B4

Brumă Dumitru Petre – locotenent major în 1953. 

Brunea Vasile – plutonier-major în 1948-1950, funcţionar operativ în Direcţiunea Regională a Securităţii Poporului Bucureşti, fost muncitor. 

Bucerzan Constantin – locotenent în 8 august 1954, anchetator al ţiganului cărămidar Vasile Răzăilă din Obreja (judeţul Alba), trădătorul a doi dintre membrii „bandei Gavrilă”, împuşcaţi mortal în ambuscada din 5-6 august 1954: Gelu Novac şi Gheorghe Şovăială. 

Bucicov Maria – membră în august 1951 a Direcţiei B de Contraspionaj. La 12 august a fost implicată în răpirea din Berilinul de est a Constanţei Mogoş (n. Olariu), refugiată în 1948 la Paris. Intenţia iniţială a răpitorilor era aceea de a o recruta ca informatoare pe lângă comandorul de aviaţie Mihail Opran, fondatorul „Serviciului de Informaţii al Militarilor Români din Exil”, cu sediul la Paris: „scopul general al acţiunii este exploatarea politică şi oeprativă a faptului că Mogoş Constanţa cunoaşte aspecte importante ale activităţii de spionaj desfăşurate de emigraţia română din străinătate cu concursul autorităţilor franceze, austriece şi americane”. Echipa operativă, condusă de maiorul Isodor Hollinger, a fost formată din maiorul Boris Caranicolov (şeful Serviciului Filaj-Investigaţii), locotenentul major Virgil Georgescu, Maria Bucicov şi Gheorghe Filipescu, fostul şef al Direcţiei de Anchete a Serviciului Special de Informaţii în perioada 1947-1950. Răpirea a fost transformată într-o „repatriere” de bună voie, convingerea victimei fiind făcută de Hollinger şi Filipescu cu argumente false legate de situaţia soţului şi părinţilor rămaşi în ţară. Pe drum a fost escortată de Georgescu şi Maria Bucicov, recomandaţi „ca nişte cunoscuţi ai tov. Hollinger, care întâmplător se întorc şi ei în RPR în aceeaşi zi”. Ajunsă în ţară, credula a fost arestată, întemniţată şi anchetată minuţios, fiind obligată să redacteze peste 7000 de pagini de fişe nominale ale „fugarilor”, extrem de utile Securităţii. Drept răsplată, „ciripitoarea” a avut de suportat „binefacerile” diverselor forme de detenţie până în iulie 1964. 

Bucicov Valeriu – colonel în aprilie 1956, locţiitor al şefului Direcţiei a IX-a Generală Politică. 

Bucşan Constantin, locotenent-colonel în 1973, secretarul Comitetului de partid al Brigăzii 1 Securitate Bucureşti. 

Bucşan – general în anii 1950, nominalizat astfel în primăvara anului 1968 de către locotenent-colonelul Iordache Breahnă: „Comisia de încadrare în CM [colonii de muncă-n.n.] sau LM [lagăre de muncă-n.n.] formată de general Negrea Vasile, general Bucşan şi general Nedelcu Mihail, fără nici o analiză a cazurilor respective hotăra cîte 300-350 internări la fiecare convocare, care dura cîteva ore”. 

Bucuci Mihai – colonel în Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă (U.M. 0666), arestat şi anchetat în evenimentele din decembrie 1989, apoi eliberat împreună cu toţi colegii de către procurorul militar, colonel magistrat Mircea Levanovici. 

Bucşe Victor – locotenent-colonel, „conform ordinului M.I II/010191 din 01.04.1982, se numeşte şef de stat major al B. 10 Sec. Bucureşti”. 

Bucur Claudiu - maior în 9 iulie 1985, Direcţia a II-a Contrainformaţii în Sectoarele Economice (UM 0617). Într-un raport adresat Direcţiei I Informaţii Interne semnala că bătrâna Niculina Niculescu – care solicitase viză pentru plecarea la fiul ei Dinu, emigrat în SUA în 1982 – ar fi spus vecinilor că va trece prin Germania şi va acorda „un interviu denigrator Europei Libere”, zvon aducător de aviz negativ. Locotentent-colonel la 14 septembrie 1988, şeful Securităţii judeţene Braşov, semnatar al unui raport-radiogramă către Direcţia I despre vizita unui grup de ziarişti din RF a Germaniei. Revenit la Direcţia a II, în 1989 era adjunctul gen. Emil Macri. 

Bucur Dumitru - secretar adjunct al Consiliului Politic al Ministerului de Interne la 28 iunie 1985, participant la Plenara Consiliului Politic al Trupelor de Securitate cu activul de partid. 

Bucur Gheorghe – plutonier-major în 1948-1950, funcţionar operativ în Direcţiunea Regională Securităţii Poporului Bucureşti, fost ajutor mecanic. 

Bucur Gheorghe  - născut în 1931 la Breaza, judeţul Prahova. Calificat în meseria de strungar şi primit în PMR în 1957, absolvent al Academiei Militare. Cu gradul de căpitan, în mai 1960, împreună cu colegul Nicolae Pira, erau ofiţeri răspunzători în urmărirea „bandei Gavrilă”. Cu gradul de general-maior şi funcţia de secretar de stat la Ministerul de Interne, la 31 august 1984, numele apare pe un fluturaş tipizat, completat cu textul următor: „Tovarăşului ministru Secretar de Stat Tudor Postelnicu. Vă înaintez alăturat lucrarea ordonată. Direcţia a IV-a va acţiona conform competenţelor ei [adăugat cu cerneală neagră] Secretar de stat la Ministerul de Interne general-maior GB”. La 12 octombrie 1984 avea 20 de ani vechime în Securitate, din care ultimii doi în funcţia de secretar de stat la Ministerul de Interne. În aceeaşi zi apare într-un raport cu propuneri de eliberări şi numiri în funcţii din cadrul Ministerului, respectiv pentru funcţia de şef al Inspectoratului Judeţean Braşov. În această funcţie, cu ocazia revoltei muncitorilor braşoveni din duminica de 15 noiembrie 1987, a refuzat să răspundă cererii Mariei Cebuc, secretar cu propaganda la Comitetul judeţean al PCR, de a interveni cu forţa pentru dispersarea manifestanţilor fără ordin venit de la Bucureşti. Ca parte a  represaliilor, a doua zi a fost destituit de generalul Emil Macri. Ulterior a fost numit şef al Şcolii de Perfecţionare a Cadrelor Departamentului Securităţii Statului. Având sediul la Grădiştea, aceasta era deservită în 1989 de 170 de persoane, respectiv 61 ofiţeri, 12 maiştri militari, 18 subofiţeri şi 79 de angajaţi civili. 

Bucur Marin – plutonier-major în 1948-1950, funcţionar operativ în Direcţiunea Regională a Securităţii Poporului Bucureşti, fost muncitor. 

Bucur Nicolae – maior în aprilie 1956, locţiitor al şefului Direcţia a II-a Contraspionaj, colonelul Rugen Szabo. La 16 septembrie 1958 a fost criticat împreună cu colegii de către ministrul Drăghici în cadrul şedinţei cu directorii şi locţiitorii lor din direcţiile regionale şi centrala ministerului. Cu gradul de colonel şi funcţia de şef al Direcţiei a IX-a din Direcţia Generală Tehnico-Operativă, la 15 iunie 1970 a avizat interceptarea şi traducerea unei scrisori primite de Elena Tomescu de la Marcel Werner din Israel. În aceeaşi funcţie, dar cu gradul de general-maior, la 1 decembrie 1971 a fost numit membru al consiliului de conducere al Direcţiei Generale Tehnico-Operative. Peste ani, la 8 decembrie 1976, împreună cu colonelul Bârzoi, a trimis Inspectoratului Judeţean de Securitate Prahova aprobarea Direcţiei I-a Informaţii Interne şi a Unităţii Speciale „S” privind urmărirea informativă a dizidentului Vasile Paraschiv. Cu acelaşi grad şi funcţia de şef al Unităţii Speciale „T”, la 17 noiembrie 1977 a fost nominalizat ca membru în comandamentul acţiunii „Riposta II”, adică contracararea intenţiilor de emigrare a cetăţenilor nemulţumiţi de situaţia dezastruoasă din ţară. 

Bucur Octavian – plutonier în Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă (U.M. 0666), arestat şi anchetat în evenimentele din decembrie 1989, apoi eliberat împreună cu toţi colegii de către procurorul militar, colonel magistrat Mircea Levanovici. 

Bucur Stan – plutonier în 10 iunie 1950, cosemnatar împreună cu plutonierul Teodor Stan al unei sinteze informative a Biroului Zimnicea privind starea de spirit a ţărănimii de pe raza lui de acţiune. 

Bucura Vasile – colonel la 6 mai 1983, şef al Securităţii Gorj, semnatar al scrisorii de înaintare a unei note privind o discuţie între Dumitru Ilinca Istrate şi Dobroiu Lepăduţa. 

Bucurescu N. Gianu – născut în 13 iulie 1934 în Domneşti, judeţul Ilfov. Calificat ca tehnician construcţii, a fost primit în PMR în 1956. Cu gradul de colonel şi funcţia de şef al Direcţiei Personal (Cadre) şi Învăţământ a semnat unele referate de cadre privind pe locotenent-coloneii Dumitru C. Istrate (la 25 februarie 1971), Victor Gh. Neculicioiu şi Horia Brestoiu (17 aprilie 1974), respectiv colonelul Ştefan Blaga (3 septembrie 1974). Avansat între timp la gradul de general-maior (la 30 decembrie 1982), prin raportul cu propuneri de numiri şi eliberări din funcţii înaintat lui Nicolae Ceauşescu la 12 octombrie 1984 de Radu Constantin a fost propus ca şef al Securităţii Municipiului Bucureşti. Avea 18 ani vechime în Securitate şi absolvise Universitatea Politică şi de Conducere, respectiv Facultatea de Drept, curs postuniversitar de criminologie-securitate. Printre altele, ca şef al Securităţii Municipiului Bucureşti, la 21 noiembrie 1988 a fost cosemnatar al unui „plan de măsuri priicnd prevenirea, descoperirea şi neutralizarea autorilor de înscrisuri cu conţinut necorespunzător şi a altor fapte de natură să afecteze interesele statului, pe raza municipiului Bucureşti”. La 6 februarie 1989 a fost numit adjunct al şefului Securităţii, generalul-colonel Iulian Vlad. În decembrie acelaşi an a condus personal statul major al operaţiunii secrete „Orient 89” având ca scop prevenirea asasinării dictatorului şi organizarea dispozitivelor represive în cazul izbucnirii unor revolte de stradă. Lovitura de stat din 22 decembrie l-a găsit alături de generalul Ţencu (şeful Unităţii speciale „T”) în afara sistemului preluării puterii de către noua echipă comunistă. Cu toată espectativa din acele momente, ulterior a fost cercetat în mai multe dosare privind evenimentele ambiguie din acele zile, dar nu a fost condamnat, intrând într-un con de umbră. După tipicul „emanaţilor”, a devenit om de afacei, fericitul proprietar al unei terase din centrul Bucureştiului, apoi al unei firme de calculatoare. A călătorit deseori în Occident deoarece fiica este căsătorită în Franţa cu fiul unui ofiţer care răspundea de Europa de est. A apărut în lista celor 33 de ofiţeri „deconspiraţi” de CNSAS şi publicaţi în „Monitorul Oficial”. 

Bucurescu Toma Petre – colonel în 1953. 

Bucuroiu Gheorghe – locotenent în 1948-1950, şef birou în Direcţiunea Regională a Securităţii Poporului Bucureşti, fost sondor. 

Bude Vasile – colonel în decembrie 1982, Serviciul 5, Direcţia I Informaţii Interne. Serviciul era condus de locotenent-colonelul Ilie Merce şi avea ca atribuţii munca informativă în sectoarele artă-cultură, presă, sănătate şi justiţie. În raportul de activitate al serviciului pe anul respectiv colonelul Bude a fost remarcat pozitiv pentru că a „acţionat mai sistematic în direcţia îndrumării, sprijinirii şi controlului corespondenţilor de la securităţile judeţene, materializate nu numai prin numărul mare de zile d edeplasare efectuate (534), cât mai ales prin sporirea eficienţei acestora”, respectiv negativ pentru „o insuficientă preocupare pentru îmbunătăţirea continuă a activităţii proprii şi perfecţionarea muncii în cadrul problemei în care lucrează”. În acest context şi pentru că era apreciat ca un ofiţer cu experienţă i se pretindea „să se manifeste mai activ în cadrul serviciului, să dea dovadă de mai multă iniţiativă şi angajare în rezolvarea problemelor de fond, să-şi organizeze mai bine inclusiv activitatea proprie, pentru a preveni înregistrarea de restanţe în realizarea la timp a sarcinilor”. Numeric, avea în reţeaua informativă 10 persoane (planificate-3, realizate-3, abandonate-2), 2 DUI închise, nici un caz în lucru, ci doar 4 în control şi 3 informări ale „organelor de partid”. 

Budecă Ştefan – maior la 4 ianuarie 1974 în Inspectoratul Municipiului Bucureşti (?), semnatar al unei note cu DUI-membri de partid închise în martie (Vasile Florea, redactor „Meridiane”, „nu a fost informat organul de partid”; Vasilescu Paul Adrian, profesor Institutul „Nicolae Grigorescu”), informatori-membri de partid abandonaţi în martie 1973 (Olteanu Ion – inf – Gatar ? Menet – casă gazdă) şi rapoarte din judeţe privind deplasarea ansamblurilor artistice. Cu gradul de locotenent-colonel, la 9 mai 1982 a fost nominalizat astfel într-un „raport privind concluziile ce se desprind din informaţiile care au existat la Securitatea Capitalei în legătură cu «Meditaţia Transcedentală»”: „3. Sursa «Constantinescu», din legătura lt.col. Budecă Ştefan, a semnalat, la 18 mai şi 7 iunie 1978, faptul că a intrat în legătură cu Stoian Nicolae, pe care l-a cunoscut în urmă cu 8 ani, şi a aflat de preocupările acestuia pe linia «Meditaţiei transcedentale», de acţiunile pe această linie organizate la Institutul de proiectări Carpaţi, Spitalul nr. 9, Institutul de Arhitectură «Ion Mincu» şi Pădurea Pustnicul. Totodată, a menţionat că soţii Stoian fac demersuri pentru oficializarea în ţara noastră a activităţii lor, intenţionînd să prezinte programele lor la Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie prin intermediul ing. Chiriac I., şef de secţie la acest institut. Informaţiile au fost prezentate de către şeful de colectiv – col. Matei Vasile, prin şeful serviciului, col. Georgescu Ion, în prezent pensionar –, adjunctului şefului Securităţii, col. Cepraga Constantin, care a ordonat măsuri de verificare a sursei «Constantinescu» şi a lui Stoian Nicolae, cooperarea cu Serv. 250 din Securitatea Capitalei şi cu col. Secuiu Constantin, din Direcţia a II-a. În continuare, lt.col. Budecă Ştefan, col. Matei Vasile şi col. Georgescu Ion nu au valorificat informaţiile obţinute şi s-au mulţumit cu precizările făcute de col. Olar Ioan, potrivit cărora acţiunea ar avea caracter oficial. II. Din analiza modului în care s-a lucrat în acest caz la Securitatea capitalei, se desprind următoarele concluzii: 1. Sursele «Lupescu», «Constantinescu» şi «Florin Ploieşteanu», care au semnalat şi participat la astfel de activităţi, nu au fost temeinic instruite şi nu li s-au dat sarcini concrete pentru clarificarea naturii legăturilor lui Stoian N. cu cetăţenii români, scopul real al acţiunilor acestuia, legalitatea aprobărilor, precum şi persoanele care au participat la instruire (...) 6. Stoian Nicolae a reuşit să înşele vigilenţa unor cadre din Securitatea capitalei. Avem în vedere pe mr. Dragotă Valer, col. Olar Ioan, lt.col. Budecă Ştefan, col. Matei vasile, col. Georgescu Ion şi col. Georgescu Emilian, care au luat cunoştinţă de acţiunile întreprinse, dar nu au sesizat pericolul şi, prin urmare, nu au acţionat în direcţia curmării acestei activităţi. De asemenea, col. Cepraga Constantin, deşi a dat indicaţii competente, nu a urmărit modul de realizare a lor”. 

Budişteanu Nicolae – în anii 1950 a fost anchetator penal al grupurilor înarmate care s-au opus sovietizării României, respectiv grupul fraţilor Arnăuţoiu. Cu gradul de locotenent-colonel, în aprilie 1956 apare ca şef Serviciul Organizare. Anul următor, ca şef al Direcţiei a III-a Informaţii Interne, a primit ordin de la ministrul Alexandru Drăghici „să intensifice munca de urmărire şi descoperire a autorilor manifestelor contrarevoluţionare şi a altor documente anonime, precum şi a elementelor care le difuzează, în aşa fel încît nici unul dintre aceştia să nu rămână nedescoperit”. Ca locotenent-colonel, la 28 mai acelaşi an şi-a dat acordul pentru un „referat cu propuneri de punere în supraveghere operativă” a fostului deţinut politic Gheorghe Simionescu, fost preşedinte al organizaţiei Sectorului II al Capitalei a Partidului Naţional Ţărănesc, condamnat la 5 ani detenţiune riguroasă şi 5 ani degradare civică pentru crima de complot, respectiv 20 de ani de muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale şi 5 ani închisoare corecţională şi 20.000 lei amendă pentru instigare la delictul de trecere frauduloasă a frontierei. Justiţia a dispus executarea pedepsei cea mai grea de 20 de ani de muncă silnică, transformată în 20 de ani temniţă grea şi 10 ani degradare civică. Ca şef al direcţiei a fost nominalizat astfel de ministrul Alexandru Drăghici cu ocazia „Sedinţei ce a avut loc în zilele de 2 şi 3 decembrie 1957 la care au participat directorii centrali şi din regiuni, şefii de servicii şi raioane”: „Un loc deosebit de important în activitatea Direcţiei a III-a şi a organelor sale exterioare îl ocupă organizarea corespunzătoare a muncii informativ-operative pentru descoperirea şi zădărnicirea acţiunilor duşmănoase a elementelor reacţionare în rîndul intelectualităţii şi a tineretului studios (...) În timpul urmăririi informative a elementelor reacţionare nu se ţine seama de legăturile pe care le au studenţii cu legionarii, ţărăniştii şi membrii altor foste partide burgheze şi naţionaliste, deşi aceştia sunt de fapt inspiratorii diferitelor manifestări duşmănoase din rândul tineretului. Şeful Direcţiei a III-a, locotenent colonel Budişteanu,  trebuie să ia măsuri energice pentru lichidarea lipsurilor existente, să intensifice controlul şi ajutorul ce se acordă organelor locale în acţiunile cele mai importante; să obţină o îmbunătăţire radicală a întregii munic informativ-operative; să-şi concentreze atenţia în direcţia descoperirii şi curmării activităţii duşmănoase a legionarilor şi în primul rînd a fruntaşilor lor; să ia măsuri active pentru infiltrarea agenturii verificate în centrele legionare şi în alte centre de emigranţi din străinătate, pentru a cunoaşte la timp intenţiile duşmanului împotriva ţării noastre; să intensifice munca de urmărire şi descoperire a autorilor manifestelor contrarevoluţionare şi altor documente anonime, precum şi a elementelor care le difuzează în aşa fel încît nici unul din aceştia să nu rămînă nedescoperit, să lupte pentru descoperirea şi lichidarea la timp a activităţii clandastinităţii duşmane din rîndul elementelor reacţionare”. În 1960, ca şef de direcţie îndeplinea funcţia de general-colonel, pentru care primea un salariu de bază de 3950 de lei, egal cu cel al funcţiei de general-locotenent. Avansat între timp la gradul de general-maior şi numit comandant al Şcolii de ofiţeri de Securitate, la 1 aprilie 1972 a semnat o adresă de însoţire către Inspectoratul Municipiului Bucureşti-Securitate a unui raport dat de elev caporal Ilie Teodorescu despre Lidia Dumitrescu, corectoare la „România liberă”. În text numele lui Nicolae Ceauşescu este şters, aşa cum e cazul şi cu alte file din acelaşi dosar al Presei. 

Buf Ion – căpitan în octombrie 1970, comandant al Companiei Pază Mamaia, judeţul Constanţa, nominalizat astfel în raportul intitulat „Principalele concluzii ce rezultă pentru activitatea comandanţilor şi a statelor majore din analiza evenimentelor ce au avut loc în serviciul de pază şi escortare în anul 1970”: „Comandanţii de subunităţi ca (...) nu au analizat cu răspundere situaţia concretă a fiecărui caz în parte şi nu au intervenit în mod oportun pentru lichidarea deficienţelor existente în executarea serviciului de pază şi escortare, nu au tras învăţăminte din evenimentele petrecute şi ca urmare, nu au luat măsuri eficace pentru remedierea stărilor de lucruri ce mai persistă în unele subunităţi”. Se avea în vedere faptul că „la Brigada pază Constanţa s-au produs în cursul acestui an un număr de cinci evadări din care două în grup (de trei deţinuţi). Semnificativ este că şi la această brigadă evadările au loc la batalioanele pază Constanţa şi Tulcea, ale căror comandanţi şi state majore organizează şi desfăşoară munca de control cu multe deficienţe”. În acest context, subunitatea comandată de căpitanul Buf era incriminată astfel: „Analizînd evadările de la compania pază Mamaia şi compania pază bacuri din Brigada pază Constanţa, se ajunge la concluzia că toate au aceeaşi cauză comună: superficialitate şi formalism în adoptarea unor dispozitive care să asigure paza deţinuţilor la punctele de lucru (...) Lipsurile pe linia aplicării instrucţiunilor privind organizarea şi întrebuinţarea trupelor de pază s-au constatat şi la compania pază Mamaia, unde serviciul de pază şi escortare s-a executat în condiţii necorespunzătoare vreme îndelungată (cîmp de vedere şi tragere limitat, accesul la punctul de lucru nereglementat, gardul împrejmuitor cu întreruperi, fîşia de control discontinuă). Deşi acestea s-au cunoscut de comandantul subunităţii, de ofiţerii din statul major care au executat control, nu s-au luat măsurile ce se impuneau, iar pregătirea evadării, sesizată cu mult înainte de către înlocuitorul la comanda companiei, căpitan Buf Ion, a fost tratată cu uşurinţă, acesta nu a raportat despre acest lucru şi nu a luat vreo măsură corespunzătoare pentru prevenirea evadării”. 

Buga Maria – maior la 9 ianuarie 1984 la Centrul de Informatică şi Documentare, Oficiul de informare documentară, nominalizată astfel într-un plan privind editarea publicaţiei interne: „Documentare în vederea reînnoirii rubricaţiei publicaţiei şi luarea măsurilor necesare pentru a asigura vignete, clişee şi zincuri adecvate titluri şi rubricile ce vor apărea în „Securitatea”/1984. Termen: 1 martie 1984, Răspunde: maior Buga Maria; (...)-Colaţionare, corectură şi tehnoredactare materiale în spalturi în vederea editării publicaţiei. Termen: 15 martie 1984, Răspund: maior Păuna Ana, maior Buga Maria.

Bugarschi Sava – sârb, locotenent în 1948-1949, Direcţiunea Regională a Securităţii Poporului Timişoara, identificat ca „agent titoist” în rapoartele adresate lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de către delegaţii CC al PMR care au făcut cercetări în zonă. Despre locotenentul Bugarschi se afirma că avea un trecut bogat în lupta de partizani din Iugoslavia ocupată de trupele naziste, motiv pentru care era suspectat de legături cu foştii camarazi, fiind în acelaşi timp şi omul de încredere al comandantului Direcţiunii, colonelul Ambruş Coloman. 

Bugnaru Traian – căpitan la 30 iulie 1952, participant la şedinţa Biroului II Topo, alături de 14 ofiţeri şi f.c. şi 70 soldaţi. Cu această ocazie maiorul Gheorghe Cârstoiu, şeful Secţiei Politice a Marelui Stat Major, a „prelucrat” lucrarea „Devierea de dreapta în sînul partidului”. La discuţii căpitanul Bugnaru a afirmat că „acţiunea lui Vasile Luca, Ana Pauker şi Teohari Georgescu a fost duşmănoasă, noi ajungem la titoism. Îi putem numi duşmani. Ei sperau că partidul nu va da la iveală toate legăturile [pe] care le-au avut cu aceste elemente. Condamn mîrşava lor acţiune”. 

Buhă Vasile – colonel în 15 martie 1985, Centrul de Informaţii Externe (UM 0544), locţiitor al colonelului Ilie Merce, şeful grupei operative „Eterul”, responsabilă de Postul de Radio „Europa Liberă”. Nereuşind să obţină mari succese, la 10 februarie 1986 Direcţia I Informaţii Interne a prezentat spre aprobare generalului Iulian Vlad o nouă organigramă a compartimentului destinat să combată posturile de radio străine, situaţie tensionată în care colonelul Buhă a rămas în funcţie. 

Buje Pavel – plutonier-major în 1948-1950, funcţionar operativ în Direcţiunii Regionale a Securităţii Poporului Bucureşti, fost mecanic. 

Bujeniţă Dumitru – căpitan în 1962, şeful Biroului 1, Direcţia a III-a Informaţii Interne, Serviciul 4. A fost avansat la gradul de maior în anul 1963 şi şef al Biroului 3, respectiv locotenent-colonel şi şef al Biroului 2 în 1970. A urmat avansarea la gradul de colonel, în 1975. În 1978 a fost implicat în operaţiunile privind intensificarea urmăririi persoanelor care au aderat la „Mişcarea Goma”. 

Bujor Gheorghe – locotenent major la 13 octombrie 1977, Brigada 65 Securitate Bacău, evidenţiat cu ocazia misiunilor executate pentru „asigurarea securităţii conducătorului partidului şi statului nostru pe timpul desfăşurării unor activităţi în judeţele Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ”. 

Bujor Mihalache – căpitan în 1948, şef de serviciu în Direcţia a X-a Administrativă şi Contabilitate, condusă de colonelul Alexandru Jurnu. 

Bujor Pavel - locotenent-major în anii 1979-1982, implicat în culegerea de informaţii despre dizidentul sindicalist Vasile Paraschiv prin informatorii „Titi Constantinescu” şi „M. Dobre”, cu care se întâlnea în locaţia conspirativă „casa Cişmigiu”. 

Bujor Gh. Vasile - locotenent major la 18 februarie 1968, şef secţie tip I la Secţia a III-a contraspionaj, Inspectoratul Judeţean de Securitate Gorj, numit în colectivul de conducere. Cu gradul de locotenent-colonel în Serviciul II, Direcţia I Informaţii Interne, la 26 februarie 1981 a semnat un raport informativ cu date furnizate de sursa „Pavel” despre revista „Flacăra”. 

Bulan Iacob – colonel în 18 iulie 1949, locţiitor politic al Comandamentului Trupelor de Securitate, condus de generalul-maior Eremia Popescu. Ca participant la şedinţa în care s-a discutat raportul asupra activităţii CTS şi Brigăzii Securitate Comunicaţii în prima jumătate a anului 1949, „tov. colonel Bulan Iacob arată că: Trupele de securitate îşi vor putea duce la îndeplinire sarcinile ce le revin, trebuie să fie buni infanterişti, chiar vînători de munte cu o pregătire politică ridicată. Ţinînd seama că în compunerea organică a unităţilor din Trupele de Securitate sunt subunităţi de artilerie, pioneri, transmisiuni etc. este necesar ca, Comandantul Trupelor să aibă în organica lui elemente de consiliere pentru fiecare armă, mai cu seamă pentru perioada de instrucţie şi eventual de acţiune a mai multor batalioane întrunite. Arată că controlul zonelor aşa cum se execută îl apreciază că este superficial, citînd cazul cînd un comandant de spate şi un ofiţer informator de la zonă au făcut controlul politic şi de instrucţie la o unitate. În acelaşi timp se semnalează că zonele iau măsuri care nu  se încadrează în dispoziţiunile date de Comandamentul Trupelor de Securitate. Cere ca pe viitor batalioanele să fie întărite în organica proprie cu un pluton sanitar.  Medicii nu-şi ridică nivelul profesional şi de aceea se remarcă că au o pregătire slabă pe care nu şi-o îmbunătăţesc. Nu au fost niciodată convocaţi în şedinţe de informare profesională. Se remarcă şi constituie o mare piedică lipsa materialelor de transmisiuni şi în special lipsa totală a aparatelor de transmisiuni radio. În ceea ce priveşte completarea deficitului în cadre să intervenim la M.A.N., deoarece prin concentrări de la vatră nu este o soluţie. Au rămas numai cadre slabe şi de acestea avem destule, ori noi avem destule elemente slabe sau elemente care au îndeplinit misiuni speciale pe lângă conducătorii dinainte. Arată că deoarece instrucţia şi acţiunea trupelor de securitate se sprijină pe cerecetarea care se execută de către elemente special instruite este necesar pentru coordonarea acestei instrucţii să se creeze un birou al cercetării în cadrul Comandamentului”. În aceeaşi zi a participat şi la şedinţa colectivului de lucru al Comandamentului Trupelor MAI şi CTS care a discutat şi luat unele hotărâri privind organizarea, funcţionarea şi uşurarea de sarcini a CTS, relaţiuni şi responsabilităţi între cele două structuri represive, încadrarea unităţilor (batalioane de Securitate şi Centre de instrucţie) şi dislocarea batalioanelor de Securitate. 

Bularca Ştefan – maior în 1973, locotenent-colonel în 1989 la Inspectoratul judeţean Braşov. 

Bularda Pompiliu – colonel la 17 mai 1970, ofiţer cu permanenţa la Comandamentul Trupelor de Pază, semnatar al unei „informări privind contribuţia trupelor de pază la acţiunile de prevenire şi combatere a efectelor inundaţiilor”. 

Bulăreanu Gheorghe – locotenent-colonel în 2 septembrie 1988, la Inspectoratul Judeţean de Securitate Vrancea, conform unui „tabel nominal cu cadrele Serviciului I: funcţia-ofiţer specialist II; problema în care lucrează: Învăţămînt; studii civile-facultatea de Drept, militare-Şcoala de ofiţeri miliţie”. Activitatea de poliţie politică reiese clar din „fişa personală: născut la 6.10.1946, Băicoi, Prahova, căsătorit, soţia asistentă medicală, 1 copil, ofiţer specialist II din 1.10.1985; vechime în MI-21, în U-20, de profil-16; studii politice-universitatea politică şi de conducere, calificativ ultimii 5 ani-FB; 11. Încărcătura: reţeaua informativă: total-120, sursă-112, gazde-8; D.U.I.-anul 1988-1, total 1; mape de verificare-deschise în 1988, 7; supraveghere informativă-189, cazuri 35, mijloace speciale folosite în 1988-T.O., simple 6; măsuri preventive: atenţionări 4, avertizări 2, informări P.C.R. 14, informări alte organe 4”. 

Buleandră Gh. Constantin – locotenet-colonel la 18 februarie 1968, locţiitor al şefului Direcţiei Regionale de Securitate Bucureşti, numit inspector şef al Inspectoratului Judeţean Teleorman. Născut la 21 aprilie 1932 în comuna Iedera, judeţul Dâmboviţa, unde a şi absolvit cele şase clase elementare în 1945. A „intrat în cîmpul muncii” ca băiat de prăvălie la un magazin de piese auto din Moreni (1945-1947), apoi ucenic şi strungar la societatea „Columbia” (1947-1952). În 1947 s-a înscris în sindicat, iar din 1949, odată cu absolvirea şcolii profesionale metalurgiuce, a fost secretar al organizaţiei UTM. Fiind remarcat pentru „că rea un tînăr harnic, disciplinat, preocupat să înveţe cît mai bine meseria, iar ca muncitor s-a situat printre fruntaşii în producţie şi activitatea obştească”, în aprilie 1952 a fost recrutat în MAI, înaintat la gradul de sublocotenent şi repartizat secretar tehnic la Secţia raională Videle, regiunea Bucureşti. Anul următor, timp de şase luni,  a urmat un curs de perfecţionare, după care a revenit ca lucrător operativ. Ascensiunea politică a continuat astfel: primirea în PMR (decembrie 1954), secretar UTM pe secţie şi membru al Biroului Comitetului raional UTM (1955-1956) şi membru al Biroului Comitetului raional de partid (1956). Profesional a evoluat astfel: locţiitor şef al Secţiei Raionale Videle (1955), şef al Secţiei Raionale Alexandria (mai 1956) şi locţiitor al şefului Direcţiei Regionale de Securitate Bucureşti (martie 1963). Era apreciat „ca un ofiţer capabil, bine pregătit profesional, cu putere de muncă, iniţiativă şi energic în acţiunile pe care le întreprinde”. În plus, „dovedeşte pasiune, operativitate, simţ de răspundere şi preocupare permanentă în organizarea judicioasă a muncii în subunităţile de care răspunde. Are o bogată experienţă în munca de securitate, cunoaşte bine problemele din sectoarele pe care le coordonează, se documentează temeinic asupra situaţiilor ce se ivesc pe teren, dă soluţii şi indicaţii bune în rezolvarea lor”. Abia în 1963 a absolvit liceul, urmând apoi cursurile Academiei de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu”. Ca omniprezent „membru al biroului comitetului de partid al întreprinderilor şi instituţiilor regionale, unde îşi aduce aportul la dezbaterea problemelor puse în discuţie”, exercita cu profesionalismul „activistului de partid în domenii speciale” un control eficient pe linie de poliţie politică. Ca răsplată firesască „a fost decorat cu ordine şi medalii ale R.S. România, înaintat la gradul de locotenent-colonel înainte de termen, iar în notările de serviciu i s-a acordat calificativul «foarte bine»”. Cu gradul de colonel şi funcţia de şef al Serviciului I al Securităţii  Judeţene Dîmboviţa, la 3 iunie 1975 a semnat o adresă de însoţire a unui raport trimis Direcţiei I Informaţii Interne (U.M. 0610) despre identificarea unor persoane. 

Buliga Vasile - locotenent-colonel, locţiitor al comandantului SRI din judeţul Bistriţa. După trecerea în rezervă în martie 1995, a condus filiala „Gelsor” Bistriţa şi sectorul zonal Transilvania, fără a solicita întotdeauna vizibil foştilor colegi să-l sprijine în culegerea de informaţii economice necesare extinderii societăţii. 

Buluta Corneliu Dan – plutonier în Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă (U.M. 0666), arestat şi anchetat în evenimentele din decembrie 1989, apoi eliberat împreună cu toţi colegii de către procurorul militar, colonel magistrat Mircea Levanovici. 

Bulz Gheorghe – comisar şef în vara anului 1945, implicat în coordonarea anchetării de către Direcţia Generală a Poliţiei a grupului tinerilor liberali anticomunişti din „Organizaţia «T»”, iniţiată şi condusă de avocatul Remus Ţeţu. Printre altele, în raportul de înaintare a arestaţilor către Curtea Marţială, remarca că la percheziţii au fost găsite manifeste „al căror conţinut este departe de a fi democratic, având afirmaţii nu numai cu caracter tendenţios, fascist şi antidemocratic, dar lezând relaţiile internaţionale ale statului român, atentând astfel la siguranţa statului”. Ca răsplată pentru slujirea guvernului antinaţional condus de Petru Groza, în toamna anului 1948 a fost racolat de Securitate cu gradul de maior şi funcţia de director adjunct al Direcţiei a II-a Contrasabotaj. Bucuria i-a fost de scurtă durată, pentru că peste numai doi ani a fost arestat, anchetat, judecat şi condamnat pentru crime de război şi apartenenţa la Mişcarea Legionară. Cel care a condus această anchetă a fost chiar fostul lui colaborator şi şef al anchetei din 1945, agentul sovietic Alexandru Nicolski, ajuns între timp general de Securitate. 

Bumbac Adrian – locotenent major la 20 iunie 1983 în Brigada 18 Securitate Constanţa, nominalizat astfel într-un „raport privind îndeplinirea programului de măsuri al Ministerului de Interne pentru perfecţionarea pazei obiectivelor de importanţă ddeosebită şi folosirea batalioanelor de securitate-miliţie”: „I. Referitor la perfecţionarea pazei obiectivelor de importanţă deosebită (...) Se constată încă insuficientă preocupare pentru creşterea şi îndrumarea cadrelor din subunităţile de securitate-obiective. După încadrarea lor în aceste subunităţi nu sînt ajutaţi să-şi îndeplinească în mod corespunzător îndatoririle şi nu sînt învăţaţi, cum trebuie să se comporte la serviciu şi în familie. De aceea unii nu îşi îndeplinesc în mod corespunzător obligaţiile de serviciu, recurg la practici neregulamentare în relaţiile cu militarii, neglijează familia etc. Exemple: lt.maj. Bumbac Adrian (...) din Bg. Sec. Constanţa”. 

Bundea Gavrilă – sergent-major în 1948-1950, om serviciu în Direcţiunea Regională a Securităţii Poporului Bucureşti, fost muncitor. 

Bunta Florian – colonel la 28 aprilie 1977, şeful Securităţii judeţului Ialomiţa, semnatar al unei adrese de însoţire a unui material despre ziaristul Ernest Paul Georgescu, aflat „în atenţia” Direcţiei I Informaţii Interne (U.M. 0610). 

Bunoaica Ion – „conform ordinului M.I. nr. II/01181 din 01.06.1983, mr. Bunoaica Ion se numeşte în funcţia de şef de stat major al Bg. 30 Sec. Timişoara”. Aşa a ajuns să fie implicat în tragedia „revoluţiei de la Timişoara”, cu gradul de locotenent-colonel şi funcţia de comandant al Brigăzii de Securitate (indicativ numeric UM 0520, indicativ telefonic „Steagul”, în prima zi a lunii aprilie 1987). După consumarea acestor evenimente sângeroase, s-a străduit să facă cunoscută istoria instituţiei şi să contribuie la reformarea ei prin cărţile publicate şi proiectele de acte normative elaborate şi propuse spre dezbatere. A preluat conducerea Trupelor de Jandarmi cu gradul de general-maior şi a murit într-un accident de elicopter, prăbuşit în zona localităţii Mogoşeşti din judeţul Iaşi în prima zi a lunii septembrie 1995. A murit alături de general-maior Ion Eugen Sandu, secretar de stat în Ministerul de Interne, colonel Alexe Mihai, şef de secţie în Comandamentul Trupelor de Jandarmi şi membrii echipajului, colonel Aurel Florea, locotenent-colonel Vasile Alexandru şi maistrul militar principal Silviu Paraschiv. 

Burac Ion – locotenent-colonel la 28 noiembrie 1972, şef serviciu în Inspectoratul Municipiului Bucureşti-Securitate, cosemnatar al documentului informativ „notă-sinteză privind lucrarea intitulată Jurnalul fericirii redactată de Steinhardt Nicu”. Urmare a acestei acţiuni de materializare a cenzurii oficiale, la 16 decembrie a semnat documentul prin care raporta condiţiile confiscării manuscrisului şi anunţa că se stabilise deja „ca zilele viitoare să declanşăm şi acţiunea de destrămare a anturajului”.  În iulie 1977, cu gradul de colonel şi funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului de Securitate al Municipiului Bucureşti, a fost implicat în urmărirea dizidentului sindicalist Vasile Paraschiv, împreună cu colonelul Ioan Lăzăruţ, şef de serviciu. Dintr-o „notă-raport”, datată 10 iulie 1978 rezultă că ofiţerii l-au contactat pe „Strungaru”, adică Alexandru Ungureanu, pentru a discuta situaţia lui „Pavel” după revenirea din Occident: „În concluzie, Strungaru a precizat că după discuţia pe care o va avea cu Pavel, indiferent de conţinutul acesteia, a acceptat un dialog cu organele de securitate, adăugînd că nu va acţiona decît în măsura în care pot fi rezolvate interesele sale personale”. Implicarea colonelului Burac în acest caz este demonstrată de ordinul rezolutiv pus pe planul de măsuri existent în acţiunea „Pavel”, amintit într-un „raport privind avertizarea numitului Ungureanu Alexandru”, fost membru al Partidului Social Democrat Independent (1945-1948) şi fost deţinut politic. La 6 ianuarie 1978 a semnat un raport către Direcţia I Informaţii Interne cu rezultatele verificării unei scrisori expediate de Ion Căpitanu lui Constantin Alexandroaie, redactor la „Agerpres”. La 9 mai 1982 a fost nominalizat astfel într-un „raport privind concluziile ce se desprind din informaţiile care au existat la Securitatea Capitalei în legătură cu «Meditaţia Transcedentală»”: „2. La 23 mai 1978, lt. Păunescu Silviu a primit o notă de la sursa «Florin Ploieşteanu», care semnala că soţii Stoian au venit din Franţa spre a instrui unele cercuri de membri yoga cu tehnica «meditaţiei transcedentale». În aceeaşi notă, se făceau menţiuni despre filialele existente în unele ţări din Europa Occidentală, precizîndu-se faptul că soţii Stoian au iniţiat cursuri la Policlinica «Dr. I. Cantacuzino» din Capitală, cu participarea a 50 de persoane. Acest material informativ a fost prezentat de şeful colectivului – cpt. Ciucă Ion, adjunctului şefului Securităţii – col. Burac Ioan, care l-a înaintat spre exploatare fostei UM 0920, fără să întreprindă măsuri de adîncire şi verificare a informaţiei (...) 7. Organizarea unor activităţi în cadrul serviciilor, ca şi la nivelul conducerii Securităţii Capitalei, s-a desfăşurat defectuos. Aşa cum s-a mai arătat, şefii de servicii – col. Olar Ioan şi col. Georgescu Ioan, cât şi adjuncţii şefului Securităţii – col. Georgescu Emilian, col. Burac Ioan şi col. Cepraga Constantin, nu au prezentat informaţiile obţinute conducerii unităţii. La rîndul său, şeful Securităţii Capitalei nu a controlat felul în care se valorifică informaţiile respective. Controlul activităţii cadrelor menţionate, ca şi analizele ce se impuneau a fi efectuate asupra reţelei informative implicate în acest caz, a fost defectuos, din care cauză nu s-au putut depista la timp neajunsurile ce s-au manifestat”. 

Burboi Gheorghe – colonel în ianuarie 1989, la sediul Securităţii din Bucureşti, Calea Rahovei. A fost anchetator al grupului de ziarişti de la cotidianul CC al PCR „România liberă”, în frunte cu Petre Mihai Băcanu, Mihai Creangă, Anton Uncu şi muncitorul tipograf Alexandru Chivoiu.