Home | | Politizare şi împărţire a câmpului în cultura instituţională românească. Cazul IICCMER

Politizare şi împărţire a câmpului în cultura instituţională românească. Cazul IICCMER

Autor:Raluca Grosescu

| 02.08.2012

Dacă despre conducerile succesive ale Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc s-a vărsat multă cerneală, despre bilanţul acestei instituţii, la aproape şapte ani de funcţionare, se ştie puţin. Polarizările şi instrumentalizarea politică a IICCMER, relaţiile tensionate dintre diversele conduceri, arătatul cu degetul spre management deficitar (toate acestea, atât la plecarea lui Marius Oprea şi a lui Dinu Zamfirescu în 2010, cât şi la plecarea lui Vladimir Tismăneanu, în 2012) au dus într-un con de umbră întrebările fundamentale: ce a făcut acest institut în şapte ani de activitate şi cui i se datorează acest bilanţ? 

Voi lăsa la o parte activitatea Institutului Naţional al Memoriei Exilului Românesc care nu și-a publicat rapoarte de activitate pe site. Voi face referire numai la IICCR, ale cărui rezultate au fost publice din anul constituirii sale şi a cărui activitate îmi este cunoscută din interior, în calitate de şef serviciu în timpul mandatului Oprea şi de director de departament şi de membru al Comitetului Director în timpul mandatului Tismăneanu - Stanomir. Deţinând funcţii de conducere de la constituirea institutului, îmi asum evident propria subiectivitate legată de acest subiect.    

 

IICCR sub Marius Oprea 

 

La finalul lui 2005, Marius Oprea şi Stejărel Olaru au înfiinţat IICCR cu sprijinul Primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu. S-a format un Consiliu din care făceau parte personalităţi intelectuale şi foşti disidenţi, iar până în 2010, echipa institutulului a realizat numeroase proiecte legislative, educaţionale şi de explorare a arhivelor. 

Au fost conduse intensiv campanii de exhumare a foştilor partizani anticomunişti ucişi de Securitate, toate coordonate de Marius Oprea. 

Au fost depuse 6 sesizări penale împotriva a peste 200 de responsabili politici şi militari comunişti, acuzaţi de crime comise pe criterii politice înainte de 1989. În ciuda efortului echipei IICCR de a constitui astfel de dosare, rezultatele s-au lăsat aşteptate, întrucât codul penal nu mai permitea judecarea acestor crime, iar procuratura a rămas cu bună ştiinţă imobilă. Cercetătorii IICCR au publicat în schimb un Dicţionar al comandanţilor de penitenciare din regimul comunist semnat de Mihai Burcea, Marius Stan şi Mihai Bumbeş şi un Dicţionar al penitenciarelor din România comunistă coordonat de Andrei Muraru.

 

La nivel legislativ, marea realizare a IICCR înainte de 2010 a fost adoptarea legii 221/ 2009 privind reparaţiile morale şi materiale către foştii deţinuţi politici şi urmaşii acestora. Alt proiect important, din păcate nematerializat, a vizat reducerea pensiilor foştilor securişti la cuantumul minim. 

În 2008, IICCR a iniţiat publicarea pe site a fişelor matricole penale ale foştilor deţinuţi politici, proiect coordonat de Dan Drăghia, şi care a adus o mare popularitate site-ului institutului. Tot pentru memorializarea victimelor, cercetătorii IICCR au publicat sub coordonarea lui Cosmin Budeancă seria de volume de interviuri Experienţe Carcerale. De asemenea, IICCR şi-a asumat împreună cu Arhivele Naţionale publicarea on-line a sute de fotografii provenite din arhiva PCR (proiect coordonat de Andrei Lascu), fotografii care astăzi se află gratuit la dispoziţia publicului.

 

La nivel educaţional, alături de Ministerul Educaţiei, IICCR a susţinut introducerea unui curs opţional de istoria comunismului pentru liceu. La iniţiativa subsemnatei, Raluca Grosescu, a fost redactat primul manual din Europa de Est consacrat istoriei comunismului. Proiectul O istorie a comunismului din România a câştigat în 2009 premiul pentru cel mai bun proiect educaţional al anului la Gala Premiilor în Educaţie. Au urmat cursuri de formare pentru profesori, concursuri pentru elevi, şcoli de vară, universităţi de vară pentru studenţi, marea majoritate coordonate de Raluca Grosescu, Luciana Jinga şi Cosmin Budeancă. De asemenea a fost creat un master pe istoria comunismului la Universitatea din Iaşi, coordonat din partea institutului de Andrei Muraru.

 

La nivel de parteneriate, IICCR a obţinut în 2010 statutul de partener al Fundaţiei Konrad Adenauer cu o finanţare anuală de 50.000 de Euro. Fără o activitate consecventă, echipa institutului nu ar fi putut beneficia de susţinerea celei mai importante fundaţii active în România pe tema reconcilierii cu trecutul. Alte zeci de mii de euro au fost atrase pentru proiectele educaţionale de la Ambasada Olandei, Ambasada SUA, Comisia Europeană, Fundaţia Dinu Patriciu. Au fost semnate parteneriate, din păcate unele rămase în fază de proiect, cu Institutul Memoriei Naţionale din Polonia şi cu Institutul pentru Studierea Regimurilor Totalitare din Republica Cehă. De asemenea, IICCR a demarat, alături de alte instituţii similare din Europa de Est, proiectul Platforma Memoriei şi Conştiinţei Europene.

 

În ceea ce priveşte cercetarea, în acea perioadă a început explorarea masivă a unor fonduri arhivistice, bază a publicaţiilor viitoare. Au apărut cu sprijinul IICCMER peste 20 de volume: monografii, memorii, colecţii de documente. Dintre volumele publicate de IICCR până în 2010, în afara dicţionarelor mai sus menţionate, amintesc: Ruxandra Ivan (coord.), Transformarea socialistă. Politici ale regimului comunist între ideologie și administrație, Iași: Polirom, 2009; Alin Mureșan, Dumitru Lăcătușu, Casa terorii. Documente privind penitenciarul Pitești (1947-1977), Iași: Polirom, 2009; Stelian Tănase (coord.), „Dosarul Brucan. Documente ale Direcţiei a III-a Contraspionaj a Departamentului Securităţii Statului (1987-1989)”, Iași: Polirom, 2008. 

Nu a existat însă un program de traduceri şi publicaţii internaţionale, iar integrarea IICCMER în lumea academică internaţională a fost la rândul ei scăzută. De asemenea, deşi a preluat fosta închisoare de la Râmnicu Sărat în vederea transformării ei în memorial, institutul nu a reuşit să facă nimic în acest sens, proiectul constituind un eşec până în 2010.       

 

IICCMER sub Vladimir Tismăneanu

 

Vladimir Tismăneanu şi Ioan Stanomir (preşedinte executiv) au fost numiţi la conducerea IICCMER de către Emil Boc în martie 2010. Din legea de reorganizare a IICCMER emisă de guvernul Boc în februarie 2010 a fost scoasă atribuţia institutului de a depune sesizări penale către procuratură. Nu că acest lucru împiedica investigaţiile cu adevărat, dar el însemna, cel puţin la nivel simbolic, că IICCMER trebuia să se ocupe mai degrabă de altceva decât de a aduce în faţa instanţei responsabilii comunişti. Treptat însă, mandatul Tismăneanu – Stanomir (numit preşedinte executiv) a început să îşi arate în mod clar calităţile. Pe de o parte, au fost continuate numeroase proiecte demarate pe timpul lui Marius Oprea (fişele matricole penale, fototeca on-line, universitatea de vară de la Râmnicu Sărat, şi diverse proiecte de cercetare bazate pe explorări inedite ale arhivelor etc.). Pe de altă parte, au fost iniţiate proiecte noi de succes. 

 

Dacă exhumările şi sesizările penale au fost neglijate (cu excepţia unei campanii conduse de Adrian Cioflâncă, din păcate fără succes), echipa IICCMER a făcut în schimb lobby şi a contribuit la modificarea codului penal, în sensul declarării crimelor împotriva umanităţii ca imprescriptibile, indiferent de data la care au fost comise. Acest lucru dă încă posibilitatea de a condamna responsabili comunişti, dacă se dovedeşte că actele lor pot fi definite drept crime împotriva umanităţii (ceea ce se aplică de fapt marii majorităţi a crimelor comunismului). Mandatul Tismăneanu – Stanomir îşi poate asuma în acest sens un succes important. 

Tot la nivel legislativ, IICCMER a fost iniţiatorul legii 198/ 2011 privind zilele comemorative ale victimelor fascismului şi comunismului (23 august) şi ale victimelor Revoluţiei (21 decembrie). De asemenea, s-a făcut lobby unui proiect legislativ similar celui al lui Marius Oprea, privind diminuarea pensiilor foştilor securişti (fără succes însă).

 

La iniţiativa lui Mihail Neamţu a fost demarată o campanie de promovare a închisorii de la Râmnicu Sărat în vederea transformării ei în memorial. Expoziţiile, site-ul dedicat închisorii, precum şi lobby-ul către diverse autorităţi (muncă realizată sub coordonarea Adelinei Ţînţariu) au condus la înscrierea închisorii pe lista de reabilitare a Ministerului Culturii, urmând ca anul acesta să fie investiţi acolo primii bani. 

Pentru prima oară există sondaje care arată modul în care românii se raportează la regimul comunist, sondaje realizate gratuit în 2011 şi 2012 de CSOP pentru IICCMER. 

La nivel educaţional, proiectele demarate înainte de 2010 au fost aproape în totalitate continuate de către cercetătorii institutului. Printre proiectele noi, menţionez Caravana Cinematografică (coordonată de Angelo Mitchievici) – modalitate inedită de a prezenta comunismul tinerilor prin intermediul filmului – şi site-ul  HYPERLINK "http://www.istoriacomunismului.ro" www.istoriacomunismului.ro coordonat de Raluca Grosescu şi Marius Stan şi realizat în colaborare cu Fundaţia Soros, proiect care a obţinut Premiul II la Gala Societăţii Civile 2012 (secţiunea educaţie). 

 

La nivel de parteneriate internaţionale, marea realizare a fost semnarea unui acord cu Hoover Institution în vederea digitizării întregului fond arhivistic al Radio Europa Liberă secţia română (proiect coordonat de Damiana Oţoiu). Au fost semnate de asemenea constituirea oficială a Platformei Memoriei şi Conştiinţei Europene şi diverse acorduri cu universităţi şi instituţii similare din străinătate. Finanţări au fost în continuare atrase de la Ambasada Olandei, Ambasada Franţei, Ambasada Elveţiei, Ambasada Poloniei, Fundaţia Pro-Patrimoniu etc.  

Realizarea cea mai mare a mandatului Tismăneanu – Stanomir este însă activitatea de cercetare şi editorială a IICCMER. În primul rând, a fost iniţiată o serie de traduceri (coordonată de Vladimir Tismăneanu şi Bogdan Iacob) din nume sonore ale literaturii internaţionale despre comunism (Ken Jowitt, Stephen Kotkin, Eric Voegelin, Daniel J. Mahoney, Timothy Snyder, Anne Applebaum, sau Rober C. Tucker – acesta din urmă nefiind un prieten al lui Vladimir Tismăneanu, aşa cum a susţinut într-o conferinţă de presă Dinu Zamfirescu, ci fost profesor la Princeton şi expert în Marx şi în istoria Uniunii Sovietice, decedat cu doi ani înainte de traducerea cărţii lui în română). 

 

În afara acestor traduceri, au fost publicate, în numai doi ani, 21 de cărţi semnate sau îngrijite de cercetători români (cu menţiunea că niciun volum al lui Vladimir Tismăneanu nu a apărut pe banii institutului, aşa cum niciun volum al lui Marius Oprea nu fusese niciodată susţinut financiar de IICCR). Printre ele, amintesc Politica Pronatalistă a regimului Ceauşescu, semnată de Corina Doboş, Luciana Jinga şi Florin Soare, Umbrele Paradisului a lui Angelo Mitchievici, sau Zidul de Sticlă. I. D. Sîrbu în arhivele Securităţii, semnată de Clara Mareş (carte premiată de Observator Cultural în 2012, la secţiunea eseu). 

Pentru prima oară, a fost iniţiat un jurnal academic internaţional specializat în studii despre comunism şi memoria acestuia, History of Communism in Europe, coordonat de Marius Stan şi Corina Doboş. 

 

Un alt punct forte al IICCMER în perioada 2010 – 2012 a fost internaţionalizarea institutului, prin organizarea de numeroase conferinţe internaţionale pe teme precum moştenirea comunismului în Europa de Est, justiţia de tranziţie în regimurile postcomuniste, memoria Holocaustului şi memoria Gulagului, gen şi politică sub comunism etc. Vladimir Tismăneanu a reuşit să atragă în consiliul ştiinţific nume importante ale istoriei şi analizei comunismului, precum Mark Kramer, Paul Hollander, Janos Rainer, Andrzej Paczkowski, Maria Bucur, Lavinia Stan, Anna Kaminsky ș.a.m.d. Faptul că actuala conducere a IICCMER nu îi cunoaşte, nu este vina lui Vladimir Tismăneanu, ci un semn de neinformare. De asemenea, pentru cercetătorii IICCMER, mandatul Tismăneanu – Stanomir a însemnat posibilitatea de a se integra în lumea academică internaţională prin participarea la conferinţe în străinătate şi stabilirea de diverse parteneriate. Rolul secreturului ştiinţific al IICCMER, istoricul Bogdan Iacob, în realizarea tuturor acestor proiecte şi obiective, trebuie, de asemenea, semnalat.  

Punctul slab al mandatului Tismăneanu – Stanomir a fost fără îndoială diminuarea campaniilor de exhumări şi a sesizărilor penale, obiectivul principal al institutului la constituirea sa. 

 

Cum să duci în derizoriu un institut de cercetare sau metehnele politizării IICCMER

La plecarea lui Marius Oprea de la IICCR în martie 2010 (transformat în IICCMER după fuziunea, în noiembrie 2009, cu Institutul Naţional al Memoriei Exilului Naţional condus de Dinu Zamfirescu) nu a existat în presă un bilanţ al activităţii institutului. Dezbaterile s-au polarizat în jurul personalităţilor şi legitimităţilor lui Marius Oprea şi Vladimir Tismăneanu. Au urmat atacuri în presă la adresa ambilor şefi ai institutului. De la Secretariatul General al guvernului Boc au apărut zvonuri care îl acuzau pe Oprea de management deficitar şi cheltuieli nejustificate. A fost sesizată Curtea de Conturi, s-au luat în derâdere publică programele institutului de până atunci. Mă refer aici la pozițiile lui Mihail Neamţu, director ştiinţific al IICMER, care s-a pronunţat împotriva investigaţiilor forensice, pe care înţelegea să le înlocuiască doar cu producţii academice. La rândul său, Tismăneanu a fost acuzat de bolşevism, de anticomunism fals, de oportunism. În unele articole din presă s-a ajuns chiar să se vorbească despre un antagonism „morţi” versus „cărţi”. A urmat o restructurare, introducerea unui nou ROI, angajaţii fiind balansaţi dintr-un departament în altul, iar bilanţul efectiv al institutului neglijat în contextul unui război politic şi de împărţire a câmpului. 

 

La fel, după schimbarea conducerii în mai 2012, bilanţul IICCMER în ultimii ani de activitate a fost ignorat în spaţiul public şi înlocuit cu aceleaşi acuzaţii care îi fuseseră anterior adresate lui Marius Oprea în 2010: management deficitar, cheltuieli nejustificate (care însumate nu depăşesc 13.000 E în peste 2 ani în cazul lui Vladimir Tismăneanu, şi care, evident, în calitate de preşedinte al Consiliului Ştiinţific trebuia să se deplaseze în România, să locuiască undeva, şi să aibă o linie telefonică pentru a putea comunica cu conducerea executivă). Alte declaraţii ale noii conduceri IICCMER au sfidat însuşi modul de funcţionare a unei instituţii de cercetare: cum că invitaţilor la o conferinţă internaţională nu ar trebui să li se plătească cheltuielile de deplasare, ci ar trebui să fie onoraţi de simpla invitaţie a unei instituţii din România; cum că seminariile academice trebuie în mod obligatoriu să umple amfiteatre şi să aibă mediatizare (sunt curioasă ce părere ar avea despre acest lucru laboratoarele de cercetare de la Harvard sau de la CNRS Franţa); cum că a vorbi despre istoria comunismului în SUA este aberant, întrucât nu a existat comunism în America; cum că este preferabilă enclavizarea în spaţiul naţional a unui institut de cercetare, deschiderii lui către lumea academică occidentală, întrucât acest lucru presupune costuri.

 

La fel ca în 2010, vedem acum dispariţia de pe site-ul IICCMER a numelor din vechea conducere. Ca şi când, odată cu plecarea lor, istoria pe care au scris-o la institut se şterge. Ca şi cum nu ar fi trecut pe acolo. Nicio instituţie respectabilă nu scoate de pe site-ul ei numele celor care au condus-o. Marius Oprea s-a întors la IICCMER ca director de departament. Este oarecum o formă de reparaţie care i se face după debarcarea din 2010, dar în prezentarea lui de pe site nu găsim niciun cuvânt despre faptul că a fost fondatorul acestui institut.

 

Evident, dacă la IICCMER au existat cheltuieli nejustificate, ele trebuie făcute publice şi sancţionate. Dar acest lucru nu trebuie să arunce total în derizoriu activitatea institutului. Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului: atât lui Marius Oprea, cât şi lui Vladimir Tismăneanu. Să facem un bilanţ critic, dar onest, al celor două mandate şi apoi al celui care le succede. Iar acest lucru nu se poate face decât prin depolitizarea IICCMER! Dacă fiecare nouă conducere apare cu propriul ei militantism politic şi cu noua ei organigramă, acest lucru reprezintă un proces extrem de nefast pentru cultura instituţională a unei structuri de stat. Fără depolitizarea IICCMER, fără o regândire radicală a cadrului legislativ pe baza căruia funcţionează, fără scoaterea la concurs a posturilor de conducere şi ocuparea lor pe criterii de competenţă, pe un termen precis, care să nu depindă de alternanţele politice, activitatea institutului va continua să rămână în spaţiul public subiectul desuet al unui război politic şi de împărţire a câmpului. 


 

 

Imprimă articol
Micşorează inalțimea scrisuluiMăreşte inălțimea scrisului

Comentarii

viorel rogoz , 23.10.2013, 17:42

Cazul George Vulturescu

Viorel Rogoz a zis:

Un cuplu de securisti pe care C.N.S.A.S-ul nu mi l-a deconspirat prompt. Se numesc George Vulturescu (in acte Gheorghe Pop-Silaghi) si Claudia Vulturescu (colonela de Securitate). A cerut si Uniunea Scriitorilor, oficial, sa se comunice care este identitatea delatorului “S3”. L-am descoperit cu oroare in Dosarul de Urmarire Informativa, criptat ‘Poetul”, deschis de Securitate poetului Radu Ulmeanu. Prieteni ai turnatorului , pe care l-am idenificat ca sursa “S3’-(Vulturescu!), mi-au cerut să justific afirmațiile în legătură cu activitatea securistică a familiei Vulturescu. Aduc câteva detalii (nu toate!), reproducând dialogul cu Radu Cenan, pe care l-am purtat pe blogul unui distins intelectual, Liviu Ioan Stoiciu.

Radu Cenan
aprilie 23rd, 2011 at 12:35
Am citit şi eu dezvălurile din “Acolada”, referitoare la sotia lui Vulturescu. Femeia e insa mai respectabilă decât liota de turnători devoalată recent, iar Vulturescu e chiar un poet autentic, un excelent director de revistă şi un om de onoare. Să nu exagerăm, domnilor!

Viorel Rogoz
aprilie 26th, 2011 at 14:09
Claudia Vulturescu a lucrat la Departamentul “S”(sef col.Mircea Irimia, cu indicativul “S1″) unde i-au facut de petrecanie profesorului Ioan Ternaru (dupa o suita de anchete, intr-o zi, l-au ridicat pe OM de acasa si l-au dus…E dus si azi…Era in 1984. De l-ar fi lasat printre cei vii, avea timp suficient sa se intoarca. Doar ca DRUMUL SPRE UNITATEA DOAMNEI VULTURESCU A FOST UNUL FĂR’ DE INTOARCERE. Onorabilă doamnă, doamna asta Vulturescu, nu-i asa , Radu Cenan?)
Deci, doamna Vulturescu a avut, in indicativ un « S ». Iar, in dosarul lui Radu Ulmeanu, apare ca turnator « S3 ». Acesta a fost utilizat cu aprobarea sefului Securitatii. Ori, se stie, membrii familiilor de securist erau folositi doar cu aprobarea comandantului. Aici, e dator George Vulturescu sa faca lumina. Ar putea si el sa-si puna cenusa in cap si sa spuna, ca altii, ca asa au fost vremurile. Prietenii, oricum, l-au iertat. Din moment ce fac interventii sa nu-i mai pun numele in « Acolada ».

• Radu Cenan
aprilie 26th, 2011 at 14:47
Cat i-am cunoscut eu, familia Vulturescu e una onorabila. Ca om de cultura G. Vulturescu e un poet stralucit, care tine in viata o publicatie excelenta, Poesis. Ca e sapat pe plan local de tot soiul de invidiosi, asta nu e decat ceva traditional spiritului mioritic. Domnul Rogoz ca oenolog si folckorist ar trebui sa stie mai bine povestea cu cei trei pacurarei.

• Viorel Rogoz
aprilie 26th, 2011 at 20:24
O stiu si cu cei doi Vulturei…Mie cel mai mult imi place poetul cand tine discursuri publice…”Asa deci”…”nu-i asa?” …”asa “…Discutăm altundeva. Eu sunt unul dintre cei care l-au sustinut pe fostul culturnic-metodist, in ’90, la atestarea pe post, cand fostul meu coleg Corneliu Balla a pus problema eliminarii sotului de Securistă din Sistem (“Sistemul Culturii!”). “Poesisul” a fost argumentul forte pe care l-am adus atunci. Numai ca, intre timp, am descoperit dosarele de la CNSAS, CEALALTA FATA A FAMILIEI PE CARE Dv. O CONSIDERATI “una onorabila”. Am descoperit ca, in Institutia ONORABILEI DOAMNE VULTURESCU , profesorul osan, autor de scrisori impotriva lui Ceausescu, pe nume Ternaru, a fost adus la Biroul “S”, (“onorabilul” loc de munca al aceleiasi doamne), intr-o noapte a anului 1984, cu ajutorul patriotilor de acolo, și incă nu s-a intors la copii si la nevasta. S-o fi inaltat la Ceruri…Pentru astfel de fapte minunate, propun ca onorabilei doamne sa i se ridice o statuie.. Iti sugerez sa initiezi in acest sens o colecta publica..Mai sunt oameni ca dumneata care vor fi onorati s-o transpuna, pe admirabila ofitera, in bronz, marmura sau granit… Iti mai recomand, asta numai dumitale care esti un admirator al poetului, sa citesti Acolada nr. 4 / 2011 (vezi. pag.20-21 : “George Vulturescu-un voluptuos al penisului captiv”.Vei vedea cât de Sus poate coborî un mic geniu care, vorba dumitale, “strălucește” în literatură..Cred ca Manolescu nu mai doarme noptile de necaz că a omis să-i dedice un capitol în a sa “Istorie…”.) P.S.- Cu invidia n-am niciun fel de raporturi. Am plecat la Baia-Mare in clipa cand au venit la cârmă tot felul de fesenisti, peremistiti, peuneristi. In ciuda faptului ca m-au inaintat in inaltul grad de director peste întreaga “Cultură”( fara sa-mi ceara consimtamantul!). Am lasat onorabila functie fostilor activisti…Desi, sub ministeriatul Plesu-Andor, initiasem cateva proiecte… De anvergură…

Viorel Rogoz
Un P.S- in « Acolada », nr. 5 / 2011, referitor la apararea cuplului Vulturescu : Un oarecare LASZLO ALEXANDRU, ale cărui conferinte ştiintifice (vezi festivalul ≪FIRE DE TORT!≫) sunt foarte apreciate de minerii din Rodna (după cum am aflat in timp ce derulam o anchetă etnologică de teren), intervine, pe internet, cu o filipică ambiguă, dar care se vrea o caldă strangere de mană, duioasă imbărbătare adusă Familiei Vulturescu, aflată in grea suferintă, după ce partea bărbătească a insolitului melanj mitoman şi-a adjudecat titlul de Pinocchio – prin inventarea unui dezonorant penis captiv cu a cărui demantelare, in ultima vreme, poetul născut pe aliniamentul mitic Nord-Vest —> Nord-Est (secondat de securista lui colonelă) s-a afirmat. Iată-l pe vanătorul de sconcşi, amirosind pestilentele desfundate, in editie princeps, de revista „POESIS”: ≪P.S. Nu lipsesc miasmele de latrină din această revistă impodobită ca pomul de Crăciun.
Un oarecare Viorel Rogoz işi intitulează „dezvăluirile” despre un poet concitadin şi sotia acestuia: George Vulturescu – un voluptuos al penisului captiv (p. 20-21). Cine zice – aşa să i se-arate!≫ (vedeti, dacă mai apucati şi dacă vă descurcati, revista crepusculară „Tribuna”, in editie populară online!). E de mirare că a-vidul de publicitate Laszlo işi incheie maledictia cu o anatemă prevestitoare: „Cine zice – aşa să i se-arate!” Păi, George Vulturescu zice, intr-un „J’ACCUSE!” furibund in urma căruia a ieşit cu revista pătată. Şi nici obrazul, atat cat mai are, nu mai exprimă o figură intrutotul imaculată… Aşteptăm siderati deconspirarea de către C.N.S.A.S. a sursei S3 din D.U.I.«POETUL», o bubă malignizată, pritocită de Institutia Răufamată a securistei-sotii, unui fioros duşman al Poporului:Radu Ulmeanu
Răspunde · Îmi place · Urmăreşte postarea · acum 14 ore

Marcel Papuci

In tara asta, turnatorii sunt "cetateni de onoare".

Doi turnatori sunt propusi sa li se acorde titlul de “om al anului 2012″. Unul, Rudolf Fatyol, este directorul Filarmonicii din Satu-Mare si a turnat de a stins. Al doilea , George Vulturescu, este in lucru la C.N.S.A.S. ca turnator sub numele de cod “S3″ si, scrie presa, a turnat cu aprobare speciala deoarece sotia i-a fost colonel de securitate la Baia Mare. Turna sistematic un poet din Maramures care semneaza Radu Ulmeanu.
 

Kartouche , 18.08.2012, 12:49

Lupte la baionetă pe cadavrul Securitaţii

Totată lumea înfierează Securitatea, fosta securitate, care de fapt, a decedat mortal în 24 decembrie 1989, când a fost înghiţită de armata revoluţionară, în frunte cu glorioasa aripă KGB, în principal, infiltrată şi ea de oameniii MI6, DTS, AVO şi chiar UDBA. Certificatul de deces a fost semnat de domnul Iliescu, contrasemnat de domnul Petre Roman. Odihnească-se în pace, cum ar zice un creştin. Ba unii i-ar mai adăugă, în grai ardelean, Dunezeu să o ierte şi să o hodinească. Fie-i ţărâna uşoară, ar completa un moldovean. A socombat, nu mai există, am îngropat-o ! Despre morţi ? Numai de bine ! Acum ar trebui să fie linişte, am scăpat de ea, ducă-se pe apa sâmbetii !
Dacă cineva însă, vreun securist a comis fapte penale împotriva persoanei, e normal că trebuie să răspundă. Si în regimul totalitar existau şi mai există şi acum, infracţiuni contra integrităţii şi libertăţii persoanei. Cum şi minorii cunosc că răspunderea este individuală, că persoana ce are deplină capacitate de exerciţiu este singura care suportă consecinţele faptelor sale, mi se pare firesc să răspundă cei care au încălcat legile . Un impediment sau mă rog, o cerinţă a legii : persoana vătămată, care a fost lezată în drepturile ei trebuie să depună plângere împotriva făptuitorului. Repet : persoana care a adus atingere vieţii, integrităţii şi libertăţii persoanei este pasibilă de pedeapsă, răspunde penal. Numai că aceste fapte trebuie probate. Si au fost cazuri rezolvate, soldate cu detenţia unor ofiţeri din fosta securitate pentru asemenea fapte.
Numai că deşi desfiinţată, Securitatea mai dă de mâncare la peste trei sute de persoane, face doctori în ştiinţe, acordă titluri universitare, premii şi medalii, chiar distincţii mondiale pentru literatură, pe coroane serioase, în consecinţă, se pare că trăieşte. Traiască Securitatea care acordă locuri de muncă, salarii de ministri, sporuri la salar pentru „doctor în secuiritate”, ce să mai spun de dreptul de autor pentru scrierile din cotidiene şi săptămânale cu tematică „securistică”, de cărţile despre securitate scrise de securişti şi nesecurişti, într-o armonie creatorae, indiferent dacă se scrie de bine sau de rău. Atunci, să credem că Securitatea a murit ? Nici vorbă ! Ea a devenit o marfă de piaţă şi pe piaţă, care se vinde pe bani buni şi se cheltuie şi mai mulţi pentru a o înfiera.
Lumea apreciază că asta e normalitatea, să înfiereze mortul de la groapă, deşi ştiu sigur, că nu se mai întoarce, asta fiind o certitudine stabilită din vechime, ei se mai luptă pe cadavrul ei, acum oale şi ulcele sau în cel mai bun caz, nişte moaşte, pe care vor să le atingă, să şi le aproprieze, să le revendice, să obţină exclusivitatea expunerii lor în pieţele publice ale mass-media, şi, ca în orice economie de piată capitalistă, să obţină un profit. Ei nu vor să-l împartă cu nimeni atâta timp cât marfa se vine, cât oameni nostalgici sau care au suferit efectiv pe timpul dictaturii, cred că aceşti săpători de gropi comune inexitente, o fac pentru ei, în fond ei urmăresc profitul, notorietatea sau spălarea creerelor pentru a sterge sau măcar estompa originile lor comuniste şi KGB-iste. In zadar, lumea a auzit de fariseim, de impostori, profitori şi delatori.
Lupta cea mai înversunată se duce între două şcoli alogene : una de ascendenţă clar kominternistă iar alta cu descendenţă nedefinită dar influienţată de Inteligennce. După ce a scris favorabil şi a elogiat un fiu devotat al comunismului cu faţă umană, cu care şi-a făcut intrarea pe piaţa şi a primit bani să nu moară de foame, apoi ajutat de un consanquin s-a lansat în opera de condamnare a comunismului şi a „Securităţii criminale”, a regimului nelegitim din perioada „olteanului analfabet” şi al „academicianei”, deşi părinţii şi fraţii lui de sânge l-au „implementat” cu sârg şi sânge distrugând în totalitate intelectualitatea română. Aşa fariseu nu poate fi decelat nici în Vechiul Testament, în Talmud sau Tora Sfântă, care îşi omoară nu fratele precum Cain, ci chiar tatăl, lucru nemaiîntâlnit. Aşa s-a reabilitat material, are ce mânca, e apreciat şi chiar promovat în fruntea unei structuri cu denumirea academică : Institut ! E decan, viitor academician ! Dar nu se mulţumeşte cu bani şi decoraţii, intervine „locului competent” şi îşi înlătura concureţa. Desfiinţează Institutul de investigare a Crimelor Comunismului, însuşindu-şi singur moaştele găsite în gropi comune de antecesorul acestei structuri anticomuniste. E singur, face ce vrea ! In scurt timp, se va răsuci din nou, în idei zic, şi va continua scrierile despre faţa umană a consumismului.
Lupta dintre cei doi revendicatori ai moaştelor comunismului ia proporţii, se duce la baionetă, cu forţe externe chemate în ajutor. Că e aşa, vă citez din declaraţia unei distinse doamne : „Inlăturarea lui Marius Oprea de la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc a fost dezaprobata si de scriitoarea germana originara din Romania, laureata a Premiului Nobel, Herta Muller.”
Sau altă părere despre lupta anticomuniştilor :„Marius Oprea nu apără o viziune despre critica totalitarismului, ci eternizarea sa intr-un post creat de PNL pentru el ....... Faptul ca Marius Oprea face ceea ce nu a vrut sa faca procuratura postcomunista nu ii da dreptul să se uite de sus la Vladimir Tismaneanu, care e parte a canonului academic al interpretării comunismului", ", scrie pe blog europarlamentarul PD-L Critian Preda.
Am relevat doar câteva acţiuni ale principalilor protagonişti în lupta pentru înlăturarea rămăşiţelor securităţii, deşi disputele pentru aproprierea moaştelor ei, sunt încă în dispută pentru folosul lor, fără relevanţă în viaţa oamenilor normali. Dimpotrivă, se consumă de la bugetul de stat banii copiilor, a celor cu dezabilităţi şi a pensionarilor, cum am scris de multe ori la articolele care „elogiau” victorii împotriva defunctei securităţii.
Nu aşi vrea să fiu perceput greşit. Securitatea condusă de KGB, de consilierii sovietici, de ocupanţii României, nu era securitatea acestui popor şi nu apăra valorile intelectuale şi materiale ale României. Acea securitate, condusă în exclusivitate de alogeni, agenţi sovietici şi câţiva români vânduţi, care a distrus elita politică şi academică a ţării, trebuie condamnată în genere, dar în deosebi individual pe indivizi nominali, să le fie probate faptele criminale împotriva poporului român, dar să nu uităm nici de complicii ei : procutratura şi justiţia. Cine a condamnat la ani grei de temniţă, securitatea ? Nu ! Ci justiţia aservită ocupantului străin !


Fost ofiţer de informaţii
 

mn , 03.08.2012, 15:31

:))))))))))))))
gagica a colaborat cu toate conducerile de la institutu' de crime. i- a pupat pe toti, a luat bani si acum i-a scuipat pe toti
tareeeeeeeeee
 
Comentează (toate câmpurile sunt obligatorii)

 

 

 
CAPTCHA image for SPAM prevention

 
PayPal
Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Această orbitoare absență a luminii

Această orbitoare absență a luminii

De veghe în lanul de secară

De veghe în lanul de secară

Sustine Militia Spirituala prin bannere
Linkuri utile
 
 
IRIR Alttext
© Miliţia Spirituală 2011
Termeni și condiţii Sitemap Designed by GreenAd