Home | | Abdicarea Regelui Mihai aşa cum a trăit-o Emil Bodnăraş

Abdicarea Regelui Mihai aşa cum a trăit-o Emil Bodnăraş

Autor:Mihai Burcea

| 29.01.2012

În contextul declaraţiilor iresponsabile ale preşedintelui Traian Băsescu din ziua de 22 iunie a.c., Miliţia Spirituală şi IRIR publică stenograma unei şedinţe care a avut loc la Institutul de Istorie al PMR la data de 30 iulie 1959. Cu acest prilej, Emil Bodnăraş – membru al Biroului Politic al CC al PMR şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri – a oferit informaţii referitoare la unele documente de partid predate Arhivei Centrale a CC al PMR (la şedinţă au mai participat Nicolae Goldberger, director prim-adjunct al Institutului de Istorie al PMR de pe lângă CC al PMR şi Paul Niculescu-Mizil, membru al CC al PMR şi şef al Secţiei de agitaţie şi propagandă a CC al PMR).  

Aceste documente vizau mai multe momente decisive din istoria partidului în perioada ilegalităţii şi din cea a statului român după întoarcerea armelor: pregătirea actului de la 23 august 1944, demisiile membrilor PNL din guvernul Groza (noiembrie 1946), abdicarea forţată a Regelui Mihai din 30 decembrie 1947 ş.a.m.d. 

Iată ce declara Emil Bodnăraş referindu-se la pregătirea abdicării forţate a Regelui Mihai şi la pierderea în vâltoarea evenimentelor a actului original de abdicare: 

Al doilea rând de materiale reprezintă însemnările făcute în şedinţele Biroului Politic la 29 decembrie, respectiv 30 decembrie, privind măsurile legate de acest act şi cum ele urmau să se desfăşoare în concepţia noastră, măsurile de securitate, pază. Noi calculam cu eventuala rezistenţă şi atunci măsuri pentru a impune abdicarea cu forţa, desfăşurarea acţiunii la palat, măsuri politice şi în sfârşit pentru 30 decembrie detaliat cum urma să se desfăşoare acţiunea. Veţi vedea că aici s-au preconizat schimbări în guvern, în sensul trecerii tovarăşului Gh. Gheorghiu-Dej ca preşedinte la Consiliul de Miniştri – aşa rezultă din aceste însemnări. Aceasta este şi adevărul, am renunţat mai târziu pentru că am considerat că ar fi prea forţat trecerea comuniştilor peste tot. Iniţial se propusese: Groza, Parhuli (C. I. Parhon sau Ion Niculi-n.n.), Vaida, Voitec. Documentele sunt clare, nu este nevoie de alte explicaţii afară de aceste întrevederi ale lui Groza cu regele, pe care le voi descifra mai târziu. Următoarea însemnare reprezintă actul de abdicare cu corectările care s-au făcut. Actul a fost conceput de noi şi propus regelui (sublinierea noastră-n.n.). Acestea sunt documente mai târzii. Le-am dat pentru că actul de abdicare original, după câte sunt informat, n-a fost găsit până acum. El atunci a fost dat lui Teohari la Ministerul de Interne, tovarăşii au venit la Ministerul de Interne, aici în clădirea aceasta ne-am întâlnit, după ce s-a discutat cu regele. Actul a fost dat lui Teohari spre a fi imediat fotografiat şi publicat în presă şi nu-mi aduc aminte unde ar putea fi găsit acest act original. Aici este ciorna care arată diferitele nuanţe care au stat iniţial la baza întocmirii ei. Deci acestea sunt documente ceva mai târzii [1] 

Ne întrebăm, retoric desigur, cine erau trădătorii şi slugile ruşilor în acele vremuri: Regele Mihai sau Ana, Luca, Teo, Dej care după cum ştiţi băgau spaima în „burgheji”. În fine, preşedintele ţării (acest grav renghi jucat de soartă şi naivitatea electorală în ultimii ani) obişnuia să aibă opinii ameţitoare alături de soţie, în maşina personală (vezi „ţiganca împuţită”). De când cu al doilea mandat a trecut la next level, o face tot alături de cei „dragi”, dar mai în public. Măruntă aşadar opinia prezidenţială (zero barat cum ar veni), dar la fel de măruntă şi strategia de marketing a piticului vrâncean care deh… vlea si el să-si vânză levista

 


[1] Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, Fond 60 - Amintiri, memorii şi însemnări ale unor personalităţi despre situaţia economic-socială şi politică din România 1914-1970

Imprimă articol
Micşorează inalțimea scrisuluiMăreşte inălțimea scrisului

Emil Botnăraş in uniformă de general

Comentarii

No comments
Comentează (toate câmpurile sunt obligatorii)

 

 

 
CAPTCHA image for SPAM prevention

 
PayPal
Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Această orbitoare absență a luminii

Această orbitoare absență a luminii

De veghe în lanul de secară

De veghe în lanul de secară

Sustine Militia Spirituala prin bannere
Linkuri utile
 
 
IRIR Alttext
© Miliţia Spirituală 2011
Termeni și condiţii Sitemap Designed by GreenAd