B5

Bâldigău I. – maior nominalizat de fostul deţinut politic Gheorghiţă Savel în „lista ofiţerilor politici anchetatori care timp de 43 sau poate 45 de ani l-au urmărit zi şi noapte (pe G.S. , din 1947 până în 1993) angajând pe urmele sale, cu plată sau şantaje, ameninţări, alţi zeci de informatori turnători sau denunţători (...) G.S.: Toţi aceşti trădători de neam (57) la număr, adunaţi din dosarul de la CNSAS, care potrivit Legii 187/1999, au făcut parte din marea masă a membrilor fostei Securităţi, au făcut poliţie politică. Au secătuit visteria şi economia ţării cu lefurile exorbitante ce le primeau pentru ca să-şi terorizeze neamul românesc. Au practicat cele mai aberante şi odioase metode pentru supunerea şi sovietizarea neamului. Au lichidat fizic sute de mii de români din toate categoriile sociale, fără alegere şi din toate vârstele. Ei sunt adevăraţi criminali care au terorizat, şantaj, plătiţi, cu arginţii lui Iuda şi au făcut să cadă atâtea suflete în cel mai abject păcat al delaţiunii, al turnătoriei”.

Bârlădeanu – plutonier-major la Tecuci (cf. Listei AFDPR Iaşi).

Bârlea Gheorghe – căpitan în 1948-1950, şef birou în Direcţia Regională a Securităţii Poporului Bucureşti, fost tinichigiu. Cu gradul de comisar în Inspectoratul de Siguranţă al Capitalei, Serviciul II Operativ, la 21 februarie 1948 a executat operaţiunea de identificare pe teren şi eventuala arestare a studentei Romana Simionescu, fiica avocatului Gheorghe Simionescu. Ca fost preşedinte al organizaţiei Sectorului II al Capitalei a Partidului Naţional Ţărănesc, acesta a fost condamnat la 5 ani detenţiune riguroasă şi 5 ani degradare civică pentru crima de complot, respectiv 20 de ani de muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale şi 5 ani închisoare corecţională şi 20.000 lei amendă pentru instigare la delictul de trecere frauduloasă a frontierei. Justiţia a dispus executarea pedepsei cea mai grea de 20 de ani de muncă silnică, transformată în 20 de ani temniţă grea şi 10 ani degradare civică.

Bârsan I. Pascu – maior în februarie 1968, adjunctul inspectorului şef şi şef al Serviciului I la Inspectoratul Judeţean de Securitate  Bihor.

Bâru Gheorghe – plutonier în octombrie 1950, comandant al unei echipe de pândă a lui Vladimir Copiceac din comuna Putna, cumnatul „banditului” Constantin Cenuşă.

Bârzoi Gheorghe – colonel în decembrie 1976, Comandamentul pentru Tehnică Operativă şi Transmisiuni, Unitatea Specială „S”. În 1989 Comandamentul avea încadraţi 42 de angajaţi, din care 20 de ofiţeri, 3 ofiţari ingineri, 10 subofiţeri şi 9 angajaţi civili. Înfiinţat în 1973, după dezmembrarea fostei Direcţii a VIII-a Tehnice la 1 iulie 1969,  Comandamentul era un stat-major al noilor unităţi tehnice: Unitatea „R” (transmisiuni); Unitatea Specială pentru Instalaţii Tehnice („T”); Unitatea Specială „S” de interceptare a corespondenţei; Serviciul „C” de corespondenţă; Unitatea Specială „P” de producţie şi cercetare; Unitatea Specială de Aviaţie. Tot în 1989 Unitatea Specială „S” cuprindea 388 de persoane, din care 300 ofiţeri, 7 maiştri militari specialişti grafologi, 67 subofiţeri şi 14 angajaţi civili. Se ocupa cu interceptarea corespondenţei şi identificarea autorilor „înscrisurilor periculoase”, adică a anonimelor trimise autorităţilor, respectiv a manifestelor. Această ultimă „sarcină” era executată împreună cu Miliţia, obligată printr-un decret din 1984 să fişeze şi să înregistreze toate caracterele maşinilor de scris şi datele de identificare ale proprietarilor. După decembrie 1989 o parte din personal a fost preluată de Diviziunea „S” din S.R.I., în frunte cu locotenent-colonelul Eugen Grigorescu, fost adjunct al comandantului, colonelul Constantin Marinescu. La 8 decembrie 1976, colonelul Bârzoi şi generalul-maior Nicolae Bucur au trimis Inspectoratului Judeţean de Securitate Prahova aprobarea Direcţiei I-a Informaţii Interne şi a Unităţii Speciale „S” privind urmărirea informativă a dizidentului Vasile Paraschiv. Anterior, ca locotenent-colonel a condus grupa operativă care a instrumentat urmărirea locotenent-colonelului Alexandru Dumitrescu, ofiţer din Comandamentul Trupelor de Transmisiuni (vezi nr. precedent al „Listei”).

Bâzu Alexandru – sublocotenent la începutul anilor 1950, membru al gărzii la Colonia Capul Midia de pe traseul Canalului Dunăre- Marea Neagră. Ulterior, împreună cu plutonierul Gheorghe Pârjoleanu au dat declaraţii asemenătoare despre bătaia pe care comandantul coloniei, locotenentul major Liviu Borcea o aplica deţinuţilor chiar în biroul său, până când aceştia îşi pierdeau cunoştinţa, după care îi scotea afară plini de sânge.

Beiner Szighi – născut în 1921 la Chişinău, căpitan la Cluj în 1956, comandant al execuţiilor sub pretextul „fugii de sub escortă”. Mărturiile depuse de fostele victime aduc în atenţie una dintre cele mai dure „metode de convingere”: în timpul anchetelor scotea unghiile cu cleştele.

Belate Alexandru – sergent major post-mortem, născut la 2 decembrie 1927 în comuna Băişoara, judeţul Cluj. Deşi provenea dintr-o familie de mici funcţionari cu unsprezece copii, a absolvit numai patru clase primare, fără a se califica într-o meserie, preferând să lucreze ca muncitor zilier. Încă din aceasă perioadă „a fost primit membru U.T.C., achitându-se în mod conştient de sarcinile ce i s-au încredinţat”.  Beneficiind de o asemenea recomandare „tip”, în toamana anului 1949 a fost chemat „să servească patria” într-o unitate din subordinea Comandamentului Trupelor de Securitate „unde a muncit sârguincios pentru însuşirea cunoştinţelor militare şi de specialitate” şi fiind „un militar disciplinat, iubit de comandanţi şi apropiat de restul tovarăşilor săi”. Drama dispariţiei lui premature şi nefireşti s-a consumat la 19 august 1950 când a fost trimis împreună cu grupa din care făcea parte pentru a captura „o bandă înarmată”, „grupare teroristă” din Munţii Vrancei, Vârful Răchiţei. Fiind plin de iniţiativă, „la cererea sa, a plecat cu doi militari însoţitori şi două călăuze la cercetarea zonei indicate prin misiune. Mergând spre direcţia în care erau semnalaţi duşmanii, au fost primiţi cu foc. În acest moment, însoţitorul şi călăuzele au fugit (unul din însoţitori fusese lăsat observator la o stână)”. Bravând şi refuzând să se retragă, a preferat să lupte singur şi a fost împuşcat mortal deoarece a insistat să se apropie de „bandiţi”, deşi fusese rănit de două ori. În logica sistemului antiuman al urii sub formula „ascuţirii luptei de clasă”, „pentru vitejia şi eroismul de care a dat dovadă, a fost decorat post-mortem cu ordinul Apărarea Patriei, clasa a III-a, avansat post-mortem la gradul de sergent-major post-mortem (...) declarat «Erou al Trupelor de Securitate», iar o subunitate de securitate din cadrul UM 0130 Bucureşti poartă numele eroului”. Deoarece părinţii locuiau în comuna Iara, judeţul Cluj, tot acolo „se află şi mormântul eroului”.  În aceeaşi logică a absurdului ateu „în anul 1955 poetul Dan Deşliu i-a închinat un poem intitulat «Poem pentru Belate Alexandru», care este tipărit şi folosit în trupele noastre pentru educarea patriotică a militarilor”.

Belean Gheorghe – maior în Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă (U.M. 0666), arestat şi anchetat în evenimentele din decembrie 1989, apoi eliberat împreună cu toţi colegii de către procurorul militar, colonel magistrat Mircea Levanovici.

Beleşiu Gavril – în 1951 era căpitan la Direcţia Regională a Securităţii Poporului Cluj.

Beligan Grigor – locotenent în 1948-1950, şef de birou în Direcţia Regională a Securităţii Poporului Bucureşti. Era singurul medic între cele 305 cadre, din care 5 ofiţeri superiori, 112 ofiţeri inferiori şi 188 subofiţeri: plutonieri majori, plutonieri, sergenţi majori şi sergenţi.

12.Bencze Alexandru –

locotenent în 1952, M.A.I. Timişoara.

Benea Toader – originar din comuna Fântânele, de pe lângă Fălticeni. În anii 1950 a fost anchetator la Suceava, semnalat astfel în revista „Memoria”: „Despre el ne-au venit multe informaţii la redacţie din diverse locuri şi toate concordă asupra cruzimii lui”.

Berbecaru Mircea – căpitan în Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă (U.M. 0666), arestat şi anchetat în evenimentele din decembrie 1989, apoi eliberat împreună cu toţi colegii de către procurorul militar, colonel magistrat Mircea Levanovici.

Bercaru Ioan – plutonier-major în 1948-1950, funcţionar operativ în Direcţia Regională a Securităţii Poporului Bucureşti, fost muncitor.

Bercea D. Iulian – maior în februarie 1968, adjunctul inspectorului şef şi şef al Secţiei a II-a a Inspectoratului Judeţean de Securitate Gorj.

Bercovici (?) – spion în străinătate, colaborator al agentului sovietic Serghiei Niconov, şef al Serviciului Special de Informaţii după impunerea guvernului prosovietic condus de Petru Groza.

Beredan Dan – maior la sfârşitul anilor 1940, anchetator al partizanilor din zona Oradea.

Berdilă Marin – cu gradul de căpitan, la 8 aprilie 1968 apare ca ofiţer care a redactat o notă informativă cu datele furnizate de sursa „Horia Negru”, în casa Gică, despre fostul deţinut politic Gheorghe Simionescu, fost preşedinte al organizaţiei Sectorului II al Capitalei a Partidului Naţional Ţărănesc, condamnat la 5 ani detenţiune riguroasă şi 5 ani degradare civică pentru crima de complot, respectiv 20 de ani de muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale şi 5 ani închisoare corecţională şi 20.000 lei amendă pentru instigare la delictul de trecere frauduloasă a frontierei. Justiţia a dispus executarea pedepsei cea mai grea de 20 de ani de muncă silnică, transformată în 20 de ani temniţă grea şi 10 ani degradare civică.

Berinde – ofiţer activând în 1990 în Direcţia Europa din cadrul Ministerului Comerţului Exterior.

Bernicu M. – angajat civil în Direcţia a VII-a la 10 februarie 1966. Numele apare ca dactilografiant al unui răspuns adresat Direcţiei a III-a despre o femeie din dosarul fostului deţinut politic Gheorghe Simionescu, fost preşedinte al organizaţiei Sectorului II al Capitalei a Partidului Naţional Ţărănesc, condamnat la 5 ani detenţiune riguroasă şi 5 ani degradare civică pentru crima de complot, respectiv 20 de ani de muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale şi 5 ani închisoare corecţională şi 20.000 lei amendă pentru instigare la delictul de trecere frauduloasă a frontierei. Justiţia a dispus executarea pedepsei cea mai grea de 20 de ani de muncă silnică, transformată în 20 de ani temniţă grea şi 10 ani degradare civică.

Bică Nicolae – căpitan la 8 iulie 1964, ofiţer care avea în legătură pe agentul „Tănăsescu Victor”, nominalizat într-un „Plan de măsuri în acţiunea informativă dusă asupra fostului deţinut politic Gheorghe Simionescu. Anterior, la 11 aprilie 1968, apare ca ofiţer care a întocmit hotărârea de luare în evidenţă. Maior în 1973 în Direcţia I Informaţii Interne, indicativ 132/B.N. Cu gradul de colonel, în dimineaţa de 12 noiembrie 1976 – împreună cu locotenentul-major Ticu Dobre, colonelul Jipa şi un alt ofiţer, îmbrăcat în haină de piele – l-a arestat pe dizidentul Vasile Paraschiv în timp ce acesta se îndrepta spre locul de muncă. Acţiunea represivă a fost motivată de expedierea şi difuzarea unei scrisori la „Radio Europa Liberă”, a cărei copie fusese găsită la Alexandru Ungureanu acasă, unde se făcuse percheziţie inopinată şi fără mandat legal. În prima zi a lunii decembrie 1976 a participat la a doua arestare a dizidentului, împreună cu un ofiţer care părea să fie şeful lui, respectiv locotenentul-major Ticu Dobre din Ploieşti. Cei trei l-au transportat pe protestatar la Spitalui 9 din Bucureşti şi au încercat să-l interneze, dar medicul de gardă a refuzat motivând că acuzaţiile politice nu justifică o asemenea măsură represivă ci cu totul altele. Pe loc ofiţerii au decis internarea la Spitalui Voila, din Câmpina. Doctorul Cherestegeanu a acceptat ideea, a doua zi arestatul fiind eliberat cu diagnosticul „paranoia”, pus de doctorul Mircea Piticar pentru a fi predat de dizident Securităţii. La 23 februarie 1977 a participat la o a treia arestare a dizidentului Vasile Paraschiv din faţa blocului unde locuia Paul Goma. Colonelul juca rolul unui mecanic care repara o maşină. Arestatul a fost transportat la „sediul Ministerului de Interne, pe Calea Victoriei”, unde l-a predat altui ofiţer, care părea să fie şeful lui. În urma refuzului victimei de a-şi goli servieta fără întocmirea unui proces verbal de percheziţie, ofiţerii l-au lovit „cu palmele şi cu pumnii peste faţă”. Văzând că insistă în refuzul său, ofiţerul a decis mutarea prizonierului în alt birou, „şi lăsat cu căpitanul Badea Ion pentru o oră, după care colonelul Bică Nicolae a intrat şi m-a atacat cu brutalitate, lovindu-mă cu pumnii în cap şi ceafă”. În final a urmat expedierea către Ploieşti, pe drum fiind transferat în maşina locotenentului-major Ticu Dobre, care se îndrepta spre aceeaşi ţintă. 

Bichel Ivan – spion în străinătate, colaborator al agentului sovietic Serghiei Niconov, şef al Serviciului Special de Informaţii după instaurarea guvernului promoscovit condus de Petru Groza.

Bidescu Emil – sublocotenent în 1948-1950, şef problemă în Direcţia Regională a Securităţii Poporului Bucureşti, fost ajustor.

Bihari Emeric – originar din Transilvania, tâmplar în 1947. După un deceniu a ajuns căpitan, anchetator la Tg. Mureş. Pentru a-i impresiona pe cei anchetaţi se lauda înaintea lor că „partidul a avut încredere în el şi în experienţa lui”, situaţie în care a băgat în închisoare „mulţi ticăloşi şi duşmani ai regimului”. Folosind mai rar schingiuirea fizică în cazul unor anchetaţi, i-a terorizat totuşi prin interogatorii lungi, lipsirea de somn, orbirea cu lumină electrică, presiunea psihică prin lăsarea anchetatului „să se gândească” ore în şir. A anchetat îndeosebi partizani din zona Oradea şi Munţii Bihor.

Bihori – anchetator al grupului de partizani „Haiducii Muscelului”, grupurile Arsenescu şi Arnăuţoiu, sfârşitul anilor 1950.

Bijutescu S. Constantin – marinar angajat în Direcţia Regională a Securităţii Poporului Bucureşti la 30 august 1948 în funcţia de şef de birou. Locotenent-colonel în februarie 1968, şef secţie tip I la Secţia a III-a contraspionaj a Inspectoratului Judeţean de Securitate Ilfov.

Bilanci Vasile – căpitan în mai 1954, membru al Grupului Operativ Făgăraş, implicat în urmărirea pe teren a „bandei Gavrilă”.

Bilă Gheorghe – maior în iulie 1982, Inspectoratul de Securitate al Municipiului Bucureşti. A fost nominalizat astfel în „Notă de analiză în DUI «Scriitorul» privind pe numitul Steinhardt Nicu Aurel”: „Pentru cunoaşterea în continuare a preocupărilor, manifestărilor şi relaţiilor lui Steinhardt Nicu pe perioada şederii sale în Bucureşti şi la Mănăstirea Rohia, precum şi pe durata deplasărilor pe care le face în ţară, vom întreprinde următoarele măsuri: (...) 3. Pentru cunoaşterea comportării şi activităţilor desfăşurate de cel în cauză şi a legăturilor lui pe perioada deplasării la mănăstirile din judeţul Vîlcea, va fi dirijat informatorul «Ghica» din legătura Serviciului 1 ISJ Vîlcea, acesta avînd posibilitatea să-l contacteze la Mănăstirea Rohia. Termen: 30.IX.1982. Răspund: Cpt. Robu Iosif, mr. Bilă Gh., cpt. Badea I”.

Biriş Emilian – căpitan în aprilie 1956, gira şefia Serviciul II din Direcţia a V-a Contrainformaţii Militare.

Biriş Gr. Vladimir – maior în 1960, locţiitor şef Şcoală Securitate Operativ, Şcoala Ofiţeri M.A.I. nr. 1. Deşi avea un grad cu mult inferior celui de general-maior corespunzător acestei funcţii, primea salariul aferent, adică 3170 de lei. Colonel în noiembrie 1973, şef serviciu în cadrul Inspectoratul de Securitate al Municipiului Bucureşti.

Birtaş Gavril(ă) – născut la 12 octombrie 1905 la Baia Mare, într-o familie de muncitori, tatăl miner. A absolvit 4 clase de liceu şi a lucrat ca ucenic tâmplar, activând totodată şi pe lina Uniunii Tineretului Socialist, începând din 1922. Din acest motiv, în decembrie 1955 a adresat un memoriu Congresului al II-lea la Partidului Muncitoresc Român, cerând recunoaşterea stagiului de membru începând din 1922, deşi a continuat să activeze şi pe linia UTS. Pentru participarea la acţiunile privind aniversarea „Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie” a fost arestat, anchetat, judecat şi condamnat la cinci ani închisoare. Conform tradiţiei epocii, adică încarcerarea extremiştilor politici, a executat pedeapsa în cel mai sinistru penitenciar al vremii, Doftana, unde a activat şi în comitetul de conducere al deţinuţilor comunişti. Odată cu eliberarea survenită în 1929 a revenit în oraşul natal şi s-a angajat ca tâmplar în fabrica „Pheonix”, activând totodată şi pe linie Uniunii Tineretului Comunist. Beneficiind de recomandări precum cea de „element cu capacitate de organizare, inteligent şi cu pregătire politică”, începând din 1930 a fost cooptat în conducerea UTC şi trimis ca delegat peste hotare. În 1932-1933 a urmat cursurile şcolii leniniste din Moscova, motiv pentru care a fost cooptat în Secretariatul Comitetului Central al Partidului Comunist din România. În acelaşi an a fost trimis la Iaşi pentru organizarea patridului, acţiune finalizată brusc prin arestarea datorată unei trădări. La rândul lui, a fost acuzat de trădarea şi arestarea „tovarăşilor de luptă”, sutuaţie jenantă repetată şi după izbucnirea războiului, motiv de excludere din partid. După „eliberarea ţării de către glorioasa Armată Roşie” a intrat în MAI din 1946, probabil la „sugestia” patronilor sovietici. Deşi fără pregătire de specialitate, a condus Inspectoratul Regional de Siguranţă Oradea Mare, poziţie din care a reintrat în PCR peste doi ani. În aceeaşi perioadă, într-o succintă „Caracterizare” a fost „notat” astfel: „element devotat, capabil, energic, are spirit de iniţiativă, mare putere de muncă, spirit de observaţie dezvoltat, inteligenţă vioaie, disciplinat, bun organizator. Ridicat politiceşte, aprofundează problemele, câteodată se observă o lipsă de împletire a teorii cu practica. Corespunde în munca încredinţată. Responsabil de cadre pe ORG. DGSS, V. Mazuru, 22 aprilie 1948”. Tot atunci s-a mai consemnat faptul că şi după război „a manifestat orgoliu personal, îngâmfare şi s esimţea rănit că este condus de alţii mai slab pregătiţi politiceşte. Din această cauză avea discuţii în problema conducerii de către partid a aparatului de stat”. Cu gradul de colonel, începând cu 1 septembrie 1948, a fost încadrat în proaspăta DGSP, cu funcţia de director, clasa 15 de salarizare. Cariera sa de patron al crimelor comandate de la Moscova s-a sfârşit brusc în împrejurările luptei pentru putere între „gruparea naţională” şi gruparea moscovită”, respectiv episodul „devierii de dreapta”, finalizat cu destituirile şi arestările din 1952. A scăpat totuşi cu bine, fiind transferat iniţial ca director al Direcţiei Regionale de Securitate Oradea, apoi, oarecum firesc, ca director al Corpului de Control din Ministerul Gospodăririi Locale. Aici a avut tot un rol ingrat, deoarece instituţia era măcinată puternic din interior de problema corupţiei provocate de „naţionalizările” din epocă. Ca ultimă răsplată, în 1955 a fost înaintat la gradul de general-maior în rezervă.

Biru Alexandru – sublocotenent în 1948-1950, şef problemă în DRSP Bucureşti, fost ajustor.

Bistran Iosif – sublocotenent în 1952, anchetator al unora din inculpaţii lotului Vasile Luca, fost ministru de finanţe: Gheorghe Rădulescu, Aurel Vijoli, Victor Morfei, Vasile Modoran. L-a interogat inclusiv pe Luca. Transmitea completului de judecată toate „indicaţiile” liderilor Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Iosif Chişinevschi. Locotenent în 1958, scund, rotofei, roşcovan, încă tânăr. A condus ancheta în care a fost implicată Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, ordonând şi arderea unor obiecte de patrimoniu în curtea apartamentului din Bulevardul Elisabeta. Plecând de la motivaţia că obiectele erau „nefolositoare pentru anchetă”, au fost distruse cărţi, autografe, manuscrise, corespondenţă şi alte documente.

Bistran Nicolae – ofiţer trimis în 1982 în Occident pentru a-l asasina pe Virgil Ierunca, critic literar refugiat în Franţa în 1947 şi jurnalist la „Radio Europa liberă”. Surpriza pe care ofiţerul a furnizat-o „centralei” a fost totală: în loc de raportarea „îndeplinirii misiunii întocmai şi la timp”, s-a predat serviciilor secrete vest-germane!

Bistran Sever – colonel în 1977, anchetatorul lui Paul Goma la Rahova. Scriitorul l-a caracterizat ca fiind „acru, posomorât, rău”.

Bivolaru Tudor – plutonier-major în 1948-1950, funcţionar operativ în Direcţia Regională a Securităţii Poporului Bucureşti, fost cizmar.

Bizo Liviu – locotenent în decembrie 1987 la Bârlad, ofiţer supraveghetor deportatului Nicuţă Paraschiv, participant la revolta din 15 noiembrie 1987.

Bîlbă Ioan – maior la 8 iunie 1984, şef al Serviciului II, Securitatea din Constanţa (UM 0757), semnatar al raportului cu propunerea de deschidere a dosarului de obiectiv Canalul Poarta Albă Năvodari. Dosarul a fost închis la 25 februarie 1989 şi microfilmat la 31 martie anul următor. Acţiunea confirmă existenţa acestor microfilme, care trebuie neapărat comparate cu dosarele actuale de la CNSAS pentru a se stabili şi pe această cale autenticitatea acestor surse documentare. Cu gradul de locotenent-colonel, la 26 martie 1986, a analizat şi aprobat plan de muncă pe trimesatrul II 1986, elaborat de căpitanul Dumitru Dinu, subordonatul său direct.

Bîrleanu Florea – plutonier-major în Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă (U.M. 0666), arestat şi anchetat în evenimentele din decembrie 1989, apoi eliberat împreună cu toţi colegii de către procurorul militar, colonel magistrat Mircea Levanovici.

Bîrneci – colonel în Direcţia a III-a Contraspionaj, la 18 iulie 1984, nominalizat astfel prin adăugare cu creion: „Col Bîrneci 8ºº; Blidanu 10ºº” la „Plan privind desfăşurarea pregătirii de specialitate din 26 iulie 1984 la grupa S.C.A.S.-C.I.D. (...) 3. Principalele prevederi ale programului de măsuri în acţiunile „Alfa” şi „Mercur”. Expunere-dezbateri cu participarea şefului problemei şi a unui şef de serviciu din Direcţia a III-a. Durata: 2 ore”.

Bîrsan Gheorghe – plutonier în Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă (U.M. 0666), arestat şi anchetat în evenimentele din decembrie 1989, apoi eliberat împreună cu toţi colegii de către procurorul militar, colonel magistrat Mircea Levanovici.