Implică-te alături de noi!

Miscarea civică Miliţia Spirituală a fost înca de la bun început o stare de spirit. Fiind constant atât propriul exemplu de acţiune cât şi focarul natural al implicării altora, ne-am decis mai apoi să sistematizam aceasta stare de spirit într-un cadru civic instituţionalizat.

Având 10, în fine, permite să pilduim ideea de societate civilă românească prin acţiunile noastre. Şi cum simpla noastră prezenţă în spaţiul civic românesc n-a fost şi nici nu poate fi mai mult de un exemplu dătător de speranţă, vă chemam pe voi să puneţi carne pe aceste orizonturi de acţiune mai mult decât am putut noi face vreodată, de multe ori de unii singuri.

Forţa atitudinii civice stă în trăirea simultană a celor mulţi şi în obstinaţia cu care grupuri largi de cetăţeni aleg să-şi simbolizeze voinţa dincolo de puţinele momente electorale, impuse de jocul democratic. Noi, activiştii Miliţiei Spirituale, vă chemăm alături pentru ca împreună să încărcăm pe aceasta arcă a destinului civic românesc cât mai multă reprezentativitate. 

Implicaţi-vă activ, participaţi la acţiunile noastre, sugeraţi alternative, promovaţi-ne şi promovaţi-vă pe reţelele virtuale, puneţi afise, umpleţi oraşul cu stencil-uri, fiţi solidari şi gânditi pentru cetate. Fie că alegeţi acţiunea solitară, fie că vă alaturăţi nouă, ideea este simplă: e spre binele comun!

Miliţia Spirituală este un loc în care oricine poate accede prin spirit şi gând civic!

Implicaţi-vă alături de noi şi împreună vom schimba lumea celor de mâine.

Comentarii

TAU TEODOR , 13.07.2015, 09:40

NU AM MONEY DAR MA SIMT CU CONSTINTA CIVICA CAND DONEZ O IDEE ....
 
Comentează (toate câmpurile sunt obligatorii)

 

 

 
CAPTCHA image for SPAM prevention

Imprima articol!
Reduce inaltimea fontuluiMareste inaltimea fontului
 
 
PayPal
Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Această orbitoare absență a luminii

Această orbitoare absență a luminii

De veghe în lanul de secară

De veghe în lanul de secară

Sustine Militia Spirituala prin bannere
Linkuri utile
 
 
IRIR Alttext
© Miliţia Spirituală 2011
Termeni și condiţii Sitemap Designed by GreenAd