din care au făcut parte ori activitatea unor conducători ai acestora”.

Colonel în mai 1982, în Direcţia I Informaţii Interne, cu indicativul „132”, implicat în urmărirea informativă a fostului deţinut politic Nicu Steinhardt de către Inspectoratele Judeţene de Securitate Dolj, Maramureş, Vâlcea şi Timiş.

Ajuns la gradul de colonel şi şef al contraspionajului din judeţul Caraş-Severin, s-a pensionat de boală în 1983 şi a fost numit director al societăţii „Gelsor” după 1989. În această nouă ipostază s-a remarcat prin achiziţionarea unui pachet important de acţiuni la Uzinele Reşiţa, folosit cu succes ulterior de centrala de la Bucureşti împotriva partenerului american Noble Venture, implicat în privatizarea societăţii.

Badea Dumitru, căpitan în iulie 1957, locţiitor şef serviciu în Direcţia a III-a Informaţii Interne. Împreună cu şeful Direcţiei, locotenent-colonelul Nicolae Budişteanu, a ordonat Direcţiei Regionale M.A.I. Suceava încadrarea informativă a studentei Steliana Pogorilovschi, născută la 13 martie 1935 în comuna Rădăuţi, raionul Dorohoi-Suceava. Direcţia a III-a o urmărea pe studenta Facultăţii de Filologie a Universităţii „Ci.I. Parhon” din Bucureşti şi solicita raportarea lunară a oricăror informaţii privind bănuiala „dacă scrie diferite lucrări cu caracter duşmănos, ce anturaj are şi dacă primeşte corespondenţă cu caractere suspect”.

Badea Florian, în 1960-1961 era locotenent major, căpitan în 1961-1962, implicat în urmărirea arheologului Theofil Sauciuc Săveanu, urmărit îndeaproape prin informatorul „Vasile Anghel”. Plecând de la constatarea că urmăritul nu constituia un pericol pentru regimul comunist, ofiţerul a propus închiderea D.U.I. la 1 martie 1962.

Badea Ilie, maior în Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă (U.M. 0666), arestat şi anchetat în evenimentele din decembrie 1989, apoi eliberat împreună cu toţi colegii de către procurorul militar, colonel magistrat Mircea Levanovici.

Badea Ion, în 1969 era căpitan la Inspectoratul Judeţean de Securitate Prahova, Ploieşti, apoi maior în 1975, şeful Biroului de Informare şi Documentare. În februarie 1977 a participat la supravegherea locuinţei lui Paul Goma, ocazie în care l-a arestat pe protestatarul sindicalist Vasile Paraschiv, pe care l-a transportat forţat la sediul Ministerului de Interne din Calea Rahovei, unde a fost bătut crunt şi transferat la Ploieşti. Anterior, în noiembrie 1976, a făcut parte din echipa care a executa percheziţia casei lui Paraschiv, respectiv locotenentul-major Ticu Dobre, cercetător penal, locotenent-colonel Nicolae Bică şi locotenent Borănescu.

Având acelaşi grad, în iulie 1982 a fost nominalizat astfel în „Notă de analiză în DUI «Scriitorul» privind pe numitul Steinhardt Nicu Aurel”, întocmită de Inspectoratul Municipiului Bucureşti-Securitate: „Pentru cunoaşterea în continuare a preocupărilor, manifestărilor şi relaţiilor lui Steinhardt Nicu pe perioada şederii sale în Bucureşti şi la Mănăstirea Rohia, precum şi pe durata deplasărilor pe care le face în ţară, vom întreprinde următoarele măsuri: (...) 3. Pentru cunoaşterea comportării şi activităţilor desfăşurate de cel în cauză şi a legăturilor lui pe perioada deplasării la mănăstirile din judeţul Vîlcea, va fi dirijat informatorul «Ghica» din legătura Serviciului 1 ISJ Vîlcea, acesta avînd posobilitatea să-l contacteze la Mănăstirea Rohia. Termen: 30.IX.1982. Răspund: Cpt. Robu Iosif, mr. Bilă Gh., cpt. Badea I”.

În 1984 era de maior în Direcţia I Informaţii Interne. A fost remarcat în raportul de activitate al Direcţiei pentru contribuţia deosebită la elaborarea şi punerea în practică a planurilor de acţiune privind problemele „Foştii condamnaţi” şi „Foste partide burghezo-moşiereşti”. Avea în lucru 3 D.U.I., prin care controla „atitudinea, comportarea şi poziţia politică” a persoanelor vizate. De asemenea, în acelaşi an a raportat recrutarea unei surse. A mai fost remarcat şi pentru „menţinerea sub influenţă a «Radiologului»” şi determinarea lui să acţioneze pozitiv în acţiunea „Utopia”. La capitolul neajunsuri a fost nominalizat pentru lipsa de eficienţă a informatorilor „Filipescu” şi „Bica”, respectiv pentru că nu a „realizat cunoaşterea în profunzime a atitudinii şi preocupărilor politice ale tuturor membrilor fostelor partide burghezo-moşiereşti potenţial periculoase sau care au deţinut funcţii de conducere”.

 Badea Maria, angajată în Direcţiunea Regională a Securităţii Poporului Bucureşti încă din august 1948, ca femeie de serviciu, cu gradul de sergent major; anterior fusese casnică.

Badea Teodor, plutonier-major în iulie 1984, membru al Compartimentului Dactilo-multiplicare-secretariat din Centrul de Informatică şi Documentare, Serviciul Central de Analiză şi Sinteză.

Numele apare şi în „Anexa nr. 2 privind restul cadrelor la Instrucţiunile privind modul de aducere la unitate a cadrelor din SCAS şi CID în caz de necesitate, Nr. D/S/40.563 din 25 iulie 1984”.

În decembrie 1986 era caracterizat astfel într-un „Raport pentru bilanţul muncii pe anul 1986”: „a muncit mai mult şi mai bine în acest an, executînd în condiţii corespunzătoare sarcinile curente de dactilografiere, multiplicare la xerox şi difuzare a materialelor elaborate în cadrul Serviciului. S-au executat operativ şi la un bun nivel de calitate şi alte lucrări ordonate de comanda unităţii şi de comandantul departamentului”. Cu toate acestea, raportul consemna şi următoarele: „V. La compartimentul multiplicare-secretariat activitatea din acest an a fost grevată îndeosebi de anumite neajunsuri în difuzarea unor documente la conducerea ministerului sau a departamentului, constînd în unele întîrzieri dimineaţa, capsarea greşită a filelor pentru care am fost atenţionaţi de tovarăşul ministru etc. Mai sunt criticabile şi unele greşeli de dactilografiere, precum şi ritmul prea lent uneori de difuzare a meterialelor de lucru la compartimentele serviciului. Cerem tovaraşilor plut.major Badea Teodor, plut.major Mănescu Teodor şi plt. Manole Ion să debirocratizeze circuitul acestor metode, să fie mai operativi în expedere, pentru că au fost situaţii cînd cîte un document necesar la vreo lucrare urgentă zăcea într-o mapă la registratură sau la dispecerat. Dacă am raporta, starea şi practica disciplinară din serviciu s-au îmbunătăţit, dar nu se poate omite din analiza noastră de azi faptul că în prima parte a perioadei care fost observat bilanţul 7 ofiţeri şi un subofiţer au fost pedepsiţi disciplinar. Respectiv maiorul Gheorghe Stelian a fost pedepsit o dată pentru că, aflîndu-se la comandă, nu a sesizat o omisiune în proiectul de buletin, şi a doua oară pentru că, primind ordin să vină la serviciu pentru a se ocupa de realizarea unor note despre un eveniment mai deosebit, nu s-a implicat suficient, conducînd departamentul la admonestarea severă pentru întocmirea necorespunzătoare a notei respective şi difuzarea ei eronat. În acest caz, pentru lipsă de orientare, neverificarea aprofundată a informaţiei, neatenţie şi alte abateri au mai fost pedepsiţi lt.col. Tătăboanţă Petru, lt.col. Moroşanu Emil şi plut.major Badea Teodor. Pentru omisiunea din buletin au fost pedepsit col. Vasile Gheorghe, lt.major Ioniţă Maricel, maior Ionescu Ion şi cpt. Popescu Vergil. Raportăm că în toate aceste situaţii, precum şi în altele – în care s-au primit observaţii din partea conducerii ministerului sau a departamentului, precum şi a comenzii unităţii – şi în care au mai fost implicaţi lt.col. Dinescu Constantin, cpt. Tărcan Vergil şi recent col. Stan Ion şi lt.col. Georgeoni Alexandru – abaterile şi greşelile respective au fost analizate cu toată serveritatea, trăgîndu-se învăţămintele şi concluziile ce se impuneau. Şi pe linie de partid, conform indicaţiilor, aceste cazuri s-au dezbătut în adunarea generală şi în şedinţa B.O.B., dar raportăm că materialele întocmite şi prezentate adunării generale nu a fost suficient de analitic şi de combativ, pentru ca toţi comuniştii vizaţi să înţeleagă pe deplin unde, cum şi de ce au greşit, pentru ca pe viitor să prevină orice fel de eroare, printr-o mobilizare exemplară şi autoexigenţă maximă, aşa cum ne cer permanent secretarul general al partidului, conducerea departamentului. De altfel, în activitatea curentă de partid, mai ales în etapa întocmirii materialelor în care se dezbat problemele noastre, se manifestă cu destulă frecvenţă o carenţă mai veche, respectiv de a nu se introduce exemplele negative cele mai semnificative, de a nu se arăta ofiţerilor deschis unde şi ce au greşit, lăsînd aceasta pe seama conducerii profesionale. O asemenea expectavită dăunează eforturilor ce se fac pentru instaurarea şi menţinerea unei atitudini ferme, partinice faţă de lipsuri şi este departe de spiritul exigenţelor actuale, al cerinţelor în acest sens pe care le cunoaştem toţi foarte bine din cuvîntările secretarului general al partidului. Pe acest fond de insuficientă implicare pe plan politico-ideologic a organelor de partid (îndeosebi a secretarului B.O.B.) în viaţa profesională a colectivului nostru – care se confruntă şi cu bucurii, dar şi cu necazuri – au apărut unele reacţii şi manifestări negative constînd în: comentarea anumitor ordine date pentru diferite treburi curente; interpretarea denaturată a măsurilor luate faţă de unele abateri; discuţii neprincipiale despre o pretinsă inechitate în acord de recompense şi clase de retribuţie; şuşoteli pe la colţuri şi aprecieri denigratoare incompatibile cu calitatea de comunist şi de om; curiozitate inadmisibilă în legătură cu ce anume şi de ce se dactilografiază – atrag atenţia că în acest din urmă caz se încalcă grav normele de compartimentare şi secretizare şi trebuie să terminăm definitiv cu astfel de situaţii”. Raportarea se încheie cu următoarea asumare a responsabilităţii: „Pentru lipsurile şi neajunsurile raportate port şi eu răspunderea care mi se cuvine, chiar în dublă calitate: de ofiţer la comanda serviciului şi de secretar la comitetul de partid”.

Bahu V. Teodor, în 1949 era sublocotenent, comandant de pluton în Comandamentul Unic Timişoara, format din Miliţie, Securitate şi Armată. S-a distins în acţiunile represive îndreptate împotriva partizanilor din Munţii Semenicului, „banda” Teregova, condusă de avocatul Spiru Blănaru. În acţiunile militare din 11-13 martie 1949, a condus ostaşii din Batalionul 5 Securitate care au blocat satul Feneş.

Baiasu Marius, locotenent-major în Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă (U.M. 0666), arestat şi anchetat în evenimentele din decembrie 1989, apoi eliberat împreună cu toţi colegii de către procurorul militar, colonel magistrat Mircea Levanovici.

Baicu M. Florian, la 7 iulie 1950 era căpitan în Direcţiunea Regională a Securităţii Poporului Ploieşti, cosemnatar al unui raport către Direcţiunea Generală privind revoltele din comunele Ciuperceni, Siliştea, Purani şi Blejeşti, judeţul Vlaşca.

La jumătatea anului 1954 era şeful Serviciului III Direcţia Regională a Securităţii Poporului din Deva, răspunzător de îndeplinirea planului privind compromiterea părintelui Arsenie Boca, duhovnicul Sf. Mânăstiri Prislop, acuzat de participare la mişcarea de rezistenţă din Haţeg.

La 18 februarie 1968 era colonel, numit în funcţia de şef serviciu tip I la Serviciul de Securitate al Municipiului Petroşani.

La 28 august 1968, era şef al Serviciului de Securitate al Municipiului Petroşani, postură în care a semnat un raport privind politicienii şi alte persoane atacate în perioada 1946-1949.

Baidac Iulian, maior la 15 august 1987, semnat locotenent-colonel şi şef al Securităţii Judeţului Bacău pe avizarea pozitivă a tabelelor cu membrii formaţiilor de dans tematic, a Casei de cultură a Sindicatelor Bacău respectiv de dansuri, a Întreprinderii de Postav Buhuşi, cu 20, respectiv 19 persoane. Acestea trebuiau să participe la spectacolul omagial de „sărbătoarea naţională”, 23 august, la Bucureşti.

Bainer Szighi, locotenent în cadrul Securităţii din Cluj în a doua parte a anilor 1940, acuzat ca fiind unul dintre cei care puneau în aplicare asasinarea sub pretextul „fugii de sub escortă” a unor arestaţi consideraţi periculoşi de „regimul democraţiei populare”.

Bainer, în 1949 a fost anchetator al grupului de partizani condus de fraţii Arnăuţoiu.

Bakos Eugen, a fost încadrat la 15 octombrie 1949 la Direcţia Regională a Securităţii Poporului Braşov.

Cu gradul de căpitan, în anul 1954 s-a ocupat cu anchetarea partizanilor din Munţii Banatului, respectiv a lui Nicolae Ciurică din satul Titerleşti. Arestat împreună cu Gheorghe Serengău în chiar Joia Paştilor (22 aprilie) prin trădarea lui Toma Duicu (Toma lui Roma) din Cornereva. Anchetatorul Bakoş, împreună cu restul ofiţerilor de la Timişoara, au fost traşi pe sforară de prizonier, care i-a purtat pe teren într-o încercare disperată de a favoriza salvarea sa de către colegii de luptă aflaţi încă în libertate.

 Maior la 25 iunie 1968, nominalizat printre ofiţerii „care s-au evidenţiat în mod deosebit în lupta cu duşmanii clasei muncitoare”, respectiv „lichidarea grupului de spioni americani paraşutaţi în Munţii Făgăraş în 1951, la lichidarea bandei contrarevoluţionare de sub conducerea lui Gavrilă Ioan, a bandei contrarevoluţionare a lui Lupşa şi alte acţiuni periculoase”.

Tot cu gradul de maior, dar cu funcţia de inspector principal I la Inspectoratul de Securitate Judeţean Braşov, la 6 august 1968 a fost nominalizat din nou printre cadrele „care s-au distins în lupta împotriva elementelor contrarevoluţionare”.

Balaban Gheorghe, locotenent în 1951, nominalizat de M.A.I. Sibiu în lista cu împărţirea sectoarelor de urmărire a „bandei Gavrilă Ioan”, respectiv „4. Recea-Loc.Balaban”.

A fost avansat repede astfel că era căpitan în 3 noiembrie 1953 la M.A.I. Serviciul Raional Făgăraş, semnatar al unei „Notă către tov. Col. Mocanu, comandantul trupelor M.A.I.” prin care semnala detalii privind topografia comunei Beclean, locuri prin care „bandiţii se pot ascunde sau trece Oltul”, respectiv partizanii din „banda” Ioan Gavrilă.

Peste 20 de zile a fost nominalizat astfel într-un „Plan de măsuri informativ operative în vederea lichidării bandei «Gavrilă Ioan»”, elaborat de Direcţia a III-a Contrasabotaj: „-Sectorul IV cu centrul în comuna Vaida Recea, raionul Făgăraş, care va cuprinde un număr de trei comune şi 10 sate. Responsabil de sector: locotenent major Balaban Gheorghe, şeful Biroului bande din regiunea M.A.I. Stalin, ajutat de 10 lucrători de securitate. În raza acestui sector domiciliază familiile bandiţilor Gavrilă Ioan, Pop Ioan zis «Jean», Haşu Laurian şi Haşu Gheorghe, precum şi 77 elemente de sprijin şi rude ale bandiţilor. Tot în acest sector este situată şi Mânăstirea Brâncoveanu, care este situată la poalele munţilor şi constituie un obiectiv pentru noi, deoarece am avut dese semnalari de legături ale bandiţilor cu călugării de la această mănăstire”.

Deoarece aplicarea acestui plan n-a dat rezultatele aşteptate, la 2 aprilie 1954 Grupul Operativ Făgăraş a elaborat alt „Plan de măsurile informativ-operative în vederea identificării şi lichidării bandei Gavrilă”: „Colegiul de pe lângă Ministerul Afacerilor Interne la data de 29 martie a.c., ascultând raportul Statului major înfiinţat pentru identificarea şi lichidarea bandei Gavrilă şi coraportul Corpului de Inspectori M.A.I. care a verificat munca dusă de Statul Major, a stabilit că planul d emuncă pentru identificarea şi lichidarea bandei Gavrilă, elaborat şi aprobat de Ministerul Afacerilor Interne în noiembrie 1953, de fapt nu a afost îndeplinit (...) Luând în considerare lipsurile menţionate, munca pentru lichidarea bandei va fi dusă în felul următor: Măsuri organizatorice: 1. Zona de activitate a bandei va fi împărţită în şepte sectoare operative, care vor activa sub conducerea Statului major format din (...) 2. În fiecare sector va fi numit un şef de sector care va conduce munca informativ-operativă pentru lichidarea bandei şi care va avea în subordinea lui de la doi la cinci lucrători operativi după cum urmează (...) -Sectorul II, cu centrul în comuna Vaida Recea, raionul Făgăraş, care va cuprinde un număr de patru comune şi 11 sate. Responsabilul acestui sector va fi locotenentul major Balaban Gheorghe, şeful Biroului bande de la Regiunea M.A.I. Stalin, care va fi ajutat de cinci lucrători operativi. Acest sector este important prin faptul că în raza lui domiciliază familiile bandiţilor: Gavrilă Ioan, Pop Ioan zis «Jean», Haşu Laurian şi Haşu Gheorghe şi 98 rude şi elemente de sprijin ale bandei”.

În octombrie 1956 era şeful Biroului II, semnatar al unui „Plan de activitate III” împotriva aceloraşi „bandiţi”, semnat alături de maiorul Ernest Deitel, şeful Serviciului/Secţiei III. Planul viza: „folosirea unui agent în căutarea fizică a lui Gavrilă” şi „urmărirea fizică în locurile cele mai aglomerate”; „măsuri pentru compromiterea lui Gavrilă Ioan faţă de sprijinitori şi de asemenea faţă de legionarii aflaţi peste graniţă”, intenţionând „să mărim suspiciunile, să lăsam impresia că Gavrilă Ioan (de la Făgăraş) lucrează în continuare în folosul organelor noastre”. Ca mijloace au fost nominalizate următoarele: „la dispoziţia organelor de securitate se află agentul verificat „Popovici”, care are legătură directă cu sora lui Borobaru Traian din centrul de comandă al legionarilor din străinătate”; „în Sibiu se află agentul verificat al secţiei III, cu numele „Vasiliu”, care urma a fi folosit pe relaţia sora şi fratele lui Gelu Belu din Austria; introducerea maiorului Lazăr Maier în celula lui Niculae Fâciu pentru a-l influenţa în sensul trădării lui Gavrilă faţă de Gelu, Şovăială şi Ilioi. De asemenea, urmau a fi folosiţi şi Gheorghe Haşu, tatăl „banditului” Laurean Haşu, precum  şi agentul „Eliade Rădulescu”.

Avansat între timp la gradul de căpitan, la 15 ianuarie 1958 a semnat „pentru conformitate” un „Plan de măsuri în vederea arestării banditului Arsenescu”, întocmit de „M.A.I. Regiunea Stalin Dir. III Serv, 5”.

La 6 iulie acelaşi an era nominalizat astfel într-un nou „Plan de măsuri pentru urmărirea pe ţară a banditului Gavrilă Ioan”, elaborat de Direcţia Regională M.A.I. Stalin, condusă de colonelul Gheorghe Crăciun: „D. Propuneri: Pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţiuni a tuturor măsurilor prevăzute în prezentul plan de urmărire pe ţară, propunem formarea unui grup operativ restrâns compus din tovarăşul locotenent-colonel Mezei Gheorghe – locţiitor director al regiunii M.A.I. Stalin, care răspunde de această acţiune, căpitanul Balaban Gheorghe, şeful grupei 5 din Serviciul III al Regiunii M.A.I. Stalin şi un ofiţer cu autoritate corespunzătoare, delegat din partea Direcţiei al III-a a M.A.I., care să ceară şi să asigure sprijinul direcţiilor regionale vizate la îndeplinirea prezentului plan. Conducerea Direcţiei al III-a să controleze şi să asigure coordonarea acţiunii pe ţară”.

Balaban Ilie, locotenent la Tecuci în ultimii ani ai dictaturii. Cruzimea şi bestialitatea de care a dat dovadă în anchete s-a îndreptat mai ales împotriva disidenţilor care se solidarizaseră cu Doina Cornea.

Balaci A., căpitan în 1983 în Direcţia a IV-a Contrainformaţii Militare (U.M. 0632). Numele apare în lista consultanţiilor dosarului dosarul nr A 193603, titular Lucian Avramescu, ziarist la cotidianul „Scînteia tineretului”. Direcţia se ocupa de supravegherea tuturor cadrelor militare şi a militarilor în termen. Ofiţerii, „CI-ştii”, monitorizau starea de spirit şi fidelitatea militarilor faţă de regim, executând urmărirea informativă şi prin reţelele de informatori şi cenzura corespondenţei, dublând astfel parţial activitatea Direcţiei I Informaţii Interne. În 1989 personalul era foarte numeros, respectiv 1 133 de persoane, din care 926 ofiţeri, 17 maiştri militari specialişti în comunicaţii şi tehnică operativă, 160 de subofiţeri şi 30 de angajati civili. Începând din 26 decembrie 1989, odată cu semnarea de către Ion Iliescu şi generalul Nicolae Militaru a decretului prin care Securitatea a fost subordonată Armatei. Treptat, foştii „CI-şti” au fost primii îndepărtaţi, răspunzându-se presiunilor străzii şi celor diplomatice, în special americane. Pentru a prezenta ţapii ispăşitori şi a induce în eroare pe cei credului, la 20 februarie 1990 s-a anunţat cu pompă trecerea în rezervă doar a acestor ofiţeri şi a celor din Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă, U.M. 0666. Ulterior, o parte dintre „CI-şti” au fost recuperaţi şi avansaţi în structurile Armatei.

Balaci Nicolae, căpitan în aprilie 1956, şef Serviciul Politic în  Direcţia a IX-a Paza Demnitarilor.

Balaci Nicolae, plutonier în 1950 în Trupele de Securitate.

Baladea Vasile, angajat în Direcţiunea Regională a Securităţii Poporului Bucureşti încă din august 1948, cu gradul de plutonier major; anterior fusese cofetar.

Balalia Minea, maior în 12 iunie 1968, ofiţer cu personalul la Inspectoratul de Securitate al Judeţului Prahova.

Balan Victor, ofiţer în cadrul Securităţii din Tecuci (cf. Listei AFDPR Iaşi).

Balaş Teodor, locotenent-colonel în iunie 1968, fost şef al Secţiei personal la Direcţia Regională de Securitate Banat, apoi şeful Secţiei de Contrasabotaj la Inspectoratul Judeţean de Securitate Arad. A fost nominalizat astfel printre ofiţerii care aveau la activ abateri de pe vremea când conducerea ministerului era asigurată de Alexandru Drăghici, înlăturat de Nicolae Ceauşescu prin parodia Plenarei C.C. al P.C.R. din 22-25 aprilie: „cu toate că ştia, încă din anul 1965, de la mai mulţi ofiţeri, printre care cpt. Kiraly Ion, cpt. Borcea Aurel, cpt. Gruia Gheorghe, lt.maj. Darău Petre şi alţii, despre abuzurile şi ilegalităţile comise în muncă de către mr. Kecskemety Ştefan şi Simionescu Gheorghe, nu a propus luarea măsurilor corespunzătoare”. De asemenea, era considerat „vinovat şi pentru faptul că, deşi cpt. Domşa Gavrilă a fost retrogradat din funcţia de locţiitor şef al fostului Serviciu raional de Securitate Arad, cu data de 30 octombrie 1967, nu a luat măsurile necesare pentru aplicarea întocmai a ordinului, astfel încât ofiţerul a mai primit încă două luni de zile salariul pentru aceeaşi funcţie”. O altă „incorectitudine” era considerată şi „trimiterea plut.maj. Iambric într-o comună din fostul raion Arad, pentru a aduce lemne de foc părinţilor săi cu un autocamion luat de la Şcoala de şoferi din Arad, fără plată”. După cum se vede cu uşurinţă, acuzaţiile nu aveau în vedere teroarea pe care a reprezentat-o sistemul represiv întrupat de această categorie de ofiţeri fără milă.

Balas (?), căpitan la 20 iulie 1970, inspector în Direcţia a XII-a, furnizor de date pentru Direcţia I Informaţii Interne despre Petre Junie, ziarist la cotidianul „Scînteia tineretului”. Direcţia furnizoare a acestor informaţii se ocupa cu „descoperirea scrierilor ascunse şi exercita controlul grafologic pentru stabilirea autorilor de manifeste, inscripţii şi anonime cu conţinut duşmănos” (cf. „Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Securităţii Statului”, aprobat de Nicolae Ceauşescu în 1967).

Balaunstein Laurenţiu, locotenent în anii 1950, participant la prigoana împotriva partizanilor din munţi.

Balauru, plutonier-major la Tecuci (cf. Listei AFDPR Iaşi).

Balázs Alexandru, locotenent în cadrul Securităţii din Cluj în a doua parte a anilor 1940, acuzat ca fiind unul dintre cei care puneau în aplicare asasinarea sub pretextul „fugii de sub escortă” a unor arestaţi consideraţi periculoşi de „regimul democraţiei populare”.

Baleia Petru, locotenent major în a doua parte a anilor 1950 în U.M. 0293 Deva, M.A.I. În documentele strict secrete din 1958 apare ca anchetator al unui număr de 13 luptători din munţii Banatului, printre care şi  Vasile Căilean, condamnat la moarte.

Balici Emilia, căpitan la 20 iulie 1984 în Inspectoratul de Securitate al Judeţului Sibiu, prezentă într-un tabel cu ofiţerii redactori de la judeţe (Compartimentul Analiză-Sinteză).

Baltag Dumitru, locotenent-colonel la 26 august 1968, inspector şef la Inspectoratul de Securitate al Judeţului Tulcea, semnatar al unui raport către Direcţia Personal a Consiliului Securităţii Statului despre plutonireul de Miliţie Halitz Dumitru şi locotenentul de Miliţie Iuga Iancu împuşcaţi mortal într-o confruntare cu „bandiţii” Popa Gheorghe şi Lefterache Andrei, în pădurea Mândra-Agighiol, la 18 septembrie 1952.

Banc Alexandru, subofiţer în 1949 în Dej, reşedinţa fostului judeţ Someş. A fost implicat în capturarea unor ţărani fugiţi în munţi de frica Securităţii şi a anticomunismului afişat în public. Printre aceştia s-au aflat Ion Ciocan (47 de ani) şi Ion Marc (20 de ani), din satele Sălniţa şi Dealul Corbului, comuna Vima Mică. În ochii autorităţilor, răzvrătiţii trebuiau „traşi la răspundere” pentru că „refuzaseră în repetate rânduri” să devină oameni „cinstiţi şi corecţi” şi „să nu mai facă faţă de alţii afirmaţii duşmănoase la adresa regimului”. Documentele consemnează predarea benevolă a celui mai vârstnic la numai o săptămână după ce primul a fost capturat. Împreună cu ofiţerul Simion Silnic (căpitan în rezervă în 1968), subofiţerul Banc l-a condus pe Ion Ciocan de la postul de Miliţie din sat la arestul Securităţii din Dej. Peste numai câteva nopţi cei doi au fost împuşcaţi pentru „fuga de sub escortă”, în dreptul dealului Răstignirea. Unul din autorii dublului asasinat a fost Augustin Tomşa. Documentele întocmite după 20 de ani, pentru rejudecarea procesului, consemnează că tânărul de 20 de ani fusese „fiul lui Natural şi Maria”. În acel moment, fostul subofiţer era deja locotenent-colonel în Inspectoratul Judeţean de Securitate Maramureş. Unicul rezultat al acestui nou proces a fost înregistrarea la Primăria comunei a morţii celor doi, deci cu o întârziere de două decenii!

Banc Ion, locotenent la începutul anilor 1950, şeful Securităţii din Sighet.

Banciu Constantin, căpitan în ianuarie 1965 în cadrul Direcţiei Regionale a Securităţii Poporului Cluj, implicat în urmărirea informativă a profesorului Nicolae Mărgineanu. Printre altele, participa la întâlniri conspirative în casa „Fulea”, unde informatorul „Albu” i-a furnizat date despre profesor şi ginerele Cornel Ţăranu, compozitor.

Banciu Ioan, locotenent-colonel în Direcţia I Informaţii Interne la 29 august 1974, adresant al unui raport de la Securitatea Bistriţa-Năsăud cu date de la informatorul „Silviu” despre Ludovica Oniţiu, comuna Livezile. Informaţia se referea la scoaterea la vânzare a 40 de Biblii editate în Anglia, pentru care stabilise preţul de 200 de lei, bani de restituit după vânzare. Erau   primite de la Petre Săbădeanu, inginer, director general al Direcţiei Presei şi Tipăriturilor, solist de muzică populară.

Cu gradul de colonel, la 17 noiembrie 1978 a redactat un „Raport informativ” pe baza informaţiilor primite de la „Mihăilescu Călin” în legătură cu vizita efectuată de ziaristuşl francez Etienne Durand în judeţul Maramureş cu scopul documentării în problema fostei Biserici greco-catolice.

 

Banu (?), căpitan în 1989, în Direcţia a VI-a de Cercetări Penale. În seara zilei de 21 decembrie a participat la reprimarea sutelor de manifestanţi arestaţi în zona Universităţi şi transportaţi la Închisoarea Jilava, unde au fost bătuţi cu bestialitate. 

Bara Traian, colonel în Direcţia a III-a Contraspionaj (U.M. 0625/CP) la 27 august 1984, nominalizat astfel în documentul intitulat „Plan privind desfăşurarea pregătirii de specialitate din 30 august 1984 la grupa SCAS-CID (...) 2. Utilizarea unor metode şi mijloace ofensive de muncă pentru apărarea secretului de stat, prevenirea scurgerii de date şi informaţii cu caracter secret de stat sau nedestinate publicităţii.

- Expunere-dezbatere cu col. Bara Traian din U.M. 0625/CP

- Întrebări şi răspunsuri

- Durata: 2 ore”.

Şef serviciu la 19 octombrie 1984, nominalizat în planul-cadru de desfăşurare a convocării cu ofiţerii de analiză şi sinteză din unităţile centrale şi teritoriale de securitate din perioada 26-27 octombrie 1984; convorbire-dezbatere cu colonelul Bara Traian, pentru ofiţerii Centrului de Informatică şi Documentare, Serviciul Central de Analiză şi Sinteză.

Barany Elemer, căpitan în cadrul Securităţii din Cluj în a doua parte a anilor 1940, acuzat ca fiind „capelmaistrul” asasinării sub pretextul „fugii de sub escortă” a unor arestaţi consideraţi periculoşi de „regimul democraţiei populare”.

Barbălată (?), ofiţer în primii ani ai regimului în cadrul Direcţiunii Regionale a Securităţii Poporului Bacău, oraşul Moineşti.

Barbu Costică, Securitatea din Tecuci (cf. Listei AFDPR Iaşi).

Barbu Daniel, locotenent nominalizat de dizidentul Vasile Paraschiv ca fost vecin de apartament în Ploieşti, ofiţer mutat imediat după decembrie 1989 în U.M. 052281 Piteşti. Ofiţerul este acuzat că intercepta convorbirile dizidentului cu ajutorul tehnicii de ascultare, respectiv participare activă la represiunea împotriva revoluţionarilor timişoreni şi bucureşteni.

Barbu Daniel (Lenobel), locotenent în 1952, anchetator al fostului ministru Vasile Luca.

Barbu Emil, căpitan la 12 mai 1955, membru al Statului Major şi cosemnatar al „Planului operaţiunii Grupei Operative Făgăraş”, îndreptat împotriva „bandei Gavrilă”.

Barbu Gheorghe, plutonier-major în 1948-1950, funcţionar operativ în Direcţiunea Regională a Securităţii Poporului Bucureşti, fost muncitor.

Barbu Nicolae, maior în Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă (U.M. 0666), arestat şi anchetat în evenimentele din decembrie 1989, apoi eliberat împreună cu toţi colegii de către procurorul militar, colonel magistrat Mircea Levanovici.

Barbu I. Stelian, căpitan în 1960 la Direcţia Regională M.A.I. Galaţi, locţiitor al şefului direcţiei pentru spate, funcţie de general-maior, salariul 2630 lei.

Barbu Ştefan, căpitan în aprilie 1956, maior în 1957, şeful Serviciului „K” Contrainformaţii Penitenciare şi Miliţie.

Barbu, colonel, nominalizat de fostul deţinut politic Gheorghiţă Savel în „lista ofiţerilor politici anchetatori care timp de 43 sau poate 45 de ani l-au urmărit zi şi noapte (pe G.S., din 1947 până în 1993) angajând pe urmele sale, cu plată sau şantaje, ameninţări, alţi zeci de informatori turnători sau denunţători (...) G.S.: Toţi aceşti trădători de neam (57) la număr, adunaţi din dosarul de la CNSAS, care potrivit Legii 187/1999, au făcut parte din marea masă a membrilor fostei Securităţi, au făcut poliţie politică. Au secătuit visteria şi economia ţării cu lefurile exorbitante ce le primeau pentru ca să-şi terorizeze neamul românesc. Au practicat cele mai aberante şi odioase metode pentru supunerea şi sovietizarea neamului. Au lichidat fizic sute de mii de români din toate categoriile sociale, fără alegere şi din toate vârstele. Ei sunt adevăraţi criminali care au terorizat, şantaj, plătiţi, cu arginţii lui Iuda şi au făcut să cadă atâtea suflete în cel mai abject păcat al delaţiunii, al turnătoriei”.

Barbus Gheorghe, căpitan în 1963, serviciul „K” Contrainformaţii Miliţie şi Penitenciare din Dobrogea, sancţionat „cu zile de garnizoană şi retrogradat de la funcţia de locţiitor şef birou la funcţia de lucrător operativ prim, deoarece a dovedit că nu este corespunzător acestei funcţii”. Această deoarece „agentura din rândul deţinuţilor contrarevoluţionari în număr de 33 de agenţi, este cu totul insuficientă pentru supravegherea informativ-operativă a celor cca. 2.900 deţinuţi contrarevoluţionari, pentru susţinerea muncii de reeducare. În regiunea Dobrogea nu s-a făcut aproape nimic în ce priveşte munca individuală de prelucrare a unor deţinuţi care au avut funcţii de răspundere în trecut. Materialul informativ în problema reeducării este confuz şi prezintă unele manifestări pozitive şi negative ale unor deţinuţi care nu prezintă mare importanţă în acţiunea de reeducare”.

Bardaş Dumitru, anchetator în anii 1950 la Constanţa.

Barla Aurel, locotenent major în ianuarie 1969, Inspectoratul de Securitate al Municipiului Bucureşti, indicativ „221”, nominalizat ca responsabil cu „Esenţa materialului compromiţător” în dosarul „Artistul”, privind pe istoricul Radu Ciuceanu, fost deţinut politic.

Baroncea L., subofiţer la 11 martie 1950, dată la care a întocmit un referat în care menţiona că nu l-a găsit acasă pe sionistul Jean Cohen, plecat într-o excursie la Buşteni, prin Confederaţia Generală a Muncii. Nici nu avea cum să-l găsească, deoarece „vânatul” se ascundea de autorităţi, care l-au prins la 5 mai 1951.

Bartosz Francisc, căpitan în 1957, şeful Serviciului de Anchete Penale, Inspectoratul Regional de Securitate Tg. Mureş.

Bartoş Carol, maior în 1958 în U.M. 0421 Tg. Mureş, anchetator al condamnaţilor la moarte, respectiv Sigyarto Dominic şi alţi trei. Morarul Sigyarto a fost executat la Penitenciarul din Gherla, la 20 aprilie 1959.

Bataga I. Tiberiu, căpitan la 18 februarie 1968, numit adjunct al inspectorului şef şi şef al Serviciului I, în cadrul proaspăt înfiinţatului Inspectorat Judeţean de Securitate Harghita.

Colonel la 30 iulie 1987, şeful Serviciului I/A, Inspectoratul Judeţean de Securitate Mureş, semnatar al unei avizări pozitive adresate Direcţiei I Informaţii Interne privind 19 solişti ai baletului Ansamblului Artistic „Mureşul”, participanţi la spectacolul omagial de 23 august la Bucureşti.

Băcuţă Vasile, originar din comuna Tuţcani, Bârlad. A fost anchetator la Roman şi Bârlad. Printre altele, l-a torturat pe tatăl lui Cezar Zugravu, pentru a-l determina să „toarne” informaţii despre proaspătul eliberat din închisoare.

Bădescu Nicolae, sublocotenent în 1948-1950, şef problemă în DRSP Bucureşti, fost montator.

Bădică Ilie, originar din Podari, Dolj. În 1945 era ofiţer în Direcţia Poliţiei de Siguranţă, la dispoziţia spionajului sovietic, varianta NKVD. A ordonat subordonaţilor să-l aresteze pe Cicerone Ioniţoiu şi să-l tortureze chiar în localul Mitropoliei. Conform informaţiilor fostei victime, ofiţerul fusese zugrav, respectiv comunist ilegalist, după propriile declaraţii, adică trădător de ţară în slujba Sovietelor.

Colonel în 1951, director la Direcţia Unităţilor de Muncă din MAI între 1950-1953, prim locţiitor al şefului Direcţiei Penitenciare, Lagăre şi Colonii de Muncă, respectiv inspector.

În timpul anchetelor ordonate de Nicolae Ceauşescu în 1968 a depus mărturie despre constatarea implicării directe în acţiunile de „reeducare” a şefului Direcţiei Generale a Securităţii Poporului, agentul sovietic Pantiuşa Bodnarenco, alias Gheorghe Pintilie: „Cele mai mari crime care s-au văzut şi întâlnit în perioada anilor 1949-1951, şi este vorba aici şi de aşa-zisa demascare care era condusă personal de tov. Pintilie. Nimeni nu avea dreptul să intre în penitenciare decât organul care era desemnat cu asemenea drepturi. Vă spun aceasta pentru că eu când am venit la penitenciare am făcut primul drum la Ocnele Mari. Am vrut să merg prin celule să văd care este situaţia dar la unele dintre ele nu mi s-a permis să intru. Am întrebat: de ce nu mi se permite că sunt directorul direcţiei şi mi-a răspuns că este ordinul tov. Pintilie să nu intre nimeni. Totuşi am intrat în trei din ele şi m-am îngrozit ce am putut vedea: oameni cu capul umflat bătuţi groaznic ş.a.m.d. Am întrebat: ce se întâmplă aici şi spunea că nu ştie pentru că nu i se dă voie să ştie. Se băteau legionarii între ei. În 1951 se apropia de sfârşit -  ce fusese de aflat se aflase şi tov. Pintilie a dat ordin să se termine”. În acelaşi sens, colonelul Bădică a mai declarat: „Pintilie avea un serviciu special care îi dădea rapoarte – era serviciul D care informa – şi dacă un comandant de unitate bea o ţuică mai mult şi despre asta ştia tovarăşul Pintilie. Era un serviciu de informare care îi raporta tovarăşului Pintilie”. Conform aceleiaşi mărturii, Serviciul D coordona şi aplica  metodele de „reeducare” prin bătăi şi schinghiuiri, situaţie considerată nefirească, ceea ce a dus la luarea unie atitudini în consecinţă firească: „Am luat măsuri interzicând din momentul acela să se mai practice asemenea metode folosite după care ofiţerul a plecat la Bucureşti să raporteze despre amestecul meu în această acţiune. La Bucureşti, Sepeanu [Tudor, şeful Serviciului Inspecţii, responsabil de organizarea culegerii de informaţii] mi-a atras atenţia că nu este cazul să mă amestec că aceasta este o acţiune mare pe care o cunduce direct tovarăşul ministru adjunct Pintilie. Eu i-am raportat colonelului Baciu despre cele întâmplate, lucruri de care şi el ştia că se practică în penitenciare şi colonii de muncă, dar că lui îi spusese Sepeanu să nu se bage în asemenea probleme” deoarece „Tovarăşul Pintilie a permis lui directorului Sepeanu să facă şcoală cu o serie de ofiţeri pe care i-a instruit în mod special cum să se comporte cu deţinuţii şi aceasta s-a văzut cu prisosinţă din aşa zisa acţiune de demascare”. De remarcat că în momentul depunerii acestei mărturii agentul sovietic deconspirat era pensionar şi aştepta medalia care i-a fost acordată în 1971.

Despre asigurarea cu forţă de muncă forţată a executării lucrărilor Canalului Dunăre-Marea Neagră a afirmat următoarele: „arestările acestor deţinuţi se făceau după nevoi şi, în general, pentru nevoile necesare construcţiei (...) Dacă la Canal trebuiau 5000 de oameni, tovarăşul Hossu, directorul general al canalului, dădea telefon tovarăşului Teohari (Georgescu-ministrul de Interne) şi apoi intra în funcţiune aparatul colonelului Dulgheru care împărţea sarcinile, stabilind ce număr de deţinuţi să aducă fiecare regiune (...) Arestările se făceau după nevoile Canalului şi nu după vina anumitor elemente duşmănoase regimului”.

În 1953 a mai participat la prinderea deţinuţilor evadaţi de la Mina Cavnic, respectiv partizanii din Munţii Făgăraş.

A fost pensionat în 1958, cu gradul de general. După 10 ani, respectiv destituirea ministrului Alexandru Drăghici de către Nicolae Ceauşescu, pensionarul redacta şi expedia memorii către autorităţi pentru a se plânge de nedreptatea făcută de fostul ministru prin pensionarea abuzivă a fostului subaltern. În aceeaşi perioadă a declarat că i se scosese un plămân la Spitalul Elias.

Bădică (?), locotenent la Securitatea din Feteşti în decembrie  1958. Împreună cu căpitanul Ion Livescu, nominalizat de Paul Goma ca „supraveghetor al condamnaţilor administrativ cu domiciliul obligatoriu în Satele-Noi M.A.I. Raionul Feteşti”, locotenentul l-a „extras din spitalul unde eram internat şi ca urmare a torturilor îndurate la Gherla din partea căpitanului Istrate şi a plutonierului Şomlea”. Victima a fost transportată la sediul Securităţii „unde m-au bătut amândoi, apoi m-au anunţat că eu, bandit, nu am dreptul la «spitalul poporului»”.

Bădicuţ Tănase, ca locotenent major, în anii 1950 a fost anchetator penal al grupurilor înarmate care s-au opus sovietizării României, respectiv grupul fraţilor Arnăuţoiu: Ion Păţitu (17 iunie 1956, comuna Nucşoara) şi Nicolae Şuşală (25 iunie 1958, Piteşti). A ucis mai mulţi partizani şi i-a torturat pe sătenii bănuiţi de complicitate cu „bandiţii”. La Piteşti a torturat-o cu bestialitate pe Elisabeta Rizea, vinovată de solidatitate cu partizanii.

Bădilă Şerban, locotenent în primăvara anului 1954, Serviciul Închisori, implicat în cazul reţinerii istoricului Gheorghe I. Brătianu: la 9 martie a predat locotenentului Constantin Toma, din serviciul C, obiectele personale ale victimei: „5,75 lei (cinci lei şi şaptezeci de bani), un ceas de mână marca „Longines”, un portofel piele uzat, una pereche ochelari d evedere, una cravată uzată, una pereche bretele uzate, un buletin de populaţie vechi, una iconiţă de metal, una cruciuliţă cu şnur roşu, una sticluţă pentru perie de dinţi, una legitimaţie pentru Academie”; la 2 aprilie a predat sublocotenentului Constantin Mirea, corpurile delicte: „un portmoneu cu diferite notiţe şi fotografii, diferite acte vechi ale lui şi diferite bloc notes”.

Bădiţă, general la sfârşitul anilor 1980, ministru adjunct. A părăsit „comerţul exterior” în 1990, pentru postul de consilier economic şef al Ambasadei României la Teheran.

Băiş I. Ghervase, plutonier major, născut la 31 decembrie 1912 în Râuşor, judeţul Braşov. De naţionalitate română, provenea dintr-o familie de ţărani cu gospodărie mică. După absolvirea a şapte clase elementare, calificarea ca mecanic şi efectuarea stagiului militar a lucrat la Combinatul Chimic Făgăraş, unde s-a înscris în P.C.R. încă din 1945. În această perioadă s-a remarcat „ca un tânăr sârguincios, perseverent şi cu o comportare bună”. Deşi a fost căsătorit cu o funcţionară membră P.C.R., n-a avut copii. A fost recrutat şi încadrat în Direcţia Poliţiei de Siguranţă la 15 iunie 1948, instituţie represivă cosmetizată apoi sub numele de Serviciul Judeţean de Securitate Făgăraş, biroul din comuna Arpaşul de Sus. Profesional, „s-a dovedit a fi un cadru harnic, conştiincios, cu iniţiativă şi hotărâre în executarea sarcinilor şi ordinelor primite”.

Drama în care s-a implicat de bunăvoie ca „funcţionar oprerativ” a culminat „în ziua de 2 septembrie 1950, în timp ce se afla în misiune în Munţii Făgăraşului, în fruntea unei echipe pentru a culege informaţii asupra elementelor din banda «Toma Arnăuţoiu»” când „au fost încercuiţi de un grup de bandiţi şi somaţi să se predea”. Refuzând şi „dovedind curaj şi spirit de sacrificiu, a tras cu automatul asupra bandiţilor, însă în schimbul de foc ce a avut loc a fost împuşcat mortal” deoarece „în timp ce alţi subofiţeri din echipa respectivă s-au predat grupului de terorişti, el a continuat singur lupta până la moarte”.

Apreciind sacrificiul său, „colectivul de conducere al Inspectoratului Judeţean de Securitate Braşov l-a propus „să fie declarat erou post-mortem al Securităţii Statului”, ceea ce s-a şi aprobat prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Securităţii Statului nr. 55 din 25 august 1968. În consecinţă, numele i-a fost înscris în „Cartea de onoare” a Consiliului Securităţii Statului.

Băjenariu, general în august 1949, comandantul Trupelor Ministerului Afacerilor Interne din Arad, implicat în reprimarea răscoalelor anticolectivizare.

Băjenaru Ştefan, locotenent major la 3 aprilie 1967, responsabil întocmirea şi aplicarea „Planului privind măsurile ce se vor lua în cadrul obiectivului «Dunărea» până la data de 30 decembrie 1967”, adică dosarul de obiectiv al Secţiei române a B.B.C. (Londra), deschis la 1 aprilie 1945.

Băjenaru Ion, avansat colonel în 1987 şi comandant al Unităţii Speciale de Filaj „F”. Anterior, în 1984, a fost avansat la gradul de locotenent-colonel şi adjunct al comandantului. În decembrie 1989 unitatea număra un total de 781 persoane, din care 447 de ofiţeri, 13 ofiţeri specialişti în comunicaţii şi tehnică operativă, 252 de subofiţeri şi 69 de angajaţi civili. La fel ca marile Direcţii, avea unităţi în teritoriu, capabile să sporească considerabil cantitatea de informaţii culese despre cei care intrau în atribuţiile represiunii. Ofiţerilor specialişti în arta disimulării li se adăugau o mică reţea de colaboratori-informatori, care suplineau timpii morţi apăruţi inevitabil datorită caracterului strict tehnic al urmăririi.

Băjenaru Ion, general-maior în ianuarie 1949, comandantul Zonei IV Teritoriale Timişoara, membru în Comandamentul Unic Caransebeş. Constituită la 22 ianuarie, în faţa aceastei structure represive se puneau „o serie de sarcini, pe care D-ta Tov. Ambruş le cunoşti de când s-a discutat la Buucreşti, sarcini care revin atât trupelor Jandarmeriei MAI cât şi organelor de Securitate”, după cum suna ordinul „generalului-locotenent Pintilie Gheorghe”. Generalul Băjenaru urma să elaboreze un plan de acţiune, care trebuia discutat cu toţi membrii Comandamentului, obligaţi „de a ţine legătura permanentă cât mai strânsă cu secretarul Judeţenei PMR” în vederea executării „operaţiunilor pentru prinderea bandelor teroriste, cât şi cele de evacuare a chiaburilor, a deblocaţilor, a elementelor suspecte etc.” Importanţa misiunilor era apreciată astfel de agentul sovietic: „De felul cum vă veţi îndeplini sarcinile trasate va depinde rezultatul operaţiunilor, iar reuşita lor nu va avea decât să ridice prestigiul Securităţii, bastionul înaintat, apărător al libertăţilor clasei muncitoare din RPR, care lupta pentru făurirea cu un ceas mai devreme a societăţii socialiste”.

Băjenaru Ştefan, locotenent-major în februarie 1965, Biroul 304, Securitatea Municipiului Bucureşti, implicat în urmărirea părintelui Arsenie Boca prin sursa „Ileana Constantinescu”, aflată iniţial în legătura căpitanului Savin Dănilă din M.A.I. Galaţi. Băjenaru a instruit sursa să furnizeze orice fel de informaţii despre „obiectiv”, inclusiv de la Sf. Biserică Domniţa Bălaşa, pe care o frecventa. Întâlnirile dintre ofiţer şi sursă aveau loc în casa „Borsec”. Informaţiile culese pe această cale fac referire şi la părintele Ioan Iovan, fostul duhovnic al Sf. Mânăstiri Vladimireşti, despre o „organizare” a maicilor iniţiată de fosta maică Zamfira Constantinescu, fostă stareţă la Sf. Mânăstire Prislop etc. Un al agent, „Văleanu Ion”, a dat o singură notă informativă la 29 iunie 1965 sau aceasta e singura păstrată. De asemenea, ofiţerul a preluat şi alte note informative obţinute de colegii săi. Cum era de aşteptat şi fosta maică a intrat în preocupările ofiţerului Băjenaru, care a conexat cele două dosare şi a tras concluzii greşite despre „elementele cu preocupări duşmănoase”.

Bălan Ion, locotenent-major în primăvara-vara anului 1962, şeful Biroului II din Serviciul Raional Brăila. Împreună cu căpitanul Andrei Dumitru, omologul său de la Galaţi, a încercat racolarea ca informator a gazetarului Nicolae Carandino, fost redactor al ziarului „Dreptatea” după lovitura de stat din 23 august 1944 şi deţinut politic după înscenarea/arestare de la Tămădău, 14 iulie 1947. Documentele Securităţii nu certifică succesul celor doi ofiţeri şi nici al altora.

Era locotenent-colonel la 7 mai 1977, semnatar, pentru şeful Securităţii Brăila, al unui răspuns către Direcţia I-a, la o adresă cu identificarea „obiectivelor” Maria Raveica/Marin R. şi Ilie Popescu.

În primăvara anului 1990, un „Bălan”, adjunct al „directorului Grigore”, erau „cadre ale fostei Securităţi”, implicate în afaceri „oficiale” ca şefi ai Direcţiei Africa din Ministerul Comerţului Exterior.

Bălan, căpitan în 1951, şeful Securităţii Târgu-Ocna, în Moldova. Atunci a fost înfiinţată închisoarea pentru deţinuţii bolnavi de TBC, muribunzi supuşi supliciului „experimentului Piteşti”, devenit astfel dintr-un unicat un veritabil fenomen.

Bălaşa Vasile, maior în Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă (U.M. 0666), arestat şi anchetat în evenimentele din decembrie 1989, apoi eliberat împreună cu toţi colegii de către procurorul militar, colonel magistrat Mircea Levanovici.

Bălăceanu Dumitru, locotenent-major, nominalizat de fostul deţinut politic Gheorghiţă Savel în „lista ofiţerilor politici anchetatori care timp de 43 sau poate 45 de ani l-au urmărit zi şi noapte (pe G.S. , din 1947 până în 1993) angajând pe urmele sale, cu plată sau şantaje, ameninţări, alţi zeci de informatori turnători sau denunţători (...) G.S.: Toţi aceşti trădători de neam (57) la număr, adunaţi din dosarul de la CNSAS, care potrivit Legii 187/1999, au făcut parte din marea masă a membrilor fostei Securităţi, au făcut poliţie politică. Au secătuit visteria şi economia ţării cu lefurile exorbitante ce le primeau pentru ca să-şi terorizeze neamul românesc. Au practicat cele mai aberante şi odioase metode pentru supunerea şi sovietizarea neamului. Au lichidat fizic sute de mii de români din toate categoriile sociale, fără alegere şi din toate vârstele. Ei sunt adevăraţi criminali care au terorizat, şantaj, plătiţi, cu arginţii lui Iuda şi au făcut să cadă atâtea suflete în cel mai abject păcat al delaţiunii, al turnătoriei”.

Bălăceanu Vasile, comisar la Iaşi şi anchetator la Suceava în primii ani ai regimului „dictaturii proletariatului”.

Bălăşoiu Gheorghe, maior în Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă (U.M. 0666), arestat şi anchetat în evenimentele din decembrie 1989, apoi eliberat împreună cu toţi colegii de către procurorul militar, colonel magistrat Mircea Levanovici.

Bălăşoiu Radu, colonel la 25 iulie 1984, Direcţia a IV-a Contrainformaţii Militare (U.M. 0632). Apare în componenţa grupei de sinteză, anexă la O/0040.566 din 23. 07. 1984, Plan de măsuri cu privire la activitatea de informare şi sinteză în cadrul acţiunii „Victoria”, sărbătoarea de 23 august, comandant general-locotenent Iulian Vlad.

Locţiitor şef Direcţie la 14 decembrie 1987, adjunctul generalului-maior Vasile A. Gheorghe. Numele apare pe o informare despre legăturile Rodicăi Şerban, ziaristă la cotidianul „Scânteia”, cu Elena Salaga, fosta soţie a lui Dumitru Iuga: „prin intermediul lui Şerban Rodica, şi a altor persoane, Salaga Elena şi fiicele sale, Columbia şi Argentina, culeg o serie de date privind evenimentele politice interne precum şi activitatea unor personalităţi politice din ţara noastră pe care le trimite mamei sale, stabilită în S.U.A. Sursa informează că în această cercetare se fac comentarii necorespunzătoare. Informaţia nu este verificată”.

A rămas la conducerea Direcţiei până în 1989.

Băleanu N. Gheorghe, colonel în iunie 1971, adjunct al şefului Direcţiei a XII-a din cadrul Consiliului Securităţii Statului. S-a născut la 9 noiembrie 1925 în comuna Răzvad, judeţul Dâmboviţa. Situaţia familială a fost una tipică: de origine socială muncitorească avea trei copii în acel moment, doi studenţi şi un elev, membri ai Uniunii Tineretului Comunist; orfan de tată din 1928; mama casnică, membră de partid; tatăl vitreg a activat înainte de 23 august 1944 în mişcarea muncitorească; fratele subofiţer, membru de partid. Oarecum atipică era originea soţiei, tot casnică, al cărei tată posedase cinci ha de pământ arabil şi cârciumă, fiind şi preşedintele organizaţiei Partidului Naţional Liberal din comună.

Referatul de cadre consemnează că din 1941 s-a angajat ca ucenic la Întreprinderea Mecanică Mija, urmând şi şcoala profesională în calificarea de ajustor mecanic. În 1944 s-a mutat la Arsenalul Armatei, din toamnă înscriindu-se şi „în sindicat şi U.T.C. şi a participat la diferite acţiuni iniţiate de organizaţia de partid din întreprindere”. În ordinea firească a lucrurilor în regimurile comuniste după alţi doi ani „a fost scos din producţie şi promovat activist la Comitetul sindicatului petrol, gaz-metan din Gura Ocniţei, apoi la Comitetul sindical Dâmboviţa”. Beneficiind de o asemenea recomandare politică, în 1948 a fost trimis la Şcoala de ofiţeri M.A.I. cu durata de doi ani, pe care a absolvit-o şi a obţinut gradul de locotenent şi repartiţia la Compania de pompieri din Câmpina. Activitatea depusă în această unitate militară a fost de scurtă durată, fiind mutat în Direcţia a IV-a Contrainformaţii Militare ca lucrător operativ, promovat ulterior ca şef de serviciu. Cum Securitatea urmărea „tot ce mişcă”, din 1953 a activat ca şef al Serviciului de Contrainformaţii al Armatei a III-a din Cluj.

Conform spiritului epocii („învăţând la şcoala Uniunii Sovietice”), în 1955 a urmat un curs de specializare chiar în „patria socialismului victorios”. Revenit la vechiul loc de muncă, în 1962 a fost mutat la Bucureşti ca adjunct şef direcţie în centrala M.A.I. A urmat numirea ca adjunct al şefului Inspectoratului de Securitate al Municipiului Bucureşti (1969), apoi adjunct al şefului Direcţiei a XII-a (1970) şi propunerea pentru funcţia de inspector şef al Inspectoratului Judeţean de Securitate Bihor (iunie 1971). Pentru această propunere a avut acordul Secţiei Cadre şi al Secţiei pentru Controlul Muncii la Ministerul Forţelor Armate, Ministerul Afacerilor Interne, Consiliul Securităţii Statului şi Justiţie ale Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Între timp absolvise şi Şcoala superioară de partid „Ştefan Gheorghiu”, susţinând şi examene de diferenţă la Facultatea de Drept.

În activitatea profesională era apreciat astfel: „are o bună pregătire profesională. Lucrând în diferite compartimente ale muncii de securitate, a acumulat experienţă, reuşind să conducă şi să rezolve cu competenţă problemele din domeniul în care lucrează. A contribuit la depistarea unor elemente duşmănoase. În acţiunile întreprinse a dovedit orientare, curaj şi fermitate. Prin exemplul personal şi persevernţă în muncă a imprimat disciplină şi simţ de răsăundere în îndeplinirea sarcinilor”. În ciuda acestor aprecieri elogioase şi a avansării la gradul de general-maior, în septembrie 1979 a fost eliberat din funcţie pentru „serioase deficienţe în stilul d emuncă şi încălcări ale normelor de serviciu”. A fost înlocuit cu locotenent-colonelul Ion. Gh. Popescu, secretar al Consiliului Politic la Brigada 9 Grăniceri.

Bălescu Iancu, locotenent major în martie 1956, ofiţer de contrainformaţii la U.M. 03767 Bacău poziţie în care „şi-a propus recrutarea pe baza de sentimente patriotice a unui angajat civil. În timpul discuţiilor purtate în vederea recrutării, candidatul i-a povestit ofiţerului o serie de fapte necunoscute până atunci, arătând că fiind membru al organizaţiei legionare a participat în 1941 la rebeliune, ocupând înpreună cu alţi legionari Palatul Telefoanelor din Oraşul Stalin. De asemenea, a arătat că înainte de 1944, pe când lucra la Uzinele «Voinea» din Bucureşti, a primit din partea organelor S.S.I. (Serviciul Special de Informaţii-n.n.) propunerea să colaboreze ca informator, pe care pretinde că a refuzat-o”. Ofiţerul a fost nominalizat astfel într-un „Raport” al Direcţiei a V-a Contrainformaţii în Armată, document care scotea în evidenţă „lipsurile în munca cu agentura”: „În multe cazuri, lucrătorii operativi nu studiază şi nu verifică cu atenţie candidaţii propuşi pentru recrutare, nu se preocupă de cunoaşterea temeinică a activităţii candidaţilor în trecut, precum şi a comportării, atitudinii şi manifestărilor lor actuale pe locul d emuncă şi în afara unităţilor, nu se folosesc în acest scop de agentura pe care o au, spre a-şi asigura un maximum de garanţie pentru reuşita recrutării şi colaborarea cinstită a viitorului informator.

Bălişteanu Ştefan, ofiţer în rezervă la 20 mai 1974, nominalizat astfel într-o cerere a U.M. 0610 (Direcţia I Informaţii Interne) adresată Şcoalii de Perfecţionare a Cadrelor de Securitate Grădiştea (U.M. 0900): „Vă rugăm să ne trimiteţi pentru studiere dosarele personale privind pe următorii ofiţeri în rezervă: Bălişteanu Constantin Ştefan, născut în Sălcuţa-Dolj, la 21.07.1947 (...) După studiere dosarele respective vor fi restituite”.

Băloiu, căpitan în iunie 1950, participant la luptele împotriva partizanilor de pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş, grupurile Arsenescu-Arnăuţoiu.

Băltăreţu M. Constantin, plutonier-major în 1948-1950, funcţionar operativ în Direcţiunii Regionale a Securităţii Poporului Bucureşti, fost lăcătuş.

Bălţei Domiţian, căpitan în aprilie 1956, şeful Şcolii de Ofiţeri M.A.I. nr. 5.

Colonel în ianuarie 1970, diplomat în R.F.G., deconspirat de Ion V. Emilian în lunarul münchenez a exilului românesc „Stindardul” ca fiind şeful al rezidenţei de spionaj româneşti din Germania.

Bălţei Ioan, sublocotenent în octombrie 1950, comandant al unei echipe de operaţii în „planul de muncă în legătură cu banda Cenuşă-Pătrăucean” din Bucovina, comunele Putna şi Straja.

Bănăţeanu Marcel, locotenent major în martie 1956, ofiţer de contrainformaţii la un Grup de Pază Contra Incendiilor din teritoriu, nominalizat astfel într-un „Raport” al Direcţiei a V-a Contrainformaţii în Armată, document care scotea în evidenţă „lipsurile în munca cu agentura”: „a deconspirat pe informatoarea «Gica Popescu» căreia i-a fixat întâlnirea la o oră nepotrivită pentru ea. La stăruinţele soţului, informatoarea i-a destăinuit că are întâlnire cu organele de securitate de la care a primit unele sarcini, după care soţul a venit împreună cu ea la locul întâlnirii”.

Băncuţa Vasile, căpitan la Bârlad (cf. Listei AFDPR Iaşi).

Bănică Ştefan, locotenent-colonel la 16 iunie 1984, Centrul de Informatică şi Documentare, Serviciul Central de Analiză şi Sinteză, nominalizat astfel într-un „Plan privind desfăşurarea pregătirii de specialitate din 26 iunie 1984 la grupa S.C.A.S.-C.I.D. 1. Valorificarea în procesul muncii de securitate a datelor şi informaţiilor din materialele de arhivă operativă. Pregătirea şi arhivizarea dosarelor de evidenţă şi a celorlalte materiale rezultate în procesul muncii de securitate care prezintă interes operativ. Expunere-dezbatere cu participarea locotenent-colonelului Bănică Ştefan. Durata: 2 ore”.

Bănică, plutonier la Baia Mare (cf. Listei AFDPR Iaşi).

Bănuleasa Petre, locotenent major la 16 septembrie 1958, Direcţia a III-a Informaţii Interne, nominalizat astfel de ministrul Alexandru Drăghici în referatul privind analiza muncii informativ-operative desfăşurată de Securitate, prezentat în deschiderea şedinţei cu directorii şi locţiitorii acestora din regiuni şi centrala ministerului: „În şedinţa precedentă au fost criticate serios unele organe centrale şi regionale de securitate pentru neîndeplinirea ordinului 15. Deşi s-au obţinut unele rezultate bune, totuşi şi în prezent ritmul noilor recrutări de agenţi este unul lent, deşi un număr însemnat de acţiuni şi concentrări de elemente duşmănoase sunt neacoperite informativ (...) La Direcţia a III-a există astfel de lucrători, ca locotenentul major Iana Aurel, locotenentul major Bănuleasa Petre, locotenentul Buteica Mircea şi alţii, care n-au efectuat de la începutul anului 1958 până-n prezent  nici o recrutare. Astfel de cazuri mai există şi în alte direcţii”.

Bănuţă Nicolae, general numit în 1994 de către Ion Iliescu în funcţia de adjunct al directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, a primit în iunie 1996 un credit preferenţial de la falimentata „Bancorex” în valoare de 34.000 USD.

Bărăscu, căpitan în noiembrie 1959, la Securitatea din Braşov. Conform memoriilor fostului deţinut politic Viorel Tănase, după arestarea sa la Sibiu şi transferarea la Braşov a urmat epopeea anchetei: „Într-o seară, târziu, după cină, sunt dus la anchetă, luat în primire de către căpitanul Bărăscu. Nici nu ma intrat bine în birou şi acesta a început să mă lovească peste cap, peste faţă, peste corp, cu un obiect tare. După multe lovituri am avut o criză de nervi, nu ştiu ce s-a mai întâmplat, m-am trezit la infirmerie, unde medicul Securităţii îmi bandaja capul şi faţa, care erau pline d esânge după care am fost dus la celulă. A dou azi – anchetă asupra celor petrecute noaptea. Am fost dus într-un birou, unde la o masă se afla căpitanul Urzică, flancat de câţiva ofiţeri. Mi-a spus că pe căpitanul Bărăscu l-a enervat faptul că la anchete am refuzat să dau răspunsurile cerute şi de aceea m-a lovit. Am răspuns că anchetatorul meu este lt. Obaciu, că acest căpitan Bărăscu nu m-a anchetta niciodată ca să-l pot enerva şi deci aici, la Securitate, unii ancheteazăcade iar alţii sunt cu bătaia. Mi-a spus că am fost anchetat timp de 60 de ore şi nu am recunoscut nimic. La aceasta am ripostat: am fost arestat ca să spun eu ce am făcut, că m-am manifestat contra regimului pentru a putea fi trimis în judecată? Organele de anchetă nu au putut procura probe pe baza cărora să se justifice arestarea şi apoi trimiterea mea în judecată”.

Bărbosu Viorel, născut la 11 ianuarie 1921 în comuna Târgu Lăpuşului, Baia Mare. Ofiţer şi medic oficial la Gherla, judecat în aprilie 1957 pentru „încurajarea actelor criminale de teroare” şi condamnat la câţiva ani de închisoare cu data arestării pentru anchetă, primăvara anului 1953. Deşi susţinuse de mai multe ori „că el nu-şi asumă răspunderea pentru acele decesuri care au avut loc în urma bătăilor”, a fost condamnat totuşi pentru „crima de nedenunţare a actelor de teroare”.

Bărbulescu Emil, la 15 noiembrie 1987 era comandantul Securităţii, şeful Inspectoratului Judeţean Olt al Ministerului de Interne, nepotul lui Nicolae Ceauşescu. În octombrie 1989 i-a fost prezentat „dezertorul” Marian Ricu, care găurise tabloul dictatorului în timpul revoltei muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987. Pentru încălcarea interdicţiei de revenire în Braşov, deportatul a fost judecat ca persoană fără ocupaţie şi condamnat 3 luni la locul de muncă. Un alt deportat evadat, Vasile Anghel, i-a scris şi i-a cerut respectarea decretului de graţiere din 26 ianuarie 1988 şi acordarea permisiunii de revenire la Braşov, fără rezultat.

Bărbulescu Gheorghe, maior în primăvara anului 1968, Direcţia a II-a Contraspionaj, consultat pentru întocmirea unui document intern intitulat „Notă privind cazurile mai deosebite rezultate până în prezent din dezbaterile care au avut loc în unele unităţi centrale ale Consiliului Securităţii Statului”, în care „propune să se revadă împrejurările morţii lui Tudor de la restaurantul M.A.I. care era omul de casă al lui Drăghici şi despre care se aude că a fost suprimat”.

Bărzoi Gheorghe, colonel la 8 decembrie 1976, Unitatea Specială „S” din cadrul Comandamentului pentru Tehnică Operativă şi Transmisiuni. Împreună cu generalul Nicolae Bucur, în ziua respectivă a trimis către Inspectoratul Judeţean Prahova acceptul prin care Direcţia I Informaţii Interne şi Uniatea Specială „S” aprobau propunerea de urmărie informativă a dizidentului sindicalist Vasile Paraschiv.

Băştiu Aurel, maior la 20 iulie 1984, Inspectoratul Judeţean de  Securitate Buzău, redactor la Compartimentul Analiză-Sinteză; suplinea postul vacant.

Băţagă Tiberiu, locotenent-colonel la 4 august 1975, şef Serviciul de Informaţii Interne, Inspectoratul Judeţean Mureş al Ministerului de Interne. A trimis către Direcţia I Informaţii Interne un raport despre identificarea unor persoane pe teren[1].

Colonel la 15 septembrie 1989, expeditor au unui alt raport către Direcţia I, Serviciul V, despre vizita scriitorului britanic Andrew Mc Kenzie[2].

---

[1]ACNSAS, fond Documentar, dosar 1, vol. 14, f. 227

[2] ACNSAS, fond Documentar, dosar 1, vol 12, f. 16-17: