Home | Editoriale si opinii | Comunicate | | Comunicat - Apel la conștiință

Comunicat - Apel la conștiință

Autor:Redacția

| 01.02.2017
Foto credit. Vlad Petri

Foto credit. Vlad Petri

Situația actuală din România arată din ce în ce mai mult ca o zi din viața unui azil de psihiatrie. Politica a devenit, sau, mai bine zis, s-a confirmat ca locul preferat al Răului. În tot acest timp, noi, cetățenii, ne-am văzut „predați” puterii sub toate deghizările ei tradiționale: privilegiu, viciu și corupție. Corupția elitelor este însă, pe fond, a tuturor, într-o lume în care pare a câștiga mereu eterna incomprehensibilitate, înstrăinarea ireductibilă a culturii politice, a moravurilor, a fețelor și limbilor vorbite. Nu există cale mai bună de a distruge noțiunea responsabilității politice decât a privi haosul, războiul, violența ca simple simptome ale unei suferințe ce bântuie conștiința lumii în ansamblu. Norocul nostru este că puterea e reversibilă, iar călăul politic și victimele sale, cetățenii, sunt jumătăți interșanjabile ale aceluiași sistem falimentar.    

În pofida tuturor manipulărilor născute din eșecul moral și profesional al mass media din ultimii ani, conștiința cetățenească activă nu poate fi păcălită și, mai ales, nu poate fi în eroare. Cu alte cuvinte, ea este o conștiință privilegiată. Este sistemul de valori al celor care ies seară de seară în piață pentru a-și clama dreptatea și recupera contractul social în datele lui concludente. Autoritatea morală și politică trebuie să se întoarcă ACUM la cetățean. Că vom refuza să mai plătim taxele ori că vom lua pe sus locurile abuzului de putere, nesupunerea civilă devine din noaptea de 31 ianuarie 2017 o misiune legitimă și obligatorie. Prin ordonanța mișelească dată la ceas de noapte de reprezentanții guvernului PSD-ALDE s-a instituționalizat datoria de nesupunere. Pacea dintre guvernanți și guvernați a fost distrusă irevocabil. 

Se naște o nouă conștiință politică în aceste zile, inspirată de toată rezistența civilă a istoriei, de la Gandhi la Luther King și dincolo. Alegerea pe care trebuie să o facem este, nici mai mult, nici mai puțin, între democrație și despotism oriental. Haideți să ne vedem zilnic în piețe, în toate orașele țării și din ce în ce mai mulți, până când acești șobolani politici vor părăsi corabia puterii și vor fi trași la răspundere pentru toate abuzurile în funcție publică. Haideți să le arătăm că democrația nu este doar electorală și că exercitarea puterii statului trebuie să fie supusă unui control permanent și direct din partea cetățenilor. Într-o lume care devine pe zi ce trece un spectacol tot mai grotesc al corupției și populismului extrem, haideți să arătăm curaj, demnitate și spirit civic. Generația pe care o reprezentăm nu are dreptul la reluări, ci doar la viitor. Dacă prezentul cere luptă, să o purtăm. Ne vedem în stradă! 

     

 

Imprimă articol
Micşorează inalțimea scrisuluiMăreşte inălțimea scrisului

Comentarii

No comments
Comentează (toate câmpurile sunt obligatorii)

 

 

 
CAPTCHA image for SPAM prevention

 
PayPal
Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Această orbitoare absență a luminii

Această orbitoare absență a luminii

De veghe în lanul de secară

De veghe în lanul de secară

Sustine Militia Spirituala prin bannere
Linkuri utile
 
 
IRIR Alttext
© Miliţia Spirituală 2011
Termeni și condiţii Sitemap Designed by GreenAd