De la zeghe la uniforma de general

Miliţia Spirituală vă prezintă două imagini inedite cu fostul general-locotenent de securitate (r), Alexandru Nicolschi (n. 2 iun. 1915, Chişinău, Republica Moldova – d. 16 apr. 1992, mun. Bucureşti). Prima îl înfăţişează pe Nicolschi (cu ochii închişi şi lanţuri la mâini) în ianuarie 1942, la Penitenciarul Principal Aiud, alături de câţiva deţinuţi de drept comun suspectaţi că ar fi încercat să evadeze din penitenciar (în iulie 1941, Nicolschi fusese condamnat de către o instanţă militară la muncă silnică pe viaţă pentru tentativă de spionaj în  favoarea URSS; la Aiud îşi executau pedepsele spionii, trădătorii,  teroriştii, dezertorii şi cei mai periculoşi infractori). Patru deţinuţi condamnaţi la muncă silnică pe viaţă, printre care se afla şi celebrul criminal din anii ’30, Andrei Berilă, au început în iulie 1941 să sape un tunel în celula nr. 6 (situată în pavilionul celular nr. 2) al Penitenciarului Principal Aiud. În dreptul uşii celulei, aceştia au tăiat scândurile podelei, reuşind cu timpul să sape o groapă de circa 1 metru adâncime şi o jumătate de metru lăţime (pământul excavat îl băgau în buzunare şi îl împrăştiau cu ocazia plimbării sau îl transportau la closet cu ajutorul tinetei). Întreaga operaţiune a fost sistată în octombrie 1941, întrucât în timp ce săpau au întâlnit mai mulţi bolovani care nu au putut fi scoşi afară (au încercat chiar topirea acestora cu esenţă de oţet, însă metoda nu a dat roade). Tentativa de evadare a fost descoperită pe 10 ianuarie 1942 cu ocazia efectuării unei inspecţii. Nicolschi nu luase parte la tentiva de evadare, însă conducerea penitenciarului l-a inclus iniţial printre principalii suspecţi. Ulterior, s-a dovedit că Nicolschi nu participase la săparea tunelului subteran, lucrările de excavare a pământului fiind demarate înainte ca acesta să fie adus în celula „buclucaşă”.

În a doua fotografie, Nicolschi se află în planul secund al tribunei oficiale amplasate în Piaţa Victoriei din Capitală cu prilejul parăzii organizate de regim la 5 ani de la „Eliberarea ţării de către glorioasa Armată sovietică” – 23 august 1949. Nicolschi este îmbrăcat în uniforma militară de paradă, având gradul de general-maior de securitate (steaua de general o căpătase la înfiinţarea Securităţii – 30 august 1948). În prim-planul fotografiei îi regăsim pe preşedintele Consiliului de Miniştri, dr. Petru Groza, alături de Mareşalul sovietic, Kliment Voroşilov, secondaţi fiind de Ana Pauker, Vasile Luca şi Gheorghe Gheorghiu – Dej.

Cu trei zile înainte de realizarea fotografiei, Buletinul Oficial al RPR publicase HCM nr. 908, prin care ziua de 23 august fusese declarată „sărbătoare naţională”.

La data la care a fost realizat instantaneul, Nicolschi deţinea funcţia de subdirector general al Direcţiei Generale a Securităţii Poporului, funcţie din care controla toate Direcţiile centrale operative ale DGSP. 

Cu doar câteva săptămâni în urmă (30 iunie 1949), la sediul MAI din Bucureşti avusese loc o şedinţă cu toţi şefii Direcţiilor regionale de Securitate, în cadrul căreia a fost felicitată conducerea DRSP Timişoara, avându-l în frunte pe fostul interbrigadist, locotenent colonelul de securitate Ambruş Coloman. Acesta obţinuse rezultate importante în lupta cu partizanii anticomunişti din zona Teregova, reuşind ca în februarie 1949 să aresteze 80 de „bandiţi”. Nicolschi s-a deplasat personal la Timişoara şi a coordonat crunta anchetă care a urmat în subsolul Securităţii bănăţene. 12 dintre arestaţi au fost judecaţi în regim de urgenţă de Tribunalul Militar Timişoara, care, în ciuda presiunilor exercitate de Secuirtate, nu i-a condamnat pe toţi la moarte, ci doar pe 5 dintre aceştia (sentinţa a fost pronunţată în ziua de 25 iunie 1949). După primirea condamnărilor, ceilalţi 7 deţinuţi au fost trimişi la Penitenciarul Gherla. Pentru a-i lichida şi pe aceştia, generalul Nicolschi, în colaborare cu ministrul adjunct al MAI responsabil cu coordonarea activităţii sistemului penitenciar, Marin Jianu, au organizat readucerea acestora la Timişoara pentru un „supliment de anchetă”. În ziua de 1 august 1949, deţinuţii au fost urcaţi într-o dubă penitenciară, iar pe drumul dintre Penitenciarul Gherla şi Timişoara au fost executaţi.

Această fotografie este una dintre puţinele care îl înfăţişează pe Nicolschi în public. Din cauza funcţiei şi a atribuţiilor sale, Nicolschi era ţinut departe de prim-planul scenei politice. În interviul pe care i l-a acordat scriitoarei Lavinia Betea, Alexandru Bârlădeanu, ministru al Comerţului Exterior (1948 – 1954), spunea că auzise de Nicolschi însă:

Nu era de scos în lume, în mod oficial, cu funcţiile ce le avea (...) Sarcinile sale erau de represiune 

 Mulţumim istoricului Ştefan Bosomitu pentru că ne-a pus la dispoziţie această fotografie.

 HCM nr. 908 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 August ca sărbătoare naţională. Buletinul Oficial al Republicii Populare Române, nr. 54 din 20 august 1949.

 Alte activităţi profesionale ale lui Nicolschi în anul 1949 au fost: din ordinul superiorului său direct – generalul-locotenent Gheorghe Pintilie, a instalat tehnică operativă la domiciliile liderilor PMR, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Vasile Luca şi Teohari Georgescu (informaţiile exploatate erau transmise direct Moscovei, ai cărei agenţi secreţi erau cei doi generali); ordinul verbal transmis şefului Direcţiei Securităţii Capitalei, locotenent colonelul de securitate Tudor Sepeanu, de a executa o femeie dementă; participarea la şedinţa conducerii MAI la care s-a discutat desfiinţarea organizaţiilor sioniste şi pedepsirea celor care propagau sionismul ş.a.m.d. Detalii despre biografia generalului Nicolschi vezi în Mihai Burcea, Marius Stan, Mihail Bumbeş, Dicţionarul ofiţerilor şi angajaţilor civili ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Aparatul Central (1948-1989), vol. II, Iaşi, Ed. Polirom, 2011, pp. 552-586.

 Lavinia Betea, Partea lor de adevăr (Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu. Convorbiri; Maurer şi lumea de ieri. Mărturii despre stalinizarea României; Convorbiri neterminate cu Corneliu Mănescu), Bucureşti, Ed. Compania, 2008, p. 36.